Terapie de grup. Cu nabadai.

Simt cum fruntea mi se incinge sub casca decorata cu panusi galben-ruginii. Plus ca ma apuca stranutatul de la frunzele fosnitoare ce imi atarna in ochi . Imi inabus cu greu reactia fireasca si naturala de a-mi zbura creierii pe nas si imi indrept oala de pe cap, stergandu-mi transpiratia ce siroieste incontrolabil pe tample.

Stau intr-un genunchi, la marginea unui lan de porumb uscat pe de-a-ntregul, incercand sa zaresc ceva printre broboanele nesuferite de sudoare si tulpinile taioase, inca in picioare. Uniforma nisipie de camuflaj si coroana vegetala de pe casca desavarsesc costumatia combat. Am intrat in ceva ce ma depaseste si incep sa cred ca nu voi putea duce la capat sarcina pe care mi-am asumat-o.

Totul a inceput saptamana trecuta, cu sedinta fulger de luni, cand seful ne anuntase rece si implacabil ca ne-a venit randul la intalnirea de team-building din weekend. Fiecare colectiv hotarase ce si cum, iar conducerea nu se bagase in planurile individuale, stabilite in mod democratic. Unii preferasera creierii muntilor, la cate o pensiune izolata, altii batusera drumul in capitala, la cursuri de profil. In serviciul nostru insa nu functionase nicio democratie, seful era genul autocrat, prea batran si afurisit ca sa se mai poata schimba.

Cam pe miercuri ni se inmanasera instructiuni la fel de laconice ca predispozitia lui Mr.Scrooge in a plati orele suplimentare. Nici macar secretara nu suflase o vorba, desi in mod normal o manca limba din te miri ce. Pe biletelele primite de fiecare in parte era scris Airsoft, o adresa online si o precizare: Din partea casei

Ne-am batut capul o zi intreaga sa descifram cimilitura, vazusem si noi ca era vorba despre un site ce comercializeaza arme, echipament tactic, accesorii si alte nazbatii necesare jocurilor de airsoft, dar parca nu ne venea sa credem ca Mr.Scrooge se gandise la ceea ce banuiam noi. Joi insa, la brainstorming-ul de la prima ora am fost chestionati daca ne-am ales recuzita, asa ca doua ore mai tarziu comandasem urgent totul. Nu de alta, dar n-aveam chef sa ramanem fara primele de sfarsit de an. Iar vineri ne holbam deja la gramada de uniforme, replici de tot soiul, incarcatoare, lunete, baterii, tocuri, bocanci, centuri, esarfe, masti...Ma rog, in functie de dispozitia belicoasa a fiecaruia.

Si iata-ma la panda, cu picioarele amortite si shotgun-ul recomandat de fiu-meu apasandu-mi coastele cu patul metalic rece. Scrutez insistent si miop liziera lanului de porumb. Unde Dumnezeului or fi disparut cu totii? Ca doar eram vreo douazeci de insi, nici mai mult, nici mai putin. Plus seful care, uscativ si mumificat cum este, se facuse nevazut, imediat ce ne adunasem, in directia hambarului aflat la vreo juma' de km. Nu inainte de a-si aburca ostentativ pe-un umar aruncatorul de grenade, lasandu-ne muti de uimire in mijlocul campului. Era clar ca nu participa prima data la un joc de airsoft si asta nu mi se parea corect. Bineinteles ca nimeni nu indraznise sa-l tinteasca, chiar dupa ce ajunsese (in alergare usoara!!!) la distanta regulamentara, desi doamna de la resurse umane ridicase incet mitraliera electrica, cu intentia vadita de a trage o salva. Noroc ca am vazut-o la timp si am tabarat pe ea, altminteri aveam sa ne petrecem si ziua de Craciun tot la serviciu, regretand impulsurile absurde.

Fosnete usoare razbesc pana la locul unde sufar in tacere. Chioara cum sunt si tot vad cum secretara incearca sa iasa in patru labe dintre tulpinile uscate. Probabil vrea sa o taie dupa stapanul sau, spre cladirea abandonata din departare. E in raza de actiune a shotgun-ului si ispita de a o lovi cu o bila sanatoasa este prea mare.
Imi itesc capul dintre plante si strig: " Head-shot!"
Cucoana intre doua varste se intoarce iute spre mine, imi arata degetul si o tuleste peste camp. Asta-i buna!!! Mi-a aratat degetul?! Incarc iute si astept sa se indeparteze, nu vreau sa incalc regulamentul, dar de undeva din dreapta se aude un suierat usor si o vad pe stimabila lungindu-se intempestiv pe burta.
Privesc admirativ in directia de unde a venit bila "ucigasa". Asta a fost un sniper si cred ca stiu cui apartine. Il vazusem in mainile baiatului de la contabilitate. Tipul este insa de nedectat, probabil se afla adanc in lan, ca doar arma e cu bataie lunga. Si cu luneta. Imi dau seama deoarece a nimerit-o pe secretara drept in partile moi din dos. Femeia se aduna furioasa de pe jos, se scutura de praf si striga pitigaiat spre prezumtivul amplasament al asasinului: "Lasa ca nu-ti mai bag eu adresele in fata, la semnat!"

Aud chicote de ras surprinzator de aproape de locul unde imi trag sufletul. Ma rasucesc iute, dar este doar colega mea de birou, tarand un rucsac militaresc tactic, frumos colorat. Deh, e fashionista si nu se poate abtine. Se trage langa mine si se lasa pe vine.
"Unde sunt ceilalti?" intreb curioasa. "Au dat bir cu fugitii?"
"Nop. Pun la cale o ambuscada, vor sa atace hambarul unde s-a refugiat seful. Cica daca actioneaza la gramada, n-o sa-si dea seama cine i-a facut felul. Din pacate, IT-istul si cu femeia de serviciu ne-au tradat si au fugit sa-l avertizeze. Acum suntem zece care ramanem la planul initial. Restul au dat coltu' impuscandu-se reciproc. Vii si tu?"
O privesc surprinsa cum isi numara bilele ramase, apoi trage o dusca din bidonul cu apa. Calculez sansele ca actiunea sa aiba vreun cat de mic succes. Daca banuiala mea e corecta si sefu' practica regulat airsoft-ul, suntem terminati. Pe de alta parte ma roade curiozitatea sa aflu ce vor sa faca soldatii de ocazie. Prilej mai bun de descarcare a refularilor, de ostoire a frustrarilor si de calmare a spiritelor incinse nu cred sa mai apara.

Ne adunam iute bagajele si sprintam peste camp. Gafai cu determinare, n-am pic de antrenament la alergat. Colega ma taraste de-o maneca. Vad cu coada ochiului miscare in laterale. Se pare ca s-a declansat asaltul.
La momentul cand ma prabusesc peste doi busteni asezati strategic in coltul darapanaturii, grupul s-a reunit deja, gafaind ca si mine, chestie care ma satisface pe deplin. Cel mai pornit pare inginerul de santier, un haidamac agitat care leaga laolalta un snop de grenade de impact, mormaind ireverentios ceva de genul "Ii venim noi de hac, scoatem nevastuica din vizuina..." Ma gandesc ca se refera la seful nostru cel uscativ, chiar are figura de nevastuica.
Lumea se foieste nerabdatoare, grupandu-se in spatele comandantului ad-hoc. Inginerul scoate un soi de racnet de batalie, ma intreb daca mai face priza cu realitatea, si buseste cu o lovitura de picior usa din scanduri semi-putrezite a hambarului. Usa cedeaza cu un parait sinistru, iar noi ne pravalim in interiorul cosmeliei, printre resturi de paie si pete de balegar uscat. Grenadele zboara spre fundul incaperii si bubuie corespunzator la impactul cu dusumeaua. N-am avut cand sa vad daca mai era cineva prin zona aceea, sper sincer ca seful a fost mai istet decat noi si si-a luat talpasita la timp.
Asezati in fund pe podea, tusim la unison printre valatucii de praf plini de alergeni. Smogul antic se imprastie incet, dezvaluind peisajul de cosmar. O lumina piezisa razbate anemic dinspre ferastruicile inalte, clarificand situatia. De pe o grinda solida, pufaind linistit dintr-un ciot stramb de tigara, seful ne priveste cu un zambet misterios. Il admiram si noi, ne-am calmat cu totii.
Inginerul se miorlaie cu ipocrizie: "Sunteti bine, sefu'?"
"Mult mai bine ca voi." raspunde acesta cu o urma de ironie.
Secretara, inca tinandu-se de partea vatamata, afiseaza un ranjet mieros: "Ce buna e nitica miscare la casa omului."
Radem cu totii, mai relaxati de-acum. Cred ca am inteles avantajele acestui team-building neobisnuit. In mod sigur vom incepe saptamana cu mai multa tragere de inima.
"Si cu toate astea ce facem?" intreaba cineva, aratand spre multimea de obiecte de recuzita care ne-au ajutat in mica noastra escapada.
"Facem o iesire si luna viitoare. Le-am luat pe firma, nu v-am zis?" ne anunta seful cu o sclipire diabolica in priviri.