Jurnal de weekend...trecut

Saptamana aceasta a fost una obositoare. N-am avut chef de nimic, mai ales pentru ca odrasla mea a binevoit sa se imbolnaveasca. Sambata trecuta- cum altfel?-s-a trezit cu o durere de stomac, a inceput sa dea la boboci si sa se vaicareasca si cum nu-i trecea nicicum, la pranz ingrosam randurile la urgente, la spitalul de copii. Pai daca nu stiati, astia mici se imbolnavesc intotdeauna in weekend. Una dintre legile lui Murphy, banuiesc! Dupa o asteptare destul de lunga, rastimp in care domnul meu uitase ca-i e rau si se vaita de plictiseala, am reusit sa patrundem in sala de primire. Sentinta? Inceput de enterocolita. Reteta, o injectie la botul calului, cu algocalmin si metroclopramid, dureroasa de altfel, si am purces spre casa.
Doamna doctor mi-a atras atentia ca mi-a prescris si ceva mai tare, daca se agraveaza situatia sa-i dau copilului pastiluta si sa-l aduc sa-i mai faca o injectie. La farmacie nu m-am grabit sa cumpar chestia cu pricina, am luat restul de pe reteta, m-am gandit ca n-o sa fie cazul... Pustiul, binedispus dupa injectie, si-a capatat portia de mustruluiala, ca altadata sa nu mai bage in el toate prostiile de dulciuri si l-am trecut pe orez fiert si paine prajita.
Toate bune si frumoase, seara consortul a plecat in tura de noapte, noi am ramas singurei cu ceaiul de menta ajuns instant la mare pretuire. Pe la 10 jumate, taman cand ne pregateam de varat in asternuturi, il vad pe pusti ca se albeste la fata si incepe sa se vaite cu lacrimi amare de burta. Asta n-ar fi nimic, dar incepe sa dardaie si sa faca frisoane. In cinci minute temperatura ajunsese la 38,5, avea dureri de picioare si falca ii clantanea incontrolabil. Cand mi-am dat seama ca e pe cale sa dezvolte o mica convulsie spontana m-a luat cu lesin, l-am sunat urgent pe consort si i-am spus ca e cazul sa facem al doilea drum la spital. Norocul nostru este ca spitalul se afla la doi pasi. La ora 11 si ceva eram singurii disperati de pe hol. Doctorita ne-a primit imediat, era alta de data aceasta. Mult mai detasata. N-o trezisem din somn totusi. S-a uitat peste reteta de la pranz, data de colega ei, si a chemat asistenta sa-l intepe iar pe pusti. Apoi m-a anuntat cu lehamite ca a doua zi, daca vad ca se nasoleste situatia si cel mic vomita in continuare sa-l duc direct la boli infectioase, sa-l bage pe perfuzii. Mie mi s-au inmuiat picioarele numai la gandul de a interna copilul. La iesire "tovarasa" ma chestioneaza cu aceeasi scarba daca i-am dat medicamentul acela tare, prescris in caz de nevoie. I-am zis ca nu si doctorita imi spune sa i-l dau urgent, ca este de baza, are antibiotic... Ca sa vezi ce tuta fusesem! Nici macar nu-l cumparasem!
Era 11,40 cand am iesit pe poarta spitalului. Sotul cu copilul au plecat spre casa, eu spre centru sa caut farmaciile non-stop. Pe jos, ca nici autobuze nu mai treceau. La primul "stabiliment" baiatul de serviciu in farmacie se holbeaza la reteta si ma informeaza senin ca nu stie ce a scris doctorita, verifica calculatorul dar degeaba, nu-l aveau pe stoc. Pe mine incepe sa ma ia cu ameteli, mai patisem si altadata sa nu gasesc medicamente prin oras. Traversez in goana bulevardul la alta farmacie. Nu stiu cum este prin alte parti, dar la noi, cele care au non-stop te servesc printr-un gemulet, direct in strada, nu te mai lasa inauntru. Era 11,50 si ma gandeam deja ca la 12 se retrag autobuzele, cum mai ajung acasa? Ma reped la gemuletul cu pricina si ii intind farmacistei reteta. Aia se uita la fel de nedumerita la numele medicamentului. Ii spun ca e antibiotic, imi zice ca nu exista antibiotic pentru enterocolita, ala de pe reteta e pentru dureri de burta. Urmeaza un dialog pe tema asta, in cele din urma farmacista cauta in calculator, da, il avea si da, are si ceva antibiotic in el. Intre timp in spatele meu se adunasera vreo trei insi, unul era genul manelist colorat cu vesta si pantaloni de stofa peste burdihan. Incepe sa vocifereze ca nu-i posibil sa astepte atat. Imi cer scuze si-i spun ca am copilul bolnav, dar el tot bombane in continuare. Avea masina trasa in fata farmaciei, pe trotuar, si se tot uita sa n-apara politia. Cand am plecat spre statia de autobuz, belzebutul ii facea scandal farmacistei ca nu se misca mai repede sa-i dea doua modafene...Durere mare! Am prins fix ultimul autobuz, la miezul noptii.
Ei bine, amaratul ala de medicament care a costat numai 4 lei cinci pastile a facut cat greutatea lui in aur, ca sa zic asa. I-am dat pustiului una la 12 ore si intr-o singura zi l-a pus pe picioare. Se numeste Ercefuryl, daca vreodata aveti nevoie. N-am ajuns la spital, dar am tinut regim drastic cateva zile.
Din experienta asta am ramas cu un gust amar. Nu neaparat ca s-a imbolnavit copilul, astea sunt chestii inerente, dar atitudinea doctoritei din tura de seara mi-a displacut profund. O lipsa de interes fantastica, mai ales fata de un copil. Cat despre turbatul de la farmacie, nu mai zic nimic.
Astazi, la noi pe bulevard, partidul portocaliu avea mare manifestatie. Un puhoi de membri cu baloane inundasera strazile. Veselia era falsa, restul lumii nu parea interesata de reclama de partid. Am privit circul si mi-am zis ca nu ma mai prind astia la alegeri decat cand n-or mai exista in tara asta doctori sictiriti si colorati cu gura mare. Adica niciodata!