Aveti mai jos un text cam lungut, scris de Mircea Dinescu. Dar merita sa aveti rabdarea sa-l cititi pana la capat, nu numai pentru umorul acid. Finalul (bolduit de mine, ca este genial) este in stilul zapacitului poet revolutionar.
Femeia de carieră
de Mircea Dinescu
Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu. Muncesc ca nişte tâmpite, îi mulţumesc patronului că le dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să se afirme şi să se ţina de deadline.
Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele.
Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde.
Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal.
Noaptea visezi color Acrobat reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte".
În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând.
Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea.
Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă...
Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti.
Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână..
Ăsta e raportul minim rezonabil.
Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara.
Pardon, noaptea.
Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.
Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile.
Au senzaţia că se poate orice.
Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie.
Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă.
Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex.
Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.
Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia.
Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile).
Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş.
Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.
Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni?
Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna...
Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie!
Atât cât se poate.
Ia bunul simţ, în doze homeopatice.
Să ştii numai tu.
Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere.
Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!"...
Şi Mircea a ascultat.
Şi a ajuns departe.
Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.
de Mircea Dinescu
Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu. Muncesc ca nişte tâmpite, îi mulţumesc patronului că le dă şansa extraordinară de a lucra şi-n weekend, ca să se afirme şi să se ţina de deadline.
Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele.
Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde.
Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal.
Noaptea visezi color Acrobat reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte".
În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând.
Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea.
Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă...
Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti.
Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână..
Ăsta e raportul minim rezonabil.
Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara.
Pardon, noaptea.
Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.
Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile.
Au senzaţia că se poate orice.
Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie.
Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă.
Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex.
Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni.
Când constaţi că fetiţa ta îi spune "mamă" soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia.
Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile).
Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş.
Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui "da", acoperind o secundă telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.
Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni?
Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.
Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna...
Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie!
Atât cât se poate.
Ia bunul simţ, în doze homeopatice.
Să ştii numai tu.
Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere.
Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fă-te că lucrezi!"...
Şi Mircea a ascultat.
Şi a ajuns departe.
Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim.
Am mai citit textul asta pe net, dar l-am recitit cu mare placere aici, la tine. E adevarat, litera cu litera. Emanciparea femeii si ”egalitatea” ei cu barbatul au adus-o de fapt, in pozitia de sclava benevola. Cate au, azi, taria sa renunte la pozitia asta si sa se bucure putin de viata ?...
RăspundețiȘtergereAcum vreo 10 ani as fi zis ca muncitul de-a-n'boulea e cheia reusitei in viata. O fi, dar astazi nu mai sunt eu dispusa sa fac efortul asta. Dinescu le vede bine si le zice, ca de obicei!
Ștergere:)) Nu stiam textul, dar m-am amuzat copios. Dinescu e un comic, cand il scoti din politica.
RăspundețiȘtergereCred ca nici in politica nu s-a luat in serios, s-a facut doar...
ȘtergereCe tare! E superb si iti multumesc ca l-ai postat la HW pentru noi, astia de nu l-am citit pana acum.
RăspundețiȘtergere"Mircea, fa-te ca lucrezi" m-a lasat fara replica.
Happy Weekend!
Chiar nu am ce sa comentez, le zice foarte bine.
RăspundețiȘtergereDe aceea prefer filmele SF si nu cele cu neurochirurgi care au sotii de cariera - pot fi numite si astea SF, dar de proata calitate - .
Happy Wekkend (sau ce-a mai ramas din el.
Excelent articol! O viaţă avem şi merită să ne bucurăm din plin de ea! Am prea multe exemple de oameni apropiaţi care s-au jertfit pe "altarul carierei", iar acum îşi duc somnul de veci la cimitir! Şi chiar dacă n-am un car de bani şi viloi, nu înseamnă că nu pot să mă bucur de viaţă alături de cei dragi, căci clipele petrecute în familie sunt nepreţuite şi şi-asa sunt puţine, faţă de câte ar trebui să fie.
RăspundețiȘtergereO duminică frumoasă! :-)
Un text spumos, frumos scris si din pacate care exprima foarte mult adevar. :(
RăspundețiȘtergereInsa nu-i apartine lui Dinescu ci Simonei Catrina. A fost poveste lunga sa zic asa, pe care o stiu de mult. Nu se stie cine si cu ce scop l-a promovat ca apartinandu-i poetului.
Iata ce scrie despre Simona Catrina AICI
O seara cat mai placuta sa ai!
P.S.- De abia azi am ajuns sa va vizitez. Am fost plecata cam multe zile...am dat eu o indicatie despre asta atunci, la finalul postarii de HW.
Hai ca e o surpriza chestia cu autorul...Eu am primit textul pe mail exact asa cum l-am pus aici. Dar mi s-a parut ciudat ca , la final, se refera la Dinescu si la intamplarea de la revolutie. N-ar fi fost normal ca autorul Dinescu sa scrie la persoana a treia despre el insusi. Multumesc de corectarea facuta! Dar tonul glumet era stilul lui Dinescu, asa ca am picat in capcana.
ȘtergereEu consider doar ca ai fost o persoana de buna credinta. Cel care a facut aceasta gluma ar merita mustruluit. Insa nu prea stie nimeni cine este persoana caci asa a fost, articolul Simonei Catrina a circulat pe mail sub forma pe care o cunosti.
ȘtergereStiind despre ce era vorba am gasit firesc sa aduc indreptarea in privinta autorului.
O noapte buna!
haaaa! Auzisem si eu despre "divergentele" cu privire la autor, dar nu m-am straduit prea mult sa alfu ce si cum. Multumesc pentru info, Elly! :)
RăspundețiȘtergereTextul e corect-corect! :) Prea adesea multi se axeaza pe implinirea in plan profesional si, mai apoi, se intreaba de ce i-au parasit cei dragi...
Chestiunea cu "Mircea, fa-te ca lucrezi" e antologica! Am auzit-o atunci, la TV si mi-a spulberat orice dubiu ca totul a fost o "manarie" care a scapat de sub control la un moment dat.
Zile fericite iti doresc!