Translate

luni, 23 iulie 2012

Mostrele sunt sfinte


Am încercat mai multe în ultimul timp, de regulă ajung pentru 2-3 aplicări ceea ce e suficient ca să îţi faci o părere. De aceea am să vi le înşir pe scurt, poate vă ajută să faceţi unele alegeri la cumpărături.

Super BB Cream de la Skin 79

Produs făcut în Coreea, cu triplă acţiune - de albire, atenuarea ridurilor şi SPF 25.
Nu are o nuanţă anume, doar o culoare cam dubioasă de bej-gri care însă nu se păstrează pe piele. Mostra mi-a ajuns vreo 5 zile, timp în care am dezvoltat o oarecare dependenţă faţă de produs pentru că îmi plăcea teribil aspectul tenului meu după aplicare. Este cremoasă şi uşoară pe piele, am suportat-o fără probleme chiar pe căldura asta, aş zice chiar că am transpirat mai puţin pe faţă. Nu mi-a astupat porii, n-am avut nici o reacţie, nu mi-au ieşit alte coşuri. Acoperirea este medie, mi s-a părut că are o culoare foarte potrivită pentru tenul meu, cred că de fapt se adaptează oricărei nuanţe de ten. Practic nu se cunoaşte că o ai pe faţă. Nu ştiu la ce preţ o să intre pe piaţa noastră că n-am văzut-o încă online.


Creme Nuit Precieuse cu imortele de la L’Occitane en Provence

« Această cremă cu o textură onctuoasă stimulează sinteza colagenului şi microcirculaţia sanguină. Crema este îmbogăţită cu vitaminele A si E, precum şi cu fitoceramide hrănitoare. Pielea rămâne mai netedă şi mai fermă. Este indicată pentru tenul normal şi uscat. ». Adaug că miroase minunat şi nu e chiar atat de onctuoasă, a intrat destul de repede în piele chiar pe tenul meu mixt şi nu a lăsat o peliculă excesiv de grasă, mai degrabă am simţit catifelarea pielii. Totuşi pentru tenul gras aş folosi-o numai după realizarea de măşti care usucă tenul, exfoliante sau peel-off sau alte tratamente şi mai rar, poate o dată pe săptămână...sau în anotimpul rece. Extractul de imortele are acţiune anti-îmbătrânire.  Pentru preţuri puteţi să vizitaţi Sensiblu că ei vând L’Occitane en Provence, dar nu vă aşteptaţi la vreun câine cu covrig în coadă că « la mama ei », in Franţa adică, e 42 Euro cutia de 50 ml. 

Vichy Idealia de la Vichy, cremă de faţă

Eu am avut mostre pentru ten normal-mixt. A mers la fix. Mi s-a potrivit foarte bine. Cică netezeşte, uniformizează şi reduce ridurile. Nu ştiu, am dat vreo săptămână, mi-a plăcut cum catifela tenul, miroase suav, nu mă aşteptam să mă simt chiar aşa de bine având în vedere că nu suport orice. Aş spune că netezeşte şi uniformizează, dar cu ridurile  e poveste lungă. Iţi trebuie timp ca să ajungi la vreun rezultat. Are avantajul că este hipoalergenică, fără parabeni, non comedogenică, cu apă termală Vichy, calmantă şi fortifiantă, pH fiziologic 5.5. Costă 103 lei pe aoro.ro
  
Ei bine, cred că si voi aţi avut mostre, mai ales la BB Cream şi Vichy, aşa că puteţi să povestiţi cum vi s-au părut vouă, ar fi foarte interesant de comparat experienţe diverse.

3 comentarii:

  1. BB cream-ul se comercializeaza si in romania, are si pagina de fb http://www.facebook.com/bbcreamsromania2. Eu mi-am comandat mostre pe ebay, inca nu au auns, dar au si ei o campanie de trimitere de mostre acum. Pe celelalte 2 nu le-am incercat, am o mostra de idealia pe undeva dar avand in vedere ca are alcool, n-am indraznit s-o pun pe fata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar e asa bun BB Cream-ul? Ca multe fete il lauda...

    RăspundețiȘtergere
  3. Mostra de BB Cream am primit-o chiar de pe FB cand au avut campania de testare...nici eu nu prea imi imaginam ce o tot lauda toti dar m-am convins, e cert ca are cateva avantaje serioase

    RăspundețiȘtergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.