Nu puteam să las
să treacă această amintire pe care am evocat-o ultima dată la Miercurea făra
cuvinte...M-am gândit că poate scurta mea experienţă va ajuta pe cineva să
ajute la rândul lui sau să salveze sau să se bucure pur şi simplu de nişte
animăluţe înduioşătoare şi simpatice cum sunt aricii.
Aşadar povestea a
început acum vreo 2-3 ani, într-o vineri, exact când ne pregăteam să
« rupem » porţile de la serviciu, cum se zice, şi o cunoştinţă m-a
sunat şi m-a rugat fierbinte, pentru că nu avea la cine să apeleze, să am grijă
peste week-end de 3 pui de arici orfani. Eu am rămas oarecum interzisă dar
pentru că persoana mi-a spus că o găsise pe mămica lor moartă, probabil fusese
atacată de un câine, m-am înduioşat atât de tare încât am zis « da »
fără să îmi mai pese de toată tevatura.