Translate

vineri, 19 aprilie 2013

Navetist pe troleu



Viaţa de navetist nu e uşoarã, dar poate fi palpitantã.
Dimineaţã ies din bloc şi mã îndrept în pas vioi spre staţia de autobuz. Soarele crud mã izbeşte în faţã, iar vânticelul de la ora 7 îmi ridicã fusta în timp ce traversez. Imi ţin fusta cu o mânã si trag în nãri aerul aparent proaspãt al dimineţii. Miroase îmbietor a mare şi a vacanţã. Cred cã aştia de la rafinãrie au mai adãugat ceva în gazele cu care ne îmbâcsesc periodic. O fi vreo nouã politicã, sã ne pãcãleascã simţurile “parfumând” atmosfera! Preţ de douã secunde nu reuşesc sã-mi aduc aminte dacã e joi sau vineri. Apoi gândul mi se abate spre traversarea intersecţiei, o operaţiune riscantã din cauza Poliţiei rutiere care are prostul obicei sã aparã când nu trebuie. Dar nu pot sã pierd troleul. Deşi pleacã din 10 în 10 minute.
Zburãtãcesc prin intersecţie ca o infractoare, uitându-mã hoţeşte în toate pãrţile. De mai multe ori mi s-a întâmplat sã mã trezesc chiar în faţa maşinii de poliţie, dar probabil s-au uitat la faţa mea de salariat amãrât şi m-au lãsat în pace.
Staţia geme de lume. Am dezavantajul cã stau lângã garã şi mã înghesui în mijloacele de transport cu toţi navetiştii. In oraş sunt douã linii de troleibuz, iar eu folosesc una ca sã ajung la serviciu. Merg cam 15-20 de minute, depinde ce vânã are şoferul. Din nefericire, pe traseul “meu” se gãsesc douã licee, piaţa mare şi un supermarket aşa cã toatã lumea are interesul sã prefere acest troleu.
Aştept cuminte pe trotuar. Deodatã vãd puhoiul agitându-se....Inseamnã cã troleul s-a pus în mişcare şi trage în staţie. Mã pregãtesc de o micã bãtãlie cu ceilalţi pasageri. “Societatea” din troleu are douã constante. Liceenii şi pensionarii. Amândouã categoriile sunt feroce. Din fericire nu sunt prezenţi întotdeauna în acelaşi timp. Când e iarnã lipsesc pensionarii care nu se mişcã aşa de dimineaţã ca sã nu moarã pe drum de frig, când e varã lipsesc liceenii cã au vacanţã. Cel mai rãu e în anotimpurile de tranziţie, ca acum, când sunt prezenţi cu toţii la datorie. Slabe şanse sã mai prind un loc pe scaun. Poate dacã dau cu putere din coate!
Reuşesc sã urc şi sã-i depãşesc pe cei care composteazã bilete. Invariabil cei cu bilete blocheazã culoarul cã se opresc în dreptul maşinãriei de marcat. Puţin le pasã de cei care vin din urmã. Intre timp liceenii au timp sã ocupe majoritatea locurilor. Ii înţeleg. Sunt obosiţi de când se scoalã. Urmeazã o zi chinuitoare în care vor trebui sã stea la ore şi sã încerce sã înţeleagã ce li se predã. Munca intelectualã nu este deloc uşoarã, mai ales când creieraşul nu este antrenat sã gândeascã. Prind totuşi un loc în spate, la “clasa a II-a”, printre uvrieri. Pe celãlalt rând de scaune se foieşte o mamã cu doi copilaşi, un bãiat şi o fetiţã. Baiatul scoate strigãte puternice şi este agitat. Ii cunosc. Îi vãd în fiecare dimineaţã. De fapt vãd astfel de cazuri mai mereu. La celãlalt capãt al oraşului existã o şcoalã pentru copiii cu nevoi speciale. La început mã întristau, pe urmã am început sã admir stoicismul pãrinţilor care au puterea sã-şi ducã astfel crucea.
In faţa mea stau douã adolescente. Işi aratã reciproc ce “îmbunãtãţiri” şi-au mai adus. Una are extensii de pãr , iar cealaltã are unghii date cu gel în mai multe modele şi culori. Fãrã sã vreau ascult ciripeala mimozelor. Când cea cu gelul mãrturiseşte cã a dat 100 de lei pe operaţiunea de vopsire a gheruţelor, ca s-o ţinã douã luni, simt cã mã trec fiori reci. Nu-mi vine sã cred cã existã persoane atât de inteligente.
La staţia urmãtoare se urcã bãieţii de la Apa Nova. Ii recunosc dupã uniformele cu portocaliu şi dupã sculele pe care le carã. Ocupã burduful troleului şi încep sã glumeascã pe diverse teme. Intotdeauna sunt foarte bine-dispuşi, nu ştiu cum reuşesc, ştiind cã îi aşteaptã o zi grea de lucru! In spatele lor apar controlorii. Ei na, asta mai lipsea! Troleul stã în staţie cât “organele” verificã bilete şi legitimaţii. Pensionarii vocifereazã. Doar nu s-au sculat dis-de-dimineaţã ca sã fie ţinuţi pe loc de un fleac de control.
Troleul de-abia se târãşte....Dupã viteza exorbitantã pe care o prinde îmi dau seama cã la cârmã e şoferul-sectant. Acum îi cunosc şi pe şoferi. Cel de azi este genul habotnic. Tine tot timpul o biblie deschisã pe bord şi din când în când dã radioul pe postul cu muzicã religioasã. Merge extrem de prudent, nu accelereazã, nu frâneazã, nu claxoneazã, nu dã în gropi, nu-ţi dai seama când opreşte şi nu ne hurducãie. Poţi sã culegi floricele din mers. Bãnuiesc cã nu vrea sã-l supere pe Dumnezeu. Dar nu înţeleg când a ajuns viteza pe lista celor 7 pãcate capitale. Va trebui sã mã resemnez. N-am şanse sã ajung la timp la serviciu.
Undeva, în mulţimea de cãlãtori, se aude o manea. Tare. Este de fapt o sonerie de telefon mobil, dar proprietarului îi place aşa de mult melodia cã nu se îndurã sã rãspundã.
Prin centru se urcã ţigãncile cu paporniţe. Dacã vã întrebaţi unde mai încap, vã spun cã încap pentru cã tot acolo se dau jos bãieţii de la Apa Nova. Burduful troleului este blocat tot timpul de bagaje. Tigãncile se duc cu marfa la piaţã. Odatã cu ţigãncile se urcã şi tranşa a doua de pensionari. Cei care îşi fac cumpãrãturile la Kaufland. Ca sã vã fie clarã mişcarea, trebuie sã vã spun cã pensionarii care stau în sudul oraşului îşi fac cumpãrãturile în centru sau la Kaufland, cei din centru se duc în orice direcţie, cei care stau în preajma Kauflandului se duc la Carrefour, iar cei din nord vin spre centru. Regula de bazã este sã nu-ţi faci cumpãrãturile în zona în care stai. Cã atunci ce farmec mai au cãlãtoriile gratis acordate generos de Primarie!
La o curbã mai amplã sar “coarnele” troleului, antenele acelea care stau pe sârme... Maşina se opreşte din scurt. Se face linişte. Toatã lumea urmãreşte fascinatã mişcãrile şoferului. Acesta se ridicã tacticos, ia scula potrivitã şi coboarã. In spatele lui uşa se închide automat. Mulţimea se frãmântã şi se aud chicoteli. Ar fi culmea ca şoferul sã fi rãmas pe dinafarã iar noi, prizonieri înãuntru. Bineînţeles cã suntem naivi. Soferul se întoarce şi uşa se deschide singurã. Eeeee, tehnologie neicusorule!
In sfârşit ne apropiem de staţia unde trebuie sã cobor. Evaluez culoarul de trecere şi mã ridic. Mã las pe spate ca sã feresc rucsacul din spatele unui tinerel. Care nu pare sã realizeze cã bagajul din spinare creeazã atâtea probleme celorlalţi. Pun delicat un picior peste trolerul de piaţã al unui moşulicã. Trolerul nu e plin cu zarzavaturi, ci cu pachete de coli de hârtie. Nu-mi închipui şi nici nu vreau sã ştiu ce face moşul cu stivele de hârtie. Lumea adunã cele mai felurite lucruri! Mã agãţ cu douã degete de barã, fac o piruetã şi iatã-mã în faţa uşii.
Când sã cobor, un ciopor de mãmici cu prichindei de grãdiniţã se bulucesc în faţa mea pe trotuar, nerãbdãtori sã urce. Nu mã enervez, îi cunosc şi pe-ãştia mici, “tabãrã” pe mine în fiecare dimineaţã. Vâslesc printre ei cu atenţie, sã nu-i dau jos.
In sfârşit m-am eliberat. Adicã sunt pe trotuar. Simt cã am obţinut o victorie. Prima pe ziua de azi.

9 comentarii:

  1. Hai ca m-ai binedispus. Ai un stil tare interesant, ce mai Creanga e mic copil pe langa tine! S-auzim de bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viata bate filmul! Trebuie doar s-o observi cu atentie.

      Ștergere
  2. Bear Grills n-ar supravieţui ca tine în acest troleu zi de zi :))
    Din tot bulucul ăsta, nu-i înţeleg pe pensionarii care se înghesuie dis de dimineaţă. La ora 9 troleul e gol şi ar putea merge ca boierii stând pe 2 locuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cateodata ma gandesc de ce nu asteapta macar 10 minute ca sa plece de acasa, sa nu prinda valul de salariati! Banuiesc ca nu au stare si nici somn, ce poti sa le faci? Asa vom fi si noi.

      Ștergere
  3. Draga mea, cam asa ceva am trait si eu in cei aproape 10 ani de Bucuresti...ce bine ca au trecut! Am fost acum pentru doua zile in Bucuresti si deja zac la pat, cu laptopu' in brate, nici gand sa pot sta la verticala, mi-a ajuns!
    Daca toti bloggeri ar scrie ca tine, jur ca numai asta as face toata ziua, as citi articole :)
    Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aaaaa, Bucurestiul mi se pare un cosmar cu adevarat! Daca nu pot sa ajung undeva cu metroul, mai bine nu ma duc!

      Ștergere
    2. Stiu ce spui, traiasca metroul! Ca nu e gratis pentru pensionari! Uraaaa!

      Ștergere
  4. :))) hai ca mi-ai inseninat ziua. Prima ca ai umor cu carul, iar a doua, mi-am amintit de anii de navetist. nu-i regret, dar e frumos cand povesteste altul :)).
    Un week/end frumos iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Navetistul ar fi cineva care lucreaza in alta localitate dar eu asa ma simt in fiecare zi, dupa ce ajung la destinatie.

      Ștergere

Va rog sa va spuneti parerea, cu umor, cu bun-simt, constructiv. Comentariile sunt moderate, nu apar imediat pe pagina. Incerc sa le aprob cat pot de repede.