Translate

duminică, 22 iulie 2012

Jurnal de weekend…poetic


Aţi văzut vreodată o pădure numai şi numai de mesteceni ? Dacă treceţi întâmplător pe lângă una, făceţi-vă timp şi opriţi-vă o clipă. Intraţi în pădure şi încercaţi să zăboviţi, odihniţi-vă, staţi pe iarbă. Dar totul în cea mai mare linişte. Pădurea de mesteceni este fantomatică...este ireal de albă şi plină de mesaje. Unora s-ar putea să li se pară monotonă, copleşitoare, de nesuportat. Trunchiurile decolorate ale copacilor pot induce o stare de calm dar şi un sentiment de dezolare. Intr-o pădure de mesteceni te poţi rătăci uşor, totul arată la fel, coloane albe cu aceeaşi alură, dacă nu mergi pe o potecă ajungi uşor să te dezorientezi. Am fost în pădurea de mesteceni de pe malul lacului de acumulare Măneciu, o localitate din zona montană a Prahovei. Este o plantaţie realizată pentru a se proteja versantul abrupt al lacului dar, în timp, a devenit reprezentativă pentru peisajul din acest colţ de judeţ. Mai târziu, ajunsă acasă, mi-am adus aminte de o poezie despre mesteceni, scrisă de George Ţarnea, unul din autorii mei preferaţi din liceu. Am deschis «  Anuar », o plachetă de poezie apărută în 1989 şi am recitit versurile care îmi plăceau atât de tare. Ca toţi poeţii din perioada comunistă, George Ţărnea a făcut compromisuri pentru a fi publicat…nu mă interesează că a scris şi poezie patriotică, omagială, a trecut mult timp de atunci şi nu ar trebui să ne mai cramponăm de greşelile altora. Omul a fost un excelent poet, scrierea lui mă încântă şi acum, deşi am îmbătrânit şi văd lumea cu alţi ochi. Poezia înseamnă ritm, rimă şi muzicalitate, nu o înşiruire de gânduri şi metafore pusă pe versuri albe, cum le place unora să creadă. Din comoditate probabil. Am ales doar câteva strofe din poezia « Mesteacănul » care să ilustreze fotografiile făcute la Măneciu.


Fremătător şi tainic şi alb ca o mireasă,
Mesteacăn tînăr bate cu frunzele în geam,
Ca să-i deschid fereastra, şi el să-mi intre-n casă
Chiar dacă prin cămară bucate nu prea am.








Abia se mai zăreşte tavanul casei mele
Impins cu disperare de-acest mesteacăn viu
Care-şi propteşte umbra durerii-n duşumele
Făcându-mă să aflu cum trebuia să fiu.










Atîta-ncrîncenare şi ură şi putere
N-au cunoscut vreodată pereţii pămîntii,
Iar prin fereastra spartă se-nalţă-n alte sfere
Pădurea de mesteceni din coşul de hârtii.


Daca ati reusit sa va petreceti ziua intr-o padure si ati intrat in atmosfera unei poezii dragi, rezervati-va momentele linistite ale serii unei lecturi pentru inima si minte. Va recomand cartea "Supa de pui pentru suflet" , o publicatie inspirationala ce va va ghida spre raspunsurile pe care le cautati.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.