Cui i-e fricã de perle?

Prin anii ’80 se purtau perlele. Adicã mãrgelele ieftine, vopsite sidefiu ca perlele cãci nici mãcar cele de culturã nu aveau şansa sã pãtrundã pe piaţa comunistã. Erau prea decadente…Tin minte cã aveam o brãţarã de aşa-zis perluţe albe, se vedea cã sunt de plastic dar ce mai conta? Mie mi se pãrea cã înlocuiesc cu brio preţioasele produse naturale. Aşa e când nu ai termen de comparaţie, te iluzionezi foarte uşor. Si eşti mult mai fericit!

In schimb ştiam câte ceva despre cum “se fabricã” perlele si cât de valoroase sunt atunci când au caracteristicile potrivite. Omul a apreciat dintotdeauna “secreţiile” altor fiinţe, motiv pentru care şi astãzi iubim cu pasiune scuipatul de albinã (mierea), raşina pietrificatã (chihlimbarul), odorizantul sexual al antilopei (moscul) şi carbonatul de calciu produs de moluşte (perlele). Da, perla este simplul carbonat de calciu, o gãselniţã de-a unui nevertebrat ca sã se apere de agresiuni exterioare. Bietele scoici neutralizeaza paraziţii de exemplu, izolându-i într-un sac şi depunând straturi, straturi de carbonat de calciu. Cu cât sunt mai multe şi mai subţiri, cu atât mai bine cãci asta dã strãlucirea şi luciul caracteristic perlei. Cele mai preţioase perle sunt mari, cât mai rotunde şi colorate, cu un luciu de oglindã metalizatã. Dar acestea sunt atât de rare şi de scumpe cã s-au fãcut o groazã de sacrificii pentru aducerea lor la suprafaţã din strafundurile marii. Incepând cu practicarea milenarei şi riscantei meserii de cãutãtor de perle, un post din care nu apucai sã ieşi la pensie. Dezavantajul pentru bietele scoici este acela cã mor pe altarul frumuseţii. Cum cererea pe piaţã a fost din ce în ce mai mare, oamenii au inventat o metodã de a obţine controlat perlele, într-un fel de ferme acvatice, implantând scoicilor un corp strain pentru a le obliga sã producã! Pare simplu dar procesul dureazã câteva luni, iar randamentul este de doar 10%. Adicã unele scoici mor, iar altele “scuipã” implantul. Cele mai dure şi mai refractare evident,  cã şi în lumea scoicilor existã indivizi mai ai dracului decât restul sclavilor.

Cu aşa o istorie exoticã, nu-i de mirare cã perlele erau accesibile doar capetelor încoronate. Regina Elizabeth I era ceea ce se cheamã o colecţionarã înrãitã (pentru cã îşi permitea şi avea multe colonii!), le purta în şiraguri suprapuse, în pãr, în urechi, cusute pe rochii şi bineînţeles în coroanã. Concomitent. In zilele noastre un asemenea talmeş-balmeş de accesorii ar fi fost considerat de prost-gust. Fiind apanajul clasei de sus a societãţii, chestie bine înrãdãcinatã în conştiinţa maselor, chiar şi astãzi nu multe femei se încumetã sã arboreze o bijuterie cu perle, considerând cã au nevoie de o ţinutã corespunzãtoare. Cred cã lumea s-a cantonat în clasica imagine a colierului de perle albe purtat de eroinele fotografiilor vintage sau de persoane ajunse la o anumitã vârstã.

 Ei bine, depinde la ce piese te uiţi. Eu m-am uitat la cele de pe Cadourisiperle.ro, un magazin dedicat exclusiv bijuteriilor cu perle naturale de culturã şi sunt pe cale sã-mi schimb pãrerea despre modul cum trebuie purtate perlele. Delicatele perle, în culori extreme de variate, sunt combinate absolut surprinzãtor cu pietre semipreţioase şi sunt montate în argint, în modele casual sau elegante, capabile sã înlãture orice inhibiţie.

Cel mai mult mi-au plãcut seturile de bijuterii în culori vii, calde.

Perle negre, gri, roz, violet, albe sau aurii, agate galbene şi portocalii, turcoaze şi citrine, ametiste şi sidef sculptat, legate în ciorchini jucãuşi, cercei simpli, coliere din şiraguri rãsucite, brãţari opulente, toate sunt extrem de atrãgãtoare!

Chiar dacã nu sunteţi amatoare de perle, existã întotdeauna posibilitatea sã vã rãzgândiţi. Dacã vã gasiţi bijuteria potrivitã. Si nu se ştie niciodatã ce surprizã puteţi avea.

Adăugaţi o legendă