Neil Gaiman este un autor britanic de SF si fantasy, nu mai citisem nimic de el, dar traiam cu senzatia ca are niste romane tari, adica de senzatii tari. Ceea ce este foarte real, ca si reputatia acestui scriitor cu o imaginatie debordanta. Asadar, soarta (sau mai bine zis oferta) a facut ca prima carte care mi-a cazut in mana sa fie "Oceanul de la capatul aleii"...
Nu stiu la ce ma asteptam, stiam ca e vorba de un fantasy si cred ca ma ducea gandul la un horror teribil. Dar am dat peste o carte derutanta, un amestec de real si supranatural care iti trezeste o sumedenie de sentimente. Romanul este centrat pe amintirile din copilarie ale unui adult, intors acolo unde locuise candva cu familia. Iar povestea care ii revine in memorie este filtrata prin ochii copilului de atunci, un pustan de sapte sau opt ani, extrem de sensibil, dar capabil sa vada lucruri care le scapa oamenilor obisnuiti.
Parintii eroului nostru si sora mai mare sunt o familie tipica. La un moment dat, greutatile financiare ii obliga sa inchirieze o camera unui strain, un miner din Australia. Acest personaj este absolut trecator prin poveste deoarece se sinucide la scurt timp dupa aparitia lui in peisaj, motivele nici nu mai conteaza, conteza doar faptul ca aceasta intamplare face ca eroul nostru sa o cunoasca pe Lettie Hempstock, fata vecinilor. Lettie traieste la o ferma cu mama si bunica ei si pare mult, mult mai matura decat cei 13 ani pe care ii declara. Cele trei femei sunt un pic ciudate in ochii baietelului, dar sunt extrem de descurcarete si de primitoare cu musafirul lor.
Eroul nostru va descoperi pe propria piele ca lumea adultilor poate fi ingrozitor de complexa si greu de inteles. El are parte de teribile aventuri alaturi de prietena sa si se poate usor pierde daca nu intervin puterile magice ale femeilor de-abia cunoscute. Pe de alta parte, universul fantastic si plin de primejdii pe care il cunoaste interfereaza dramatic cu viata familiei sale. Baiatul vede cum purtarea tatalui sau devine aproape violenta si crede ca o fiinta diabolica il determina sa-si tradeze familia. Asta il motiveaza sa lupte din rasputeri pentru a recupera linistea familiei sale.
Acest roman este cu si despre copii, dar nu este pentru copii. De fapt, un copil nici nu ar intelege intriga, poate ar aprecia magia si supranaturalul, dar subiectul in sine nu este deloc pentru varste mai mici. Povestea are insa o morala: lumea, asa cum o vedem la 7 ani, este o fantezie, un amestec de sentimente intense, de frici ascunse, de iubiri reprimate, de imagini caleidoscopice. Ca adulti, incercam sa alegem aceste amintiri, sa le legam de ceva concret, logic, dar nu mai putem discerne daca ceea ce am trait atunci a fost sau nu real.
Neil Gaiman pare sa scrie pe baza propriilor trairi si experiente. Nu spun ca foloseste date autobiografice, dar in mod sigur a avut sentimente asemanatoare legate de copilaria sa. Altminteri nu se explica cum reuseste sa intuiasca atat de bine universul interior al copilului, modul cum acesta percepe realitatea si cum reactioneaza fata de ceea ce isi inchipuie ca vede in jurul sau.
Cat despre stilul literar... Ireprosabil si teribil de emotionant, as zice. Pana la lacrimi in cazul meu sau poate stau eu mai prost cu nervii in aceste zile... Cartea se termina intr-o nota nostalgica si cu un semn de intrebare din partea personajului principal: oare chiar au fost adevarate toate cate s-au intamplat? Oare Lettie chiar a existat? Dorul pentru prietena reprezinta de fapt dorul de copilarie, acea varsta la care granitele dintre real si imaginar sunt foarte diluate, foarte usor de trecut. Dupa prietenii din copilarie tanjim cel mai tare, am vrea sa existe mereu, fara ca ei sa devina vreodata oameni maturi.
Am uitat sa va spun de unde vine numele cartii. Lettie sustine ca iazul din capatul aleii ce duce la ferma lor este de fapt un ocean. Imposibil, nu? Si totusi... Cititi cartea si veti gasi si raspunsul.
Translate
miercuri, 15 aprilie 2020
miercuri, 8 aprilie 2020
Misiune cu Farmec la ceas de cumpãnã
In zilele acestea de mare derutã, în care scene din
filmele despre Apocalipsã par sã fi pãtruns printr-o uşiţã nevãzutã în vieţile
noastre şi-aşa stresante, mi-am dat seama cã iau naştere douã curente sau, mai
bine zis, douã tipuri de oameni: unii care cred sincer cã acest eveniment ne va
schimba radical vieţile, obiceiurile şi societatea şi alţii, scepticii din
nãscare, cei care sunt convinşi ca ne vom relua vechile obiceiuri fix din clipa
în care se va decreta cã am scãpat de pandemie. Eu nu sunt (încerc din
rãsputeri sã nu fiu!) în niciuna dintre tabere, deşi dispoziţia mea variazã
optimist sau pesimist de la o zi la alta. Rãul poate veni pe nepusã masa, dar
binele se obţine cu multã, multã muncã şi, dacã nu ne dorim cu adevãrat o
schimbare majorã, nici cã vom cãpãta vreuna.
Cum putem obţine schimbarea? Nu aspirând sã mutãm
munţii din loc, deşi unii sunt croiţi sã facã şi lucruri de-astea mãreţe, ci
strãduindu-ne fiecare pe bucãţica lui de viaţã, acasã, la locul de muncã, în
relaţiile cu ceilalţi. Dragostea ar
trebui sã fie motorul tuturor lucrurilor, nu obligaţia.
Si atunci mi-am adus aminte de toatã istoria mea personalã
cu produsele Farmec, începând cu prima cremã de faţã folositã de mine în
adolescenţã şi terminând cu şamponul dermatocosmetic sau crema de ochi pe care le
folosesc în prezent. Pentru mine, ca şi pentru milioanele de femei din aceastã
ţarã, Farmec a reprezentat îngrijirea la superlativ obţinutã cu costuri mici. Nu
vã gândiţi însã numai la produsele care ne menţin aspectul tânãr. Gândiţi-vã
mai ales la acelea care ne scapã de multe neplãceri, cum ar fi cele de
protecţie solarã, cele care îngrijesc mâinile asprite de muncã şi tãlpile, cele
care regenereazã pãrul dacã ne cade din diverse motive, cele care trateazã
semnele unor boli de care suferim.
Kit regenerare par fiole |
“Compania Farmec a obţinut
Certificatul de Bună Practică de Fabricație”, o garanție că procesele şi produsele finite sunt fabricate şi
controlate după proceduri şi standarde de calitate adecvate, că sunt sigure
pentru sănătatea umană. Este titlul unui comunicat de presã din
anul 2013 al companiei Farmec, cel mai
mare producător român de cosmetice.
Farmec înseamnã 120 de ani de activitate care au construit
o imagine puternicã, asociatã cu tradiţia şi muuuultã istorie a frumuseţii de
pe aceste meleaguri şi nu numai…Brandurile companiei pãtrund adânc în cele mai
neaşteptate cotloane ale traiului nostru. Când ai un asemenea fundament social,
implicarea
în comunitate este de la sine înţeleasã.
2011:
“Gerovital direcţionează 1% din vânzarea produselor
sale în scopul pregătirii Echipei Olimpice a României pentru Jocurile Olimpice
din 2012”
Având în vedere cã cei mici trebuie educaţi inclusiv în
privinţa importanţei igienei personale, cred cã sunt utile mai multe acţiuni în
acest sens. Este bine ca şi copiii sã ştie care este diferenţa între produsele
bune pentru trup şi mediu şi cele nocive, se pot face inclusiv clipuri
educative pentru prezentare pe reţelele sociale, deoarece generaţiile de azi
stau mai mult în mediul online decât la televizor sau cu o carte în mânã.
Si ajungem la problema protecţiei mediului şi respectul față de mediu …
2013: “Farmec Cluj-Napoca, partener “Let’s
Do It, Romania!” pentru al treilea an consecutiv”
2014: “Farmec - partener industrial în
cadrul proiectului Green Chemistry around Europe”
Spuneam cã mulţi pun starea de fapt din prezent pe
seama politicilor deficitare privind gestiunea deşeurilor rezultate din
activitãţile economice sau din gospodãriile personale. Si companiile înţeleg
acest lucru, încercând sã reducã aceastã amprentã prin dezvoltarea unor concepte
inovatoare, mai ales în ceea ce priveşte ambalajele. Deoarece ambalajele
produselor, majoritatea din plastic, sunt cele care umplu gropile noastre de
gunoi sau ajung sã urâţeascã cele mai frumoase colţuri de naturã. Cred cu tãrie
cã existã soluţii şi materiale ce aşteaptã sã fie descoperite şi cred cã
investiţiile în cercetare şi inovare pe acest domeniu sunt cele mai mari
câştiguri pentru supravieţuirea societãţii noastre. De asemenea, susţinerea
cercetãrii în domeniul eliminãrii deşeurilor sau reciclãrii acestora este
aproape o obligaţie dacã vrem sã protejãm resurse şi sã nu fim îngropaţi în
propriile gunoaie.
2013: “Campania „Românce cu Farmec” –
recunoaștem și susținem femeile puternice de ieri și de azi”
Dacã nu recunoaştem cã femeia este motorul familiei,
cea care face lucrurile sã meargã, atunci ceva este profund în neregulã în
gândirea noastrã. Farmec este o companie destinatã în primul rând femeilor şi
este normal sã scoatã în evidenţã contribuţia fiecãreia la construirea acestei
societãţi. Cred cã aceastã campanie este cea care însufleţeşte cel mai tare şi
poate fi repetatã, iar unele dintre produsele Farmec pot fi dedicate acelora
care depun mai mult efort fizic la serviciu, stau mai mult în aer liber prin
natura meseriei sau lucreazã în diferite medii toxice.
2014: “De 1 Decembrie, Farmec apropie
românii prin campania ”Pașaport Gerovital”
A fost întotdeauna un subiect sensibil, acesta al
comunicãrii cu cei plecaţi din ţarã. Si, din pãcate, este pus din nou, dureros,
pe tapet, în aceste zile grele. Compasiunea şi înţelegerea ar trebui sã ne facã
mai rãbdãtori cu problemele altora, iar cei care se implicã în refacerea
acestor legãturi, fundaţii sau ONG-uri, chiar au nevoie de susţinere pentru ca,
la rândul lor, sã-i poatã susţine pe ceilalţi.
Si pentru cã astãzi, acum, tuturor ne este fricã mai
mult sau mai puţin pentru cei apropiaţi nouã…
Ar trebui sã le mulţumim lor şi celor care fac ceva,
concret în aceste zile, se expun pericolului ca sã apere tot ce cunoaştem, pe
pãrinţii şi copiii noştri, modul nostru de viaţã, liniştea noastrã. Farmec nu
opreşte producţia din grijã pentru cei care au grijã şi se adapteazã.
Exact cum ar trebui sã facem noi toţi.
Acest articol participa la Spring SuperBlog 2020.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)