Din perlele copilului

Uneori am senzaţia cã trãiesc în plin rãzboi. Doamne fereşte!

Merg pe culoar, agitându-mã sã fac ce treburi mai sunt prin casã. E semiîntuneric, n-am aprins lumina, deşi sunt cam chioarã şi nu suport sã orbecãi. Deodatã se aude un rãcnet piţigãiat, o grenada de plastic ma pocneste drept in frunte şi de dupã colţul zidului îmi sare în faţã o arãtare belicoasã, bucşitã cu arme. “Mâinile sus” urlã agresorul, ţintindu-mã cu o armã fioroasã. Nu-i disting faţa cã are trasã pe ochi o cagulã vopsitã cu Spiderman. In schimb îi vãd arsenalul atârnând pe toate pãrţile: arcul cu sãgeţi cu ventuze, flinta chinezeascã, shotgunul, mitraliera e la spate bãgatã pe sub bluzã, pe şolduri i se bãlãngãne douã pistoale în centura de cowboy, un altul e vârât pe dupã elasticul pantalonilor de trening, iar în arma îndreptatã spre mine recunosc cu multã oroare nerful ! E de rãu, nerful e spaima casei, are un arc atât de tare cã nu e bine sã fii în calea proiectilelor chiar dacã au burete în capãt. “ Mâinile sus!” se aude a doua oarã, de data asta pe un ton ameninţãtor. Ridic palmele în dreptul pieptului cã altfel o încasez fãrã drept de apel şi strâng ochii, aşteptând lovitura. Trec secunde lungi cât veacul, liniştea e tulburatã doar de ţãcãnitul agasant al ceasului de perete. Din apartamentul vecin rãzbate o zdrãngãnealã tristã. Vecinul exerseazã la pianinã. Un câine latrã stingher. Baba de deasupra scapã ceva pe jos. Cineva trage apa la budã. Simt cã nervii îmi explodeazã când aud o voce spãsitã:

“Mamiii…. ţii tu un pic mitraliera? Cã mi-a intrat pistolul în chiloţi şi mã jeneazã!"