Puterea autosugestiei... sau ce?

Lunea trecuta am fost vizitati la serviciu de doctorii de la clinica privata ce rapunde de medicina muncii la noi. Cu aceasta ocazie mai aflam si noi ce tensiune avem si cat ni s-a mai stricat vederea de stat cu ochii in calculator. Vizita doamnelor de la clinica urmeaza acelasi tipic in fiecare an. Ne intreaba daca avem afectiuni aparute in ultimul timp, cum ne simtim, daca urmam tratamente, fleacuri din astea. Ne asculta la plamani si la inima...Noi ne-am obisnuit sa spunem ca ne simtim perfect, desi suntem pe butuci cu totii, oricum nu avem de gand sa ajungem la doctor. Poate nu procedam tocmai bine, dar vrem sa scapam fara complicatii.

Anul trecut, pe vremea asta, in timp ce domnisoara cu stetoscopul ma asculta atenta, o aud cometand:
"Va suiera ceva la plamani. Ati fost bolnava?"
"Nu."
"Aveti astm?"
"Nu"
"Tusiti?"
"Nu"
"Dar aud un suierat! Sa va duceti NEAPARAT la medicul de familie sa va dea o trimitere la radiografie!"
"Bine."
Credeti ca m-am dus? Ce, eram nebuna? Am dat "ignore" si nu s-a intamplat nimic, evident. Daca ma luam dupa simpatica domnisoara as fi umblat cateva zile sa aflu ce "suiera".
Ceea ce vreau sa va spun este faptul ca numai voi stiti cum va simtiti. Doctorul poate presupune multe si grave chestii, voi hotarati daca este cazul sa va agitati. Eu am trecut prin cateva experiente in care cea mai buna solutie a fost sa ignor ceea mi-a diagnosticat doctorul. Cu timpul s-au rezolvat de la sine, totul este sa ai putina incredere in organismul tau.
Acum vreo 15 ani, cand au inceput belele mele cu calcemia, iar musculatura gatului imi facea figuri si nu puteam sa inghit, am ajuns in fata celui mai bun neurolog din oras, un domn in varsta care intre timp s-a lasat de meserie, daca nu cumva o practica si pe lumea cealalta unde a binevoit sa emigreze.
Domnul in cauza m-a pus sa deschid gura, a bagat o lingurita din aceea de uitat la amigdale (asistenta il privea ca pe un zeu), mi-a apasat muschii din laterala, s-a gandit pret de fix un minut si a debitat un crancen diagnostic: miastenia. Cunosteam boala deoarece citisem pe net despre ea, asa ca am deschis gura si, desi nu doream nicicum sa fac pe desteapta, am emis o intrebare pe care probabil dnul. doctor n-o auzise niciodata in cariera lui:
"Cum v-ati dat seama?"
Intrebarea era indreptatita deoarece nu intelegeam cum putea cineva sa-mi puna un diagnostic doar uitandu-se in gatul meu.
Domnul m-a privit ciudat, il deranjase impertinenta (de atunci am invatat sa tac in fata doctorilor, le sare repede tandara daca ii contrazici) si nu mi-a raspuns. Nu mi-aduc aminte ce mi-a spus sa fac sau daca mi-a dat tratament. La ceva timp dupa aceea am reusit sa ajung in Bucuresti, in fata altui mare neurolog care mi-a spus sa stau linistita ca musculatura mea e in regula, sa nu-mi fac griji.
De atunci am invatat sa privesc cu circumspectia cuvenita ceea ce incearca doctorii sa-mi vare pe gat. Daca aveti o fire ipohondra, incercati sa va stapaniti frica. Mintea voastra va va convinge ca sunteti bolnav si chiar se va intampla lucrul acesta. Nu cunoastem puterea creierului nostru, ne pierdem vointa si controlul foarte usor, nu stim cum influenteaza celulele organismului. Medicina moderna a progresat enorm in cunoasterea corpului uman si totusi a si regresat in multe alte aspecte privind vindecarea.