Alegerea unei femei-partea a II-a

Partea I a povestii o gasiti aici.

-Te simti bine, stapana? o intreba Meneroth, intuindu-i framantarile.

-Nu, nu ma simt…vorbi ea apasat. Crezi ca am uitat? Cum as putea sa uit cea mai fericita zi din viata mea, ziua in care am stat pe aceasta terasa cu mainile in mainile regelui meu, privindu-ne atat de adanc in ochi incat n-as fi crezut ca ma voi desprinde vreodata din imbratisarea lui? Cum as putea uita juramintele facute, lumina blanda de pe fata lui si vantul ce adia cald in jurul nostru, asternutul de flori de la picioarele mele si mangaierile ce m-au insotit pana in zori? Cum as putea uita, Meneroth?

Se ghemui pe marmura rece, tremurand incet, apoi, deodata, isi infipse degetele firave in pieptul batranului.

-Meneroth, nu pot ramane, nu acum… S-a intamplat ceva teribil, copilul meu este in primejdie, trebuie sa stiu! M-am trezit aici din cauza unui accident.

Magul o privi banuitor, ca si cum ar fi fost in fata unei nebune.

-Copil?! Ce copil, stapana? Trupul tau a fost tot timpul in camera ta in toti anii acestia, in momentele cand ne paraseai. Despre ce vorbesti?

Iralda isi dadu seama ca era prea greu sa explice un fenomen pe care nici ea nu-l putea deslusi, cuiva care traia intr-o alta era, fie el si un mag prea-intelept. Pierdea timpul pe care nici nu-l avea de fapt si simtea ca, zabovind prea mult, va sfarsi prin a nu mai avea vreo vointa de a parasi acest loc.

-Asculta-ma, nu sunt nebuna, suiera ea. Sunt sigura ca stii un mod de a ma trimite inapoi. N-am timp sa-ti povestesc totul, ai incredere in mine. arata-mi cum sa fac asta.

Meneroth se trase speriat inapoi ca si cum i-ar fi cerut sa o ucida. Oscila intre dragostea lui pentru rege si credinta ca femeia este sincera. Ceva din atitudinea indarjita a Iraldei il facu sa cedeze cu un oftat adanc.

-Nu stiu cum sa fac ASTA, marturisi el. Nu stiu cum vii si pleci, de fapt cum sau de ce te trezesti, ca apoi sa ne parasesti din nou. Stiu doar ca oglinda din camera in care stai are puteri asupra timpului. De aceea Rafael, sotul tau, ne-a cerut sa o mutam acolo. Are credinta ca prezenta acelui obiect te ajuta cumva in calatoriile tale. Eu pot doar sa presupun si sa te indrum, stapana, dar vei frange inima regelui, ti-o jur.

Iralda nu raspunse. Porni hotarata spre intrarea in castel, urmata de magul acum garbovit, disperat ca nu o poate face sa se razgandeasca.  

In camera era racoare, arsita verii nu razbea prin zidurile groase. Soarele nu mai sageta prin ferestruica inalta, iar o umbra nelinistitoare plutea in jurul mobilei vechi. Magul Meneroth trase un taburet in fata oglinzii si o apasa incet pe umeri, indemnand-o sa se aseze.

-Priveste in apele adanci ale constiintei tale, iubita mea regina. Vei gasi singura drumul spre casa daca asta iti doresti cu adevarat.

Daca isi dorea cu adevarat?! Isi dorea doar sa fie alaturi de copilul ei, altminteri nimic si nimeni nu ar fi putut-o convinge sa fuga de AICI. Iralda simti cum povara a o mie de bolovani ii apasa pieptul si lacrimi amare i se revarsara pe obraji. Incerca sa-si limpezeasca ochii si sa se linisteasca.

-Nu vreau sa mint, magule, nu stiu cand ne vom mai intalni. Sunt gata acum!

In spatele ei, Meneroth isi inalta incet bratele, bolborosind nestiute incantatii. Prin pacla lacrimilor sarate, Iraldei i se paru ca poalele mantiei lui seamana cu aripile unei pasari negre. Umbra de la inceput deveni curand o bezna groasa ce o invaluia din toate partile. Femeia nu distingea nimic in golul amenintator in care se transformase oglinda. Doar in spatele ei, silueta magului se inaltase, subtiindu-se, iar figura lui blanda capatase trasaturile unui cap de corb, cu ochii ca doua pietre rosii si un cioc ce spanzura deasupra crestetului ei, parca veghind-o. Nu isi putea desprinde privirea de flacarile ce dantuiau in privirea uriasei pasari si, in curand, forme amestecate parura sa se contureze pe fata neagra a oglinzii. Zgomote inca inabusite razbira din neant. Ochii cei rosii se rotunjira incet, pierzandu-si conturul, diluandu-se intr-un soi de ceata.

Iralda vazu dintr-o data farurile din fata masinii. Se auzi tipand, odata cu strigatul mirat al lui Robin.

-Mami! Ce este?

Trase cu toata puterea de volan. Bolidul ce se repezea spre ei se redresa in ultimul moment, reintrand pe banda potrivita, in timp ce masina ei derapa brutal, oprindu-se in santul din marginea drumului. “Nu-i nimic, nu s-a intamplat nimic, totul e in regula!” gafai ea, intinzandu-se spre copil, pipaindu-l, convingandu-se ca e intreg.

In camera plina de umbre, capul femeii se lasa incet pe un umar, apoi corpul ei se prelinse neauzit spre podea. Din spatele perdelelor, o silueta inalta se grabi sa ajunga la ea, o prinse in brate si o intinse cu grija pe podea. Meneroth se sprijini epuizat in toiag, de-abia respirand, incapabil sa scoata o vorba. Aplecat asupra trupului firav, regele parea ca imbatranise brusc. Mangaie usor fata adormita a Iraldei, graind ca pentru el insusi:

-Sunt aici, draga mea, voi fi intotdeauna aici. Vei gasi o cale, sunt sigur, stii cat de mult te iubesc. Crezi ca ma aude, magule, crezi ca se va intoarce candva?

Meneroth simti ca i se strange sufletul de tristete. Privi spre peticul de cer, dorindu-si sa dispara in neant.