Translate

duminică, 29 martie 2020

Despre cristale, pietre si o pasiune mai veche


Ceea ce vã voi povesti mai jos poate aduce un pic a obsesie, dar pentru mine este una frumoasã şi, în mod sigur, cândva, îi voi dedica mai mult timp.

Povestea începe în copilãrie, pe malul gârlei din satul bunicilor, unde petreceam ore în şir bãlãcindu-mã în apa rãcoroasã sau alergând printre bolovanii cu spinarea lustruitã de ape. Nu cred cã existã copil care sã nu fie atras de strãlucirea coloratã a pietricelelor de tot soiul. De obicei cele opalescente, în culori vii, frumos rotunjite de curenţii repezi, stârneau bucuria mea cea mai profundã. Visam cã sunt diamante şi safire, rubine şi topaze, exact ca în basmele cu prinţi şi domniţe bogat înveşmântate.
Dupã Revoluţie totul a început sã capete un contur. Informaţiile au nãvãlit peste noi cu o furie care încerca sã suplineascã golul din toţi anii trãiţi înainte. Aş fi putut urma o facultate în care sã valorific interesul meu pentru roci şi minerale, dar nu latura ştiinţificã mã interesa pe mine neapãrat. Altceva mã atrãgea, partea esteticã, pietrele preţioase şi, mai ales, legãturile esoterice dintre fiinţele vii şi energia cristalelor. Dap, cine zice cã o piatrã e doar o piatrã, un obiect mort, inert, fãrã influenţã asupra viului, se înşealã amarnic.

Ca adult, ca femeie adultã am cãutat un mod de a purta pietricelele asupra mea în fiecare zi. Si, vã daţi seama, acesta a fost un argument excelent sã-mi cumpãr bijuterii de tot soiul, mai ales cu pietre semipreţioase.

Foto personala, de la stanga la dreapta: chilimbar, onix alb, ametist, malachit si citrin, chilimbar baltic, cuart fumuriu
Foto din arhiva personala
  
Foto din arhiva personala
Concluzia: dacã şi acum, ca om “maturat” bine, continui sã dezvolt obsesia pentru pietre, e clar cã nu a fost ceva trecãtor, este ceva ce mã defineşte ca persoanã.

De ce functioneaza cristaloterapia?

Spuneam mai sus cã suntem legaţi prin energii subtile de partea nevie a acestei lumi. Explicaţia este simplã. Suntem alcãtuiţi, viu şi neviu, din aceeaşi materie de bazã, atomi şi molecule, nimic diferit. Misterioase sunt doar legile ce determinã aranjarea acestora în diverse forme. Oricât ar fi de avansatã ştiinţa în prezent, încã nu poate explica toate forţele ce acţioneazã la nivel atomic şi care au construit aceastã realitate în care trãim. Prin tot ce ne înconjoarã circulã aceeaşi energie cosmicã şi suntem “pulbere de stele”, exact cum s-a exprimat atât de poetic cineva, cândva.

Sursa: Stonemania.ro
Istoric vorbind, cristalele sunt utilizate de mii de ani în diverse forme de terapie, iar experienţa popoarelor mi se pare cel mai bun argument cã aceste credinţe au la bazã lucruri corecte din punct de vedere ştiinţific, indiferent dacã acum le înţelegem sau nu. Pãrerea mea personalã este cã aceste cunoştinţe vin de la civilizaţii extrem de vechi, pe care de-abia acum începem sã le descoperim, sã intuim cât de avansate tehnologic deveniserã.

Cristalele vibreazã, absorb, difuzeazã câmpurile energetice, în procese fizice pe care nu le putem explica prea bine deocamdatã. Bolile şi durerile de tot soiul reprezintã efecte ale blocãrii energiei care circulã prin corp, iar utilizarea corectã a cristalelor poate fluidiza aceastã energie, eliminând aceste blocaje. Cristaloterapia nu pretinde cã face miracole, dar este clar cã ne poate îmbunãtãţi situaţia, ajutându-ne fie doar şi prin atenuarea unei banale dureri de cap.
Iatã motivul din care, atunci când am fost foarte, foarte bolnavã, am purtat o bucatã de cuarţ transparent la gât. Nu are rost sã pledez pentru proprietãţile cuarţului, sunt atât de multe şi copleşitoare informaţiile de pe internet, s-au scris carţi întregi despre cristaloterapie, s-au fãcut documentare şi studii pe aceastã temã.
 
Sursa: Stonemania.ro

De la Pamant la stele...

Dar care e legãtura dintre cristalele vindecãtoare şi astrologie? Pentru cã la modã este sã porţi bijuterii din acele cristale care se potrivesc zodiei tale, un curent New Age care a adus în prim plan conexiunea lumii noastre cu vastitatea spaţiului cosmic. Ei, bine, cristalele vindecãtoare leagã o fiinţã de energiile Pãmântului, iar astrologia încearcã sã defineascã o personalitate prin prisma mişcãrii stelelor. Atunci când pui laolaltã aceste douã practici, se declanşeazã un subtil proces de autocunoaştere, de descoperire a slãbiciunilor , dar şi a puterii de care dispui. Este un proces mistic, spiritual, subtil.
Si dacã nu vã conving tradiţiile, studiile sau literatura de specialitate, rãmâne întotdeauna autosugestia. Dacã tu eşti convins cã un anumit cristal te ajutã, puterea acestuia va funcţiona cu adevãrat. 

In cartea “The Occult and Curative Powers of Precious Stones” scrisã de dr.William T. Fernie în 1907 existã un infografic ce atribuie fiecãrui semn zodiacal anumite cristale vindecãtoare. Vindecarea se referã nu numai la partea fizicã, dar şi la cea spiritualã. Eu sunt un Capricorn tipic, aşadar mã “potrivesc” bine cu rubinul, hematitul, onixul sau obsidianul. 

Acuma, ştiţi şi voi, existã mai multe variante de atribuire a cristalelor, am gãsit una în funcţie de ziua de naştere şi în acest caz mã am bine cu perlele şi ochiul de pisicã. O altã suitã de bijuterii pentru zodia Capricorn  cuprinde onix, ametist, aventurin, lapis lazuli, cuart fumuriu. Mmm, numai lapis n-am avut pânã acum, restul sunt bifate toate. Lapisul este un must-have pentru mine din cauza culorii albastre inimitabile, plus cã era piatra preferatã a popoarelor antice din America de Sud, ştiau ei ce ştiau… 

Ce bijuterii purtam?

In cazul în care vreţi sã adoptaţi câteva principii din cristaloterapie şi sã utilizaţi pietrele în viaţa de zi cu zi, adicã sã vã bucuraţi de influenţa lor beneficã chiar şi atunci când sunteţi la serviciu, cel mai simplu este sã achiziţionaţi bijuterii pentru chakre. De exemplu, eu folosesc mai intens inelele şi brãţãrile, nu uit însã niciodatã cerceii, iar vara adaug mereu şi colierele cu pandantive. Este vorba despre zonele corpului unde sunt purtate aceste bijuterii. Incheieturile mâinilor sunt zone sensibile şi puternic vascularizate, vasele de sânge fiind aproape de suprafaţa pielii. Degetele au multe terminaţii nervoase şi sunt conectate cu organele importante ale corpului. Ca urmare, mie îmi place sã port ametistul pe degete şi la gât (aproape de tiroidã, dar şi de glanda pinealã), un cuarţ violet pe care grecii antici îl considerau aducãtor de fericire, dar şi extrem de util în prevenirea intoxicaţiilor. Are rol protector, de amplificare a capacitãţilor intelectuale, de reducere a stressului şi agitaţiei. Este atât de puternic încât poate conferi proprietãţi benefice apei în care a fost ţinut.
 
Sursa foto: StoneMania.ro, pandantiv argint pentru 7 chakre cu Ametist, Lapis lazuli, Turcoaz, Aventurin, Ochi de tigru, Carneol, Jasp rosu
Sursa foto: Stonemania.ro, pandantiv pomul vietii cu
cristal de stanca, ametist, lapis lazuli, amazonit, citrin, carneol, piatra soarelui
O altã piatrã pe care o prefer este onixul, am un inel şi un pandantiv cu onix alb, deşi varianta neagrã ar fi mai potrivitã zodiei mele. Este o piatrã ce regleazã metabolismul şi stimuleazã sistemul imunitar, exact ceea ce-mi trebuie, ţinând cont cât de des rãcesc în ultima vreme. Este o piatrã ce dã forţã şi protecţie şi te ajutã sã cauţi un sens în viaţã.
 
Sursa foto: Stonemania.ro, bratara din onix alb
Cel mai recent din colecţia mea este un inel cu malachit. Malachitul înlocuieşte aventurinul în unele variante potrivite Capricornului. Este scos din minele din Congo şi are o frumoasã culoare verde închis alternând în benzi cu nuanţe mai deschise. Este un bun talisman pentru copii, dar şi împotriva vrãjitoriei sau magiei negre, absorbind energiile negative din jur. Si cum eu sunt ca un magnet pentru energiile de tot soiul şi mã deochi extrem de uşor (fãrã glumã!), aş dori sã-mi mai iau şi alte podoabe cu aceastã piatrã foarte interesantã.
 
Sursa foto: Stonemania.ro, cercei cu malachit

Se zice cã indivizii din Capricorn sunt oameni cu capul pe umeri, hotãrâţi, serioşi. Dar au şi o laturã profund visãtoare care, în cazul meu, îmi face imaginaţia sã o ia pe arãturã. Nu cã nu ar fi bine, de fapt nu este întotdeauna!, dar nu degeaba sunt în posesia unui cuarţ fumuriu, o piatrã care, se zice, te ancoreazã în realitate. Cuarţul fumuriu este ca un scut, reflectând energia negativã şi aducând înţelepciune şi prosperitate celui care îl poartã. Ajutã şi la eliminarea toxinelor sau la atenuarea durerilor de tot soiul.

Unde gasim cristale?

Dacã îmi veţi spune cã e greu sã gãseşti în comerţ exact acele pietre care ţi se potrivesc, vã invit sã verificaţi site-urile online, dupã pãrerea mea cel mai bine dotat este StoneMania Bijou, care importã cristale din toatã lumea, având atât pietre individuale, cât şi bijuterii confecţionate special pentru fiecare zodie, pentru protectie, prosperitate sau dragoste. In plus, cristalele lor au certificate de garanţie şi conformitate, lucru foarte important, mai ales în cazul pietrelor mai rare şi mai valoroase.
 
Sursa foto: Stonemania.ro, colier Capricorn cu onix, ametist, aventurin, lapis lazuli, cuart fumuriu

Bijuteriile comercializate de StoneMania Bijou sunt din toate categoriile, adicã brãţãri, cercei, coliere şi pandantive. Cel mai important, din punctul meu de vedere, este faptul cã inelele sunt reglabile (eu îmi gãsesc foarte greu o mãsurã potrivitã), iar tortiţele cerceilor sunt nonalergice, fiind confecţionate din metal rodiat sau chiar argint sterling 925.

Concluzia acestui luuuung articol este cã obsesia mea pentru pietre este incurabilã. Si nici n-aş vrea sã o pierd, sã spun drept. Pietrele sunt fascinante, iar eu sunt sigurã cã nu le-am descoperit nici pe departe toate secretele. Pânã atunci, vã îndemn sã încercaţi sã citiţi mai mult despre domeniul cristaloterapiei şi sã purtaţi cu curaj cristalele care vã plac, poate chiar sã investiţi într-o colecţie de bijuterii cu cristale. Nu se stie niciodatã cum vã pot ajuta în viaţã.

Acest articol a fost scris pentru competitia Spring SuperBlog 2020.

3 comentarii:

  1. Am si eu o multime, dar inca a studia utilizarea lor medicala este un capitol aproape nedeschis. Foarte interesant articolul tau. Si nu stiu cum sa le expun intr-un mod accesibil. Daca ai vreo sugestie sunt receptiva!
    Numai bine si liniste sa fie la voi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Un articol foarte interesant! Citind asta cred că nu mi-ar strica câteva cristale, sub forma unor broșe.

    Să ai o zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.