Intre Card si Weir...

 Printre altele, am inceput anul 2021 cu doi autori de SF foarte diferiti: Orson Scott Card si Andy Weir.

Jocul lui Ender ( al doilea volum din Vorbitor in numele mortilor) si Martianul.

De fapt, n-as zice ca Martianul este un SF. Este o poveste in care se da o situatie exceptionala, dar nu imposibila si se propune o rezolvare in termeni dintre cei mai stiintifici, adica perfect reali. 

Orson Scott Card are o biografie teribil de interesanta. Descinde din primii mormoni americani si a fost misionar in Brazilia. Amanunte gasiti pe coperta interioara a volumului aparut in colectia Nautilus a Editurii Nemira. Nu omiteti niciodata detaliile din viata scriitorilor, acestea spun multe despre cum gandeste si scrie persoana respectiva. 

Premiat pentru romanele sale SF, Jocul lui Ender si Vorbitor in numele mortilor, Card devine astfel scriitor cu norma intreaga. Aceste carti nu sunt tocmai nou aparute, dateaza de prin anii 80' si tocmai de aceea sunt marcate de o oarecare orientare spirituala a subiectului, mai degraba decat tehnica, lucru care nu se mai observa prea tare la romanele din prezent. Ar trebui spus ca puteti citi linistiti direct al doilea volum, asa cum am facut si eu, are legatura in mica masura cu ce se intampla in primul si oricum va veti da seama de mersul actiunii.

N-as putea spune ca m-am omorat dupa poveste sau dupa stilul scriitorului. Povestea are ceva naiv in compozitie, pare un pic un basm pentru copii, desi afiseaza o latura violenta. Nu mi-a placut civilizatia pe care si-o imagineaza autorul, nu mi-a placut porecla de purcelusi data indivizilor din aceasta civilizatie, tradus in limba noastra suna de-a dreptul neserios, pare o gluma, in contrast cu problemele etice foarte dramatice expuse pe parcurs.

Linia de baza a intrigii este una veche: cum ar trebui sa procedeze oamenii daca ar descoperi o societate mai primitiva pe alta planeta. Le aratam tot ce stim sau le dam cunostinte cu taraita, astfel incat sa nu provocam un soc si sa o destabilizam definitiv? Colonia umana instalata in spatiu imparte o planeta cu purcelusii, niste fiinte care au o organizare sociala si un ciclu de viata extrem de diferite de ale noastre. La nivelul planetelor populate cu oameni exista reguli stricte pentru modul in care cercetatorii pot interactiona cu extraterestri si le pot studia obiceiurile. Totul porneste de la o experienta anterioara, cu o alta civilizatie, gandacii, care a fost decimata intr-un razboi.

Ender este eroul negativ al primului volum al seriei, cel responsabil de disparitia gandacilor. Asa consemneaza istoria. In realitate, Ender a fost victima unei erori, lucru care se lamureste pe parcursul celui de-al doilea volum. Desi au trecut sute de ani de la primele intamplari, iar Ender ar trebui sa fie oale si ulcele, in realitate el ramane tanar deoarece reuseste sa pacaleasca cursul firesc al timpului, sarind de la o planeta la alta, parcurgand ani-lumina si folosindu-se de relativitate. Astfel, putini isi imagineaza ca el inca traieste. Ender a devenit un soi de detectiv, un personaj care este chemat sa faca lumina in situatii care au dus la moartea cuiva. Este cel care scrie concluziile faptelor celor ce nu mai sunt, dar au nevoie sa fie reabilitati in ochii celorlalti.

Desi este complexa si merge pe mai multe planuri, asa cum spuneam, cartea nu prea mi-a placut. Exista cateva lacune in descrierea personajelor, acestea nu par prea calde, nici prea bine conturate, lipseste pasiunea in toata aceasta poveste, scenele par cumva artificiale, teatrale.

Am cumparat Martianul pentru ca mi-a placut teribil filmul cu acelasi nume, cu Matt Damon in rolul principal. Romanul lui Andy Weir a aparut in anul 2014, la noi a fost tradus si publicat de Editura Paladin. 

Andy Weir a facut o treaba...credibila. Amesteca in poveste foarte multe elemente de stiinta reala, dar cade in cealalta extrema, cea a detaliilor tehnice. Ei, aici o ia un pic razna, tocmai in ideea de a da un impact cat mai mare povestii sale. A rezultat un fel de volum gen "stiinta pe intelesul tuturor" si asta mi-a provocat niste pusee de cascat incontrolabil. Scrisa cu umor, mult umor, cartea este palpitanta, dar zau ca filmul a reusit de data asta sa castige locul I in preferintele mele. Adica voi revedea cu placere filmul, cartea nu o recitesc nici daca sunt platita. 

Practic, daca scoti paginile pline de calcule si explicatii stiintifice, de teorie popularizata cu sarg, nu-ti mai ramane prea mult din poveste. Si, va spun sincer, ma pasioneaza tot ce e legat de activitatea NASA, dar sub forma de documentar. Nu prea ma asteptam la un astfel de roman, probabil ca asta este una dintre principalele surprize rezervate cititorilor. As zice ca este o excelenta carte pentru adolescenti, educativa cat cuprinde, numai buna sa te invete lucruri pe care, la scoala, le respingi din start. Chimie, fizica, ceva botanica, mecanica si cat de grea ar putea fi colonizarea unei planete cum e Marte. 

Daca n-ati vazut filmul, va spun ca subiectul e simplu: un echipaj uman este surprins pe suprafata planetei Marte de o furtuna teribila. Mark Watney este tarat de rafalele de vant, iar colegii il cred mort. Nevoiti sa paraseasca planeta in mare graba, tovarasii lui Mark nu au timp sa il caute. Mark Watney va supravietui intr-o lume straina numai pe baza experientei sale de astronaut si a cunostintelor ca inginer si botanist, demonstrand ca se poate, iti trebuie doar stapanire de sine si ceva optimism.

Ca si in cazul filmului Gravity, cu Sandra Bullock, principalul atuu al povestii este ca te face sa crezi pana in adancul sufletului tau ca asa ceva este posibil.