Un proiect cu cantec

Va spuneam ieri ca am gasit pe net o idee de reciclare a cutiilor de la conserve, folosind tehnica servetelului. Imaginea pe care am vazut-o era urmatoarea:

Sursa

...sau asta:

Sursa

Nu-i asa ca sunt adorabile?
Daaaa...cand te uiti asa, la conservele astea decorate, iti zici ca e un fleac si aproape toate tutorialele de pe net te fac sa crezi asta. Iti iei acolo doua, trei materiale, tragi o vopsea, lipesti poza si gata opera de arta. Fals! Cu toate ca stiam ca nimic nu este asa de simplu cum pare, am cazut in capcana. Imediat dupa ce am vazut pozele de mai sus, m-am repezit la plasa cu reciclate de pe balcon si am recuperat cele doua cutii de la fasole pe care le aruncasem cu o zi inainte. Fasolea fusese buna, adica cu cheita si marginea cutiilor se retezase frumos. Si ascutit. Pentru ca am bagat mana sa le spal si m-am taiat instantaneu la degetul mare. Sangeram ca un porc cand m-a vazut fiu-meu. Ala mic a racnit sa-mi pun un leucoplast, dar eu tocmai vizionasem Riddick (ultimul, din 2013) cu Vin Diesel si eram inspirata de cate incasase tipul, fara sa dea coltu' evident, asa ca nu m-am impacientat de jumatea de litru de sange pe care o pierdusem in chiuveta, in nici un minut. Dupa care m-a dus capul sa iau ciocanul si sa turtesc marginea cu bucluc pana n-am mai simtit nimic la pipait. Nu stiu ce si-or fi inchipuit ca fac pensionarii de dedesubt, de bocaneam in halul acela... A urmat racairea hartiei. La inceput am jupuit-o usor, ramasesera doar urme de lipici in doua puncte. Un lipici gros, rebel, nemuritor. N-a iesit decat frecandu-l cu veo cateva randuri de praf de curatat si cu varful cutitului, scobind printre santurile acelea marunte de pe suprafata metalului. Curgeau deja apele pe mine si ma lua cu ameteli. Exact ca in Riddick!
Booon, m-am uitat din nou la pozele-model si a trebuit sa recunosc ca autorul probabil daduse un strat de baza de...ceva, nu stiu exact ce, ca sa nu oxideze metalul. Am studiat cutiile mele si am constatat ca pe interior sunt prevazute cu o pojghita alba. Mi-am zis ca lacul final le va proteja suficient. Asa ca am trecut la faza doi, gaurirea. Pai, na! Observati ca au gaurele in laterale si maner de sarma. Asta mi s-a parut floare la ureche. M-am dus la sculele din debara, am luat ciocanul si un cui potrivit si m-am intors pe balcon. Degetul ranit nu mai sangera, dar imi dadea o senzatie ca nu prea mai pot folosi mana. M-am chinuit crancen sa potrivesc cuiul pe dinauntru si sa-l tin ca sa dau cu ciocanul. Aluneca in toate directiile. Am nimerit de vreo trei ori unghia si o data floarea cuiului. Am repetat operatiunea si pe dinafara, cu acelasi raport de 3 unghie/1 cui, apoi am luat surubelnita in cruce si am reusit sa rotesc cuiul cu filet pana a trecut prin metal. Deja imi cam pierise rabdarea. Apoi am constat ca marginile gaurii inteapa rau, deci am luat pila si le-am pilit. Imi rupsesem o unghie si aveam mai multe zgarieturi pe manutele mele gingase. Inteleg ca am terminat liceul cu diploma de lacatus-mecanic, dar nu ma simt deloc facuta pentru munca de jos.
Intr-un final apoteotic am dat un strat de grund acrilic pe cutiile mele, am bibilit o groaza sa decupez niste floarea-soarelui si vreo cateva frunze de vita-de-vie si am reusit sa le lipesc. Dar apoi, micul diavol din urechea stanga mi-a soptit provocator ca e prea simplut modelul, asa ca mi-a venit o idee. N-am incercat niciodata decoupage-ul in relief, nici n-am pasta speciala pentru asa ceva, dar am chit universal in casa. Chitul e moale, se usuca greu si este usor de modelat. Am aplicat un strat de vreo 2 mm pe florile mari si am lipit inca un rand. Am dat cu patina pe grund sa arate invechit si gata cutiile. Floare la ureche, cum ziceam!
Iata rezultatul, mai putin agatatoarea de sarma, ca trebuie sa le si lacuiesc:

 

Va invit sa incercati si voi, este un proiect de reciclare extrem de simplu, nu implica mai mult de doua zile de chin si 1/2 litru de lichid vital risipit.
Sa readucem la viata ambalajele reutilizabile!
Aleluia!