In bucatarie, de exemplu, exista motoare electrice in cuptorul cu microunde, in hota aragazului, in blender, mixer si alte procesoare de mancare, in frigider (in interiorul caruia veti gasi chiar mai multe-unul pentru compresor si unul pentru ventilatorul din interior). Dormitoarele, neasteptat, beneficiaza la randul lor de puterea motoarelor din jucarii si uscatoare de par, in baie aveti motoare in masina de spalat rufe, in aparatele de tuns sau de ras electrice si in ventilator, iar la birou calculatorul foloseste in jur de trei astfel de motoare: unul pentru ventilatorul sursei, unul pentru ventilatorul procesorului (aceste doua componente au obiceiul de a genera cantitati mari de caldura si trebuie racite si mentinute in anumiti parametri termici pentru a nu se defecta) si unul in interiorul hard-diskului care invarteste platanele pe care este scrisa informatia.
Un exemplu de aparat electrocasnic sunt procesoarele de mancare, dispozitive care sunt utilizate pentru a usura procedurile repetitive folosite in prepararea hranei: taierea legumelor, batutul oualelor, amestecarea si framantarea aluatului, utilizarea razatoarei pentru branza sau fructe. Procesoarele de mancare folosesc, spre deosebire de blendere, lame care pot fi schimbate intre ele, in functie de tipul de operatiune care trebuie efectuat. Din punct de vedere al constructiei, acestea au o baza in care se afla un motor electric care roteste un ax vertical. Un vas, fabricat in general din plastic transparent, este montat in jurul acestui ax, iar o serie de lame sau de discuri pentru taiat sunt atasate de ax. Lamele sunt fixate in asa fel incat sa opereze spre fundul vasului, iar discurile sunt montate spre partea superioara a acestuia. In mod asemanator functioneaza si blenderele si mixerele, adica lamele si paletele acestora sunt puse in miscare prin actionarea unui motor electric.
O data pusa pe aragaz mancarea intra in contact cu un alt dispozitiv, hota, un aparat care este montat deasupra aragazului si care contine un ventilator pentru indepartarea fumului, aburilor, mirosurilor neplacute, a particulelor de grasime din aer etc. O hota are trei componente principale: carcasa metalica care are rolul de a captura gazele care se ridica, unul sau o serie de filtre pentru grasime si un ventilator pentru extragerea gazelor si particulelor si eliminarea lor in afara cladirilor. Exista, bineinteles, mai multe modele de hote, ele fiind proiectate pentru uzul zilnic de acasa sau in industria alimentara, in interiorul restaurantelor unde se pregatesc sute de portii si tipuri diferite de mancare in fiecare zi si unde curatenia si lipsa unui miros neplacut sunt esentiale.
Dupa cum puteti observa, motoarele electrice sunt folosite in general atunci cand este nevoie de generarea unei miscari de rotatie: platoul din interiorul cuptorului de microunde, diferite tipuri de ventilatoare, rotirea paletelor si cutitelor din interiorul procesoarelor de mancare si multe altele. De fapt, acesta este rolul principal al unui motor electric: de a converti electricitatea in lucru mecanic si, mai exact, in miscare de rotatie. Pentru a realiza acest obiectiv sunt folosite principiile electromagnetismului. Pe scurt, prin trecerea unui curent electric printr-un conductor obtinem un electromagnet. Daca amplasam apoi acest electromagnet intr-un camp magnetic, el se va roti sub influenta acestuia datorita proprietatii fundamentale a magnetilor: polii opusi se atrag iar cei identici se resping. Miscarea circulara obtinuta va fi constanta pe durata alimentarii sistemului cu energie electrica.
Campul magnetic, la randul lui, poate fi generat de magneti permanenti sau tot de un electromagnet. Astfel, avem cele doua compomente principale ale oricarui motor electric: statorul si rotorul. Statorul, asa cum sugereaza si numele, este partea fixa care include carcasa, bornele de alimentare, armatura feromagnetica si infasurarea statorica. Rotorul este partea mobila, rotativa, si este de obicei intern, dar exista si tipuri de motoare unde rotorul este extern si statorul intern, asa cum se intampla in cazul unor motoare electrice care folosesc curentul direct. Rotorul este format din axul care va livra miscarea rotativa si o armatura care sustine infasurarea rotorica. Intre rotor si stator mai exista o „componenta”, o portiune libera numita intrefier, care permite miscarea rotorului.
Am mentionat anterior motoarele care folosesc curent direct, ei bine, exista doua tipuri principale de motoare: cele pe baza de curent direct si cele pe baza de curent alternativ. Aceste doua categorii se impart la randul lor in mai multe subcategorii, astfel exista cate un tip de motor pentru fiecare aplicatie posibila. Inainte de a cumpara un astfel de motor trebuie totusi sa ne interesam exact care trebuie sa fie specificatiile acestuia pentru a ne asigura ca el va putea face fata si va fi potrivit pentru ce va fi folosit. O alta solutie este si apelarea la o firma cu experienta in constructia, modificarea si repararea motoarelor electrice cum este BRACO MES, ai caror specialisti sunt intotdeauna la dispozitia clientilor pentru a oferi cele mai bune recomandari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.