Translate

Se afișează postările cu eticheta pentru casa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pentru casa. Afișați toate postările

sâmbătă, 10 septembrie 2022

Un brad care face Craciunul

AMR trei luni si ceva pana la Craciun.

Am prietene care deja au inceput numaratoarea inversa si am prietene care le urasc din suflet pe cele din prima categorie. Depinde cum te potrivesti in spiritul marii sarbatori. Adevarul este ca unora dintre noi le displace mai degraba tevatura si munca suplimentara depusa pentru transformarea casei intr-un coltisor magic, spre inveselirea familionului care, de obicei, are asteptari destul de mari de la partea feminina a tribului. Daca m-ar parasuta cineva intr-un loc gata pregatit, curatat si aranjat, as fi cea mai fericita!

Sentimentele pe care mi le trezeste apropierea sarbatorilor de iarna sunt destul de contradictorii. Surprinzator, deoarece sunt o pasionata creatoare de decoratiuni de sezon. In ciuda acestui fapt, las totul pe ultima suta de metri si impodobesc bradul chiar in ajun, respectand de altfel o traditie de familie pe care o aveau bunicii mei. De-a lungul anilor, am tot incercat sa ii fentez pe membrii familiei mele, copilul si sotul, cu un minim de aranjamente distribuite prin casa, dar de brad nu am scapat absolut niciodata. Bradul natural, vreau sa zic. Acuma, stiti si voi ce implica utilizarea unui brad natural, cata mizerie face, cum se usuca, ce greu te debarasezi de el,ca sa nu mai zic despre curentul eco, care condamna taierea arborilor si propune alternative mai blande cu mediul. De cativa ani insa, am pus piciorul in prag si am trecut la brazii artificiali. La plural deoarece, in afara de cel mare, din living, baiatul meu impodobeste cu manusitele lui unul micut, in dormitorul sau. 

Mi-am cumparat un brad artificial de la chinezi. Daca nu ati fost niciodata in posesia unui brad chinezesc, va felicit. Nici sa nu incercati. Nu arata rau, dar... Cand l-am despachetat m-a incantat usurinta cu care se monteaza. L-am aburcat pe o masuta si am purces la treaba. Atunci am descoperit si hibele. Sarmele care imita crengile au smocuri de ace doar spre varf si acestea sunt atat de dense incat globuletele nu intra printre ele, e un chin sa le agati sau sa aranjezi beteala sau sa pui o decoratiune in varf. De fapt, n-am putut nicicum sa pun traditionala stea in varf, m-am multumit mereu sa leg niste panglici. Nu pot sa spun daca bradul meu seamana sau nu cu unul natural, dupa acele lungi aduce mai mult a pin, dar incepe sa se uzeze, sarmele s-au slabit de cat le-am pliat si despliat ca sa il depozitez si parca dezavantajele de mai sus devin din ce in ce mai deranjante.

sâmbătă, 13 august 2022

Fii stilat in nobila-ti casa!

Pe vremea bunicilor nostri, sufrageria sau camera pentru oaspeti era un spatiu interzis minorilor. Glumesc. Vreau sa spun ca era un loc sobru, cu un aer festiv, aproape nobil, unde copiii nu aveau ce cauta in zilele obisnuite. Aici exista mobila cea mai buna, din lemn adevarat: masa la care stateau invitatii in ocazii deosebite, vitrinele impunatoare, cu cristaluri, portelanuri si argintarii, fotoliile masive, tapitate pretentios. Ferestrele erau imbracate cu draperii grele si perdele spumoase, praful era sters in permanenta, iar decorul era gata intotdeauna sa primeasca vizitatori. Nici vorba sa te joci pe sub masa, sa sari cu picioarele pe canapele sau sa te pitesti dupa dulapurile masive. 

Timpul a trecut, iar modernizarea caselor noastre a permis un alt soi de familiaritate intre membrii familiei si rudele sau prietenii lor, indulcind ceea ce odinioara dadea bine la blazon, aducand cu sine un confort si o relaxare mai apropiate inimilor noastre. Si totusi admiram eleganta de altadata, cutumele acelor vremuri fascinante si incomode in acelasi timp. Asta nu inseamna ca am renuntat cu totul la aspiratia de a avea macar un coltisor din Nobila Casa de altadata. Oricat ar fi apartamentul de mic, oricat ar fi livingul si sufragerie romaneasca, si dinning in stil american, si loc de privit la televizor sau pur si simplu de harjonit copiii, exista acel ceva destinat sa ne ridice putintel stima de sine in fata celor care ne trec pragul. Fie ca e o vaza eleganta, o piesa de mobilier vintage, o statueta zvelta, un covor oriental, vorbim despre accentul care face dintr-o camera obisnuita una unica si sa nu-mi spuneti ca nu ati incercat sa realizati asa ceva la voi acasa, pentru ca asa este in firea omului, sa se inconjoare de ceea ce ii place.

Daca nu v-ati hotarat care este acel obiect ce ar putea aduce putina eleganta in casa voastra vesnic animata, brandul Nobila Casa, prin magazinul sau online, va ofera o groaza de produse, decorative si de utilitate practica, pentru fiecare camera a locuintei. Eu am ales cateva, pe care vi le prezint alaturi de trendurile actuale in designul de interior.

1. Contrastul alb-negru

Daca iti place culoarea neagra in decoratiunile interioare si totusi te temi sa nu exagerezi cu folosirea ei, iar rezultatul sa fie unul ciudat si datator de fiori pe sira spinarii, nu te aventura sa zugravesti toti peretii in negru, e greu sa digeri o asemenea atmosfera sumbra. Vopseste in negru un singur perete, pentru accent, de obicei se alege cel cu televizorul sau semineul sau o mobila mai speciala si lasa restul perfect alb. Dar ai grija sa aduci decoratiuni si textile negre sau alb/negru care sa armonizeze totul. Cum ar fi draperiile potrivite: bogate, somptuoase, grele, eficiente in ecranarea luminii puternice de vara.

Draperie California

2. Tema bohemiana

E la moda de cativa ani, pare simpla, dar unii o confunda cu alte stiluri, cum ar fi cel eclectic. E pentru sufletele calde, iubitoare de texturi si culori, diverse materiale naturale, dar si de plante verzi. Asta nu inseamna ca puteti sa aveti in casa un talmes-balmes de obiecte fara nicio legatura unele cu altele, armonia nu trebuie sa lipseasca din niciun stil de viata. De aceea va propun cateva decoratiuni mai altfel pe care le-am gasit pe site-ul Nobila Casa. 

Decoratiune pisica din lemn

Ghiveci cu plante artificiale


Boluri decorative


3. Creeaza o galerie

Tuturor ne plac colectiile. Ne putem transfera aceasta pasiune asupra decoratiunilor interioare. Putem crea o galerie de tablouri pe un perete accent, una de statuete deasupra semineului sau una de vaze pe un raft pe toata latimea unui perete. Eu am gasit in magazinul Nobila Casa cateva care sa se potriveasca la stil, glazura si culoare.

Vaze Green Marble

Vaze Gorget

Acestea sunt doar cateva idei de a pune in valoare un spatiu. E pacat sa traim intr-o casa fara personalitate, nici nu va imaginati cat stres elimina un loc aranjat pe sufletul nostru. 

Magazinul online Nobila Casa este oglinda unui brand romanesc ce apartine Mendola Pro, o afacere de familie originara din Cluj, ce detine acum un intreg lant de magazine, 20 la numar, in 16 orase din tara. Afacerea are peste 20 de ani vechime si este axata pe Home&Deco, incercand sa ofere produse pe toate gusturile, stilurile si camerele unei case. La ei veti gasi si tot ce inseamna servirea mesei, o masa cu staif sau in sanul familiei, dar si textile practice pentru dormitor si baie sau decorative pentru living. Paleta categoriilor de produse este generoasa, este clar ca aveti de unde alege inclusiv un cadou frumos pentru cineva drag.



marți, 22 februarie 2022

Un set de prosoape si halate de baie, cadoul perfect pentru cea mai buna prietena!

Daca te gandesti care este cadoul ideal pentru o persoana draga, alege intotdeauna confortul. Acest sentiment de relaxare si rasfat va ramane mereu in amintirea ei, de aceea ar trebui sa iti indrepti atentia catre ofertele de halate de baie si prosoape de baie.

In mediul online, vei gasi o larga diversitate de modele si dimensiuni, culori si materiale. Totusi, trebuie sa tii cont de cateva aspecte de baza, cum ar fi calitatea si croiul. In ceea ce priveste aspectul estetic, totul tine de preferinte cand alegi din magazinul online Patul Meu. Desigur ca si designul este important, insa, inainte de toate, produsele trebuie sa fie perfect functionale. 

Cum alegi articole textile de cea mai buna calitate ? 

Opteaza intotdeauna pentru prosoape din bumbac, moi si placute la atingere. Pe langa faptul ca au o putere mare de absorbtie, acestea ofera un aer luxos baii si se integreaza perfect oricarui stil. Densitatea firelor le confera un grad marit de rezistenta si de confort. Daca nu sunt foarte moi, inseamna ca se uzeaza mult mai repede.

Alegerea unor halate de baie poate fi ceva mai dificila, deoarece oferta este foarte vasta. Aceste articole textile te poarta cu gandul la relaxare si iti induc o stare generala buna. Criteriul decisiv de selectie este materialul din care sunt confectionate. Un halat pufos si confortabil reprezinta o idee foarte buna de cadou, pentru ca poate avea diferite intrebuintari. Se foloseste deseori cand iesi de la dus, la piscina sau chiar si atunci cand mergi la masaj. Este deosebit de practic si iti ofera un real confort, indiferent de situatie. 


sâmbătă, 20 februarie 2021

Calitatile pe care trebuie sa le aiba animatorii de petreceri pentru copii!

Atunci cand esti parinte, toata atentia ta se indreapta asupra copilului. Iti doresti ca prichindelul tau sa fie sanatos, fericit si multumit de toate aspectele din viata sa. De aceea, in momentul in care ii planifici o petrecere, trebuie sa o faci cu rabdare, pentru a nu omite vreun detaliu important.

Cu siguranta micutul tau isi doreste o aniversare plina de energie, rasete si jocuri, motiv pentru care o echipa de animatori petreceri copii reprezinta un “must”. Acesti profesionisti vor destinde atmosfera si vor mentine atentia celor mici pe parcursul intregii zile. 

Iata ce calitati este important sa aiba animatorii de petreceri pentru copii:

1. Rabdare

Orice job care presupune ingrijirea copiilor necesita multa rabdare. Copiii nu sunt intotdeauna cuminti sau concentrati pe o anumita activitate, dar un animator trebuie sa-si pastreze cumpatul in orice situatie. Un adevarat profesionist va fi rabdator si va sti cum sa capteze interesul oricarui copilas!

miercuri, 2 septembrie 2020

Sfaturi pentru biroul ideal: cum sa creezi o statie de cafea LavAzza pentru angajatii tai!


Cu toate ca lucratul de acasa, in multe cazuri, ne face sa uitam de viata la birou, mai devreme sau mai tarziu este posibil sa ne intoarcem in spatiul comun de lucru. Desigur, vom avea multe stiri din “vacanta”, iar cel mai propice loc pentru a depana povestile este in cantina sau bucataria biroului, la o cafea LavAzza!


De aceea, pentru a avea siguranta ca statia ta de cafea LavAzza este bine pusa la punct, H2On iti vine in ajutor! Poti crea o atmosfera speciala pentru angajatii tai, cu doar cateva schimbari, iar in acelasi timp vei avea parte de un spatiu bine organizat si usor de mentinut.

sâmbătă, 20 iunie 2020

Familia Lenor, o pereche parfumata

Ca toata lumea cunoaste balsamul Lenor sunt sigura! L-am folosit si eu din cand in cand, mai ales vara. Este o marca a companiei Procter&Gamble, o companie care inoveaza de peste 100 de ani produse din ce in ce mai eficiente pentru a ne ajuta in gospodarie. Ca urmare, cu asemenea traditie in spate, produsele sunt si din ce in ce mai rafinate.

Perechea perfecta a acestei veri, si pe care am avut ocazia sa o testez, este formata din binecunoscutul balsam Lenor si o noutate, detergentul lichid in capsule ALLin1 Pods Lenor. Era evident ca, pentru rezultate mai bune si rufe mai proaspete, era necesar ca detergentul si balsamul sa fie din aceeasi...familie.

duminică, 7 iunie 2020

Cum sa alegi textile cu stil pentru a-ti reinventa sufrageria

Cred ca pandemia asta a scos la iveala talentele de designer de interior ale tuturor femeilor din lume. Pai cu ce era sa-si ocupe lumea timpul care, dintr-o data, era liber, mult prea liber? A fost timp destul pentru toate proiectele varate in sertar, nu numai pentru o simpla curatenie de Paste.
N-am facut exceptie, am intors casa pe dos.
Totul a pornit de la covorul din sufragerie. Rapanos de cat a fost spalat, in culori anoste, ii pusesem de mult timp gand rau. A sucombat cu brio din momentul in care s-a declarat starea de urgenta, acum aveam timp sa ma ocup de sufragerie.

Am cumparat doua covorase minunate si de la ele a pornit toata nebunia. Deoarece aveau modele inspirate din stilul berber/marocan, mi-am dat seama cat imi place acest stil si cat mi-as dori sa aduc astfel de elemente in aspectul camerei de zi. A fost un motiv suficient ca sa ma debarasez de toate flecustetele adunate de-a lungul anilor si care imi ocupau spatiul si asa redus al apartamentului. Dar a fost si o ocazie nemaipomenita de a scoate de la naftalina lucruri vechi, unele ramase de la bunica mea, care meritau sa fie aratate nu inghesuite in pungi, prin dulapuri.

Va spun sincer, sa innoiesti o casa poate avea un efect eliberator, simti ca parca incepi o alta viata, una mai usoara, mai proaspata si de aceea recomand acest exercitiu tuturor. Implica efort, bani si un oarecare talent in reciclare si reconditionare, dar satisfactia e teribila.

luni, 23 martie 2020

La vremuri grele chiar e nevoie de un ghid al cumparatorului responsabil

Distribuise cineva pe Facebook un clipulet, cred ca de la turci era, cu un magazinas de cartier, in care catateni respectabili, de toate varstele, se luptau pentru niste baxuri de hartie igienica. Atat: hartie igienica! Proprietarul striga disperat: unul de persoana, va rog!, dar lumea turbase. Scena depasea lejer in intensitate bataliile date la noi pe tigai sau drujbe la oferta. Era similara atmosferei de Black Friday american. Ca oamenii se imbranceau pentru CEVA mi se parea oarecum de inteles, dar obiectul acestei disperari m-a lasat cu gura cascata. HARTIE IGIENICA? Asta este drama noastra in prezent? Ca e posibil sa ramanem fara hartie igienica?! Dar cu ce Dumnezeului s-au sters (scuzati expresia) in partea dorsala bunicii nostri? Cu ziare si hartie veche mototolite, frunze late, coceni...

#AsteaAsaSeFac

Si atunci mi-am adus aminte ca, oricat de inteligenti ar fi, oamenii nu au reusit inca sa se desprinda de mentalitatea de turma. Socializarea si comunicarea, intrajutorarea, acestea au fost trasaturile care au facut din specia noastra una de succes. Din pacate, comunicarea asta ne joaca feste uneori. Panica se transmite cu viteza fulgerului ( nu radeti, dar mai vedem chestia asta la cirezile de vite cand se sperie si scapa de sub control) si e tare greu sa-ti pastrezi logica si spiritul analitic in mijlocul unei mase de indivizi care o ia razna.

Cam asa au stat lucrurile de cum a inceput criza asta cu pandemia de Corona. In paranteza fie zis, cred ca la nebunie au contribuit substantial si filmele lansate de-a lungul timpului pe tema asta, in care prima faza este tocmai isteria, urmata de prabusirea ordinii publice si devalizarea magazinelor. Fereasca Sfantu', inca nu suntem chiar acolo, dar oricat de rationali ne-am crede, mintea noastra este influentata si de scenariile vazute candva. Pai, judecati si singuri. Aseara, pe un post era "Ziua Z:Apocalipsa", iar pe altul "I am legend". Le-am vazut de nu stiu cate ori, imi plac rau de tot, dar parca nu era momentul, zau asa.

Dar sa revenim la apucaturile cetatenilor in vremuri de criza.
Cam acum doua saptamani, cand au inceput oamenii sa-si indese congelatoarele, eu stateam ca o floricica si radeam de situatie. Asta pana cand am inceput sa gasesc rafturile goale cand veneam de la serviciu. La ora aia trecuse deja taifunul (de pensionari, no ofense) peste cele trei supermarketuri din vecinatatea blocului meu. In primul weekend intrasem deja in vrie, asa ca l-am lansat pe consort dupa alimentele de baza si conservaraie. Cand am vazut ca nu gaseste faina in cartier (eu doream o punga doar ca sa fac niste clatite), mi-am dat seama ca, n-om fi noi adeptii stocurilor, dar s-ar putea ca vecinii sa ne lase nemancati! Rezultatul: al meu sot si-a extins drumurile spre marketurile mari din afara orasului si engross-uri si a inceput sa care...Si nu ne-am lasat pana n-am bucsit frigiderul si logia cu de toate.

In urmatoarea faza am inceput sa consumam ce adunasem ca harciogii. Asta e o chestie demna de analizat... Logic vorbind, conservele de tot soiul, avand termen lung de garantie, au fost create tocmai ca sa le poti pastra si folosi in vremuri cand nu mai ai de niciunele. Ar fi trebuit sa le depozitez la rece si sa uit temporar ca exista. Dar n-a fost asa! Cand m-am vazut in carne si legume, muraturi, compoturi, am dat iama in ele imediat! S-a trezit la viata bucatareasa din mine (moarta de mult in papusoi) si da-i la gulasuri, tarte si musacale...Curata nebunie, mai ales ca acum ne plictisim crunt, consemnati la domiciliu de spectrul Corona. Daca scapam de Corona, o sa fim mai dolofani cu muuuulte kilograme.


Initiativa #AsteaAsaSeFac
Nu e de mirare ca cineva a facut efortul sa creeze un  "Ghidul cumpărătorului în vremurile Corona” si acesta este fondatorul BlogalInitiative.ro, Cristian China-Birta. Iar concluziile arata cam asa:
  1. Evită transportul public pe distanțe mari și fă-ți cumpărăturile de la magazinul de pe lângă casă.
  2. Nu ieși în public decât dacă chiar trebuie!
  3. Sunt mulți oameni în magazinul ăla din vecini? Așteaptă liniștit afară, pana se mai golește, la cel puțin 1 metru distanță față de ceilalți;
  4. Când îți alegi produse neambalate, pune-ți neapărat mănușile alea din plastic de la magazin, pe care să nu uiți să le arunci la coș imediat ce termini treaba; așa te ferești de neplăceri și pe tine, și pe alții;
  5. Cumpără doar strictul necesar, magazinele au destulă marfă în depozit și se aprovizionează întruna;
  6. Dacă poți, evită plata cu bani cash; cardul te expune mai puțin la viruși;
  7. Și când pleci, și când revii acasă, spală-te pe mâini cu apă și săpun, câte cel puțin 20 de secunde.
  8. Curăță-ți des telefonul, dar nu cu spirt sau clor care ți se poate strecura printre taste și te lasă fără jucărie, ci cu un șervețel antibacterian.
Acum parca s-au mai reglat lucrurile. Lumea sta acasa si vede ca magazinele sunt aprovizionate. Ca dupa-amiaza mai dispare din carnea proaspata de pe rafturi, e inevitabil. In mod normal era momentul sa strangem cureaua, nu sa mai dam drumul la trei gauri. Adica trebuia sa reducem consumul. Dar probabil ca preturile care cresc vor pune capac si alergaturii dupa provizii.

Cum spuneam mai sus, eu am trei supermarketuri foarte aproape de mine, sunt o norocoasa. Sunt altii care stau la kilometri de cel mai apropiat magazin mai maricel si nici nu au masina personala. Aia da, sunt chinuiti!

La sfaturile de mai sus, eu as mai adauga unul: spalati toate produsele ambalate pe care le cumparati inainte de a le depozita in frigider sau in camara. Nu se stie niciodata, nu? Respect pentru toate masurile de precautie luate de comercianti, dar tot din filme am invatat ca viata este o insiruire de evenimente care par extrem de improbabile. Sa nu provocam divinitatea, zic.
In rest, sa ne vedem cu bine dincolo, adica la capatul crizei, nu va ganditi la prostii. Si fiti responsabili!

vineri, 13 martie 2020

O femeie modernã are nevoie de accesorii moderne

Nu sunt genul de femeie care stã lipitã de bucãtãrie. N-am fost niciodatã.

Tinereţea mea s-a consumat într-o vreme când gãtitul ocupa mult timp liber, nu existau semipreparate şi nici accesoriile de tot soiul care sã-ţi uşureze cât de cât munca. Cartea de bucate era ca o Biblie familialã, iar singurele ajutoare erau cana gradatã, telul, fãcãleţul, rãzãtoarea şi o tavã cumsecade pentru preparatele ce trebuiau coapte. Aşa mi-am petrecut copilãria, pe lângã bunica, aşa am pomenit-o şi pe mama, pierzând ore în şir în faţa aragazului. Iar când pregãteam câte o masa festivã, douã zile nu erau de-ajuns!

Nu ştiu dacã mã gândeam vreodatã ce voi face atunci când voi avea propria mea familie. Dar undeva, în subconştient, se înfiripa deja ideea cã gãtitul nu trebuie sã fie o activitate atât de copleşitoare, care sã devinã o corvoadã şi sã nu-mi lase timp şi pentru altfel de plãceri. Si iatã cã trãiesc într-o epocã în care femeile au reuşit sã se elibereze de astfel de griji gospodãreşti, nu numai datoritã diversificãrii tipurilor de hranã, dar şi datoritã evoluţiei formidabile a mijloacelor destinate preparãrii acesteia.

O femeie modernã ştie sã obţinã rapid o mâncare delicioasã şi sãnãtoasã pentru familia sa şi îi mai rãmâne suficient timp liber pentru hobby-urile sau activitãţile distractive de tot soiul. Ah, de-ar pricepe chestia asta şi rudele care te cadorisesc cu diverse seturi de tacâmuri, aparate şi ustensile de gãtit, mai ales în momentul în care te cãsãtoreşti. Cred cã ştim cu toţii cã “zestrea” de dotãri ori vine din generaţiile anterioare, ori se face la nuntã, prin bunãvoinţa invitaţilor. Si mai ştim cu toţii câte lucruri inutile adunãm în casã, cele mai multe de o calitate îndoielnicã. Dacã mã întrebaţi pe mine, am ustensile cât sã mai fericesc o familie şi, din toate obiectele colecţionate sau primite cadou, nu cred cã folosesc mai mult de un sfert.

luni, 2 martie 2020

15 ani şi o chiuvetã. Chiuveta Franke


Povestea mea începe acum 15 ani, când m-am mutat în apartamentul în care stau şi acum. Apartamentul era gol, cãlduros şi avea chiuvetã Franke la bucãtarie. Dupã oareşce târguieli cu proprietãreasa, o convinsesem sã-mi lase dulapurile suspendate şi chiuveta, la care se uita cu mare jind, pun pariu cã îşi fãcuse planuri sã plece cu tot cu obiectul în cauzã. Pe moment n-am înţeles de ce se cramponeazã atât de o simplã chiuvetã.

Bucãtaria mi se pãruse extrem de modernã, mobila fusese fãcutã pe comandã, iar eu visasem dintotdeauna la nişte dulapuri suspendate. Am muncit pe brânci sã zugrãvim, sã potrivim lucrurile, sã montãm termopane…Dupã fix doi ani, bucãtãria mea mã plictisea înfiorãtor. Mi se pãrea cã n-are personalitate, cã nu mã reprezintã, iar dulapuri suspendate avea şi are toatã lumea.

Cam pe vremea aceea începusem sã lecturez site-urile de home décor şi, surprizã, am constatat cã reveneau în forţã trendurile boho chic, industrial sau retro. Acuma, ce sã zic?, mai retro decât trãisem în casa alor mei, preţ de aproape 30 de ani, nici cã se putea. Brusc, am simţit cã trebuie sã scap de dulapurile suspendate şi sã trec din nou la cele pe picioare. Chestia asta s-a petrecut într-o jumãtate de zi, spre disperarea consortului meu, care nu pricepea şi pace frãmântãrile mele de designer de interioare în devenire. In cealaltã jumãtate am stat şi am cugetat cu ce sã umplu spaţiul rãmas cam golaş. Aceastã fazã a durat ceva mai mult, mi-am gasit dulapul mult dorit, masa de bucãtãrie a suferit unele transformãri majore, pe pereţi au apãrut tablouri, afişe, panouri metalice, bare pentru suspendarea veselei. Pânã când, într-o zi, am constatat cã obţinusem o bucãtãrie în stil boho americãnesc. Ei, da, acesta este stilul care mã reprezintã: o debandadã…ordonatã, culori tari şi multã texturã pe pereţi.

Stiţi ce a rezistat acestei nebunii? Draga de chiuvetã Franke. Indiferent ce viziune am avut de-a lungul timpului, chiuveta s-a potrivit perfect în aceasta. Si astfel am înţeles de ce se crampona fosta proprietãreasã de un obiect atât de banal, cum crezuse naiva de mine cã este.

Dupã atâţia ani de la Marea Transformare, încã mai sunt încântatã de ceea ce am realizat atunci. Singura problemã este aceea cã obiectele mele casnice au fost ajunse de vârstã. Aragazul clasic cu patru ochiuri funcţioneazã în douã, iar frigiderul mai are câte o sincopã din care îşi revine cu greu. Nu mai zic de problema aburilor de la gãtit, geamul meu dã într-o logie, nu direct afarã, iar hota stã de mult pe o listã de must-have-uri. Chiuveta e fresh, din inox, aia nu se mişcã de-acolo în veci.

Aşadar, am un nou motiv sa fac planuri.

Sã gãseşti însã acele electrocasnice care sã se încadreze în stilul ales nu este deloc simplu, nu poţi sã cumperi la nimerealã. Si pentru cã Franke a trecut testul timpului, iar produsele lor au un design menit sã acopere tot ce existã în materie de stiluri, iatã ce aş recomanda eu pentru un stil boho/retro, cum este cel al bucãtãriei mele. Aş menţiona doar cã un stil atât de eclectic nu înseamnã cã foloseşte electrocasnice de-acum o sutã de ani. Nici vorbã! Electrocasnicele sunt dintre cele mai moderne şi performante, doar designul lor încearcã sã imite ceea ce exista cu mult timp în urmã. Pentru a satisface nostalgiile unora dintre noi.

Sursa foto: https://www.facebook.com/FrankeKitchen.Romania/
O hotã Franke CLASSIC LINE FCM 602 PANNA, clasicã, elegantã, în combinaţie cu o plita FHCL 755 4G TC PW C PANNA pe gaz, cu grãtare din fontã şi aprindere electronica integrate mi-au plãcut pentru accentele aurii (auriul, cuprul sau alama sunt caracteristice stilului boho) şi am o problemã cu grãtarele, nu concep aragazul fãrã grãtar. Fiind vorba despre o plitã, este musai sã iau şi un cuptor, n-oi fi eu marea bucãtãreasã, dar tot coc din când în când câte ceva. Bineînţeles cã existã un cuptor din gama de mai sus, cuptorul FRANKE CLASSIC LINE CL 85 PANNA.
Sursa foto: https://www.facebook.com/FrankeKitchen.Romania/
Pe locul doi în lista de prioritãţi ar fi bateria de chiuvetã. Pentru cã o chiuvetã atât de longevivã meritã accesorii pe mãsurã, am ales ceva extrem de special, o baterie Franke OLD ENGLAND CROM, cu pipã înaltã neapãrat, având în vedere cã trebuie sã vâr sub ea şi vase mai mari. Pipa se roteşte la 360 grade (!!!) şi are o garanţie de 5 ani, ceea ce mi se pare chiar ieşit din comun, nu mai zic de designul absolut deosebit. A, şi încã ceva…Cine nu ştie cât de util este un vas perforat din inox? De la scurs vase la spãlat fructe şi legume. Iatã de ce îl consider un accesoriu obligatoriu, menit sã îţi uşureze munca.
Sursa foto: https://www.facebook.com/FrankeKitchen.Romania/
Sursa foto: https://www.facebook.com/FrankeKitchen.Romania/
La frigidere am idei puţine, dar fixe, ca sã fac o glumã, adicã sunt adepta obiectelor free standing, cel puţin anul acesta. Frigiderul FCBF 340 NF LED XS A+ e perfect pentru gustul meu.
Sursa foto: https://www.facebook.com/FrankeKitchen.Romania/
Dacã ar fi sã caracterizez bucãtãria mea în acest moment, aş zice cã sunt eu 100%: puţin ameţitã, nu prea interesatã de gãtit în sine, dar dornicã sa înfrumuseţez locul în care trãiesc. Boho, cum spuneam. Secretul este sã ai o camerã care sã te atragã prin modul cum o amenajezi, chiar dacã activitãţile desfãşurate acolo nu sunt tocmai pasiunea vieţii tale. Dacã reuşeşti sã-ţi gãseşti ritmul, fluxul acţiunilor sã fie cât mai curgãtor, sã ai totul la îndemânã şi usor de ajuns, îţi garantez cã va veni şi plãcerea de a sta în bucãtãrie. De ce pledez pentru stilul boho? Pentru cã oferã multe posibilitãţi, inclusiv aceea de a încorpora elemente din alte stiluri, pentru cã poţi aduce în bucãtãrie obiectele şi culorile care îţi sunt dragi şi, foarte important, le poţi schimba atunci când te plictiseşti.

Culmea, cam asta spun şi specialiştii Franke:
“Noi, cei de la Franke, considerăm că fiecare bucătărie ar trebui să fie la fel de unică precum sunteţi dvs. Ar trebui să fie un loc în care să vă simţiţi liberi să gătiţi, să mâncaţi împreună cu familia și prietenii, să vă distraţi, să sărbătoriţi.”
In traducere liberã ar fi cam aşa: aranjeazã-le cum simţi tu, nu cum vezi pe o copertã de revistã.
Ar trebui sã-i credem, doar sunt cel mai mare producãtor de chiuvete din lume şi lideri în dezvoltarea de materiale şi produse noi pentru bucãtãrie.


Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.

vineri, 7 februarie 2020

3 modele de fiset metalic potrivite pentru orice birou


Un fiset metalic este un tip de dulap special construit si compartimentat pentru a gazdui bibliorafturi cu acte, contracte si alte documente. Avand in vedere utilizarea sa principala, este ideal in cladiri de birouri si sedii de firma, pentru a stoca intreaga documentatie a acestora.

Un fiset metalic este o solutie eleganta, care se dovedeste atat eficienta din punctul de vedere al spatiului ocupat, cat si atractiva din punct de vedere vizual si, nu in ultimul rand, 100% sigura.


OfficeClass.ro, magazinul online de papetarie, birotica si obiecte de mobilier de birou nr. 1 din Romania, are in oferta sa nu mai putin de 30 de modele de fiset metalic. Acestea difera in functie de forma, dimensiuni si compartimentari, dupa cum urmeaza:

- numarul de usi - intre 1 si 2;

- numarul de polite - intre 1 si 4 (care pot sustine o greutate intre 35 si 60 de kilograme fiecare);

- dimensiuni - intre 800 x 350 x 600 de milimetri (un volum de 0,168 metri cubi) si 1.000 x 400 x 1.800 de milimetri (0,72 metri cubi);

- producator - +Plus Mobilier (unul dintre cei mai buni producatori la nivel international) si Viamond (unul dintre cei mai buni producatori autohtoni);

- culoarea usilor fisetului metalic - gri, albastru, galben, portocaliu, rosu sau verde.

In continuare, ti-am pregatit o lista de 3 fisete metalice de la OfficeClass.ro, diferite din punctul de vedere al dimensiunilor si compartimentarii, pentru ca tu sa il poti alege pe cel mai bun pentru sediul firmei tale:

joi, 9 ianuarie 2020

Iata de ce sa desfasori antrenamente HIIT pe banda de alergat!


Banda de alergat este unul dintre cele mai apreciate aparate fitness in prezent, dat fiind faptul ca ofera multiple beneficii ce tin de starea de sanatate si aspectul corpului. In plus, marile magazine de fitness si sport cuprind in oferta foarte multe modele de banda de alergat concepute special pentru uz casnic, acestea reprezentand o solutie eficienta si foarte confortabila de a-ti atinge obiectivele sportive.

Unul dintre obiectivele principale pe care le poti atinge cu ajutorul acestui aparat este slabitul, motiv pentru care va trebui sa stii inca de la inceput ca trei sesiuni de antrenament de intensitate medie pe saptamana nu vor fi suficiente pentru a oferi rezultate satisfacatoare.

Daca vrei sa profiti de tot ce are de oferit o banda de alergat, va fi necesar sa respecti un regim alimentar adecvat activitatii sportive si sa dezvolti programe de antrenament care sa te solicite la maximum de fiecare data.


Specialistii de la Sport-Mag.ro sunt de parere ca printre cele mai eficiente antrenamente pe banda de alergat atunci cand vizezi topirea depozitelor de grasime sunt cele care alterneaza intervale de intensitate variabila. Acest tip de exercitii este foarte popular atat in tara noastra, cat si in afara, iar denumirea generica este HIIT (High Intensity Interval Training - Antrenament cu Intervale de Intensitate Ridicata). Descopera, in randurile ce urmeaza, cateva detalii legate de aceste antrenamente!

joi, 12 decembrie 2019

Afla care sunt avantajele achizitionarii unui aspirator profesional pentru afacerea ta!


In spatiile de mari dimensiuni, cu circulatie frecventa, curatenia este greu de mentinut. Birouri, hoteluri, restaurante, institutii sau alte spatii largi, toate au nevoie de o atentie sporita la mentinerea curateniei. In mentinerea acestor locuri cu suprafete intinse este nevoie de metode adaptate la salubrizarea pe scara larga.
De aceea, acum ai optiunea de a folosi un aspirator profesional de la Polti.ro, un aparat cu o putere mult mai mare de aspirare decat un aspirator clasic.


Care sunt diferentele dintre un aspirator profesional si un aspirator clasic?

Oricine a facut vreodata curatenie stie ca un aparat modern si extrem de performant poate rezolva jumatate din treaba, pe cand sa folosesti unealta nepotrivita te poate pune in mare dificultate si poate prelungi procesul considerabil.
Performanta unui aspirator profesional asigura o economisire a timpului petrecut in procesul de curatenie si aduce rezultate mult mai bune si mai vizibile decat daca s-ar fi folosit un aspirator normal.

joi, 31 octombrie 2019

Cum sa obtii cele mai bune rezultate cu ajutorul unui motocultor de la Roco Piese


Motocultoarele sunt unelte usor de folosit, insa trebuie sa stii cand si cum sa le operezi pentru a le exploata la maximum potentialul. Ai nevoie sa sapi adanc pentru a atinge rezultatele dorite? Cand este cel mai bun moment pentru sapat? Cum sa eviti blocarea aparatului? De unde iti poti achizitiona accesorii sau piese motocultor? Cum poti comanda de la Roco Piese? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile pe care voi incerca sa le clarific aici.


Cand este cel mai bun moment pentru sapat?

In primul rand, solul ar trebui sa fie indeajuns de uscat, astfel incat sa se farame cand il strangem in pumn. Daca formeaza un bulgare, atunci este prea umed. Poti testa solul folosind o sapaliga, iar daca este prea greu de sapat, foloseste motocultorul.

Temperatura solului ar trebui sa depaseasca 15 grade. In cazul in care nu ai un termometru la indemana, poti incerca si cu degetul. Cand pamantul este la temperatura potrivita, poti tine un deget in sol pentru mai mult de un minut.

In schimb, daca planuiesti sa plantezi o cultura care rezista la temperaturi scazute, precum prazul sau ceapa verde, asigura-te ca pregatesti si sapi solul inca din toamna. Dupa acest pas, acopera zona cu un strat de carton sau cu mulci (bucati mici de lemn sau scoarta cu rolul de a pastra umezeala solului).

vineri, 25 octombrie 2019

Cat de des ar trebui sa faci curatenie in casa

Nu o spun eu, o spun stuudiile realizate de-a lungul timpului.
Acuma, e clar ca fiecare dintre noi avem o anumita rutina si e greu sa ne scoti din aceasta, poate sa fie si mama lui de studiu. Si mai clar e faptul ca un strat vizibil de praf pe mobila sau faptul ca am trisat si n-am frecat baia de cinspe ori pe saptamana nu o sa ne imbolnaveasca instantaneu. Dar e bine sa stim ca sub o suprafata aparent curata se pot ascunde multe capcane. Vorba aceea: daca n-am fi stiut, am fi fost mult mai prosti, dar si mult mai fericiti. Ei, unele gospodine sunt mai maniace decat altele, dar nu s-a putut dovedi inca faptul ca asta le foloseste la ceva.

Asadar, cert este ca in casa noastra fojgaie mai multe bacterii decat intr-o ghena de gunoi. Dovedit stiintific, cum spuneam. Si nu colacul de wc este pe primul loc, uneori tastatura de calculator si cuptorul cu microunde sunt la concurenta cu acesta.

Iata frecventa necesara curatirii unor obiecte sau suprafete: