Parintii eroului nostru si sora mai mare sunt o familie tipica. La un moment dat, greutatile financiare ii obliga sa inchirieze o camera unui strain, un miner din Australia. Acest personaj este absolut trecator prin poveste deoarece se sinucide la scurt timp dupa aparitia lui in peisaj, motivele nici nu mai conteaza, conteza doar faptul ca aceasta intamplare face ca eroul nostru sa o cunoasca pe Lettie Hempstock, fata vecinilor. Lettie traieste la o ferma cu mama si bunica ei si pare mult, mult mai matura decat cei 13 ani pe care ii declara. Cele trei femei sunt un pic ciudate in ochii baietelului, dar sunt extrem de descurcarete si de primitoare cu musafirul lor.
Eroul nostru va descoperi pe propria piele ca lumea adultilor poate fi ingrozitor de complexa si greu de inteles. El are parte de teribile aventuri alaturi de prietena sa si se poate usor pierde daca nu intervin puterile magice ale femeilor de-abia cunoscute. Pe de alta parte, universul fantastic si plin de primejdii pe care il cunoaste interfereaza dramatic cu viata familiei sale. Baiatul vede cum purtarea tatalui sau devine aproape violenta si crede ca o fiinta diabolica il determina sa-si tradeze familia. Asta il motiveaza sa lupte din rasputeri pentru a recupera linistea familiei sale.
Acest roman este cu si despre copii, dar nu este pentru copii. De fapt, un copil nici nu ar intelege intriga, poate ar aprecia magia si supranaturalul, dar subiectul in sine nu este deloc pentru varste mai mici. Povestea are insa o morala: lumea, asa cum o vedem la 7 ani, este o fantezie, un amestec de sentimente intense, de frici ascunse, de iubiri reprimate, de imagini caleidoscopice. Ca adulti, incercam sa alegem aceste amintiri, sa le legam de ceva concret, logic, dar nu mai putem discerne daca ceea ce am trait atunci a fost sau nu real.
Neil Gaiman pare sa scrie pe baza propriilor trairi si experiente. Nu spun ca foloseste date autobiografice, dar in mod sigur a avut sentimente asemanatoare legate de copilaria sa. Altminteri nu se explica cum reuseste sa intuiasca atat de bine universul interior al copilului, modul cum acesta percepe realitatea si cum reactioneaza fata de ceea ce isi inchipuie ca vede in jurul sau.
Cat despre stilul literar... Ireprosabil si teribil de emotionant, as zice. Pana la lacrimi in cazul meu sau poate stau eu mai prost cu nervii in aceste zile... Cartea se termina intr-o nota nostalgica si cu un semn de intrebare din partea personajului principal: oare chiar au fost adevarate toate cate s-au intamplat? Oare Lettie chiar a existat? Dorul pentru prietena reprezinta de fapt dorul de copilarie, acea varsta la care granitele dintre real si imaginar sunt foarte diluate, foarte usor de trecut. Dupa prietenii din copilarie tanjim cel mai tare, am vrea sa existe mereu, fara ca ei sa devina vreodata oameni maturi.
Am uitat sa va spun de unde vine numele cartii. Lettie sustine ca iazul din capatul aleii ce duce la ferma lor este de fapt un ocean. Imposibil, nu? Si totusi... Cititi cartea si veti gasi si raspunsul.
nu am citit, chiar sunt curioasa, il caut!
RăspundețiȘtergereO carte cu adevarat intriganta. Pe mine m-a captivat foarte repede desi are aceasta intriga imbarligata, imbinarea realitatii cu irealul, prezentului cu trecutul. Dar nu a fost prima mea interactiune cu autorul, sa spunem ca aceasta trecere imi era familiara din primul roman pe care l-am citit de la Neil Gaiman 'American Gods'. Mi-a placut enorm, am vazut si serialul, dar cartea este exponential mai profunda si plina de trairi. Daca ai timp si ti-a placut stilul, iti recomand sa citesti 'Zei Americani' genial, si tot de la el mai recomand lecturi ceva mai scurte decat American Gods: Mitologie Nordica( asta este ok si pentru copii) si Cartea Cimitirului
RăspundețiȘtergereHmm... N-am citit nimic de Neil Gaiman, dar cred că o voi face curând. Recenzia asta mi-a făcut „poftă”, plus că am deja o carte pe care am tot zis că o citesc. (Good Omens- nu mă grăbesc foarte tare pentru că am văzut mini seria și mai am câteva cărți la coadă).
RăspundețiȘtergere