Be precious cu western style

Imbrcamintea western o cunoastem cu totii din filmele cu cowboys. Colonizarea Americii a fost un eveniment cu un puternic impact in istorie, asa incat a fascinat dintotdeauna, facand obiectul a nenumarate filme si documentare. Cowboys si cowgirls, cirezi nenumarate, ferme mici sau vaste, imagini care ne-au devenit atat de familiare desi vin de la distante atat de mari... Ce au in comun personajele tipic americane? In primul rand un anumit mod de a se imbraca. Stilul western isi are radacinile in secolul XIX si nu a disparut nici un moment din moda, ba chiar s-a cizelat, pastrand esenta costumelor primilor colonisti: fuste lungi, pantalonii evazati pentru calarie, cizme ciocate, bluze cu bentita pe gat, palarii cu boruri intoarse, esarfa in jurul gatului, vesta de piele.

Entuziastã, dar cu mâna goalã…

Cam aşa sunt eu când vine cãldura şi vremea frumoasã îmi permite sã ies din nou pe teren. De-abia aştept sã iau din nou pieptiş dealuri şi vãi, mai ales pe cele de la Tohani unde şi vara trecutã m-am coţopenit pe stânci şi am dat în toate gropile posibile. Dar asta e treaba la serviciu şi trebuie sã meargã înainte. Problema e cã, asemeni oricãrui funcţionar amãrât pus sã facã ceva fãrã sã i se dea nimic, duc o lipsã acutã de echipament necesar unor astfel de activitãţi. Si nu mã refer la bocanci şi îmbrãcãminte cã astea pot sã mi le procur şi singurã. Mã refer la ustensile performante care sã mã ajute în observaţiile de teren, gen un binoclu profesional.  

Cu voia mai-marilor de la Bucureşti şi cu ajutorul fondurilor europene, acum câţiva ani am fost dotaţi cu un aparat foto grozav (serios, numai cã nu are şi funcţie de filmare), un laptop bun şi GPS. Ne-am bucurat ca nişte copii deoarece, de când mã ştiu în postul acesta, am avut parte numai de o pereche de cizme de cauciuc prea mari şi o pelerinã de ploaie, mai mult incomodã decât utilã. Pânã şi cãrţile de specialitate le aduceam de acasã cã era crizã mare şi de-abia ne descurcam de hârtie şi consumabile. Acum cred cã vã întrebaţi ce serviciu am! Na, cã nu vã spun! Dar e la stat...(în cap!).

Nici nu-mi aduc aminte de câte ori am poposit pe un versant şi, cu ochii mei de vultur (miop), m-am cãznit sã vãd ceva pe celãlalt versant. Sau am stat la poalele unui deal şi a trebuit sã mã chinui sã urc pe o pantã infernalã pentru cã nu “bãteam” pânã sus. Sau m-am împotmolit într-o pãdurice şi a trebuit sã rãcnesc dupã colegi pentru cã îi pierdusem din câmpul vizual. Sau m-am holbat mult şi bine în iarbã, încercând sã descifrez vreo naţie de insectã. Iar colega mea mânuitoare de GPS, ceva mai sprintenã decât mine, v-ar putea spune câteva poveşti de groazã în care ajungea pe un deal, o sunam la telefon şi stãteam ca doi cuci, fiecare pe dealul ei, vorbind la mobile, sã împãrtãşim ceea ce observãm. Plus multe alte surprize ce ţin de mersul pe teren. Dar mã bucur cã moare şi capra vecinului deoarece nici alte persoane “umblãreţe” pe care le cunosc nu deţin cele necesare, indiferent la ce instituţii lucreazã!

Dacã existã un înger pãzitor şi este dispus sã-mi facã cumpãrãturile de la spy-shop.ro, în acest an trec pe listã un binoclu Yukon Futurus 12x50WA.

Cu un obiectiv de 50 mm, binoclul asigurã un câmp de vedere mare, este eficient şi în condiţii de iluminare scãzutã deoarece are lentile acoperite cu magneziu True Color şi focalizeazã pe elemente individuale prin ajustarea dioptriilor, dând o imagine clarã. Ce mi-aş putea dori mai mult? Aş putea urmãri de la distanţã ceea ce mã intereseazã, fãrã sã fiu nevoitã sã bat drumul ca sã constat cã m-am înşelat sau l-aş putea folosi în spaţii mai întunecate cum este pãdurea. Binoclul are greutate redusã (1000 grame)  şi design compact, deci va fi uşor de purtat alãturi de celelalte bagaje. In plus, este protejat de intemperii prin înveliş de cauciuc, prezintã rezistenţã datoritã osiei metalice şi poate fi montat pe trepied. La cum sunt eu de împiedicatã, în mod sigur asta este de mare folos! Binoclul vine la pachet cu o curea pentru gât, geantã de transport, capace protectoare şi lavetã de curãţare pentru lentile.

Jurnal de weekend- Pentru ce luptam

N-aveam nici un chef de scris pe asa vreme cainoasa. Cum a fost posibil sa trecem de la 20 de grade ieri la asa ploaie rece astazi, numai Cel de Sus si schimbarile climatice pot explica. Sunt zile in care este tare greu sa tii directia, fara sa cazi intr-o stare vecina cu depresia. Nimic nu merge bine si totul pare de-a-n boulea in tara asta. Totusi, de la senzatia de inutilitate pana la a face niste afirmatii in public este cale lunga. Prin public inteleg comunitatea heterogena de pe facebook unde lumea pare sa simta nevoia sa deverseze diferitele frustrari, fara absolut nici o jena. De ce spun asta? Acum vreo doua zile a fost stirea aceea preluata de toata presa, cu publicarea ordinului prin care se reactualizeaza modelul de certificat medical pentru recrutarea tinerilor in armata.

Salvarea vine de la Compania DDD

Zilele trecute, pe holul institutiei unde lucrez am dat peste un gandac negru, din fericire decedat, altminteri as fi luat-o la fuga. Ei, da, sunt dintre cei cu fobie, in loc sa stau si sa pocnesc lighioana cu pantoful eu dau bir cu fugitii. Chiar si asa, am ocolit de la distanta exemplarul, rasufland usurata ca tratamentele aplicate de firma specializata cu ceva luni in urma inca mai aveau efect. Dar asta mi-a adus aminte de o alta perioada a vietii mele, una neagra de tot.