Vulvonerabilitatea lui Liviu Alexa

Liviu Alexa este un jurnalist clujean, poet în devenire. Spun în devenire, adicã cu acte în regulã, deoarece intenţioneazã sã scoatã primul volumaş de creaţii. In curând, vorba americanului! Nimic nou pânã aici, uite cã mai sunt unii care scriu poezie în ţara asta! Numai cã Liviu are unele reţineri (încã!), deşi pritoceşte la poeziile sale de 10 ani. Asta chiar e ceva nou! Cã sunt unii care n-au mai stat sã se întrebe atât, s-au aruncat cu capul înainte, numai sã se vadã publicaţi, motiv pentru care piaţa e plinã de maculaturã, dar nici nu intereseazã pe nimeni acest aspect.

Ucenicul-poet Liviu Alexa vrea însã o pãrere în “prealabilul” apariţiei editoriale. Si-a pus viitorul volum de poezii pe net aici şi, prin intermediul unei campanii Blogal Initiative , cere pãrerea bloggerilor despre acesta. Este excesiv de precaut aş zice eu. Este ca în cuplurile acelea care trãiesc împreunã câţiva ani buni, dupã care renunţã sã-şi mai oficializeze relaţia şi se despart deoarece au ajuns sã se cunoascã prea bine şi nu le place ce au descoperit. Pentru cã Liviu riscã sã afle şi chestii mai puţin plãcute despre munca sa de 10 ani. Bineînţeles cã poezia sa nu are cum sã placã tuturor, ar fi nefiresc şi monoton sã nu dai naştere unei cât de mici controverse.

Ca orice bãrbat, Liviu Alexa scrie poezii incendiare despre dragoste, fãrã sã aibã habar despre ceea ce se întâmplã în mintea unei femei. Bãrbaţii sunt tare drãgãlaşi când încearcã sã-şi defineascã sentimentele, indiferent cã sunt poeţi, filozofi sau metalurgişti, observi cum temerile sunt aceleaşi, numai cuvintele sunt mai simple sau mai pompoase, în funcţie de ce studii are respectivul. Dar nu intenţionez sã analizez substratul poeziilor în cauzã, poetul e încã viu şi sprinten, aşa cã ştie el mai bine în ce context a scris una şi alta, nu e nevoie sã-i disec eu stãrile de spirit. De multe ori poeziile se scriu “la sfert”, e vorba de inspiraţie (divinã în unele cazuri), de-abia apoi constaţi cã pot cãpãta mai multe înţelesuri. Liviu Alexa vrea pãrerea noastrã ca şi potenţiali cumpãrãtori, probabil nu are încredere suficientã în expertiza unui publisher, aşa cã îi voi spune la obiect ce mi-a plãcut şi ce nu mi-a plãcut mie din modul cum îşi prezintã volumul de poezii.

(Ca pãrerea mea sã poatã fi încadratã corect din punct de vedere statistic, trebuie sã-i divulg lui Liviu Alexa faptul cã sunt nãscutã în generaţia “ceauşeilor”, deci sunt educatã sã citesc şi sã-mi placã un anumit gen de poezie. Dar cum am o minte sãltãreaţã, accept şi unele abateri de la linia personalã.)

COPERTA SI TITLUL

Sunt pe lista lucrurilor care nu mi-au plãcut! Faptul cã sunt duble e interesant, dar chestia aia roz, cu galben şi verde, care se presupune cã e cartea de vizitã a cãrţii, mi s-a pãrut totalmente dizarmonioasã. Seamãnã cu cartonul grosolan al coperţilor de almanah din vremea tinereţilor mele! Iar titlul o fi şocant şi atrãgãtor pentru un adolescent în care colcãie hormonii, dar pentru vârsta mea e puţin prea sincer! Ca sã nu mai zic cã nu mã mai intereseazã o astfel de performanţã. Aşadar, ar trebui ca autorul sã determine în primul rând cãrei categorii de public vrea sã i se adreseze. Cum nimeni nu-şi permite, financiar vorbind, sã stea cu cãrţile pe raft, ideal ar fi ca elementele cãrţii sã nu creeze disconfort psihic anumitor vârste şi gusturi.

In my opinion, ţinând cont şi de conţinutul puţin “altfel”, erotic şi bulversant al scrierii din interior, ar fi mers o primã copertã cu o graficã mai delicatã, puţin misterioasã, puţin mai femininã, fãrã detalii de identificare. Ceva care sã atragã vizual clientul şi sã îl facã sã deschidã cartea. Dupã care poţi sã-l loveşti cu adevãrul de pe cea de-a doua copertã. Cuvântul “vulvonerabilitate”  este un hibrid destul de inspirat, suficient de expresiv şi suficient de învãluitor în acelaşi timp. Nu prea ştii unde sã-l încadrezi, la categoria “sentimente”, “grosolãnii” , “angoase” , “detalii anatomice” sau “slãbiciuni bãrbãteşti” . Atrage, dar nu şocheazã foarte tare.

FORMA

Nu mã omor dupã versurile albe. Decât dacã respectã un ritm şi au metafore inspirate. Cumulat. Liviu Alexa nu prea se exprimã în versuri clasice, aşa cã i-am citit poeziile de vreo cinci ori, ca sã pot sã-mi lãmuresc sentimentele. Pentru cã are talentul de a zugrãvi imagini, ar fi fost şi mai atractiv dacã reuşea sã aducã muzica în scriere, introducând nişte rime pe ici, pe colo. Când vine vorba de versuri albe, dacã faci unele care sã depãşeascã juma’ de rând, mai bine schimbi pe prozã. Trebuie sã dai “Enter” din când în când dacã vrei neapãrat sã le numeşti “versuri”. Altã fixaţie de-a mea sunt regulile. Un vers începe cu literã mare.  Cã altfel am senzaţia cã citesc un roman şi uit de ce am cumpãrat cartea.

Apreciez faptul cã poeziile nu sunt excesiv de lungi. Concentreazã idei şi imagini şi n-ai timp sã te plictiseşti.

Tinând cont de cele înşirate mai sus, mi-au plãcut foarte mult urmãtoarele:

Cum m-au ucis doi sâni în sala de bal a hotelului New York

Inchide tu, azi nu mai vin

Cu tine mi-e visul

Indolenţã

Iţi scriu ca sã te vindeci

Lasã-mã, iubito, în noaptea aceasta

Poezie cu-ntrebãri

Renovare

O sticlã de Borsec pentru un poem

 VORBELE

A se revedea argumentaţia de la Coperta+Titlu. So, ce noimã au cuvinte de tipul “ţâţe”, “sfârcuri”, “orgasm” sau “menstruaţie”? Sunt specifice sexului slab şi s-ar putea sã supere cititoarele. Poate nu pe cele perverse. Dar cele patologic perverse nu citesc poezii ca sã-şi satisfacã întunecatele dorinţe. Apeleazã la chestii mai prozaice. Chiar introduse în metafore, cuvintele rãmân vulgare. Existã mii de moduri de a exprima aspectele carnale într-o formã acceptabilã din punct de vedere literar. Sunt atâtea exemple printre clasici cã nici n-are rost sã insist. Poate o fi la modã sã te exprimi direct, dar moda e înşelãtoare şi trecãtoare. Extremele sunt repede uitate! Nu-mi plac nici aluziile IT, gadget-urile şi bancomatele strecurate în context. Prea mã aduc cu picioarele pe Pãmânt, nu aşa îmi imaginez iubirea, aş dori ceva atemporal.

ILUSTRATIILE

Sunt o noutate pentru o carte de poezii şi mi-au plãcut foarte tare. Sunt incitante, te fac sã le studiezi şi rup monocromia textului. Plus cã sunt create astfel încât sã susţinã ideile. Nu ai cum sã le ignori, au fost o alegere inspiratã.

CONCLUZIA

Una peste alta, cartea lui Liviu Alexa ar putea fi cu adevãrat o apariţie în peisajul literar contemporan. Dar cred cã autorul trebuie sã lãmureascã multe lucruri, în primul rând sieşi, apoi în ceea ce priveşte politica de marketing pe care vrea sã o adopte. Nu cred cã agresivitatea limbajului îi va mãri foarte mult vânzãrile. Românul este mult mai puţin libertin decât îşi închipuie unii.

Stiind ce firi sensibile sunteţi, vã invit sã citiţi online poeziile, eventual sã vã înscrieţi în campanie pânã pe 11 aprilie, chiar sunt curioasã cum percepeţi voi opera lui Liviu Alexa. Plus cã lui îi foloseşte orice observaţie. Sincera.

P.S . M-am hotarat sa adaug ceva dupa ce am citit absolut toate articolele inscrise in campanie. Am vazut ca unii autori au afirmat ca cine suntem noi sa criticam poezie? Majoritatea nu scriem poezie si nici nu avem expertiza necesara sa comentam creatiile cuiva. Sunt totalmente de acord. Numai ca noi suntem cei care vom sta in fata raftului, ne vom uita la acest volum care va costa 15 sau 20 lei si vom scoate sau nu banii din buzunar. Daca autorul ar fi vrut sa publice poezie de amorul artei, atunci nu s-ar fi obosit sa ne intrebe cum ni se pare. Unii au publicat pentru ei si au impartit volumele prietenilor si cunostintelor, doar ca sa demonstreze ca pot tipari ceva. Dar daca vrei ca oamenii de aiurea sa faca gestul de a pleca  cu cartea ta din librarie, atunci nu-ti poti permite sa nu asculti criticile.