Acasa la Keia

Serviciul m-a aruncat miercuri pe coclauri. Vreme apasatoare in Ploiesti si eu m-am urnit tocmai spre Cheia, statiunea prahoveana de pe Valea Teleajenului. Dar, indiferent de vreme, prefer aceasta zona de un milion de ori Vaii Prahovei. Lume mai putina, turism mai bland, totul mai aerisit! De la Valenii de Munte incolo traversezi localitati cu nume pitoresti, iar traficul spre Brasov iti da fiori la fiecare curba. Toate masinile de mare tonaj aleg aceasta ruta, evitand nebunia de pe DN1, prin Sinaia si Busteni.
Serpentinele insa sunt mai abrupte si mai stranse si, asa cum imi povestea odata un politist din Maneciu, iarna este o aventura pentru camioane si tiruri. Afurisitele de serpentine mi-au facut si mie bucata, ca m-a apucat un rau de la masina, cum nu mai avusesem de mult! La intoarcere am avut grija sa stau in fata si sa aplic metoda balerinelor... O stiti! Balerinele (ca si patinatorii, de fapt) fac piruete ametitoare fara sa cada gramada dupa prima invartitura deoarece nu-si rasucesc si capul odata cu corpul. Nu, nu sunt ca bufnitele! Fixeaza un punct in fata si muta privirea prin miscari scurte, nu continue. Asa ca brevetez si eu o metoda asemanatoare pentru cei cu rau de masina. Cand vedeti ca vin curbele, nu va uitati pe geam ci puneti privirea pe un punct in interiorul masinii, pe genunchi sau pe bordul masinii si nu ridicati ochii sub nici o forma. Puteti chiar sa inchideti ochii de tot. Nu si daca sunteti la volan! In acest fel pacaliti otolitele din urechea interna. Nu, nu sunt niste fiinte mai inteligente decat noi, sunt doar receptorii de echilibru. De ce nu ne putem controla raul de masina? Pentru ca organismul nostru este o asociatie de celule pe care creierul cu greu o poate stapani. Da, e ca in Ucraina !

 Una peste alta, cand m-am dat jos din masina la Cheia mi se invartea capul si imi venea sa vomit. Noroc ca nu mancasem mai mult de un antreu si doua feluri la micul dejun. Fara desert. M-a inviorat insa peisajul eliberat de zapada, cerul perfect senin si vanticelul ascutit de munte. Unde pui ca ceva mai jos, in Maneciu, pe langa lacul de acumulare, era o ceata deasa si crezusem ca vom avea parte de o iesire umeda si innoroiata. Siluetele mestecenilor accentuau senzatia de fantomatic, iar drumul se ingreunase considerabil. Situatia din Cheia a fost o surpriza mai mult decat placuta. Am facut o plimbarica pe Valea Berii pana la izvoarele de unde se imbuteliaza apa Keia. O vedeti rar prin magazine deoarece merge la export. Am vazut articole si topuri unde sta prima in clasament, inclusiv deasupra Evian-ului. Este un adevarat miracol al zonei!

Pe langa drum supravietuiau inca petice de zapada, dar pe panta, in padure, aceasta se dusese cu totul. Insa nu aparusera floricelele de primavara, doar o feriguta si ceva muschi indrazneau sa se iteasca verzi prin frunzele uscate. Intr-un loc am vazut chiar urme de urs, cerb si mistret. Nu, nu sunt Winnetou. Era cu noi cineva care se pricepe. Cica era o ursoaica cu doi pui. De fapt, ursii au iesit din hibernare si sunt cam infometati, nu e de mirare ca incep sa se apropie de zonele locuite. Chiar ieri am auzit de un caz in care ursul a intrat in ograda unei batrane. Din fericire n-a ranit pe nimeni ca sa mai vedem pe la stiri discutii apocaliptice despre relatia om-animal.
In concluzie excursia a fost bine-venita ca si durerea in gat de a doua zi. Ca soarele a fost inselator si am umblat de nauca in capul gol. Pentru incurajare va ofer un buchet de panselute multiplicat de trei ori, adica pe trei farfurii de prajituri.