Poporul… tâmpit cu televizorul

Am de câţiva ani prin casă o carte numită “Efectele micului ecran asupra minţii copilului”, scrisă de Virgiliu Gheorghe, Nicoleta Criveanu şi Andrei Drăgulinescu şi apărută la Editura Prodromos în 2007. V-aş pune o poză dar eu sunt în posesia unei copii a cărţii, trasă la xerox. Spre ruşinea mea, recunosc!

Cartea a apărut la iniţiativa Asociaţiei pentru Apărarea Familiei şi Copilului care urmăreşte conştientizarea cadrelor didactice şi a părinţilor asupra pericolului pe care îl reprezintă televiziunea asupra dezvoltării minţii copiilor.  

Pomenesc de această carte deoarece nu este o simplă lecţie de morală, ci prezintă cu adevărat în mod ştiinţific şi bine argumentat cum este modificată dezvoltarea comportamentală a copiilor expuşi zilnic influenţelor televizorului şi calculatorului. Dar mie mi se pare că toate aceste semnale de alarmă pot fi trase şi vizavi de starea psihică a adulţilor ce îşi petrec timpul liber lipiţi de ecranele de tot felul. Numai că un adult are discernământ şi voinţă să schimbe ceva pe când copilul nu se poate opune, tehnologia este fascinantă pentru el, gândiţi-vă că un copil de 5-6-7 ani de-abia descoperă cu imensă uimire toate « minunile » lumii în care trăieşte.

Una peste alta, cartea arată că Academia Americană de Pediatrie recomandă ca până la doi ani copiii să nu fie lăsaţi să se uite la tv, iar după aceea, timpul cumulat tv-calculator-video să nu depăşească 2 ore pe zi. De ce ? Pentru că privitul la tv anihilează activitatea emisferei stângi a creierului şi implicit gândirea logică şi analitică, vorbirea, construirea frazei, scrisul şi cititul. Procesele mentale superioare sunt inhibate, capacitatea de concentrare scade, la fel motivaţia, dar sunt favorizate instinctele, apar bulimia, agresivitatea şi pulsiunile sexuale.

 Mai grav, există boli nervoase asociate indiscutabil cu televizorul, iar epilepsia este una dintre ele. Se dă ca exemplu evenimentul petrecut în 1998 în Japonia când, la 16 decembrie, ora 10, în timpul difuzării binecunoscutului desen animat Pokemon, 700 de copii au fost transportaţi la spital din cauza declanşării unor crize de epilepsie. Se pare că această nebunie a fost declanşată de o singură scenă în care drăgălaşul personaj Picachu se află în centru unei explozii de lumină. Nu v-aţi fi imaginat aşa ceva, nu ? Desenele animate, mai ales cele japoneze, par inofensive, dar au mai fost discuţii cu privire la dependenţa pe care o dau copiilor.

Rapiditatea succesiunii secvenţelor pe ecran pare sa afecteze cortexul prefrontal, mai ales când e vorba de reclame filmate în mod alert. Pur şi simplu creierul nostru nu este construit sa proceseze informaţia cu asemenea viteză. Cortexul este scurt-circuitat iar prelungirea timpului de vizionare tv creşte probabilitatea apariţiei deficienţelor de atenţie şi concentrare la vârstele şcolare. Ce să mai zicem de caracterul hipnotic al televiziunii ?!!! Se ştie cum suntem manipulaţi cu ajutorul imaginilor, vizionarea tv face ca răspunsul cortexului să fie în domeniul somnolenţei sau al hipnozei. Doctorii arată că cel ce se uită la tv nu este atent ci, mai degrabă, are o stare de visare, de distragere cu ochii deschişi. Este atât de adevărat !!! S-a constatat că principalele preocupări mentale ale publicului sunt asemănătoare sau identice cu cele mediatice. Chestia asta o văd în fiecare zi când copilul meu mă înnebuneşte sa-i cumpăr jucăriile din reclamele tv. Nişte obiecte aberante care nu fac nimic educativ şi nu folosesc la nimic dar sunt prezentate atractiv în spoturile tv. Nu degeaba se spune că mass-media creează opinia publică, ridică şi coboară personaje şi vedete, exacerbează sau minimalizează evenimente.

Pe vremea lui Ceauşescu aveam câteva ore de emisie tv pe zi şi nici o alternativă. Si ne mai întrebăm de ce generaţiile de după revoluţie sunt atât de diferite de cele mai batrâne.