In 2015 am citit cat am avut timp si cat m-au ajutat ochii (care imi dau de furca). Adica mai mult decat in 2014. Totusi! Mi-am impus sa am un program de lectura seara, la culcare, din doua motive care sunt de fapt trei: atunci este cel mai placut moment de relaxare, fiu-meu ma imita si citeste la randul lui, parca revin in anii adolescentei cand n-aveam alta grija decat sa ma afund in lumile de vis dintre file.
Din punct de vedere al genurilor literare, este clar ca foarte greu ma desprind de fantasy/sf/horror, desi am savurat si cateva carti de dragoste fabuloase. De vina au fost scrierile unor autori ca Dan Simmons, povesti atat de inedite si de captivante incat am tot cumparat, curioasa fiind sa vad ce a mai "produs" mintea stralucita a unora. Acum, de exemplu, ma lupt cu Tolkien si seria "Stapanul Inelelor", desi am vazut filmele de vreo 50 de ori, dar cartile sunt de o mie de ori mai fascinante, plus ca este interesant jocul "gaseste diferentele".
Nici horrorul n-a fost de lepadat, ba chiar am facut efortul de a duce la capat prima poveste cu vampiri din viata mea, desi subiectele de acest gen imi provoaca un hohot de ras sanatos. Nu pot sa le iau in serios si pace!
Am lasat-o mai moale cu investigatiile jurnalistice si documentarele, probabil am simtit nevoia sa ajung mai des cu capul in nori.
Cel mai important insa este faptul ca o lectura buna m-a ajutat sa trec peste o zi grea. Acele cateva pagini savurate la ceas de noapte au batut de departe diversele forme de tratament ale unui psihic stresat. Imi place sa cred ca imi pot mentine mintea sprintena pana la adanci batraneti, intrand in tavalugul intamplarilor imaginare. Si nu, calculatorul categoric nu inlocuieste satisfactia de a simti intre degete textura hartiei frumos fosnitoare.
Ce planuri am pentru 2016? In niciun caz sa renunt la ritmul auto impus de lectura. poate accelerez un pic, sa vad cum stau cu timpul si cu lista de lecturi a pustiului ca deh, cateodata lui nu-i convine ce i se da la scoala, iar eu fac efortul sa i le citesc.
In orice caz, voi continua seria "Urzeala Tronurilor" de George R.R.Martin deoarece m-am oprit dupa "Inclestarea regilor" si mai am o groaza: Iuresul sabiilor, Festinul ciorilor si Dansul Dragonilor. Mai ales ca sunt la zi cu filmul, iar domnul autor se pregateste sa scoata un alt volum, tinandu-ne pe toti cu sufletul la gura.
Orson Scott Card este un alt autor pe care il vanez de ceva vreme cu sf-ul Jocul lui Ender. Este un autor apreciat si premiat si trebuie neaparat sa il am.
Si pentru ca tot vorbeam de carti documentare, mi-a sunat bine in urechi Credinta biologiei si biologia credintei, un titlu de Robert Pollack, un amestec de stiinta si religie, genul la limita care imi place atat de mult deoarece te provoaca sa iesi din tipare si sa vezi dincolo de limitele impuse de normele oficiale.
Dezonoare de J.M. Coetzee este cartea "altfel" pentru oricine. Este o poveste pe fundalul epocii post-apartheid din Africa de Sud si mi-o doresc deoarece spune multe despre o parte a lumii despre care auzim atat de putine lucruri cand vine vorba de viata de zi cu zi. Ca sa nu mai zic ca a fost ecranizata cu Jon Malkovich in rolul principal, un actor care joaca inteligent.
As vrea sa citesc "Atlasul norilor" de David Mitchell deoarece filmul este foarte laudat si n-am apucat sa-l vad. Voi incepe cu cartea.
"Hotul de carti" de Markus Zusak am trecut-o pe lista pentru ca am auzit atatea lucruri frumoase despre carte, plus ca titlul imi place teribil, indiferent cata doza de aventura are intre paginile sale.
Kate Morton este o alta autoare de care m-am izbit printre comentariile laudative de pe net. Imbina stilul sensibil al unei femei cu povesti pline de mister. Asa ca "Pazitoarea tainei", "Gradina uitata" si Casa de la Riverton sunt un must-have pentru acest an.
Aaaaa, cum era sa uit de Stephen King?! "Mr.Mercedes" e pe lista... Nu pot sa traiesc un an intreg fara maestrul horror-ului!
Putin.Biografia interzisa - Da, ma roade teribil curiozitatea, nitica barfa la nivel inalt nu strica niciodata.
Si voi incheia lista cu "Fugara" de Alice Munro, o castigatoare a Premiului Nobel pentru literatura si o curiozitate, mai bine zis o provocare pentru mine dat fiindca nu sunt consumatoare de gen. Totusi vreau sa vad stilul autoarei.
Aceasta ar fi lista mea de dorinte in 2016. Sunt sigura ca voi descoperi si alte carti pe parcurs. Probabil ca la sfarsitul anului va exista si o lista de dezamagiri, dar de obicei am mana buna, rareori ma insel. Daca aveti impresia ca trebuie sa alerg dupa titluri atat de diferite, va inselati, se gasesc toate pe librex.ro si chiar exista oferte serioase in aceasta perioada.
In cazul in care v-ati facut propria lista, va invit sa o expuneti in cadrul concursului de pe literaturapetocuri.ro si sa cititi dorintele celorlalti participanti, este o buna ocazie sa aflati ce vor altii, ce gusturi au si ce carti au mai aparut.
:) Proiecte interesante şi ambiţioase. Spor!
RăspundețiȘtergereÎți doresc să reușești să le citești pe toate!
RăspundețiȘtergereDin ce ți-ai propus, mă interesează mult Credința biologiei și Biologia credinței. O voi căuta!
Să ai zile senine!