Pamantul lung, un SF cu emotii

Ei, ce mai scriitura! Una dintre povestile nu numai antrenante si bine scrise, ci mai ales cu multa incarcatura emotionala. Terry Pratchett si Stephen Baxter au dus "Pamantul lung" la un alt nivel al SF-ului. Categoric!

"Pamantul lung" este de fapt o serie din care eu am citit prima parte. Nu ma intrebati care sunt celelalte, nu cred ca au fost traduse inca. Cartea a aparut in Colectia Nautilus a Editurii Nemira, sper ca acesti domni sa nu ne lase sa asteptam prea mult pana la urmatorul volum.
Am citit in review-uri ca Pratchett este un scriitor mai sentimental, mai cald, iar Baxter are o imaginatie mai bogata in domeniul SF. N-am inteles niciodata cum sunt scrise unele carti, la mai multe maini, deoarece nu se vad diferentele de stil de la un capitol la altul. In orice caz, cartea de fata este un rezultat admirabil al acestei colaborari.
Titlul nu spune mare lucru, ba chiar poate parea ciudat. In fond, cum ar putea fi Pamantul lung cand el este oarecum rotund. Asta ca sa exprim primul lucru (naiv, nu?) la care m-am gandit cand am vazut coperta. Este evident ca avem de-a face cu o metafora, m-am gandit in clipa urmatoare. Dupa primele pagini, mi-am dat seama ca nu este o metafora in totalitate. Pamantul, vazut prin prisma povestii, este intr-adevar lung.
Ati avut momente in viata, de regula dificile, in care v-ati fi dorit sa aveti puterea de a trece intr-un univers paralel in care lucrurile sa se deruleze asa cum trebuie? Ideea nu este noua, iar unele evenimente misterioase de pe glob demonstreaza ca se poate pasi cu adevarat, in anumite conditii, intr-o lume alternativa. Ei bine, cei doi autori grefeaza pe aceasta teorie, un viitor in care oamenii devin capabili sa "paseasca". Adica sa se foloseasca de o abilitate innascuta sau de un aparat simplu pentru a traversa instantaneu o bariera spatiala, ajungand pe un alt Pamant, in acelasi loc. Dar care loc nu mai arata la fel ca in lumea de origine deoarece nu este populat de oameni. Iar daca pasesti din nou, poti ajunge mai departe, pe alt Pamant, fara sa te misti de fapt din punctul de plecare. De cate ori poti pasi? De un milion de ori daca vrei. Peisajul se poate schimba dramatic de fiecare data, relieful, plantele, animalele sau clima vor fi mai salbatice pe masura ce te indepartezi de casa. Poti chiar sa gasesti fiinte relativ inteligente, creaturi ce apar in miturile popoarelor inca din cele mai vechi timpuri.
Pamantul lung are un milion de planete identice si totusi radical diferite si ofera o inepuizabila sursa de hrana si materii prime. In momentul cand se descopera "pasitul" omenirea se afla la rascruce. Suprapopularea, razboaiele pentru resurse, poluarea au devenit insurmontabile. Un milion de universuri paralele pot satisface necesitatea de supravietuire a populatiei intregi. Si se vor gasi grupuri mari de persoane care vor vrea sa stearga trecutul cu buretele si sa o ia de la capat, de la zero intr-o lume inca neatinsa de "binefacerile" civilizatiei, chiar cu pretul vietii.
Doi temerari, un robot si un singuratic aventurier pornesc in aflarea capatului seriei de planete Pamant. Ei vor sa exploreze, sa vada cum se adapteaza pionierii, dar si sa descopere cauza unei misterioase migratii a unor fiinte inteligente care fug de ceva, indreptandu-se incet, dar sigur, spre Pamantul nostru, cel cunoscut. Eroii trec prin nenumarate intamplari, povestea te tine cu sufletul la gura. Intamplarile devin mai violente pe masura ce se apropie deznodamantul. Sau cel putin evenimentul de varf al finalului de volum.
Daca vreti un SF cu radacini de fantasy, adica nici prea tehnic, nici prea...stelar, plin de sentimente frumoase, intense, si de intrebari la care cautam cu totii un raspuns, va recomand cu multa caldura aceasta carte.