Un exercitiu complet de imaginatie

Mã uit plictisitã la omul din faţa mea. Un primar mult prea încrezãtor în sine. Genul care trebuie sã ştie tot ce mişcã în comuna “lui”. Imi spune cã el a crescut ACOLO şi nu a auzit vreodatã sã se fi gãsit ceva deosebit prin locurile acelea. Este nemulţumit cã mai-marii de la capitalã i-au trântit o zona protejatã peste pãdurile şi pajiştile din comunã. Încerc sã ii explic ce este atât de formidabil la natura pe care crede cã o patroneazã. Pãduri seculare, plante pa cale de dispariţie, pãsãri, carnivore mari…Imi dau seama cã astfel de argumente îl lasã rece. Imi declarã cã el nu a citit nicãieri despre lucrurile acestea. Ii spun cã mãrturie stau zecile de ani de cercetãri fãcute de specialişti. Cum?! Ei, na…Au fost cercetãtori prin pãdurile acelea şi nu i-au cerut lui voie?

Discuţia ar putea continua cu orele. Am rãbdare, m-am imunizat, o port de ani întregi, numai interlocutorii se schimbã. Uneori sunt tineri şi entuziaşti, dornici sã afle alte şi alte motive pentru care trebuie sã se mândreascã cu ţara sau cu localitatea lor. Alteori sunt adulţi plini de solicitudine, binevoitori, cu mintea deschisã, care duc vestea mai departe. De nepermis de multe ori sunt însã oameni cu rãspundere plictisiţi, deranjaţi de situaţie, neîncrezãtori, agresivi chiar…

De fiecare datã îmi spun cã oamenii aceştia nu ştiu nimic, iar eu trebuie sã le deschid ochii, nu sã mã confrunt cu ei. Indiferent de finalul discuţiei ştiu cã partenerii de dialog pleacã cu un bagaj de informaţii pe care nu-l vor uita niciodatã.

De-abia dupã mult timp am realizat cât de puţine lucruri afla oamenii despre locul în care îşi duc viaţa. Majoritatea constatã frumuseţea peisajelor, fãrã sã le cunoascã adevãrata valoare. Si nu din vina lor! Este un gol uriaş în cultura acestui popor. Un gol pe care unii şi alţii încearcã sã-l umple, dar cu rezultate atât de firave încât ne vor mai trebui ani pânã sã ştim de ce este cu adevãrat inegalabilã România noastrã.

“ Când am fost eu în Alpi…”

Dumnezeule, de câte ori aud aceste vorbe începe sã mi se furnice pielea pe mine. Cel din faţa mea a fost la schi în vreo staţiune şi a constatat ce dotaţi sunt austriecii faţã de noi. Au şi munte, şi naturã, dar şi kilometri nenumãraţi de pârtii din care câştigã un porcoi de bani. Uite cã le pot avea pe amândouã, la noi de ce nu se poate? NUUUU, îmi vine sã urlu… Au doar un munte chelit de pãduri şi zãpadã artificialã. Au o naturã vai de mama ei şi un echilibru ecologic compromis de foarte mulţi ani. Dar turiştii nu cunosc asta! Nu ştiu cã a existat o Convenţie a Alpilor care încerca sã stopeze dezastrul declanşat de infrastructura turisticã. Nu ştiu cã acolo nu mai existã urşi, cã zãpada artificialã a distrus pajiştile, iar pãdurile sunt în mare parte plantate şi rãs-plantate…Ei vãd doar hoteluri frumoase şi un munte acoperit de zãpadã.

Acum ceva ani, la un seminar, un olandez spelb şi zâmbãreţ venit sã ne împãrtãşeascã din experienţa lor într-ale ocrotirii naturii ne destãinuia cu vizibilã invidie cã la ei cel mai mare animal protejat este un şoarece, în timp ce la noi încã existã urşi, râşi şi lupi. Românul nu ştie însã aceste lucruri şi dacã îi spui cã în mare parte din Europa nu mai existã de peste 100 de ani aceste animale rãmâne cu gura cãscatã.

Lacunele se umplu începând cu grãdiniţa! De câte ori mã duc la vreo şcoalã, cu ocazia vreunei zile din calendarul ecologic, copiii prezintã tot felul de materiale pe tema zilei aniversate. Povestesc, recitã, cântã, deseneazã cu mare entuziasm despre Delta Dunãrii, Munţii Bucegi sau Apuseni, apoi trec abrupt la animalele din… Africa, la balene şi delfini, la urşi polari şi foci… De fiecare datã ii provoc sã povesteascã ceva despre judeţul nostru, despre Prahova. Nu cunosc mai nimic, nu au de unde, nici profesorii lor nu sunt informati dincolo de ceea ce gãsesc pe internet, nici mãcar nu ştiu unde sã caute pe internet. Le spun cã nu numai ţara asta este inegalabilã, dar chiar judeţul lor este excepţional. Si încep sã le recit cam aşa…

Vedere asupra Glodesei, Muntii Baiului-foto G.Soare

Stiaţi cã ?

… existã o pãdure numitã Glodeasa, o pãdure virginã, una dintre puţinele din ţarã şi din Europa, în care omul nu desfãşoarã nici o activitate, iar natura se dezvoltã neinfluenţatã de nimic?

…existã o turbãrie în munţi, numitã Lacul Bâlbâitoarea, unde cresc plante numite relicte glaciare printre care o plantã carnivorã, iar pajiştea este plinã de zeci de specii de muşchi?

…pe creştetul Munţilor Bucegi şi Ciucaş se întâlnesc petice de tundrã, numitã tundrã alpinã?

Turbaria Balbaitoarea din Muntii Tataru

Drosera rotundifolia-planta carnivora intr-o pernita de muschi

 …Munţii Ciucaş adãpostesc specii de melci care nu se mai întâlnesc nicãieri în lume?

…cea mai mica rezervaţie forestierã din ţarã este Arinişul de la Sinaia, un loc de câteva hectare unde trãiesc multe nevertebrate deosebite?

…avem o salbã de lacuri artificiale în Câmpia Gherghiţei unde poposesc mai mult de 100 de specii de pãsãri, dintre care cele mai spectaculoase sunt pãsãrile de apã ca pelicanii sau prãdãtoarele ca vulturul codalb?

…avem un deal, Stânca Tohani, care seamãnã cu un OZN, unde cresc plante spectaculoase nemaiîntâlnite în Muntenia, iar stâncile albe de calcar sunt pline de fosile?

…pe Valea Zâmbroaiei existã o populaţie de salamandre, cea mai sudicã din ţarã?

…avem şi urşi şi râşi şi pisici sãlbatice şi broaşte ţestoase şi castori şi lilieci şi corbi şi rãdaşte şi fluturi rari şi vulturi negri şi arbori de sute de ani şi toate sunt ocrotite?

…cã ţara noastrã are cea mai mare biodiversitate din Europa?

Dealul conic de la Tohani

Muntii Ciucas -foto V.Brumarescu

Mda, educaţia începe din şcoalã. Dar dacã nu le spui copiilor cã frumuseţea ţãrii lor este o favoare, nu ceva ce li se cuvine, ca adulţi vor ajunge sã gândeascã la fel ca primarul de la începutul acestui post.

“ Vaaai, ce vedere extraordinarã…aici ar merge o pensiune”. Nu, dacã peisajul este sãlbatic şi atât de extraordinar, în mod sigur nu ar merge stricat cu o pensiune. Sã pãstrezi ceea ce ai nu este atât de simplu. E drept cã toţi vor sã se bucure de frumuseţile din jurul lor, dar trebuie sã învãţãm sã ştim cã sunt acolo, fãrã sã nãvãlim în fiecare weekend peste ele. 

Unul dintre lacurile din Campia Gherghitei

Americanul are o vorbã, “Love it to death!”, cu referire la dragostea sufocantã, obsesivã, dusã la extrem. Se potriveşte foarte bine când vine vorba despre cele mai cunoscute peisaje de la noi.

Tara aceasta este cel mai complet exerciţiu de imaginaţie, o experienţã unicã a simţurilor. Numai noi suntem prea sãtui de apropierea ei şi o cãutãm întotdeauna prin alte strãinãtãţuri.

Nu este tarziu niciodata sa inveti despre alte locuri, locuri care s-au oprit in sufletul celorlalti. Eu vad intotdeauna valoarea din spatele frumusetii naturii pentru ca asa mi-e meseria, altii pot vedea poezia, cultura, amprenta omului atunci cand aceasta respecta natura si o completeaza in mod fericit.

Dacã şi voi aveţi poveşti despre locurile pe unde aţi fost, poveşti în imagini, vã invit sã le încãrcaţi în aplicaţia Inegalabila Romanie , un proiect iniţiat de Bucovina şi Eco-Rom Ambalaje, şi sã împãrtãşiţi alaturi de ceilalţi români motivele voastre de mândrie.

P.S. Nu ma intrebati care dintre aceste locuri imi este mai drag. M-am indragostit de toate, pe masura ce le-am vizitat, chiar daca unele nu afisau nimic spectaculos la prima vedere. Ulterior am aflat despre fiecare cate ceva impresionant si le-am iubit inzecit.