Superficiala cum sunt, numele autorului mi-a sunat a familie mafiota, ceva in genul "Cu nasu' la psihiatru". Asta plus mica prezentare din magazin, in care se spune ca Don DeLillo a adevenit un profet al Apocalipsei. Cica Don a fost si pe lista nominalizatilor la Oscar...pardon, la Nobel.
Mama, sa vezi ce roman de actiune, si inteligent pe deasupra, cumpar eu, mi-am zis. Credeam sincer ca dau peste un alt Umberto Eco cu al sau "Numele Trandafirului". Nici n-am mai fost atenta ca opera n-are decat 170 de pagini si, in consecinta, nici n-are timp sa faca macar introducerea la vreo actiune, darmite sa o si dezvolte.
Cand mi-a venit coletul si am vazut cartulia ca e format de buzunar, tiparita cu font mare si rar, mi-am dat seama ca am in fata o povestire de care au tras cei de la Editura Polirom sa o transforme intr-un volumas aerisit. Si ma pun eu pe citit in prima seara, eram cam obosita ce e drept, nici nu stiu cand am ajuns la pagina 24 fara sa inteleg absolut nimic, dar NIMIK!, din firul actiunii. Lasa, imi zic, reiau maine ca acum am creierii varza. A doua zi ma pun constiincioasa pe lecturat si mai inghit zece pagini cu o uluire din ce in ce mai mare.
Stiti, cartea a fost ca limba aromana, ai senzatia ca o pricepi, dar nu poti sa traduci niciun cuvintel. N-am pomenit asa ceva! Citesti, scrie superb Don-ul, dar nu se incheaga neam de poveste. Dupa inca zece pagini, mi-am dat seama doar ca e vorba de trei personaje, un cercetator/consultant pentru serviciile secrete, fiica sa si un tanar care vrea sa faca un documentar/interviu cu domnul mai in varsta. Astia trei se afla la casa din desert a cercetatorului. Si tot astepti sa se produca esentialul, declicul care sa porneasca intriga. Si nu se intampla mare lucru, totul e doar un pretext pentru filozofia autorului. Si pe ultimele pagini dispare personajul feminin. Dar aici mi-am dat seama ca n-are ce revelatie sa ma mai loveasca, era la final de tot.
Cartea asta m-a lasat cu gura cascata. Jumatate n-am inteles incotro bate si jumatea ailalta m-am bucurat degeaba ca devenise inteligibila.
Dar sa vedeti fragmentele de cronici de pe coperta!!! Am crezut ca vorbesc despre alta carte ca cea de fata pare tare dezlanata. Acum, stau si ma gandesc daca merita sa incerc cu alt titlu...
Dar Don Delillo scrie frumos si asta nimeni nu o poate contesta. Cuvintele se rasucesc si curg si se aduna in vartejuri blande care te ametesc cu totul. Ei, uite, chestia asta chiar este de Nobel.
E 12 noaptea și dacă bine-mi amintesc n-am mai râs în hohote pe blogul tău. Scrie tot așa :))
RăspundețiȘtergerePlus că am poftă să-l citesc pe... Umberto Eco.
Micuțul meu se strânge și geme în somn sunt slabe șanse să dorm cu-adevărat. Închide tableta :)
Eu m-am culcat aseara aproape de 2, parca nu-mi mai ajung zilele. Lasa ca-i trec colicile gogoselului, ai sa vezi...O sa ma tina minte fiu-meu ca prindeam miezul noptii amandoi citind, dar pentru citit merita sa sacrifici o ora tarzie.
Ștergere