Cand strigi “lupul’!

Dacã o faci de prea multe ori, nu te mai ascultã nimeni, chiar dacã de fiecare datã a fost perfect justificat (spre deosebire de povestea bine-cunoscutã).

Am primit zilele trecute un newsletter de la WWF România (World Wildlife Fund for Nature USA), o organizaţie la fel de puternicã şi cunoscutã ca Green Peace, dar ceva mai paşnicã şi mai raţionalã. Filiera din România este extrem de activã şi a fost implicatã în principalele proiecte şi evenimente ce au vizat protecţia naturii din ultimii ani, cu alte cuvinte fac ceva concret, palpabil pentru mediu, au avut un cuvânt greu în formularea legislaţiei, lucru ce nu se poate spune despre cele mai multe ONG-uri din ţara asta. Din aceste cauze bine întemeiate, eu îi admir foarte mult. Au specialişti, fac muncã de teren dar şi conştientizare şi popularizare şi îşi urmãresc cu multã perseverenţã scopurile. Cele mai cunoscute şi îndrãgite campanii ale lor sunt cu siguranţã cele legate de urşi şi pãduri.

Dar sã revenim la newsletter...

Este vorba despre intenţia unora de a modifica Codul Silvic astfel încât sã se dea mânã liberã la taieri...Pe tema pãdurilor WWF-ul strigã “lupul” de foooaaaaarte multã vreme, atât de multã încât toatã lumea s-a obişnuit cu chestia asta! Nu ştiu câţi dintre voi mai percuteazã la asemenea semnale de alarmã... Bãnuiesc cã nici mãcar cuvintele “codul silvic” nu vã spun mare scofalã. Ei bine, Codul Silvic este de fapt o lege (ca şi Codul Civil de exemplu) care reglementeazã activitatea de silviculturã (administrarea pãdurilor), indiferent cã vorbim de pãdure a statului sau pãdure particularã.

In parantezã fie zis, am ferma convingere cã :

1. Retrocedarea pãdurilor dupã revoluţie a fost cea mai crasã prostie, greşealã, cum vreţi sã-i ziceţi, pãdurile trebuia sã rãmânã în proprietatea statului, aşa cum este în Ucraina dacã nu mã înşel...

2. Cea mai bunã soluţie la momentul acesta ar fi declararea fondului forestier, indiferent cã este proprietate publicã sau privatã, ca bun de interes naţional, iar tãierile ilegale sã fie privite ca atentat la adresa siguranţei naţionale...

Vi se pare exagerat? Vã sunã ca înainte de revoluţie? Citeam zilele trecute un articol alarmant, care a trecut cvasi-neobservat tot din cauzã de suprasaturare a publicului, despre faptul cã oamenii de ştiinţã au ajuns la concluzia cã “that’s it!”, am trecut de punctul critic, nu se mai poate stopa încãlzirea globalã şi degringolada în care am intrat pentru cã nu am putut reduce poluarea aşa cum ne-am propus. Iar noi stãm sã ne gândim cum sã menajãm simţul de proprietate al unora (cã aşa e democratic) sau cum sã facem legile în aşa fel încât sã nu cumva sã restricţionãm dezvoltarea economicã şi proiectele. Nici în momentul de faţã Codul Silvic nu este cine ştie ce restrictiv, dar are câteva principii sãnãtoase pe de-o parte, şi câteva excepţii şi portiţe de scãpare, pe de altã parte, aşa cum se întâmplã cu toate legile româneşti...interpretabile chiar şi când au articole formate dintr-o singurã propoziţie.  A naibii limbã românã! Poeticã şi parşivã în acelaşi timp.

Deci WWF strigã “lupul” din toţi rãrunchii...

Prin septembrie organizaţia a înregistrat o victorie rãsunãtoare când diafana Rovana a semnat ordinul prin care sunt recunoscute şi puse sub protecţie pãdurile virgine din ţara noastrã...Dar pânã la punerea în practicã a ordinului e o cale lungã şi complexã deoarece aceste pãduri trebuie identificate, mãsurate, delimitate pe hãrţi şi declarate oficial printr-un act legislativ, aşa cum se întâmplã cu ariile protejate. Cam un an în cel mai fericit caz, apreciez eu....ce credeţi cã se va întâmpla între timp? Pãdurile virgine sunt dezvirginate la greu, nici mãcar faptul cã unele sunt în arii protejate nu le scuteşte de agresiuni. Cicã avem în ţarã cam 200 000 ha de astfel de pãduri “neumblate”, 65% din ce mai existã în zona Carpaţilor... Well, definiţia “virginitãţii” în cazul pãdurilor este controversatã, în principiu e vorba despre spaţii în care nu se desfãşoarã absolut nici o activitate umanã, poate doar ceva drumeţii, nici vorbã despre silviculturã, astfel încât ecosistemele de aici se dezvoltã liber, neafectate de vreo intervenţie perturbatoare. Cele mai celebre zone din lume sunt vastele pãduri canadiene, teritorii neexplorate unde nici mãcar nu se ştie exact ce specii mai existã.  

Pe la noi, o ţarã în care strigi la un capãt şi se aude tocmai la celãlalt, e clar cã nu vorbim de acelaşi tip de virginitate. De-aia s-a inventat termenul de “cvasi-virginã”.

Ca sã înţelegeţi ce vreau sã zic, vã dau ca exemplu judeţul meu, Prahova. Acuma, toţi cred cã aţi auzit de Prahova, cã are cea mai mare densitate de populaţie, o industrie şi o agriculturã...devastatoare...la propriu! Ei bine, în fojgãiala asta de oameni şi interese obscure, existã o pãdure protejatã de 535 ha, pe Valea Doftanei, numitã Pãdurea Glodeasa şi încadratã ca pãdure cvasi-virginã! Foarte mãgulitor pentru prahoveni dar puţin ireal. Pe Valea Doftanei şi în jurul Glodesei se exploateazã la greu, prin Glodeasa nu intrã picior, e ca o oazã de linişte în mijlocul nebuniei. Trebuie sã recunosc ca silvicii o pãzesc de mult timp şi destul de eficient. Dar ce valoare mai are termenul de “virginã” când în vecinãtate se dezvoltã intravilanul cu vilele localnicilor şi nu numai? Despre Ciucaş am mai scris, acolo este posibilã existenţa acestor pãduri, în locurile greu accesibile, izolate. Cicã şi prin Bucegi ar mai fi, sunt şi eu curioasã cum vor fi identificate pânã la urmã...

Acestea fiind zise, vã arãt câteva imagini din Glodeasa, fotografii fãcute de colega mea, şi va îndemn sã vizitaţi site-ul WWF România pentru cã oamenii de acolo strigã “lupul!” cam des, dar întotdeauna pe bunã dreptate...

...se vad diferite generatii de arbori, si tinerei dar si seculari

cate un gigant prabusit este lasat pe loc ca hrana si adapost pentru diverse animale

...exista si pante foarte abrupte...un alt arbore care sta sa cada

...pozele sunt intunecoase pentru ca e putina lumina sub coroane