Translate

sâmbătă, 30 iunie 2012

Dermaglin – din secretele Cleopatrei


Dermaglin este o firmă poloneză ale cărei produse sunt importate şi la noi şi pot fi vizualizate şi achiziţionate de pe http://dermaglin.ro/
Firma este cunoscută pentru produsele sale naturale, certificate în acest sens, netestate pe animale şi medaliate pentru calitatea lor.
Deoarece am intrat în posesia unei maşti de faţă numită Kleopatra, m-am hotărât să o încerc…trebuie spus că pe site costă 14,20 lei un set de două pliculeţe a câte 20 de grame. In poza pusă de mine se vede că am apucat să desfac un plic ce mi-a ajuns pentru două aplicări, cu generozitate chiar deoarece am întins produsul şi pe gât şi puţin pe decolteu.


Masca se numeşte Kleopatra deoarece compoziţia cuprinde argilă verde cambriană, miere, ulei de trandafir şi proteine din mătase, ingredientele fiind chipurile cele descoperite şi utilizate de însăşi celebra regină a Egiptului antic, cunoscută pentru preocupările sale asidue în găsirea unor reţete ale frumuseţii. In plus apar şi uleiul de jojoba şi acidul dehidroacetic...şi atât, astea sunt toate ingredientele. Nu este parfumată cu nimic dar se simte, normal, mirosul nămolos al argilei şi foarte vag ceva mai plăcut, probabil de la trandafir.
Acest tip de mască este recomandat tuturor tipurilor de ten în ideea că hraneşte şi hidratează, redă elsaticitatea şi fermitatea tenului, repară vasele capilare sparte.
Argila verde cambriană este o sursă de minerale (fosfor, fier, calciu, magneziu, seleniu, zinc, cupru) foarte importante pentru organismul nostru. Are proprietăţi unice cum ar fi încărcătura electrică negativă ceea ce face să atragă microorganismele ca bacteriile şi virusurile care sunt pozitive din punct de vedere electric. Deci dezinfectează, absoarbe sebumul şi toxinele.

vineri, 29 iunie 2012

Exil pe o boabă de piper


Nu ştiu câţi dintre voi cunosc faptul că titlul de mai sus este al unei plachete de poezie (mie îmi place să îi zic plachie !) scoasă de Mircea Dinescu înainte de revoluţie (1989 este anul revoluţiei pentru cei născuţi mai recent decât prevede legea), pe vremea când era un dizident fericit...
Mircea Dinescu este un zurliu...si când spun asta, o spun cu cea mai mare simpatie ! S-a făcut că lucrează în timpul marii debandade din ’89 şi l-a sfătuit şi pe Caramitru să o facă, bieţii de ei, stau şi mă gândesc cum erau ei de nevinovaţi la televizorul alb-negru la care ne holbam un popor întreg, neînţelegând mare lucru din ce se întâmpla.

miercuri, 27 iunie 2012

Miercurea fara cuvinte - Ce-si doresc barbatii...recunoasteti cele doua lucruri?

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi intra pe http://vis-si-realitate-2.blogspot.ro/  si lasa-ti propriul link in tabelul de acolo.



duminică, 24 iunie 2012

Cristian Lay


Poate sunt eu mai în urmă cu ce se întâmplă on-line, cu ce se poarta sau cu ce se vinde, ceea ce nu ar fi de mirare că şi ştirile le descopăr la vreo două săptămâni după ce se produc diversele evenimente, dar eu de-abia acum am dat peste produsele Cristian Lay pe site-urile http://cristian-lay.ro si http://cristianlay-office.ro . Dacă aţi auzit deja de ele, e vorba despre bijuterii, ceasuri şi cosmetice, vă rog scuzaţi-mi entuziasmul. Eu de-abia acum răsfoiesc catalogul şi stau cu gura căscată, mai ales la bijuterii.

sâmbătă, 23 iunie 2012

Top Gun Mojito


Tocmai am venit de la piaţă, am aruncat plasele cât colo şi m-am afundat în răsfăţul meu preferat de când a început vara….TOP GUN MOJITO, hoooombreee!!! Vă spun imediat de ce am dat-o pe “telenovelistică”…
Ca toată lumea înfierbântată, vara cresc brusc consumul de îngheţată. Si lichide, evident, dar îngheţata e o plăcere (interzisă sinusurilor suferinde) pe care nimeni nu şi-o refuză. E dulcele de vară. Cu toată dieta mea, n-am tăiat îngheţata de pe listă, ar fi fost inuman, mai ales că există şi o dietă cu îngheţată !
Imi plac combinaţiile noi aşa că încerc cam tot ce aruncă pe piaţă producătorii. Si sunt grozav de multe arome deosebite, texturi inedite şi preţuri pe măsură...la naiba, că doar nu dau banii pe alte prostii !

Naturo’matic


Dupa ce am castigat o sticla de detergent lichid de rufe 100% natural made by Soapmill (www.soapmill.ro) , am intrat in posesia multrâvnitului produs şi am avut ocazia să îl folosesc deja de câteva ori.


luni, 18 iunie 2012

Prima Cutie Verde


Am primit astazi prima Cutie Verde, cutiuţa cu surprize organice pentru care am “făcut rezervare” din timp, pe mail, încă din luna mai. Initiatorii acestui proiect sunt cei de la http://organicinromania.blogspot.ro/ Livrarea a fost promptă, cutiile au plecat de vineri, prin poştă în cazul meu deoarece aşa am optat şi chiar nu mă aşteptam să vină atât de repede.
Bineînţeles că am ajuns acasă turbată de căldură dar asta nu m-a împiedicat să mă reped asupra pacheţelului atât eram de curioasă. Iată ce am găsit înăuntru şi ţin să spun că fiecare produs îmi este de folos.

joi, 14 iunie 2012

Legături periculoase


Ca niciodată ieri seara aveam chef să ies din tiparul filmelor fantastice şi SF la care mă uit de obicei, din ce în ce mai rar în ultimul timp, şi să văd un film de dragoste, o poveste din altă epocă… Aş zice că aveam o dispoziţie romantică, dacă blegeala care mă lovise se poate numi romantism. Bănuiesc că de la o anumită vârstă cele două se cam confundă!
Mi-am răsfoit DVD-urile dar nu găseam nimic care să corespundă criteriilor când deodată m-a izbit (frontal!) amintirea unui film pe care nu-l văzusem decât o dată, cu destul de multă vreme în urmă. Am intrat repede pe Youtube şi bineînţeles că am găsit fragmente din el…acum încerc să fac rost de tot filmul pentru că mi s-a făcut tare dor de el.

luni, 11 iunie 2012

Campanie underground


Ieri am iesit în oraş cu odrasla  mea după niscaiva cumpărături….Pe la 10 era suportabil dar, după un tur de forţă prin magazine şi nervi cât cuprinde că nu găsisem nimic din ce ne trebuia, am pornit spre casă toropiţi de caldură.
In staţia de autobuz, dotată cu microclimat propriu de tip saharian, am constatat că îmi expirase abonamentul, nu aveam bilet şi chioşcul RATP-ului era cu obloanele trase. Jale mare şi cum eu nu sfidez legea în nici o împrejurare (vers !) am hotărât să mergem per pedes, pe la umbră, acasă.
La jumătatea drumului mi-am adus aminte că sunt alegerile şi trebuie musai să votez, măcar o dată la 20 de ani să îmi exprim şi eu vrerea, nu că ar ţine cont cineva de ea.

sâmbătă, 9 iunie 2012

Nebunia SPF


Da, mă refer chiar la Sun Protection Factor, un indicator ce ne arată capacitatea unui produs de a ne proteja de acţiunea nocivă a razelor solare. Cum vine vara toată lumea o ia razna cu SPF-ul (şi pe bună dreptate !) şi peste tot vezi prezentându-se care mai de care, super, extra-creme cu SPF 30+, 50+ şi mă mir că nu s-a inventat 100+ astfel încât să arătăm ca o gaură neagră când trecem pe stradă. SPF-ul total ar fi găselniţa secolului, mai tare şi decât avionul invizibil.

vineri, 8 iunie 2012

Orgie de weekend cu supă


Excelent titlu!!! Arată exact starea mea de spirit în acest moment. Aşa îmi imaginez eu weekendul perfect când mi-e foame…
Astăzi am umblat creanga tocmai prin zona prezentată în linkul pe care v-am rugat să-l accesaţi la concursul de pe blog. Cu alte cuvinte am bătut în sus şi în jos dealurile de la www.stancatohani.ro, parţial de plăcere, dar mai mult că aşa mi-e serviciul.
Sus, jos...iar sus, iar la vale....pe un soare care s-a transformat în coşmar după vreo două ore. Am venit acasă  arsă pe braţe (din nou !) care au fost singurele expuse că în rest am avut pantaloni lungi, tricou şi şapcă. Eram leşinată de foame (că ţin regim în continuare, nu m-am lăsat), lejer ameţită de atâta lumină şi căldura, plină de praf şi-n urechi, că bătuse un vânt turbat pe creste.

joi, 7 iunie 2012

OCUFLASH, ochi curaţi, vedere clară


De la un timp stau cam mult în faţa calculatorului. Chiar şi la serviciu petrec câteva ore cu ochii într-un ecran că aşa mi-e treaba ! Incep să resimt efectele, ochii mei mă cam supără, cam pe la prânz încep să mă sâcâie, mi se împăienjenesc, mă mănâncă, uneori îi simt uscaţi, ajung să mijesc pleoapele şi să mă apropii de ecran în încercarea de a vedea mai bine. Dar nu e bine ! Chiar şi dimineaţa, la sculare, parcă am nisip în ochi...Am hotărât că trebuie să iau unele măsuri aşa că m-am oprit la farmacie, am spus ce mă supără iar farmacista mi-a oferit un produs numit Ocuflash pe care îl folosesc deja de câteva săptămâni. 


miercuri, 6 iunie 2012

Reminder 2012


Pentru cei care au uitat, ţin să le aduc aminte ca în decembrie avem programată o mică apocalipsă… eu personal mi-am amintit de chestia asta când l-am auzit pe dl.Ponta ţinând să reamintească la rândul său că până în 2014 ne paşte descentralizarea. Acu’ na! Ziceţi şi voi, ce poate fi mai rău, apocalipsa sau descentralizarea ?! Curios mi s-a părut faptul că dl.Ponta poate vedea în viitor tocmai până în 2014, când este ştiut faptul că cei mai mari vizionari n-au reuşit să « bată » dincolo de decembrie 2012, motiv de panică pentru multă lume.
In concluzie ar trebui să ne pregătim de descentralizare care va coincide cu perioada post-apocaliptică atât de uzitată ca subiect în filmele americane. Vă recomand să începeţi cu clasicii, respectiv cu seria Mad Max (1979, 1981) şi Mel Gibson, deschizătorul de drumuri într-ale scenariilor negre şi catastrofice.

duminică, 3 iunie 2012

Manual de iniţiere în vrăjitorie


Acum câteva luni am intrat în posesia unui cupon de reducere pe o librărie online şi bineînţeles că nu l-am lăsat să se piardă…am accesat magazinul şi am început să “răsfoiesc” oferta încercând să mă hotărăsc. Erau mai multe cărţi pe care mi le doream de ceva timp dar ce credeţi că mi-am comandat? Gustul meu pentru partea nevăzută a lumii a învins raţiunea, curiozitatea şi-a făcut de cap (ca întotdeauna !) aşa că m-am pricopsit cu o carte fantastică numită « Manual de iniţiere în vrăjitorie » ! Autorul se numeşte Oberon Zell-Ravenheart, numele nu mi-a spus şi cred că nici vouă, nimic dar, aşa cum am aflat ulterior din lectură, este un vrăjitor (la propriu) destul de cunoscut (în lumea celor interesaţi de chestiile astea, evident).
Cartea a apărut la editura POLIROM in 2007, în colecţia « La limita cunoaşterii » şi este mare...BIG BOOK, 686 de pagini, hardcover, cu multe desene şi ilustraţii, exact ca un manual de şcoală.