Kaiken, politistul francez

V-am zis eu ca romanul frantuzesc, fie el si politist, nu este la fel ca cel de peste ocean. Este mai rafinat, zic eu. Autorii europeni umbla la psihologie, cum s-ar zice. Pentru ei, nimic nu este simplu si direct.
Francezul Jean-Christophe Grange, autor si al bestseller-ului Pasagerul, a reusit sa produca un thriller foarte interesant, cu personaje bine conturate si suficient de ciudate. Filmul bate de data asta viata in Kaiken, o poveste strabatuta de un intens filon de traditie japoneza.

Cartea a aparut la Editura Trei si are 500 de pagini, fiind tiparita cu font mare, aerisit. Poate va intrebati de ce spun tot timpul ca fontul e mare, ce importanta are asta? Are o importanta covarsitoare pentru un chior cum sunt eu, am avut nenumarate surprize neplacute sa nimeresc carti scrise atat de marunt, incat mi-am chinuit ochii pana le-am terminat. Asadar, e prozaic, dar tiparitura conteaza.
Cum spuneam... Francezul nostru imagineaza un personaj politist mai aparte, crescut ca orfan in conditii dubioase, devenit un adult rebel si apoi metamorfozat in slujitor al dreptatii cu o aplecare pentru istoria si traditiile japoneze.
Politistul nostru, Passan pre numele sau, are o mica problema cu un criminal in serie, la fel de uluitor ca om. Problemuta escaladeaza, afectand si viata personala a justitiarului care este pe punctul de a divorta de sotia sa de origine...japoneza. Dap, fanatismul pentru cultura orientala merge pana departe in mintea lui Passan.
Structura romanului este putin altfel pentru ca pe la pagina 300, intriga pare sa se indrepte vertiginos spre o rezolvare. Partial, insa. Suspansul se relanseaza spectaculos, unele actiuni sumbre de pe parcursul cartii gasindu-si un cu totul fagas si o alta rezolvare.
Desi este scrisa in ritm sustinut, cu un talent si un stil care o deosebesc de romanul politist obisnuit, Kaiken plateste un tribut gustului tenebros, sangeros, avid de horror al publicului, neocolind scenele socante. Trebuia sa existe si o latura mai comerciala in aceasta poveste.
Subiectul imaginat de Grange nu solicita foarte mult intuitia sau inteligenta cititorului, asa cum o fac romanele clasice ale genului, dar amanuntele sunt relevate cu parcimonie, dezvaluind motivatiile personajelor. Poate unele dintre aceste amanunte se inghesuie cam prea mult pe finalul cartii, ca si cum autorul n-ar fi dozat corect expunerea lor. Iar finalul tine cam prea mult de stilul legendelor japoneze, dar hai sa zicem ca asta ii confera un anume farmec.
Am citit Kaiken cu placere, este si o intruziune in viata particulara a politistului, este si o incercare de a explica ceva din mentalitatea orientala, ceva greu de inteles, dar extrem de atractiv pentru noi, occidentalii.