Translate

duminică, 22 septembrie 2013

E vremea recoltei

Ieri am vizionat targul de toamna, un fel de Festivalul Recoltei, desfasurat la Ploiesti in zona Halelor Centrale. Zarva mare, noroc ca a fost soare si caldut si puhoiul de lume s-a peregrinat in voie pe la standuri. E drept ca atatia vizitatori n-am vazut de mult timp, ziceai ca se anunta o foamete si tot poporul isi face provizii. In parcul din fata Halelor erau targovetii cu artizanat, blanuri, fleacuri diverse, dar si branzeturi si afumaturi, iar pe strada de langa Palatul Culturii se intinsesera mese si gratare pentru gustarile la botul calului. Mirosea a carnati si sarmale de te lua cu lesin, pe fondul unor cantari populare date la maximum, probabil ca sa-ti amorteasca atentia si sa scoti mai repede banii din buzunar.
Ceva mai incolo, pe alta strada era insirat grosul targovetilor cu legume, fructe si produse viticole, apicultorii si macelarii. Nu i-am gasit pe-aia cu braga, am fost dezamagita, dar nici must n-am luat, ca n-a vrut pustiul meu. Era asa o vanzoleala ca de-abia te puteai strecura. Ne-am proptit intai la standul unei doamne (din Arges) care avea dulceturi, siropuri si zacusca. Bineinteles ca am plecat cu ceva, ala mic a gustat sirop de zmeura, i-a placut dar m-am facut ca ploua cand am vazut ca sticlutele de doua degete costau cat kilul de carne. In schimb, n-am rezistat la gustul dulcetii de ghimbir.


N-am incercat niciodata si mi s-a parut extraordinar de parfumata. Avea cucoana si dulceata de ardei iute, dar mi-a explicat ca asta nu se mananca cu lingura cum practicam noi, ci se pune pe friptura. Am mai luat niste zacusca de vinete, ghimbirul sus-pomenit si dulceata de mure, ca erau doar 10 lei borcanele de 400 de grame. Restul toate-15 lei, cam piperat dupa mine. Macar sunt naturale.
Ne-am mutat doua standuri mai incolo si am nimerit in fata apicultorilor cu de toate. Mierea am admirat-o numai dupa nume, ca era prohibitiva ca pret, dar tot ne-am ales cu o cutiuta cu fagure, spre deliciului copilului care zice ca e mai bun decat guma de mestecat. Nu-l contrazic. Nu l-am contrazis nici cand a infipt mana in niste pungute cu bombonele frantuzesti, naturale, cu miere si diverse ingrediente. 15 lei doua pungute, la oferta, ca erau de import. La cererea asistentei am luat cu eucalipt pentru pusti si cu ghimbir pentru maica-mea. Trei metri mai incolo am dat cu nasul in recolta unui nene care avea niste dovleci placintari asa de galbeni, ca ma lua cu lesin la lingurica numai imaginandu-mi ce ciorba ar iesi din ei. Am inghitit in sec ca nu puteam sa ma car cu ditamai bagajul, in schimb am ochit borcanele cu hrean ras. Am cumparat iute un borcan de 400 de grame ca mi se facuse pofta rau de tot. O sa-l impart in doua borcane si ii fac zeama cu miere, apoi il las la frigider sa traga iutimea. Mi-aduc aminte ca bunica-mea punea peste el supa de pui, mama, ce mai ustura! Ca era batran si inalt pana la brau, crestea de ani de zile in curte si munceam cu harletul vreo juma de ora sa-l scot, asa de adanc era infipt. Apoi plangeam cu hohote pana il dadeam pe razatoarea mica, dar se duceau toate racelile si imi curata toate dispozitivele ORL.
La sectorul branzeturi n-am zabovit prea tare, erau scumpe varietatile de telemea, cascavele si alte delicatese, am luat doar niscai urda sarata sa o fac cu unt si mamaliga, desi cred ca tanti care o vindea a gresit doza de sare, altfel nu se explica pretul surprinzator de mic.
Eiii, periplul nostru agricol s-a incheiat cu achizitionarea unor rosii de-alea adevarate, romanesti, din care am si tras astazi o supa cu galuste, sta fierbinte pe aragaz, de-abia astept sa o degust. Frumos targul, ce sa zic? Simti ca agricultura noastra nu e chiar in coma, mai misca pe ici, pe colo. De regula prin Ardeal, ca de-acolo erau veniti multi producatori, de prin Prahova erau mai ales cu bauturile-vin, must, tuica, am vazut si coniac cu 40 de lei litrul. Astfel de manifestatii sunt o adevarata tortura pentru cineva pofticios ca mine, cand am ajuns acasa ne-am repezit in tot ce cumparasem . Deh, apucaturi de oraseni amarati care vad numai facaturile din supermarket.

9 comentarii:

  1. Ati cheltuit ceva bani, dar din cand in cand merita sa te mai rasfeti cu bunatati!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai, anul trecut am fost ca o cometa, m-am uitat scurt si de la distanta ca nu eram in bani. Mi-am zis ca macar o data la doi ani pot sa fac un efort.

      Ștergere
  2. si erau vremuri cand asa era o toamna normala la mama! cu dulceturi si hrean si compoturi.....
    si cica ne-a crescut nivelul de trai! acum e sarbatoare daca punem mana pe ceva natural! ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne, cate mai faceam la tara sau le aduceam la oras si munceam cateva zile la conservaraie...S-au dus pentru mine vremurile acelea...

      Ștergere
  3. Imi place si mie sa merg la targuri .A fost pe 8 septembrie aici la mine.Am luat pastrama,carnati si ceva dulciuri de casa,care nu mi-au placut,cicolata parca era sapun.Uneori o brodesti,alteori nu.Am destule povesti cu targurile astea.Tu te bucuri ca un copil de cumparaturi.Te simt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ciocolata nu e prea stralucita, imi iese mai buna mie cand o fac in casa. Chiar m-am bucurat de ziua de ieri!

      Ștergere
  4. Salut!
    Pentru ca imi place blogul tau, am inceput sa-l urmaresc. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/
    si daca ai placere sa ma urmaresti...
    :) O toamna frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  5. multe preturi sunt prea umflate, hrean cumpar din piata cu 5-6 lei borcanul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa am zis si eu, dar uite ca tine figura, pe mine ma atrag de obicei ingredientele mai ales la dulceturi.

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.