Translate

duminică, 8 septembrie 2013

Ce bine e sa ai matusi !

Astazi mi-am vizitat singura matusa mai apropiata pe care o mai am, ca restul sunt din neamuri de verisori de mama si sunt imprastiate prin toate colturile  Sud-Munteniei. Mi-am luat odrasla, genitoarea si taxiul si ne-am dus olecuta mai in afara orasului, in suburbii, la aer curat. Casuta matusa-mi e noua, mica si cocheta, cu o gradinita in fata si un catel adevarat pe post de "pet". Catelul s-a bucurat enorm sa ne vada dupa ce am ajuns la vreo 2 metri in fata lui si ne-a recunoscut, bietul de el are 12 ani si manifesta hibele de rigoare. Cu catelul acesta , corcitura de pechinez cu ceva tot atat de mic, este o intreaga istorie, il stiu de pui si de multe ori am constatat ce sensibil si inteligent este.
Pe vremea cand eram insarcinata si inca mai puteam sa bat drumurile, ca eram cat o planeta pitica si gravitatia incepuse sa-mi dea de furca, nu ma mai incumetam sa ies din casa decat rareori, aterizam la matusa-mea in bucatarie, ca stiam ca are intotdeauna ceva bun de mancare. Paradoxal, desi mi-a fost rau 9 luni non-stop, de cand deschideam ochii dimineata pana ii inchideam fericita seara, as fi mancat diverse chestii ciudate. Instinctul meu de conservare nu s-a dat batut nici un moment, cu toate ca si apa de baut imi provoca greturi misterioase si m-as fi adapat non-stop cu cola. Da, recunosc, am scapat la cola si la muraturi...mi-era rau de-mi venea sa ma urc pe pereti dar astea doua pareau sa ma aline in vreun fel. Deci, ajungeam la matusa-mea si ma tranteam fix pe fotoliul din bucatarie, singurul de altfel din zona aceea. Dar stiam prea bine ca pe fotoliu era locul preferat al catelului, numai ca acolo puteam sa ma relaxez mai bine decat pe taburet. Catelul venea si se uita la mine cu insistenta, ca si cum ar fi incercat sa ma hipnotizeze sa ma dau la o parte, eu ma faceam ca ploua, iar el isi misca urechile stufoase inainte si inapoi, nedumerit ca nu pricep mesajul. Apoi sarea langa mine pe fotoliu, desi nu prea mai incapea de burdihanul meu, se intindea pe picioarele mele, cu capul lipit de burta mea si jur ca incepea o comunicare muta cu viitoarea odrasla ce haladuia fericita in interiorul meu. De fapt ii despartea doar un strat subtire de carne si piele si sunt convinsa ca cei doi ma barfeau telepatic pe limba lor universala. Astazi parca am vazut cat au imbatranit si catelul si matusa. Dar m-am bucurat sa fiu din nou in bucataria plina de bunatati, de data aceasta pustiul a putut sa se harjoneasca "live" cu catelul mai varstnic decat el si, culmea, s-au luptat in gluma sa ocupe acelasi fotoliu vechi si arhicunoscut. N-am plecat de la matusa-mea cu mana goala. Stiam ca impartaseste aceeasi pasiune pentru sticlarie ca si mine, asa ca am manat-o in pod, sa cotrobaie dupa ce ma interesa. Prada de razboi a fost naucitoare si inca n-aveam eu puterea sa le car pe toate, altminteri mai plecam de-acolo cu vreo doua bagaje. M-am pricopsit cu cateva carafe mari, sticle de doi litri, sticloante patratoase, unele bulbucate, altele neidentificabile, n-am pus in poza decat pe cele mari. Nu va spun ca era gata sa o vaduvesc si de borcanul de muraturi, ala de 5 kile, ai fi zis ca sunt cea mai tare gospodina din cetate... In fotografie se vede o sticla maro, cred ca e de un litru, care provine de la un supliment cu gel de aloe. Carafa din stanga ei are o chestie bulbucata in varf, este capacul unei alte piese de sticla ce intra in carafa si era destinata pozitionarii cuburilor de gheata in interiorul bauturii. Tare! Asta va fi o provocare sa o decorez. Sticla de 2 litri din spate are si o soata si deja am dat-o cu grund. Ce sa mai, mi-am facut de lucru pentru cel putin doua luni. Ce bine e sa ai matusi!



9 comentarii:

  1. Sunt putine persoane care mai poseda sticle vechi.Ai bafta, ca pasiunea ta sa continue.Esti o harnicuta !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, inainte oamenii nu se debarasau asa usor de obiecte. Carafele astea mari costa o gramada de bani astazi, pe vremuri erau mult mai accesibile.

      Ștergere
  2. Ce chestie interesanta aia cu gheaţa băgată în mijlocul băuturii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, nu este o carafa veche, dar nici nu stiu daca e dinainte de revolutie sau dupa...Banuiesc ca se produc si in prezent.

      Ștergere
  3. :) Faina povestea!
    Astept sa vad si rezultatul final.

    RăspundețiȘtergere
  4. am si eu o carafa superba cu capac de alpaca, foarte veche!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cele metalice sunt spectaculoase. Au un farmec aparte daca le tii le vedere, pe un raft.

      Ștergere
  5. Frumoasă pasiune! Lucruri pe care mulţi le leapădă ca nefolositoare, le faci să renască întru frumuseţe. Şi câte asemenea "comori" nu sunt pe la mătuşi, bunici, vecini bătrâni...

    O zi frumoasă! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Gunoiul altora este comoara mea", asa e lozinca de la seria American Pickers...

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.