Translate

vineri, 16 mai 2014

The One

The One este noua gama de cosmetice de la Oriflame.
Oriflame ne invita sa testam noul brand si sa intram in The One Collective, un grup exclusivist format din oameni influenti in lumea modei, experti in machiaj si tendinte care au incercat produsele si au ceva de spus despre acestea.
Am avut norocul sa primesc, prin intermediul campaniei desfasurate pe Blogal Initiative, o parte dintre produse. Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa fie atat de multe, iar coletul a fost o surpriza tare draguta din partea celor de la Oriflame. A doua surpriza au fost...culorile. Sunt o fiinta vizuala, asadar culorile trebuie sa-mi spuna ceva, o poveste... Culorile The One sunt surprinzatoare, te indeamna sa te exprimi. Dar, sa o luam in ordine!



Cel mai mult am folosit corectorul, pe post de anticearcan... Apoi am descoperit ce placut este fondul de ten! Nuantele din foto sunt destul de apropiate de realitate, corectorul este Nude Beige, fondul este Natural Beige, dar sunt totusi o idee mai inchise decat utilizez de obicei. Daca aveti pielea cu adevarat alba, luati nuantele cele mai deschise. Ambele produse sunt usoare ca textura, se distribuie foarte bine, lasa pielea extrem de placuta la atingere, nu fac cocoloase. Corectorul l-am dat si pe pleoape, pana sub sprancene, rezista bine pe pielea mea mixta, fara sa se stranga. Fondul de ten uniformizeaza frumos, chiar matifiaza tenul. Nici nu le-am simtit la serviciu ceea ce este mare lucru, de obicei am senzatia de ten incarcat.
Fondul de ten rezista destul de bine la transfer, corectorul nu foarte tare, la tamponare cu servetel se ia destul de mult.


Luciul de buze Power Shine este in nuantele Trendy Berry si Rose Glacier si este destul de stralucitor. Parca pe nuanta inchisa se remarca mai bine aceasta caracteristica. Are un parfum fructat si nu este lipicios. Nu ma omor dupa chestii stralucitoare pe buze, dar acest luciu nu exagereaza, nu arati ca un far! Singurul defect este ca, din cauza parfumului delicios, tot iti vine sa plimbi limba pe buze, in ideea ca dai si peste gustul corespunzator.

Ojele sunt Orchid (ceva mai intens ca in poza) si Capuccino (ceva mai bej). Atentie totusi, chiar avand sticluta in mana, nu va puteti da seama cat de vibrante sunt culorile. Mi-au placut cu adevarat! Acopera foarte bine intr-un singur strat, iar alaturarea lor in diferite combinatii pe unghii este foarte frumoasa. Sticlutele sunt de 8 ml, oja se usuca rapid si, sincer, mie nu mi s-a parut ca este nevoie de al doilea strat. Pensula aplicatorului este plata si usor manevrabila, nici macar eu nu am reusit sa ma mazgalesc! Sunt categoric culorile mele pentru aceasta vara.








 Fardurile de pleoape sunt Beige Pearl, Golden Brown si Olive Green si sunt ambalate in cutiute de 4 grame. Cel beige este discret stralucitor, cele inchise sunt sidefate. Par cremoase, dar nu este asa. As zice ca este obligatorie aplicarea cu buretel sau pensula, cu degetul s-au intins mai greu, ca sa nu mai zic ca nu este usor sa le scoti asa din cutie. Sunt de fapt compacte, cu textura prafoasa, extrem de delicata pe pleoape. Nuantele inchise se dilueaza la aplicare, nu trebuie sa va speriati ca ar fi intense. Trebuie sa aplicati mai multe straturi daca vreti un efect mai dramatic.

Pudra este nuanta Medium si este cu adevarat ceea ce as fi ales pentru tenul meu, adica o nuanta foarte deschisa, luminoasa. A mers foarte bine peste fondul de ten mai inchis deoarece a ajustat culoarea asa cum trebuie. Este compacta, extrem de fina. Parca incepe sa-mi schimbe parerea despre pudra in general pentru ca reuseste sa acopere frumos defectele pielii, intr-un strat subtire, fara sa incarce si sa dea senzatia aceea apasatoare. Dupa un timp aproape ca uitasem ca am pe fata si fond de ten si pudra...


Rimelul Volume Blast a venit in nuanta Black, dar exista si in varianta Blue pentru cele care nu se tem de culori. Mie chiar mi s-a parut ca imi scoate genele in evidenta, le curbeaza, conturand frumos privirea, fara sa se remarce prea tare ca am folosit ceva pentru acest aspect. Asta datorita aplicatorului cu o perie destul de redusa ca dimensiune si texturii cremoase ce face ca rimelul sa se distribuie natural, fara cocolase.
In incheiere, va voi spune ca aceste produse sunt deja in catalogul Oriflame, cautati-le, veti avea o surpriza placuta, exact cum am avut si eu.

3 comentarii:

  1. ce ma bucur de acest review! am tot stat pe ganduri daca sa le incerc sau nu, dar m-ai convins! :)
    sa le folosesti cu placere! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Mai ales oja imi place, stau cu ea pe unghii de doua zile, am facut diverse treburi prin casa dar nu s-a dus.

      Ștergere
  2. Gloss-urile sunt tare sweet!
    Sa le folosesti pe toate cu drag!

    RăspundețiȘtergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.