Potop de scriitori

Este greu de spus ce este in mintea celor care, neavand vreo tangenta cu literatura, vreo aplecare catre manuitul vorbelor sau vreo idee despre cum se "coace" un roman, se apuca totusi de scris o carte.
In ultima veme am vazut cu totii cum chiriasii de bon-ton ai inchisorilor noastre "scriu" pe ruptelea, manati de un oarece interes. Pe ei ii inteleg, probabil angajeaza pe cineva sa umple un top de pagini si apoi platesc tiparirea din buzunar. Am intalnit chiar si inainte de revolutie oameni care practicau acest stil. Nu pentru ca erau in inchisoare, ci pentru ca isi iubeau atat de mult "operele" incat doreau neaparat sa se vada tipariti, fie si pe spezele personale, numai ca sa poata imparti prietenilor dedicatii si autografe. Am avut ocazia si in ultimii ani sa tin in mana astfel de volumase, mai ales poezii. Poeziile nu erau suficient de proaste incat sa cada in extrema penibilului, dar probabil, daca s-ar fi mers pe calea selectiei editoriale, nimeni nu si-ar fi luat angajamentul sa vanda ceva falimentar din start.

Chestii spirituale

Nu am zis "inaltatoare" si nu am zis ca au legatura cu atmosfera de Paste.
Prima este o carte SF. Un SF monumental, la propriu si la figurat, scris de Robert Charles Wilson, aparut in 2012 si premiat cu "John W. Campbell Memorial".

Pregatiri, pregatiri...

Am inceput ziua cu traditionala impartasanie a pustiului- activitate scolara in parteneriat cu biserica de cartier. La sapte jumate ne clantaneau dintii in curtea bisericii. Erau mai multe clase la coada, asa ca am avut ceva de asteptat. Frig era si in biserica, dar copiii se incalzeau cu vinisorul oferit la iesire, dupa ce luau si binecunoscuta anafura. Ligheanul cu paine sfintita era pe o masa, iar un baietandru se ocupa cu turnatul non-stop in paharele. M-am uitat daca refoloseste paharelele de plastic. Nu le refolosea, era corect tanarul! Aia mici treceau in sir prin dreptul mesei, varau mana in ligheanul rosu, pipaiau bine bucatelele de paine, nu stiu ce cautau, si de-abia se hotarau sa aleaga una. Un fel de promiscuitate culinara caracteriza toata agitatia. Dar nici chiar cei mai mici nu refuzau gura de vin, am vazut un naparstoc de vreo trei ani dand pe gat bautura, s-a strambat, probabil era prea sec pentru gustul lui si i-a facut un semn maica-sii ca nu mai vrea (!), desi evident nu-i oferise nimeni al doilea pahar, dupa care a plecat vesel mai departe.

Fotografia de explorare

Daca nu ar fi exploratorii si cei care calatoresc pentru a fotografia si documenta civilizatii si zone greu accesibile ale lumii, probabil ca nu am sti multe lucruri despre cei care traiesc altfel.

Hamid Sardar-Afkhami este un fost absolvent de Harvard ce si-a facut un scop in viata din a imortaliza popoare vechi ce supravietuiesc in armonie cu natura, sfidand bunastarea oferita de asa-zisa noastra civilizatie. Multi dintre noi tind sa ii compatimeasca pe cei ce nu au un acoperis adevarat deasupra capului, depind de cresterea turmelor de animale si lupta in fiecare zi cu asprimea vremii. Eu nu cred ca acesti oameni sunt nefericiti, nu este cazul sa ne inspire mila. Asa au trait de generatii intregi si probabil prea putini dintre ei si-au dorit cu adevarat sa-si paraseasca familiile si modul de viata traditional.

Hamid Sardar-Afkhami este explorator si realizator de filme documentare pentru National Geographic Society, lucrarile sale spun povesti emotionante si au fost publicate in paginile revistei National Geographic, Le Figaro Magazine sau Paris Match.

Din expozitia "Taiga"...

Din expozitia "Altai"

Din expozitia "Hangai"