Translate

duminică, 4 mai 2014

Jurnal de weekend- Pentru ce luptam

N-aveam nici un chef de scris pe asa vreme cainoasa. Cum a fost posibil sa trecem de la 20 de grade ieri la asa ploaie rece astazi, numai Cel de Sus si schimbarile climatice pot explica. Sunt zile in care este tare greu sa tii directia, fara sa cazi intr-o stare vecina cu depresia. Nimic nu merge bine si totul pare de-a-n boulea in tara asta. Totusi, de la senzatia de inutilitate pana la a face niste afirmatii in public este cale lunga. Prin public inteleg comunitatea heterogena de pe facebook unde lumea pare sa simta nevoia sa deverseze diferitele frustrari, fara absolut nici o jena. De ce spun asta? Acum vreo doua zile a fost stirea aceea preluata de toata presa, cu publicarea ordinului prin care se reactualizeaza modelul de certificat medical pentru recrutarea tinerilor in armata.
De aici o intreaga nebunie, astia de la ziare chiar nu sunt zdraveni la cap, dar nici cei care-i citesc nu poseda prea multa luciditate. S-a scris cu titluri de-o schioapa ca asta e dovada ca Romania se pregateste de razboi. Booon...Ceea ce m-a frapat cu adevarat a fost prostia de care dau dovada unii dintre concetatenii nostri. Am avut curiozitatea sa citesc comentariile de pe facebook la aceste stiri si nu mi-a venit sa cred. Majoritatea au sarit ca ce? Guvernantii fac razboi si tinerii nostri, care n-au nici un viitor aici, trebuie sa moara ca sa traiasca bine aia de sus? Pe cuvantul meu ca am ramas perplexa... cu alte cuvinte, daca maine rusii sau orice alt agresor ne trece granita, nimeni nu misca un deget ca nu-i convine partidul care e la putere sau ca nu are destui bani. Oameni buni, chiar vorbiti serios? Chiar credeti ca cineva se va tocmi cu voi daca e cazul sa va inrolati sau nu? Chiar aveti impresia ca pe timp de razboi mai functioneaza democratia? Mai puneti mana pe o carte de razboi, fratilor! In caz de mobilizare, nu te-ai prezentat la unitate, esti dezertor, tradator de patrie sau cum s-o mai fi chemand chestia asta in termeni juridici. Curtea Martiala scrie pe fruntea ta si din asa tribunal te duci direct la inchisoare ca sa nu zic mai rau, in cazul in care situatia este cu adevarat catastrofala.  S-a spus cu ironie ca barbatii apti de lupta muncesc prin strainatate...No si ce? Sunt rechemati in tara, exact ca si pe fotbalisti cand joaca nationala, daca alt exemplu nu pricepeti.
Nu stii pentru ce lupti? Pai daca este atat de greu de inteles ca te lupti pentru spatiul vital, adica ograda ta, si pentru resurse, poate ar fi mai bine sa pleci de tot prin alte parti, daca vor fi aia dispusi sa te primeasca. Singura si uriasa prostie facuta de guvernantii nostri a fost desfiintarea stagiului militar obligatoriu, motiv pentru care tinerii nostri nu stiu nici macar cum arata o pusca de aproape darmite sa traga cu ea. Bine ca stiu in schimb sa butoneze smartphone-ul, in mod sigur asta le va salva viata. Dar nu sunt ei de vina. Bineinteles ca alte popoare, mai patite decat al nostru, cum ar fi evreii, au grija sa-si instruiasca serios tinerii. Aveti impresia ca aia sunt mai fericiti ca trebuie sa faca asta? Nu, dar nimeni nu cracneste, altfel ii inghit vecinii cu totul... Si nu sunt singurii care au stagii militare prelungite.
Dragii mei, traim linistiti de doua generatii, ar trebui sa va ganditi ca undeva, in viitorul copiilor nostri, va exista un conflict de proportii. Este o chestie ciclica, n-are nici o legatura nici cu pesimismul, nici cu teoria conspiratiei. Nimeni nu-si creste copilul ca sa-l trimita intr-un razboi, revolta oricui este de inteles, dar credeti-ma ca nimeni nu va va intreba la o adica ce sentimente aveti. Pentru ca existenta tarii este mai presus de existenta voastra ca indivizi. Sorry!


2 comentarii:

  1. Tinerii nostri le ştiu pe toate! Ai jucat vreodată Counter Strike:? ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-mi place! Am jucat o singura data Quake. De fapt daca e cu extraterestri mi-ar placea. Apreciez faptul ca ai ocolit cu diplomatie subiectul recrutarii...

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.