Proiectele… batã-le vina!

Acum vreun an şi jumãtate mi s-a nãzãrit sã încerc ceva cu totul nou, profesional vorbind, aşa cã m-am implicat în scrierea unei cereri de finanţare pentru un proiect pe fonduri europene. Am avut susţinere de la conducere cã fãrã aprobarea şi susţinerea lui Big Boss nu fãceam nici o varzã. Colegii au râs şi cu partea inversã de mine şi s-au distrat sãnãtos timp de câteva luni cât am muncit sã completez cererea, sã adun hârtiile şi sã vãd proiectul aprobat. Stiţi cum e vorba aia, de ce eşti mai neştiutor, de-aia eşti mai fericit cã nu ştii ce te aşteaptã şi te arunci ca berbecul înainte.

La început mi s-a pãrut atractiv pentru cã fãceam ce-mi plãcea mai mult, scriam şi pledam pentru o cauzã frumoasã, protejarea naturii. Apoi am ajuns la pãrţile financiare şi am învãţat multe despre cum se face un buget al proiectului. Am calculat costurile activitãţilor, salarii şi utilitãţi şi ajunsesem sã vorbesc singurã prin birou, cu munţi de hârţoage dinainte. M-am tocmit cu cei unde urma sã depun cererea de finanţare, am modificat şi-am tãiat de nu ştiu câte ori din sume. Am învãţat singurã toatã terminologia de proiect, cum trebuie sã pui problema, sã te exprimi şi ce trebuie sã scoţi în evidenţã ca sã sune bine în urechile finanţatorului. Am scris materiale pe care altãdatã nu le-aş fi înţeles sub nici o formã, am vorbit limba contabilitãţii, eu, care nu sufãr matematica. Am stat în faţa xeroxului, multiplicând mormane de hârtii, ştampilând şi numerotând pagini. Numai wc-urile nu le-am spãlat în toatã afacerea asta, motiv pentru care am fost întrebatã încontinuu de toatã lumea din jur de ce m-am înhãmat la treaba asta dacã nu am nimic de câştigat. Ei bine, acum când mai sunt câteva luni şi implementarea proiectului se încheie, pot sã spun cu mâna pe inimã cã atât eu, cât şi colegele mele care au preluat treaba dupã aprobarea finanţãrii, am câştigat imens. Nu bani, staţi liniştiţi, cã noi lucrãm la stat şi am fãcut voluntariat, n-am vãzut mai nimic peste salariu. Am câştigat o experienţã fantasticã! Probabil, mai târziu, vom putea valorifica în continuare ceea ce am învãţat, dacã ne vom încumeta sã mai aplicãm, cum se zice. Pentru cã totul a fost atât de greu şi chinuitor, încât mi-am dat seama în sfârşit de ce românii nu se înghesuie sã facã proiecte. Se tot bate apa în piuã pe la tv cã nu atragem fonduri şi pierdem ocazii. Normal! Orice om care s-a aventurat o data în hãţişul ãsta birocratic numit “fonduri europene”, se lecuieşte de a doua experienţã! Si culmea e cã ne-am fãcut-o cu mâna noastrã. Condiţiile acestea inumane de scriere şi implementare a unui proiect nu au fost impuse de Uniunea Europeanã, ci create de ai noştri “pricepuţi” în momentul aderãrii. Dupã care nu s-a mai putut schimba mai nimic! Si uite aşa a apãrut o nişã bãnoasã pentru consultanţi, cei care “ştiu cum se face” . Eu nu zic cã nu au un merit, dar nu este imposibil sã înveţi singur, aşa cum am fãcut noi, mai greşind, mai dând cu bãţul în baltã, mai umilindu-ne ca sã corectãm ce bulibãşisem. S-a inventat şi masteratul pe managementul proiectelor, adicã te specializezi în talmeş-balmeşul acesta! Ce sã mai, a devenit o adevãratã industrie, un labirint în care ţi se induce falsa impresie cã te rãtãceşti definitiv dacã nu existã un expert.

Sper sã ieşim cu bine la capãt în iulie când terminãm cu toate…Desi cateodata fetele din echipa se uita la mine ciudat, banuiesc ca isi exprima astfel "dragostea" ca le-am pus in brate proiectul si au inceput sa aiba cosmaruri cu intamplari de la serviciu.

Proiectul aflat încã în derulare se referã la o arie naturalã protejatã, Stânca Tohani din jud.Prahova,  pe care o prezint în permanenţã pe blog, prin intermediul bannerului din dreapta, acela cu o floricicã roz. Daţi click pe el sau aici şi veţi ajunge pe pagina dedicatã acestei zone, un site creat tot în cadrul proiectului, ca obligaţie cu privire la informarea publicului. Site-ul se va mai îmbogãţi pe parcurs pentru cã va rãmâne funcţional încã cel puţin 5 ani de aici înainte.

Cealaltã parte frumoasã a proiectului au fost ieşirile din teren, în toatã vara 2012, împreunã cu o mânã de specialisti care au reuşit sã adune informaţii inedite despre natura din zonã. Au fost numãrate peste 400 de specii de plante superioare, 14 specii de fluturi, am vãzut gândaci, pãianjeni, şopârle, cãprioare, iepuri şi peste 80 de specii de pãsãri care zic eu cã au constituit surpriza majorã a acestei inventarieri. O lume a pãsãrilor sedentare şi migratoare, de la prãdãtoare mari ca şoimi şi bufniţe la piciorongatele berze şi sumedenia de cântãreţe, oaspeţi de varã prin aceste locuri!

Ceea ce vreau sã spun este faptul cã greutãţile de la birou au fost recompensate din plin de frumuseţea naturii despre care am vrut sã ştim un pic mai mult. Pânã la urmã a meritat!

PS. Vã rog chiar sã daţi click pe linkul site-ului, avem nevoie de vizite cât mai multe pentru trafic.