Cenusa de trandafiri

Prima si prima data am citit aceasta expresie in "Pasarea-spin".

Digital painting by Mo T

Se referea la rozul extraordinar de pe o rochie de bal a personajului feminin principal, Meggie, o nuanta ca de petale arse, daca va puteti imagina asa ceva... Mie mi s-a parut o descriere foarte sugestiva pentru o culoare atat de incerta, schimbatoare, greu de definit. Mi-a venit in cap dupa ce am traversat ziua de astazi. Nu ca ar fi fost o zi mai buna sau mai rea decat altele, dar aproape toate zilele mele au aceeasi caracteristica, pot incepe in nuante de roz sidefiu, spre pranz vireaza in roz tipator si se sting intr-un roz cenusiu, totalmente diferit de primele ore. Nu exista zile liniare, egal colorate. Zile in care sa fiu pe deplin multumita, nu zic fericita, ca sa nu par prea pretentioasa. Zile care sa curga lin, fara bolovanisuri care sa abata cursul.


Nu este de mirare ca la apus sunt deja extenuata, nu atat din cauza vreunui efort fizic, ci datorita invalmaselii de sentimente si emotii de peste zi, datorita asteptarilor neimplinite si ocaziilor marunte ratate. Apoi se poate ivi ceva care brusc sa iti ridice moralul si sa-ti miste sangele in artere pret de vreo ora, dupa care sa te prabusesti din nou, doborat de alt incident neasteptat.

Pictura de Kim Diment

Fiecare parcurs diurn este de genul groapa-culme, culme-groapa, poate parea palpitant dar in realitate, la capatul drumului, iti vine sa procedezi exact ca in legenda pasarii-spin si sa te auto-rastignesti pe o ramura ucigatoare, cu aripile desfacute!
Probabil acesta a fost motivul pentru care zilele trecute m-am apucat de citit "Familia Watson" de Jane Austen pe care o am de la Editura ALL. Nu auzisem de carte si cum eu apreciez opera acestei femei din multe puncte de vedere, mi-am zis ca nu trebuie sa aman lectura. Sincera sa fiu, m-am gandit ca este ceva amuzant si usurel in genul "Ratiune si simtire", "Mandrie si prejudecata" sau "Emma", adica o alta descriere a preocuparilor maritale de epoca. Nu mi-am imaginat ca voi da peste un mic mister literar si un deznodamant surpriza al povestii imaginate de celebra autoare.
Asadar am inceput cu aplomb micuta carte, deoarece spre deosebire de celelalte romane, are un volum de pagini sensibil redus. In curand mi-am reamintit ce mod alambicat de frazare are englezoaica, ba chiar a trebuit sa ma concentrez mai serios ca de obicei asupra cuvintelor, pierdusem obisnuinta de a urmari fraze intortocheate si caracterizate de exprimarea pretentioasa a secolului al XVIII-lea.

Dupa primele cateva zeci de pagini insa parea ca m-am obisnuit cu acest soi de lectura, creierul meu functiona mai sprinten si am terminat cartea cat se poate de rapid. Surpriza a venit cand, la finalul povestii, am dat peste un capitol Post-Scriptum scris de Merryn Williams si pe care l-am citit cu uimire crescanda, dezlegand astfel si misterul modului mai lejer in care se prezenta a doua parte a povestii. Pur si simplu doar o treime din roman, mai exact pana la capitolul 5, este opera lui Jane Austen. Din motive familiale autoarea a intrerupt orice fel de activitate literara in 1804, iar opt ani mai tarziu cand si-a reluat scrisul, nu a mai continuat "Familia Watson", ba chiar a vrut sa arunce manuscrisul pe foc. In concluzie, restul romanului este scris de Merryn Williams si marturisesc ca a facut-o atat de fidel stilului lui Jane Austen, incat, in afara de scurtarea frazelor, altceva nu a mai dat-o de gol. 
Subiectul nu se abate de la ceea ce povesteste de obicei Jane Austen, numai ca tonul folosit este mult mai serios, iar intamplarile mai grave decat in alte romane. Asa cum am spus, Post-Scriptum este mult mai atragator prin informatiile pe care le da despre autoare. Jane Austen avea mai mult de treizeci de ani cand a murit de boala Addison, o boala rara a glandelor suprarenale. Despre personajele din carte autoarea nu a apucat sa spuna ce intentii avea cu destinul lor, asa ca, dupa disparitia ei, cateva scriitoare au incercat sa-si imagineze o continuare si un final al povestii. A fost mai intai (in 1850) chiar nepoata de frate a lui Jane, Catherine Hubback , apoi o versiune amuzanta de Joan Aiken, in 1996, apoi o alta in 1977... Cert este ca Merryn Williams a descoperit ca finalul propus de ea se aseamana mult cu cel al lui Catherine Hubback, fiind astfel sigura ca si Jane Austen si-ar fi dorit o astfel de incheiere daca ar fi fost hotarata sa-si termine cartea.
Cred ca pe canalul tv AXN White a fost difuzat un film artistic despre Jane Austen. Este un film trist mi se pare mie. Cunoscand talentul acestei femei, dar si epoca plina de ingradiri in care a trait, nu ma pot opri sa ma gandesc la existenta scurta si neimplinita a scriitoarei. In ciuda faptului ca a proslavit dragostea, ca a condamnat vehement casatoria din interes si a ironizat fin ingustimea si rautatea fiintelor din societatea acelor vremuri, Jane Austen nu a intalnit acel barbat care sa i se potriveasca perfect, asa cum se intampla cu toate personajele feminine din cartile sale. Viata sa este invaluita partial in mister si poate ca este mai bine asa! Cenusa de trandafiri este cea mai potrivita culoare pentru acest destin.
Nu ocoliti cartea daca va pica in mana!