La multi ani! Sarbatorind prin munca...

Azi dimineata, in timp ce evaluam carnea de porc tocata pe care mi-a adus-o cineva de la tara, m-au lovit amintirile nostalgice... Cum mai petreceam noi o saptamana, cu mainile pana la cot in grasimea animalului sacrificat, fierband apa intruna ca sa curatam vasele si bucataria, cu picioarele inghetate de atata frecus afara unde clocoteau cazanele pe focul din curte. Cum mai dadeam la masina de tocat ca sa umplu kilometri de carnati si ma chinuiam sa indes amestecul de leber cu lingura si coseam toba cu maini inrosite de frig si soda caustica. Si cum mai mestecam incontinuu la sorici si jumari prajite, cu o pofta nebuna, mai mult din cauza dardaielilor decat din cauza foamei!

Batalia parfumata

Stiti cum se zice: de ce iti doresti mai tare ceva, de-aia se implineste mai tarziu sau, in orice caz, nu atat de rapid cat ai vrea tu. La un moment dat ma lovise damblaua cu licorile parfumate, as fi turnat pe mine cu sticla, lucru de care nu sunt prea departe nici acum. Adicatelea consum parfumuri si ape de toaleta intr-un ritm care m-ar fi adus in sapa de lemn daca as fi fost mai nesabuita sau mai pretentioasa. Dar eu nu ravnesc la cine stie ce nume de firma, imi recunosc damblaua si ma multumesc cu unele potrivite bugetului meu. Si pentru ca in aceste zile de dat si de primit cadouri se cumpara pe ruptelea casetele acelea cu apa de toaleta/parfum si un deo/lotiune de corp/gel de dus, m-am trezit dintr-o data in posesia unui oaresce numar de astfel de surprize. Ei, uite ca mi s-a indeplinit dorinta, am un porcoi de parfum. Bineinteles, casetele poarta numele unor artisti cunoscuti, si femei si barbati, care si-au dat girul acestor produse atragatoare pentru ambele sexe.
Produsele poarta nume celebre, dar nu sunt intotdeauna la nivelul la care te-ai astepta, in sensul ca uneori mirosul nu are personalitate, nu spune nimic, nu transmite nimic. Si cunoasteti dilema: stai in fata raftului, stii ce ii place mamei, prietenei, iubitei, sotiei, surorii sau variantelor masculine ale acestora, dar nu stii ce zace in cutie. O fi dulce, o fi prea fructat, o fi prea aspru sau prea lesinat? De multe ori nu este rost de sticlute de testare in magazin, asa ca trebuie sa ghicesti.
Asadar, iata rostul articolului de astazi: sa va spun ce am incercat eu. Poate va ajuta cu ceva in alegeri. Eu obisnuiesc sa folosesc multe comparatii cand descriu parfumurile, asa ca sa nu va mire prezentarile de mai jos.

La brat cu ursu prin Ploiesti

Avuram si miracolul de Craciun, probabil pentru ca, prin grija Primariei, n-am avut luminitele corespunzatoare. Pe tema luminitelor a fost un bairam mediatic, jale mare ca nu s-au cheltuit banii aiurea, erau singurii bani cheltuiti aiurea de care se putea bucura tot poporul.
Dar fix in ajunul marii sarbatori s-a intamplat minunea! A trecut ursul cel adevarat ca sa vesteasca Nasterea Domnului. Zic eu. La o adica a tinut locul celor trei magi. A fost un semn. Nu m-am uitat pe posturile locale, asa ca nu stiu ce-au crezut babele despre pelerinajul bietului animal.

O poveste

Ma intreaba lumea cum este sa te nasti de Craciun. Nu stiu, banuiesc ca sunt destui nascuti in aceasta zi, n-oi fi eu mai cu mot. Stiu de exemplu ca ai mei au facut in fiecare an ceva economii sarbatorind 3 in 1, adica trei zile de nastere: a Domnului, a mea si a tatalui meu. Da, poate parea ciudat in aceste conditii.
Daca ma cautati de buletin, n-o sa gasiti aceasta data, ci una prin ianuarie. De ce? Pai, aici este alta poveste de familie pe care maica-mea mi-a recitat-o tot timpul pana a capatat proportii de legenda, de nici eu si nici macar ea nu mai stie cat este adevar si cat amintiri distorsionate de trecerea anilor.
Pe vremea aceea era zapada cat gardul, "les neiges d'antan" cum ar zice frantuzul cu nostalgie.

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Un fel de retrospectiva in imagini:
De la Fabrica de Globulete din Curtea-de-Arges...

Rezultatul efortului meu de doua luni...

Pufoseniile de la Delaco...tot un premiu...

O bijuterie surpriza pentru mine...

Ce am mai lucrat, sticle, tava...

Rasfatul de weekend-buretele cu sapun de la Refan pentru exfoliere...

Expozitia LEGO (din nou!)...

Tellur si cadourile pentru barbati

Daca nu ati aflat inca faptul ca un barbat detesta pijamalele, sosetele sau tricourile oferite pe post de cadou, va spun eu. Nu il intereseaza ca acestea pot fi obiecte extrem de necesare, el vrea de regula un gadget, o ustensila, o chestie tehnica dupa care se da in vant, dar nu-i vine sa si-o cumpere singur. Asadar, aviz femeilor! Oricat ati tinde sa achizitionati ceva ce va place voua, luati in considerare faptul ca partenerul s-ar putea sa ramana rece la eforturile voastre. Sa le vedeti numai expresia cand despacheteaza ceva ce si-au dorit! Si sa va mai spun un secret. Barbatul are o veneratie si o grija deosebita pentru masina personala. E drept ca uneori grija aceasta poate fi deranjanta pentru sotie/prietena, dar daca tineti la el, calcati-va pe inima si cadorisiti-l cu ceva ce este folositor in masina. Va spun sincer, nu exista gest care sa-l bucure mai tare.

Despre reguli si activitati traditionale

N-as fi scris despre unele probleme, ca m-am saturat de cate prostii am auzit zilele acestea, in mass-media si online, daca n-as fi participat ieri la o interesanta intalnire de constientizare, una dintr-o serie ce se vor desfasura pe parcursul unui proiect laudabil ce doreste sa rezolve prin masuri concrete conflictele om-urs sau om-lup sau om-orice alt pradator...S-a vorbit in principal despre ursi, iar cei care implementeaza acest proiect sunt cercetatori de la ICAS Brasov si Fundatia Carpati. Dar nu despre proiect vreau sa vorbesc ci despre faptul ca, inevitabil, in cursul discutiilor, a venit vorba despre ciobani. Acuma, ce sa zic? Eu stiu ca fiecare aveti o parere formata despre problema care a incins spiritele (din nou!) zilele trecute, iar mare parte dintre opinii sunt favorabile ciobanilor, dar ar fi tare bine daca oamenii ar putea auzi din cand in cand discutiile mai la obiect purtate cu prilejul unor intalniri in care se vorbeste "pe legislatie" si pe experienta autoritatilor, nu pe balada Miorita invatata in scoala.

Bijuterii contemporane-pandantive cu charmuri

Sa spun drept, eu stiam ca exista bratari cu charmuri, dar unii sunt mai inventivi, iar lumea este avida de noutati, asa ca se incearca gasirea unor tipuri de bijuterii cat mai atractive, nu numai datorita metalelor pretioase din care sunt facute, a designului sau culorilor.
Mai intai au fost bratarile cu charmuri, avantajul lor fiind faptul ca poti achizitiona si atarna de ele ce figurine iti plac, creandu-ti o piesa dupa propriul gust. Dar la pandantive cu charmuri nu m-as fi gandit in veci pentru simplul motiv ca nu vedeam o solutie pentru a introduce charmurile intr-un medalion. M-am pacalit, am descoperit ca astfel de bijuterii exista si au fost aduse si pe piata noastra. Diferenta fata de bratari este data de faptul ca pot fi extrem de...amuzante si pot oferi mai multe combinatii.

Despre cartof si postul negru

Da, stiu, suna ciudat... Am citit in ultimul timp o groaza prostii despre ce, cum si cand ar trebui sa mancam. Dar parca prostiile clasice prind din ce in ce mai tare la public si incep sa cred ca exista mai multi naivi/creduli decat poate suporta pamantul acesta pe metru patrat. Am senzatia ca selectia naturala, nemaifiind functionala in civilizatia moderna, este repede inlocuita de o selectie secundara, realizata pe alte cai, gradul de inteligenta fiind unul dintre criterii.

Dupa SuperBlog, potopul!

Mai bine zis pustiul...Un pustiu de inspiratie. Ma obisnuisem sa scriu pe teme date si acum zac intr-un soi de vid al creierului.
Timp de mai bine de doua luni am avut un al doilea job: sa scriu. Scriam si pana acum, dar nu la dimensiunile acestea si nu cu un asemenea efort. Astfel incat a fost tare greu sa mai strecor ceva din articolele mele obisnuite printre probele cu deadline. Am scris pe furis, la serviciu, ca sa am timp de familie acasa. Am scris acasa, in weekend, intre doua ture de spalat la masina sau intre doua invarteli de lingura in mancarea gata sa se arda. Am scris usor pentru ca aveam Ideea sau mi-am stors si ultimele resurse pentru ca nu aveam nimic. Pana la urma, SuperBlogul este o relatie cu nabadai, amuzanta si fioroasa in acelasi timp, un soi de tornada emotionala cam greu de controlat.

"Vocea" Romaniei si X Factor

Nu stiu cum, desi nu obisnuiesc, probabil pentru ca a fost minivacanta de 1 dec. si nu prea aveam ce face, m-am uitat la tv, la emisiuni romanesti. Ba, chiar la cele doua show-uri cu profil muzical din titlu, desi nici asta nu obisnuiesc ca ma enerveaza infiorator. Dar am momente cand si prostia ma fascineaza.
Eu sunt fan Vocea si X Factor, numai ca sunt fanul altora, nu al productiilor autohtone. Dar am stat cu gura cascata, curioasa sa vad cum se mai manifesta ai nostri. Nu speram sa am vreo revelatie placuta si exact asa s-a intamplat.

Bijuterii contemporane-bufnite

N-am mai scris de ceva timp despre bijuteri, de fapt n-am mai scris nimic altceva in afara de articolele pentru SuperBlog, asa ca incerc sa-mi revin si sa reiau cateva din vechile obiceiuri. Si pentru ca, de la un timp, simpatia mea mea pentru bufnite s-a intetit simtitor, iar aceste pasari par sa fie sursa de inspiratie pentru multi creatori, voi incerca sa gasesc cateva bijuterii amuzante inspirate de inteleptele zburatoare.

Mel Tinsley este creatoarea din spatele MadamVonTrinkets si isi are baza in SUA, Leavenworth-Kansas. Se foloseste de sarma, cam in genul copaceilor vietii, realizand pandantive 100% handcrafted.

De ziua noastra

Buna dimineata, soare!
In primul rand tin sa le multumesc celor de la UPC ca ne-au lasat fara tv si internet pana pe la 11 in dimineata asta. Daca nu i-as sti cat sunt de tolomaci, ca nu inteleg ce li s-a defectat taman azi, as zice ca au vrut sa saboteze ziua nationala.
In alta ordine de idei... cei doi barbati din familie si-au luat steagurile si cocardele si au plecat la defilare. Asta din Ploiesti, nu s-au mai dus la capitala, pentru ca se anunta veseloasa, cu fasole si carnati, motiv pentru care nu am gatit nimic de pranz. Ma indoiesc insa ca vor avea atat tupeu incat sa se bata cu restul nemancatilor pe fasolica primariei. N-au instinct de supravietuitori. Poze va arat maine.
In cu totul alta ordine de idei, am aflat cu stupoare ca exista si altii care lacrimeaza la "Treceti batalioane romane Carpatii!". Eu credeam ca mi se trage de la schimbarile de dispozitie inerente varstei, dar vad ca si unii mai tineri sufera de patriotism. Boala grea, se inoculeaza din frageda pruncie daca vrei sa ai mai tarziu un adult bine pregatit. Ei, pregatirea s-ar putea sa dea si unele rateuri, ca altfel nu-mi explic de ce fiu-meu flutura steagul Americii prin casa pana i l-am smuls cu forta, inainte de plecare, si i-am explicat ca nu suntem pe 4 iulie.
Revenind la ordinea de idei de mai sus, de ce plang eu la "Treceti batalioane romane Carpatii?" Nu de mila noastra, a celor de azi, ci de mila celor care au murit in atatea razboaie, incercand sa dea o patrie fraierilor din prezent.
Si pentru ca n-am chef acum de bocete, ca sunt singura si pe antibiotice, deh, a venit sezonul rece, va ofer alte piese care mie imi plac foarte mult. Plus una vesela sa va scoale de pe scaun.
La multi ani!

Unica de sarbatoare

A aparut revista Unica pe luna decembrie, o editie speciala cu multe sugestii de cadouri, la pret de 10,9 lei. Cadouri sunt si la revista: o crema de maini cu galbenele, fosfolipide si biocomplex lipidic, la tub de 50 ml, o mostra de detergent Perwoll si una de sampon Head&Shoulders plus cateva brosuri cu produse.

Plus valoare pentru viaţa ta

“Manânc, slăbesc şi mă menţin” zice domnul Michel Montignac într-una din celebrele sale carţi despre la fel de celebra sa dietă. De ce pomenesc aici de domnul Montignac?

Pentru cã, în ziua de astãzi, dacã depãşeşti greutatea optimã şi eşti prea comod ca sã ţii o dietã, nu mai ai nici mãcar scuza lipsei unor produse ajutãtoare. Existã acum pe piaţã o gamã largã de alimente gen batoane proteice sau shake-uri proteice care asigurã o nutriţie corespunzãtoare şi aportul tuturor elementelor necesare bunei funcţionãri a organismului. Acelasi lucru l-aş putea remarca şi despre cazurile în care trebuie sã fie evitat zahãrul, glutenul, lactoza, cazul celor care depun efort fizic peste medie sau al celor care vor sã mãnânce bio.

Despre sens şi simplitate

Uneori, când mã nãpãdesc amintirile din copilãrie, stau şi mã întreb cum reuşea bunica sã gestioneze procesul preparãrii meselor zilnice astfel încât mâncarea sã iasã perfect, în condiţiile în care este atât de greu sã menţii un foc de lemne cu intensitate constantã într-o sobiţã cum era cea de la ţarã. Apoi îmi dau seama cã gãtitul îi lua câteva ore bune. Mare parte din zilele ei se scurgeau curãţând la zarzavaturi, amestecând în oale, pãzind cuptorul. Eram micã şi nu observam oboseala de pe chipul ei, nu mã întrebam niciodatã dacã nu cumva s-a sãturat de atâta muncã, de atâta timp pierdut cu lucruri pe care astãzi le faci cât ai bate din palme.

The Hobbit: An Unexpected Epilation

Asearã mi-am luat douã ore sabatice (cã tot am vorbit în postul trecut despre genul acesta de pauzã în activitate, iar un an zãu cã nu-mi permit) şi m-am uitat la unul dintre filmele pe care le folosesc pe post de terapie (complementarã) de relaxare, adicã la Hobbitul. In funcţie de dispoziţia de moment, vizionez una dintre cele trei pãrţi şi pentru cã tot se anunţã la tv, sãptãmâna viitoare dacã nu mã înşel, cã se va difuza ultimul film din serie, am zis sã rememorez întâmplãrile (pe care oricum le “rememorez” cam odatã pe lunã). Aşadar, m-am delectat cu “An Unexpected Journey”.

Despre omul DELACO şi cea mai bunã brânzã din lume

Pe Toni Delaco îl cunoaşteţi din reclamele la brânzeturile cu acelaşi nume şi vã provoc sã mãrturisiţi cã, în primul moment, dacã v-ar chestiona cineva cu privire la identitatea domnului în cauzã, aţi rãspunde fãrã şovãialã cã este un actor angajat pentru un rol. Ba, dacã v-aţi gândi mai bine, aţi putea sã afirmaţi cã simpaticul personaj a jucat şi în ceva filme de televiziune, vã stau pe limbã, dar nu le puteţi numi chiar în acest moment. Ei bine, nu le puteţi numi pentru simplul motiv cã acestea nu existã! Toni Delaco, în ciuda simţului dramatic şi a apariţiei repetate în clipuri publicitare, este totuşi un om de afaceri, nu un artist. Dar “afaceristul” este perfect disimulat în “om de scenã”. Toni Delaco este pur şi simplu “copoiul” afacerii DELACO, supranumit şi Naşul Caşcavalului din România. Am zis “copoi” deoarece, aşa cum declara chiar el, “cunoaşte un million de lucruri despre brânzã” şi este mereu la vânãtoare, încercând sã aducã pe piaţã cele mai bune varietãţi.  Dorinţa de a fi şi imaginea afacerii sale reprezintã amãnuntul ce îl scoate din anonimat pe domnul în cauzã. Toni este un întreprinzãtor citit la modul cel mai serios cu putinţã, un sensibil la modul cel mai romantic cu putinţã şi o persoanã care ştie cu adevãrat sã ...scrie. Sã scrie la modul cel mai literar cu putinţã! (Inainte de a afla “hramul” omului, eu am descoperit texele pline de umor şi sensibilitate postate pe blogul firmei Delaco sau interviurile de pe alte site-uri).

Misterioasele cãi ale pasiunii

Parfumurile, apa de colonie şi uleiurile aromate au fãcut parte din istoria umanitãţii încã din primele timpuri ale sale. Borcane şi vase umplute cu ingrediente exotice au fost gãsite în cele mai vechi morminte antice din China. De fapt, nu este cunoscutã data exactã când au început sã fie utilizate parfumurile. Dar este cert cã atât femeile cât şi bãrbaţii folosesc de mii de ani anumite substanţe pentru a potenţa mirosul propriului corp şi vor continua sã facã uz de acestea pentru cine ştie cât timp, în viitor. Cercetãtorii cred cã pasiunea omului pentru parfumuri are legãturã cu feromonii, dar asta nu explicã dorinţa de a utiliza zilnic aceste substanţe, mai ales în prezent, când influenţa feromonilor este atenuatã de civilizaţie. In realitate, oamenii iubesc aromele care îi învãluie şi senzaţia de a fi mai apreciaţi de ceilalţi datoritã acestui fapt, dar într-un mod subtil, romantic, fãrã o conotaţie neaparat sexualã. Parfumul apropie, leagã, îndulceşte sentimentele, schimbã pãreri, creeazã viziuni, darâmã bariere. Exemplul în povestioara de mai jos…  

Gerovital, o istorie personalã

Nu-mi amintesc în ce moment am început sã folosesc produsele Gerovital, cred cã prin liceu când au debutat şi problemele inerente adolescenţei. Ceva stres dat de examene, asezonat cu transformãrile fizice ce marcau trecerea spre maturitate. O perioadã dificilã aş zice, dar toţi traversãm acea fazã. Sau cel puţin aşa credeam eu pânã am observat cã nu toatã lumea suferã, sub tortura pubertãţii, din cauza unui ten într-o continuã revoltã, sensibil şi plin de personalitate în sensul rãu al cuvântului.

Având în vedere cã asta se întâmpla prin fermecãtorii ani ’80, soluţia cea mai la îndemânã pentru rezolvarea problemelor era Gerovitalul, Gerovitalul şi iar…Gerovitalul.

Limbajul trandafirilor

Mi-au plãcut dintotdeauna trandafirii, mi-au pãrut a fi şãgalnici sau nostalgici, plini de dragoste şi de emoţie, sentimentali, inocenţi… In realitate, trandafirii chiar poartã o întreagã istorie în spate, alegorii şi metafore, ambivalenţe datorate petalelor catifelate ce contrasteazã cu ţepii ascuţiţi. Pot exprima atât de multe lucruri, dar numãrul florilor, aranjamentul buchetului sau culorile au semnificaţii precise, iar acest fapt extraordinar mi-a fost revelat într-un mod surprinzãtor, de cãtre un bãrbat. Ei bine, poate cã nu te-ai aştepta ca cineva de sex masculin sã fie atât de subtil şi informat cu privire la o problemã atât de delicatã cum este cea a alegerii unui buchet de flori. Bãrbaţii, în general, nu sunt firi vizuale şi au prea puţinã rãbdare sã disece faptele în patru, dar mai ales sã mediteze la înţelesul culorilor pe care, de altfel, nici nu prea le disting. Nu spun cã nu ar aprecia un trandafir graţios, dar mai mult ca sigur nu ar fi atât de informaţi încât sã doreascã sã transmitã ceva précis prin intermediul acestuia. O floare este doar o floare, adicã o scurtãturã sigurã spre inima unei femei.

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Am mai lucrat cate ceva...pe apucate...

O aventurã în suburbii

S-a întâmplat ca prima mea slujbã sã coincidã cu prima mea maşinã. Stiu, sunã puţin anapoda, dar adevãrul este cã la vreo lunã dupã ce mã vãzusem vajnica posesoare a unui carnet de conducere a dat şi norocul profesional peste mine. Adicã mi-am gãsit un serviciu. De fapt, şcoala de şoferi o urmasem mai mult de gura alor mei care insistau cã, în ziua de azi, dã bine la CV sã te lauzi cu abilitatea de a învârti volanul. Nu ştiu cât de abilã devenisem, dar ştiu précis cã eram tot timoratã, mergeam atârnatã de volan şi puneam frânã la fiecare muscã ce traversa parbrizul. A, da! Si sunt femeie…

Going to Russia

“Du-te în Franţa! Eu am fost în Provence…mmmm…câmpurile de lavandã, parfumul…o încântare!”

“Dacã vrei sã nu cheltui prea mult, ia un sejur cu reducere la greci, vremea e minunatã acolo în septembrie!”

“Eu am fost de trei ori pânã acum în Israel, în circuite religioase. La anul mã duc din nou, e fantastic!”

Eu plec în circuite turistice în Italia…Mã duc la schi în Austria…Imi vizitez prietenii din Elveţia…

Dupã trei zile de pus intrebãri în dreapta şi-n stânga şi de ascultat poveşti amanunţite despre ţãri si meleaguri pitoreşti, aveam senzaţia cã vizitasem toate locurile posibile. Mã indemnase necuratul sã cer o pãrere despre unde anume sã-mi petrec vacanţa, un soi de rãsfãţ pe care ţineam sã mi-l fac cadou dupã un an în care muncisem pe brânci. 

DIY-Do it yourself…cu mult drag!

Când îmi vãd consortul achiziţionând câte o sculã, mã pufneşte râsul…

“A fost la ofertã!” exclamã el ofensat.

Eu chicotesc şi mai abitir şi pe bunã dreptate. Dacã ne-ar vedea cineva colecţia de şurubelniţe, cleşti, capete de bormaşinã, polizoare şi alte chestii pe care nici nu stiu sã le numesc, probabil şi-ar imagina cã al meu este cel mai grozav meşter din lume. Ei bine, nu este, dar, ca mai toţi bãrbaţii, are un apetit pentru ustensilele de tot felul. De fapt merge pe ideea cã este bine sã ai în gospodãrie tot ce-ţi trebuie, în cazul în care ţi se stricã ceva şi dai peste un instalator destul de tont încât sã nu vinã cu dotarea necesarã. Lucru puţin plauzibil, dar nu imposibil!

Forţa fie cu voi!

(“Specialistul” nostru în calculatoare, mai bine zis vecinul de la etajul 12, un puştan de vreo 20 şi ceva de ani care ne reparã aparatul încã de când l-am cumpãrat, mãsoarã cu un ochi critic mãţãraia electronicã plinã de praf.

“Dacã mai fluctueazã o datã tensiunea, s-ar putea sã aveţi o surprizã…”

Intinde mâna în lateralã şi apucã ţeava aspiratorului…)

Clubul cinefililor-inapoi la clasici

Carmen are o noua initiativa... Clubul cinefililor este locul unde, pe parcursul unei saptamani, poti recomanda filmele care ti-au placut. Intra pe link, inscrie-te in tabel si, bineinteles, citeste sugestiile celorlalti participanti daca esti in cautarea unui film bun.

Recomandarea de astazi nu este vreo mare noutate, ca poveste vreau sa zic. "Jane Eyre" este o carte ecranizata de mai multe ori (27 cu tot cu filmele pentru televiziune!!!), romanul lui Charlotte Bronte este extrem de cunoscut, ca toate cartile scrise de renumitele surori. Povestile de epoca marca Bronte sunt ceva mai dramatice si mai intunecate, mai realiste decat cele ale lui Jane Austen, poate ca filmele sunt chiar mai putin vizionate, dar eu le savurez cu aceeasi placere pe toate.
Asadar, indiferent ca ati vazut ecranizarile mai vechi, eu va recomand sa vedeti varianta din 2011, in regia lui Cary Joji Fukanaga, cu Mia Wasikovska si Michael Fassbender in rolurile principale. Mi-au placut actorii, nu-i cunosteam, dar mi s-a parut ca se potrivesc bine descrierii personajelor din carte. De altfel, se pare ca in acest film, un personaj secundar, Blanche Ingram apare intaia data asa cum este descrisa in carte, cu parul negru, in timp ce in celelalte versiuni ea este jucata de actrite blonde. In mini-seria din 1983, Mr.Rochester este jucat magistral de Thimoty Dalton si, in general, fiecare versiune a avut meritele sale.
Ceea ce diferentiaza filmul din 2011 este structura povestii si asta m-a surprins de la inceput. In loc sa fie liniara, povestea pleaca dintr-un punct mai avansat si reda apoi evenimentele initiale, asa cum si le aminteste eroina principala. O alta deosebire este finalul, retezat as putea spune, cateva evenimente din carte lipsesc, lasand la latitudinea privitorului sa-si imagineze continuarea. Actrita din rolul lui Jane Eyre este putin mai dura decat personajul cartii, se presupune ca la un moment dat stoicismul ei este indulcit de dragoste, dar in film pare sa opuna cam prea multa rezistenta acestui sentiment.
Filmarile au fost realizate in Haddon Hall din Derbyshire, una dintre cele mai vechi domenii si case din Anglia, evident, asa ca decorurile au doza necesara de gotic, dar si de farmec insular.
In concluzie, daca va doriti un film de epoca cu doza de dramatism si mister corespunzatoare, va recomand cu drag acest "Jane Eyre".

Când eşti la ananghie, gândeşte “good old times”

In seara aceea, când am închis telefonul, zãbovind mult timp cu ochii pe ecranul ce se stingea încet, am facut primul atac de panicã din viaţa mea. Sângele mi-a nãvãlit în obraji, vârfurile degetelor mi s-au rãcit, iar respiraţia a sincopat pentru o luuuungã clipã… Nu pentru cã cea mai bunã prietenã a mea mã sunase de la câteva mii de kilometri distanţã, anunţându-mã cã revine în ţarã, nu pentru cã îmi destãinuise abrupt “m-am casãtorit”, nici pentru cã turuise o poveste alambicatã despre o nuntã care nu avusese încã loc, ci pentru cã rostise:

“Am nevoie de cineva care sã se ocupe de organizare. Stii cã ai mei sunt prea în vârstã, rudele sunt prea departe, iar cu restul cunoştinţelor n-am prea ţinut legãtura, n-ai vrea sã mã ajuţi tu? Eu şi Eric iţi vom fi veşnic recunoscãtori. Iţi întorc favorea cu prima ocazie când te mãriţi.” chicotise ea cu o voce rugãtoare.

Eleganţa ca stare de spirit

Imi scutur fusta si îmi potrivesc sacoul. O eşarfã de matase completeazã imaginea. Nu sunt foarte mulţumitã de alegerile mele vestimentare, aşa cã mã mai privesc de câteva ori în oglinda de pe hol. N-ar fi prima oarã când m-aş întoarce în faţa şifonierului ca sã schimb întreaga ţinutã. Am o problemã cu armonia dintre starea mea de spirit şi hainele pe care le port. Trebuie sã « simt » formele şi culorile într-un anume fel, altminteri nu mã mişc din casã. Astãzi, de exemplu, şovãi…Sovãi pânã în momentul în care îmi cad ochii pe ghetele mele de toamnã. My boots…Imi însenineazã chipul. A fost una dintre cele mai inspirate achiziţii fãcute vreodatã. Indiferent ce aş pune pe mine, ghetele acestea îmi dau aripi. Par mai înaltã, mai sprintenã, mai sigurã pe mine. My boots, my heart, my life…

Mesagerul

Micuţa vânzãtoare de la fast-food-ul din colţ era cel mai cunoscut personaj din cartier. Nu numai pentru ca arãta ca Albã-ca-Zãpada, cu pãrul ca abanosul, pielea albã ca spuma laptelui şi buzele roşii ca cireşele, dar mai ales pentru cã pregãtea cele mai bune sandvişuri cu brânzã, cei mai sãnãtoşi cheeseburgeri cu roşii şi salatã şi cele mai gustoase plãcinte cu mere. Aşa se face cã, spre prânz, coada din faţa geamului prin care servea eroina noastrã cãpãta proporţii îngrijorãtoare, fiind alimentatã de copiii şcolii de peste drum, de adulţii aflaţi în trecere şi de pensionarii ce-si faceau veacul în parc.

Momente din porţelan

Fericirea nu are cum şi nu poate fi continuã, nu poate fi totalã, nu poate fi gãsitã la comandã. Ea trebuie experimentatã, cuceritã şi savuratã moment cu moment, atunci când apare în viaţa noastrã, amintindu-ne cã avem motive sã fim recunoscãtori.

Cei care mã cunoaşteţi, exclusiv prin intermediul blogului şi al modului cum scriu, poate v-aţi imaginat cã sunt o fire veselã. Nu sunteţi departe de adevãr, tind sã râd mult şi îmi place sã vãd latura frumoasã sau ironia vieţii din jurul meu. Dar veselia nu este sinonimã cu fericirea. Am şi eu momentele mele de “restrişte”.

O excursie «no-rubber»

La prima orã a dimineţii, când şeful de turã m-a invitat la el în birou, o cãmãruţã unsuroasã în care de-abia încãpeau o mãsuţã şi scaunul de rigoare, am fost sigurã cã norocul mi se schimbase brusc, în ciuda tuturor previziunilor de fericire eternã din zodiacul revistei glossy pe care o cumpãram lunar. Eu şi cel pe care soarta mi-l dãruise ca şef nu ne digeram reciproc, dar mã strãduiam sã fiu un bun lucrãtor, iar el se strãduia sã respecte acest lucru fãrã ciocniri majore.

Campanie de FAPTE BUNE, alături de HOSPICE Casa Speranței

HOSPICE Casa Speranței lansează o nouă campanie dedicată copiilor și adulților care înfruntă o boală incurabilă. Sub sloganul: „Faptele bune nu au nevoie de o ocazie specială. Fă o faptă bună în fiecare zi!“, organizația dorește să facă auzită vocea miilor de oameni care au nevoie de sprijinul nostru, într-o luptă nedreaptă, cu un dușman invizibil.

Campania se adresează în special acelora dintre noi care au înțeles că gesturile mici fac diferența. Cu doar 1 leu pe zi, putem însenina viața cuiva care se află într-un moment dificil al propriei existențe și putem dărui speranță celor dragi acestuia. 

Mecanismul recurenței este facil și presupune ca donatorul să aleagă una dintre modalitățile de plată care îi este la îndemână pentru a dărui o anumită sumă lunar unui pacient îngrijit de HOSPICE Casa Speranței: online, pe http://www.hospice.ro/doneaza/, prin transfer bancar sau debit direct, în contul fundației, prin mandat poștal sau prin donație directă, la unul dintre sediile organizației.

Suma de referință este cea de 1 leu pe zi (30 de lei pe lună), însă donatorul are libertate totală în alegerea cuantumului sprijinului său, fie el recurent (lunar) sau punctual (donație unică).

Cei care aleg să facă o faptă bună în fiecare zi pentru a readuce zâmbetul cuiva care înfruntă o boală incurabilă, vor afla periodic cum a schimbat gestul lor viața acelei persoane.

Mad potion for a blind love

Cam prin al doilea an de când frecventam cursurile Scolii de Magie din Ecbatana, în timp ce rãsfoiam paginile prãfuite ale Marii Carţi de Leacuri şi Descântece şi fierbeam într-o retortã pãtatã de misterioase substanţe o poţiune de deochi pentru colega mea de camera, uşa laboratorului s-a izbit de perete, deşteptând corbul ce picotea deasupra raftului cu ingrediente. Bãtrâna pasãre îşi întinse aripile ca mangalul şi strigã furioasa spre nedoritul vizitator: “Demon! Demon!”

Mdeh, prea departe nu era de realitate deoarece domniţa ce se îndrepta acum spre mine, cu paşi apãsaţi, avea nişte ochi arzãtori, de o culoare ce s-ar fi numit verde-diabolic, dacã o asemenea nuanţã ar fi putut fi descrisã în cuvinte.

Despre noroc şi un dram de voinţã

Vecinul meu a câştigat la pãcãnele. Si nu acolo, un 100 de lei, ci fix 10.000!!! La prânz a ieşit sã ia o pâine şi, în loc sã o ţinã drept, spre magazin, a virat brusc în stânga, intrând în sediul loto de la parterul blocului. Nu a avut nici o revelaţie, face chestia asta sistematic şi tot sistematic dã norocul peste el. De data asta a comis-o în stil mare, s-a blocat şi maşinãria de atâtea zerouri câte trebuia sã afişeze. Când m-a sunat consortul sã-mi spunã, era sã leşin din motive de amestecãturã de sentimente: ceva revoltã împotriva divinitãţii diluatã într-o dozã masivã de invidie cã, în loc sã moarã, capra vecinului renãştea poleitã şi bãtutã cu safire.

Sugaring-un alt fel de epilare!

Aminteam zilele trecute de Mel Gibson si dementiala scena in care se epileaza, in filmul "Ce-si doresc femeile", dar cred ca Steve Carell in "Virgin la 40 de ani" il intrece cu mult.


           
De fapt, despre ce este vorba? Despre rezistenta mai mica la durere a barbatilor. Mai in gluma, mai in serios, s-a spus ca, in cazul ar fi fost ei obligati sa dea nastere copiilor, nu s-ar fi putut achita niciodata de aceasta nobila misiune din cauza modului cum resimt durerea. Ei bine, este suficient sa-i observi cum se smiorcaie cand sunt bolnavi.

Un scenariu «save energy». Horror !

Partea I

Muzica de fundal : « Ultimul Mohican » în versiunea lui Vangelis, crescendo cu nãbadãi

Uşa se închide lent în spatele meu. Incerc sã îmi acomodez privirea cu semi-obscuritatea rece şi umedã din interior. Umbre nedesluşite se furişeazã prin colţuri, dându-mi fiori pe şira spinãrii. Este greu de spus dacã sunt doar iluziile dimineţii ce se naşte în chinuri, frunzele agitate de curent ale ficusului din ghiveci sau intruşi în carne şi oase. Undeva, se aude o picãturã de apã lovind obsedant pereţii unei chiuvete. Mã zgribulesc şi strâng mai aproape geanta. Pale de aer îngheţat îmi mângâie umãrul drept, amintind de atingerea irealã a unui spirit rãtãcit.

Codul asasinilor

Prin 1938 Vladimir Bartol, un scriitor slovac, a publicat nuvela “Alamut”, o aluzie la dictatura de sorginte fascistã a lui Mussolini. In povestea a cãrei acţiune se petrece în secolul al XI-lea, în Persia, un auto-proclamat profet, Hassan ibn Sabah, işi pune în practicã teribilul plan de a conduce, folosindu-se de o unitate de elitã formatã din “pumnale umblãtoare”, mai simplu spus asasini de profesie, manipulaţi cu ajutorul credinţei religioase. Hm, sunã oarecum contemporan?

“Nimic nu este real, totul este permis” este motto-ul acestui imaginar dictator care doreşte sã vadã pânã unde pot fi supuşi oamenii în numele unor idealuri, fie ele şi false. Bineînţeles ca existã o rãsplatã pentru ascultarea oarbã, tinerii recrutaţi vor fi fost primiţi dupã moarte în rai.

StartJobs-Un video in care joci propriul rol

Ba chiar un rol de care depinde in masura destul de mare soarta ta.
Daca sunteti in cautarea unui loc de munca, joburi Bucuresti sa zicem, si sunteti familiarizati cat de cat cu mai noile metode de interactiune candidat-angajator, probabil ca ati vazut prin filme cum se practica metoda video-interviului. Este o metoda utilizata atunci cand cele doua parti se afla la distanta mare una de cealalta, iar parcurgerea drumului doar pentru o discutie ar fi un efort substantial pentru cel care aplica.

Comunicat de presa-licitatie pentru HOSPICE

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară, care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.

Organizația își desfășoară activitatea în Brașov și București, îngrijind copii  și adulți diagnosticați cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere.

HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie. 

Dau o casa pentru o viata

Cred ca am povestit deja de prea multe ori despre aventurile mele de la etajul 10, dintr-un bloc comunist de 14 etaje, un bloc care la cutremurul din 1977 era in constructie. E drept ca, pentru foarte multi ani, blocul meu a reprezentat un etalon in constructii, cel mai inalt si cel mai ingenios realizat din oras. Dar asta era atunci... Intre timp au mai trecut peste el cateva cutremure, nu chiar de neglijat, plus cativa vecini care au considerat ca apartamentele au nevoie de open-space in stil american si au spart peretii interiori. Cine mai poate spune acum ce s-a ales de rezistenta cladirii?

Pregatiri de iarna pentru tenul cu probleme

Venirea sezonului rece nu este pentru mine nici o fericire din multe puncte de vedere. Nu numai ca EU nu suport frigul, dar nici partile mele componente (hi, hi) nu dau semne de acceptare a conditiilor vitrege de peste toamna/iarna. Si da, simptomele pe care le dezvolt chiar pot fi numite "colectia toamna/iarna". Tenul meu de exemplu, desi mixt, incepe sa se manifeste ca unul uscat, dar daca trec pe produse pentru ten uscat, o ia razna de tot si se ingrasa si mai tare. Nu mai stiu cum sa ies la capat.

Bijuterii contemporane-o retrospectiva 2015

In materie de bijuterii, trendurile din 2015 au fost si cuminti, si exclusiviste, si ciudate. Ba chiar au revenit in moda curente de altadata, mi se pare ciudat sa le numesc "vintage" dat fiindca au circulat in vremea tineretii mele.
Oscar de la Renta a declarat ca, atunci cand vine vorba de cercei, un look dezechilibrat este bun, cu alte cuvinte cerceii dintr-o pereche pot avea forme, lungimi sau chiar culori diferite, iar firma Hermes a reinviat moda purtarii unui singur cercel. Chestia asta mi s-a parut familiara, totul este sa alegi cercei care ies in evidenta, mai ales prin lungime, si sa ii porti cu randul.

Natura le aranjeazã

Dacã nu l-aţi vãzut pe Mel Gibson epilându-se în “Ce-şi doresc femeile”,  va rog insistent sã o faceţi imediat. Dacã l-aţi vãzut, trebuie sã înţelegeţi cã, dincolo de comicul situaţiei, scenaristul a vrut sã spunã ceva: cã epilatul în sine reprezintã o experienţã atât de radicalã pentru un barbat încât îi poate schimba viaţa din temelii. Aveţi impresia cã efectele epilatului cu cearã sunt supra-estimate? Staţi sã citiţi urmãtoarea întâmplare…

In inima oraşului populat cu oameni ce au în cap o singurã dorinţã, sã-şi gãseascã jumãtatea albã sau neagrã din Yin/Yang, trãia o domnişoarã care nãzuia la acelaşi lucru, ba chiar mai lãsase din pretenţii şi se mulţumea şi cu o jumãtate gri, numai sã o completeze în termenul de valabilitate, adicã înainte de a fi trecutã de babe în categoria “no hope!”.

Fiecare avem o ştampilã…

Stampila pusã de alţii, ştampila pusã de societate, ştampila pusã de vecini, de colegii de serviciu, chiar şi de propria familie…Suntem clasificaţi în toate modurile posibile şi uneori ne clasificãm (sau calificãm) singuri în funcţie de pãrerile celorlalţi. Nu ştiu dacã aţi observat, dar percepţia noastrã asupra propriei persoane depinde în mare mãsurã de ceea ce credem noi cã ar putea crede ceilalţi despre noi. Vi se pare complicat? Si totuşi aşa este. Nivelul nostru de auto-apreciere este direct proportional cu aprecierea manifestatã de cei din jurul nostru. S-ar putea spune cã rareori reuşim sã cântãrim cu acurateţe ceea ce gândesc alţii despre calitãţile sau abilitãţile noastre, despre felul cum arãtãm, cum ne comportãm, cum navigãm prin viaţã.

Ei, când într-un final apoteotic şi glorios, adicã dupã o anumitã vârstã, am înţeles cât timp am pierdut frãmântându-mã ce este în capul semenilor mei, mi-am regãsit un anumit echilibru. Intr-un fel nu mi-a mai pãsat. Oamenii sunt unici şi ar trebui sã se mândreascã cu acest atribut, nu sã-l transforme în motiv de grijã sau de stres. Intre diferite perioade şi vârste existã variaţii destul de mari, iar pe parcurs ajungem sã semãnãm întrucâtva cu pãrinţii noştri, în gesturi, aspect fizic, ticuri, fel de a vorbi. Este chiar amuzant dacã vã gândiţi. Si cum eu am o fire destul de veselã şi auto-criticã, m-a distrat introspecţia şi analiza propriei personalitãţi. Vedeţi evoluţia mai jos!

Banuiesc, de fapt sunt sigurã, cã în copilãrie am fost genul timid. La şcoalã mã piteam în spatele colegului din faţã ca sã nu fiu vãzutã de profesor şi pusã sã rãspund la vreo întrebare. Asta în condiţiile în care învãţam şi ştiam fiecare lecţie.

Adolescenţa a fost sub semnul visãrii…visuri nãscute din prea multe ore petrecute între filele cãrţilor. Nu cã n-ar fi fost un lucru bun cititul, dar începusem sã fiu tare departe de viaţa realã, exasperându-mi pãrinţii.

Prin facultate prinsesem gustul distracţiei cu prietenii, începusem sã fac prizã cu realitatea, anostã sau nu, eram gata sã descopãr şi alte laturi ale traiului pe picioarele proprii, deveneam independentã.

Primul serviciu a însemnat si primele responsabilitãţi, familia a rotunjit suma acestora, iar vârsta a adus mai multã înţelepciune şi detaşare faţã de impresiile celorlalţi. 

De ceva timp am descoperit cã este plãcut sã reînvii câteva pasiuni din tinereţe, uitate pe parcursul anilor. Scrisul şi decoraţiunile sunt continuari fireşti ale orelor de lecturã şi desen de altãdatã. Aşadar, ce ştampilã mi-aş putea pune acum? Rãbdare!

Dacã v-au intrigat suficient imaginile cu ştampile de mai sus, trebuie sã mãrturisesc cã a fost un gest nu numai distractiv, dar aproape simbolic sã le realizez. M-a ajutat în acest joc Colop, maestrul în personalizarea ştampilelor, CEL care crede cã o ştampilã nu este numai un obiect de ajutor în afaceri, ci te poate reprezenta ca om, caracter, aspiraţii, relaţii cu cei din jur.

Acestea fiind zise si folosindu-mã de minunatele ustensile ale imaginaţiei puse la dispoziţie de maestrul Colop, sunt sigurã cã pot fi “ştampilatã” astfel:  un om care încearcã sã fie creativ cu viaţa şi preocupãrile sale, cu modul sãu de a înţelege lumea, adicã…

Este de la sine înţeles cã, la fel ca pe oricine, mã încântã ştampilele pozitive. Poate cã uneori sunt rea, cum zice fiu’meu, dar cu siguranţã sunt rea pentru cã îl iubesc. Poate cã uneori sunt încãpãţânatã cum scrie în zodiac, dar  sper cã mã încãpãţânez când urmãresc o cauzã bunã. Sau poate cã uneori chiar eu mã consider puţin egoistã, dar numai ca sã îmi îmbogãţesc cunoştinţele. Când vine vorba despre reuşitele mele uit cã nu îmi plac stereotipurile, tiparele şi ştampilele puse de alţii şi chiar îmi doresc o amprentã care sã mã reprezinte. Iar în acest moment mã reprezintã sticlele pe care le reciclez în obiecte de décor. 

Aşadar, ştampila MEA este în mod previzibil ecologicã, nu degeaba ma strãduiesc sã “salvez” sticle şi sã le dau o nouã viaţã, iar ImageCard-ul reprezintã obligatoriu chiar “operele” mele. Imi plac pãsãrile şi contrastul alb-negru, grafica liniilor simple susţinute de modele complexe, colorate, romantice, vintage, florale. Cu alte cuvinte, desenele reflectã chiar personalitatea mea şi asta ar trebui sã înţeleaga ceilalţi din stampila mea personalizatã.

Sfatul meu? Creati-va propria stampila, este un excelent exercitiu de auto-cunoastere.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.