“Manânc, slăbesc
şi mă menţin” zice domnul Michel Montignac într-una din celebrele sale carţi
despre la fel de celebra sa dietă. Michel Montignac a fost un vizionar în
domeniul ştiinţei nutriţiei, a demolat multe mituri despre modul cum se ţine
sau mai bine zis cum nu se ţine o dietă. Mai corect spus a făcut teoria
mâncatului sănătos astfel încât să nu te îngraşi şi, mai presus de orice, a
combătut vehement curele bazate pe înfometare şi restricţii drastice. Cum el
însuşi povesteşte, a fost un copil gras, obez chiar, şi a suferit mult din
cauza răutăţilor colegilor lui.
Translate
luni, 30 aprilie 2012
vineri, 27 aprilie 2012
Luna Boots
Pentru mine chiar a fost o luna a produselor Boots, aşa s-a
întâmplat, probabil fiindcă mi-am dorit foarte mult să folosesc această marcă
şi, din proprie experienţă ştiu că dorinţele se îndeplinesc la un moment dat,
dacă ai răbdare şi nu te aştepţi la cine ştie ce miracole…Principiul acesta se
aplică în toate aspectele vieţii nu numai pentru măruntele noastre capricii, am
să vă vorbesc o dată despre chestia asta şi despre un film documentar fascinant
numit The Secret.
Dar până atunci
revin la mica mea bucurie de a putea încerca Boots. Vi se pare superficială? Ei
bine, bucuriile astea mărunte ne ajută să facem slalom printre celelalte
întâmplări cu adevărat grave din viaţa noastră.
Deci Boots No.7 a
fost No.1 pentru mine.
miercuri, 25 aprilie 2012
Ce se întâmplă doctore ? - mai 2012
Crema revistelor
cu surprize pentru luna mai este categoric « Ce se întâmplă doctore ? ».
Are o grămadă de cadouaşe, începând cu piesa de rezistenţă care este o paleta
de farduri în 18 culori, marca JK (habar n-am ce este că nu mă fardez, dar m-am
bucurat că voi putea să o dau cadou la un viitor concurs !). Alături de
paletă tronează şi o mostră de pastă de dinţi Himalaya de 10 grame, o cunoscută
formulă cu ingrediente naturale (neem şi rodie) pentru tratarea gingivitelor,
durerilor dentare sau combaterea respiraţiei urât mirositoare.
In interiorul
revistei am găsit alte lucruri folositoare: mostră de cremă Vichy Idealia
antirid, iluminantă, pentru piele sensibilă şi mixtă şi mostră de cremă
hidratantă L’Oreal Revitalift Total Repair.
Exact când ziceam
că s-a terminat, a mai căzut dintre foi şi un pacheţel de tampoane Always
Everyday – 4 buc.
In plus se mai
oferă catalogul Avon campania 8 şi o broşurică cu oferte pe mai de la Sensiblu.
O grămadă de
chestii la o revistă atât de mică. Mică, mică dar cu suflet mare pentru că ne
dă o grămadă de sfaturi utile.
Si totul la numai 10,9 lei.
marți, 24 aprilie 2012
Oferte de sfârşit de aprilie
Deşi luna aprilie
stă să se încheie, tot răsfoind site-urile de unde mai achiziţionez câte ceva
(când îmi rămân bani de cheltuială şi pentru fleacurile ce fac plăcere unei
femei), am zis să vă povestesc pe scurt de ce frecventez eu unele magazine on
line şi ce oferte au acestea pentru luna în curs... sau în general...
Aş începe cu Yves
Rocher.
luni, 23 aprilie 2012
Aromaterapia, puterea mirosurilor
Pentru că tot vorbim în permanenţă despre parfumul
produselor de îngrijire, despre cât de important este acesta în alegerile pe
care le facem, conştient sau inconştient, zi de zi, trebuie să ştim faptul că
mirosurile care ne înconjoară pot avea un rol extrem de important în realizarea
unei stări generale de bine, mai întâi psihice şi apoi, automat şi fizice. In
fiecare zi facem o terapie involuntară, mirosind sprayul cu care ne pufăim,
parfumul nostru preţios ţinut pentru ocazii speciale, crema de faţă al cărei iz
îl simţim automat, loţiunea pe care o aplicăm pe corp, crema de mâini pe care o
masăm îndelung, încercând de fapt să-i prelungim mirosul pe piele…
duminică, 22 aprilie 2012
Alimente vii - argumente împotriva gătitului
De câte ori fierb şi fierb şi iar fierb o mâncare (asta
pentru că nu suport zarzavaturi sau carne gătite pe jumătate, chestie de gust
nu altceva), am totuşi o strângere de inimă. Imi dau perfect seama că, procedând
astfel, o mare parte din valoarea nutritivă a hranei se pierde. E logic, având în vedere că gătitul la temperaturi
înalte este un proces distructiv pentru majoritatea compuşilor, substanţelor,
cum vreţi să le ziceţi. Pe de altă parte pun în balanţă securitatea pe care
trebuie să o asigur familiei mele atunci când prepar hrana cea de toate zilele.
sâmbătă, 21 aprilie 2012
Primul (si ultimul) meu vopsit cu henna
Trebuia să îmi dau seama din privirile colegei de la birou
când mi-a răspuns laconic : “Să ai răbdare!”…Trebuia să văd adevărul în ochiada
pe care mi-a aruncat-o prin oglindă coafeza care îmi ajusta chica: “Cum vreţi
dvs….” . Dar eu nu şi nu! Imi intrase în cap că trebuie să încep să mă vopsesc
cu henna ca să mai menajez părul de chimicalele din vopseaua obişnuită.
De fapt hotărârea
am luat-o din cauza firelor de păr albe, din ce în ce mai multe şi mai
nesuferite. Vopseaua curge de pe ele cât ai zice peşte şi, după nici două luni,
trebuie să o iau de la cap. Părul s-a degradat aşa că înainte de Paşte l-am
tuns mai substanţial cu gândul să trec la metode naturiste, sănătoase.
vineri, 20 aprilie 2012
ANIME – obsesia japoneză
Mă uitam azi după-amiază la nişte desene animate japoneze,
adică stăteam pe canapea şi al meu copil viziona una dintre zecile de producţii
de acest gen ce rulează pe canalele de profil. Nu mă puteam abţine să nu
privesc la rândul meu prostioara aceea de film şi dintr-o dată am realizat că
de fapt succesiunea de imagini, culori, modul cum se mişcă personajele, regia
desenului, acţiunea, secvenţele şi, mai presus de toate, stilul în care sunt
desenaţi eroii, sunt fascinante.
Apoi mi-am adus aminte de nişte incidente şi scandaluri
petrecute cu puţin timp în urmă, legate de serialul Bakugan cred, şi în urma
cărora s-a interzis difuzarea acestuia în unele ţări, pe motiv că perverteşte
mintea copiilor şi le dă o anume dependenţă! La momentul respectiv am crezut că
totul ar putea fi puţintel exagerat dar acum parcă privesc cu alţi ochi toată
această discuţie.
Chiar dacă nu
aveţi copii, este imposibil să nu fi vazut sau cel puţin auzit de celebrele
filme ANIME create de japonezi, un stil inventat de ei, unele fiind dedicate
exclusiv copiilor mai mari, adolescenţilor sau chiar adulţilor. Ar trebui să
ştiţi că ANIME-ul a luat naştere încă din anul 1917 o dată cu producerea unui
clip de doar două minute, dar 60 de ani mai târziu a declanşat o adevărată modă
în întreaga lume.
Personajele ANIME
au trăsături exagerate, amintind de fascinaţia japonezilor pentru Europa şi
europeni – ochi foarte mari, părul lung, membrele subţiri şi alungite. Dacă te
uiţi la figurile eroilor vei vedea că de fapt că este aceeaşi faţă şi numai
coafura, culorile, accesoriile diferenţiază tipurile. Ochii mari şi lăcrămoşi,
nasul cârn şi gura mică, fară buze sunt STAS, au aceeaşi mimică atunci când
personajele sunt surprinse, râd sau sunt înspăimântate. Japonezii exagerează,
aşa cum fac şi în filmele lor cu oameni adevăraţi, deoarece mimica a fost de-a
lungul timpului şi este un mod de bază în exprimarea lor artistică.
Dintre toate
caracteristicele descrise, ochii par să acapareze ecranul televizorului, iar
forma lor invariabilă a fost stabilită de Osamu Tezuka care s-a inspirat la
rândul său din desenele animate cu Betty Boop, Mickey Mouse şi Bambi. Găselniţa
lui Tezuka a constat în faptul că ochii exagerat de mari au ceva hipnotic în
modul în care pot exprima o gamă variată de sentimente. Ca să nu mai zic de
feţele ce par brusc micşorate şi extrem de drăgălaşe, inocente.
Unde intervine
nebunia spectatorilor ?
Multe fete se dau
în vânt după aspectul ochilor ANIME...noroc că nici până azi chirurgia plastică
nu a descoperit un mod de a mări ochii, cea mai sensibilă, complexă şi perfectă
creaţie a corpului nostru. Dar există substitute, pentru că orice dorinţă
omenească poate aduce bani buni unor companii ce ştiu să profite de prostia
unora. Geo şi Dueba au lansat lentile de contact « XL » cu un inel de
culoare exterior mai larg şi care crează impresia de iris mare...foarte mare.
Printre noi se vor plimba tineri care vor avea ochii mari, lucioşi şi
înlăcrimaţi, aşa cum sună sloganurile publicitare ale celor doi producători de
lentile. Cripy, nu ?
Apropo de chestia
asta cu schimbatul înfăţişării, citeam de curând un articol despre semnalul de
alarmă tras de un grup de cercetători cu privire la operaţiile estetice. Foarte
mulţi oameni sunt complexaţi de anumite caracteristici fizice pe care încearcă
să le corecteze prin chirurgie plastică. Ei suferă o îmbunătăţire substanţială
a înfăţişării lor, după care îşi vor găsi un partener de viaţă ce va fi practic
păcălit de acest artificiu. Dar bagajul genetic al fiecaruia nu se schimbă printr-o operaţie
estetică. Atunci când vor avea moştenitori, unul dintre parteneri va fi poate
surprins să vadă la copil trăsături pe care nici unul dintre soţi nu le
prezintă în aparenţă. Cu alte cuvinte : « Scumpo, de ce are copilul
nostru urechile blegi, nasul coroiat şi un ochi căzut ? ».
Cercetătorii spun că, în astfel de cazuri, unul dintre parteneri a fost de fapt
înşelat pentru că, vrând nevrând, trebuie să admitem că ne dorim copii cu
trăsături regulate, plăcute. Este o condiţie a reuşitei lor în societate. Vi se
pare prea dură şi discriminatorie această concluzie ? Ei bine, unii nu se
sfiiesc să vorbească pe faţă despre o urâţire a speciei umane.
Revenind la
ANIME, în mod sigur există ceva în aceste filme ce acţionează asupra
subconştientului oamenilor de toate vârstele. Alminteri nu se explică
fascinaţia exercitată de aceste filme destul de stupide prin modul în care
personajele îşi strigă sentimentele, râd strident, plâng cu orăcăieli zgomotoase,
se strâmbă şi îşi contorsionează feţele.
Când priviţi la
următorul ANIME încercaţi să fiţi obiectivi şi veţi vedea ce nefirească este
această lume.
marți, 17 aprilie 2012
Astenia noastrã cea de toate zilele
Primavara asta a
fost de-men-ţia-lã!
Am mai suferit eu de astenie dar niciodatã
ca anul acesta…ori îmbãtrânesc ori e ceva în atmosferã, de altfel multã lume se
vaitã de diverse simptome nedefinite, fizice şi psihice. Ca sã fiu puţin
catastroficã aş zice cã de vinã e 2012, anul în care totul se va schimba, cum
cred unii, fãrã sã se ştie precis ce, cum şi unde. Poate cã organismele noastre, şi aşa chinuite de
viaţa nesãnãtoasã pe care o ducem, simt ceva ce ce creierele noastre, îmbâcsite
şi rupte de naturã, nu mai percep. Poate chiar ne transformãm la nivel genetic,
aşa cum vehiculeazã promotorii apocalipsei, şi starea de rãu este doar un
semnal al acestor evenimente miraculoase. In parantezã fie zis un miracol nu
este întotdeauna ceva bun, este doar ceva ce are loc în ciuda faptului cã
probabilitatea de apariţie este foarte micã.
Daca toate
acestea au un sâmbure de adevãr, dacã mayaşii ştiau ceva şi vom trece toţi
printr-o purificare spiritualã, şi dupã cum mã simt eu, înseamnã cã ar trebui
sã mã bucur deoarece sunt în plinã rãzmeriţã. Adicã mã rãzboiesc cu propriul
trup, celulele mele par sã poarte o guerilla parşivã, degeaba încearcã bietul
creier sã le comande, sunt în plinã anarhie (postapocalipticã, ca în filmele cu
Mel Gibson).
Glumã, glumã dar
sictireala generalã ce ne înconjoarã pare sã ne afecteze mai mult decât am
crede. Eu personal sunt într-o stare de platou sentimental, am devenit mai
rezistentã la frecuşurile de zi cu zi, nu-mi mai fac probleme din orice şi totul
pare sã alunece mai uşor pe lângã mine…mintea mea încearcã sã se apere de
stresul cotidian cum poate, adicã devenind mai nesimţitã. La asta contribuie
substanţial şi astenia de care vorbeam la început. Oboseala permanentã,
somnolenţa, tensiunea mica, mâncatul aiurea…cred cã multã lume se recunoaşte în
descrierea aceasta.
Dincolo de
filozofia pompoasã legatã de 2012, realitatea este cã trebuie sã facem ceva
aici şi acum pentru a ne îmbunãtãţi calitatea vieţii. Unii trec la
vegetarianism, alţii se lasã de fumat sau bãut, alţii încep sã facã fotosintezã
(existã câteva persoane iluminate pe planetã care au atins performanţa asta!)
şi nu mai au nevoie de mâncare, mulţi se apucã de yoga sau schimbã religia şi
tot aşa. Eu sunt destul de comodã şi nu prea agreez marile schimbãri (mai ales
cele care presupun mai multã mişcare), aşa cã aleg cãi simple, o dietã lejerã
şi suplimente alimentare variate, cu rol protector. In privinţa aceasta nu
obosesc niciodatã sã caut produse bune şi sã mã informez.
De Calivita ca
marcã am auzit deseori…de fiecare data când cer în farmacie suplimente cu
minerale, farmacistele îmi recomandã invariabil şi aceste produse. N-am ştiut
cã existã un site pe internet ce reuneşte aceste suplimente de calitate, este
vorba despre http://www.produsenaturale.eu , un magazin on line cu vitamine,
minerale, antioxidanti, produse de slãbire, cosmetice naturale, extracte din
plante adicã întreg universul Calivita, alãturi de produse destinate
sportivilor fãcute de firmele Prolab, api, California Fitness, ISS Research,
Muscletech, Six star muscle, Twinlab, Dymatize. Aş zice cã este imposibil sã nu
gãseşti pe site ceva care sã te ajute, indiferent cât te-ai crede de sãnãtos.
Ce mi-a atras
atenţia?
In primul rând ceva
ce mã intereseazã non-stop datoritã antecedentelor mele de sãnãtate, un
supliment cu minerale.
Strong bones conţine calciul şi magneziul care sunt
minerale indispensabile organismului, necesare păstrării sănătăţii oaselor şi a
danturii, funcţionării optime a aparatului cardiovascular, a sistemului nervos
şi a musculaturii.
Conţinut: Calciu (carbonat, acetat, citrat şi
alfa-cetoglutarat) 300 mg, Magneziu (oxid, aspartat, succinat, fumarat,
citrat şi alfa-cetoglutarat) 150 mg.
Preţul mi-a sarit imediat in ochi, sunt 250 de capsule la 101 lei. Raportând la ce cumpãr eu din farmacie
în fiecare lunã, este extrem de
avantajos. Chiar admiţând cã iei 2 capsule în fiecare zi a unei luni (ceea ce e
puţin probabil, a se vedea tabelul de mai jos), asta înseamnã cã o cutie îţi
ajunge 125 de zile (4 luni).
In plus, magneziul mi se pare
indispensabil la vârsta şi pentru starea mea de continuã astenie pe care am
descris-o mai sus. De fapt iatã recomandãrile pentru administrarea acestui
supliment, date pe site. Am subliniat cu roşu ce mã
intereseazã pe mine.
Recomandari Strong
Bones: Mod
de administrare Strong Bones:
Aciditate la stomac
Adolescent (14-18 ani) - preventiv Antihemoragic Antispastic Cârcei Calmant Deficit Ca şi Mg (asimilare, fixare) Descumarea unghiilor Discopatii Hernie de disc Insomnie Lumbago Mialgii Migrene Nevralgii Osteoporoza Persoana în vârstã - preventiv Rahitism Rãu de mare, maşinã, avion (prev) Scrâşnit din dinţi Spasmofilie Unghii friabile Urticarie |
0-0-1 0-0-1 1-0-1 1-0-1 0-0-1 2 tablete la nevoie 0-0-1 1-0-1 1-0-1 1-0-1 1-0-1 1-0-1 1-0-1 2 tablete la nevoie 1-0-1 1-0-1 0-0-1 1-0-1 1-0-1 0-0-1 0-0-1 0-0-1 0-0-1 |
1-1-1 = o tabletã dimineaţa, una prânz şi una seara
V-aş atrage atenţia asupra scrâşnitului din dinţi,
este un lucru destul de des întâlnit la copii, poate nu ştiaţi care sunt
cauzele acestei manifestãri nocturne... ei bine, poate fi şi un semnal pentru
lipsa de calciu.
Exact când
credeam cã mi-am încheiat pledoaria pentru vizitarea acestui site, am
descoperit altceva de mare interes pentru oricine doreşte sã-şi îmbunãtãţeascã
starea generalã, prin optimizarea metabolismului, Low Deuterium Oxy
Crystal®.
Aş zice chiar cã orice tratament ar trebui însoţit de administrarea acestui
produs dacã vrem sã aibã efect cu adevãrat. Este vorba despre un concentrat de
apã sãrãcitã în deuteriu, structurat magnetic, îmbogãţit cu oxigen stabilizat,
care, datoritã caracteristicilor sale, poate facilita aprovizionarea cu oxigen
a sângelui şi celulelor, poate creşte performanţa organismului, poate induce o
stare de bine şi creşte capacitatea de concentrare.
Mod de administrare: Se amesteca 10
picături într-un pahar de apã şi se bea de 3 ori pe zi.
Fiind concentrat, se ia cu picătura, m-am liniştit căci preţul de peste 200
de lei al sticlei îmi dăduse oarece frisoane.
In final se pune veşnica întrebare : cât costă sănătatea noastră?
Păi costă atât cât o preţuim noi înşine. Poţi să cumperi un porcoi de lucruri proaste şi inutile cu tot atâţia bani
cât costă unul singur, dar bun. Acesta este un motiv excelent să mă întorc pe
site-ul produsenaturale.eu şi la Calivita. Pentru că dacă sănatate nu e, nimic
nu e (parodia asta de panseu nu e originala dar suna bine)
luni, 16 aprilie 2012
Anti-review sau ori cu ele, ori fără ele…
Cred că toţi avem prin casă produse primite sau cumpărate
din curiozitate, pe care le-am încercat, nu ne-au spus nimic deosebit, dar pe
care am continuat să le folosim până la epuizarea tubului sau cutiei deoarece
nu vrem să facem risipă şi să aruncăm ceva ce a costat totuşi nişte bani sau a
fost un cadou dat din inimă.
Zilele acestea mi-am dat seama că tocmai am terminat sau
sunt pe cale să scap de câteva produse de care trag… şi trag, de-am ajuns să le
urăsc feroce, vreau să le văd aruncate şi gata! Nu sunt în stare să ma debarasez de ceva, consum totul până la ultima
picătură, e un adevărat blestem.
De aceea am numit acest post Anti-review. Adică vreau să vă împărtăşesc ce am folosit şi nu
mi-a lăsat absolut nici o impresie, nici favorabilă, nici totalmente proastă.
1. Crema Olay Total Effects – Anti Ageing day moisturizer
with SPF 15
Ola, Ola…eeee ! Monica Bârlădeanu ştie ce e, că eu nu m-am
prins, probabil de-aia zâmbeşte aşa misterios în reclamă. Crema asta o am din vara trecută, noroc că are
garanţie 12 luni de la deschidere. M-am dat cu ea doar o dată pe zi că nu e
specifică tenului gras, deşi pe tub nu scrie că ar fi pentru vreun tip de ten
anume. Eu, ca neoamenii, am folosit-o
seara, ca sa nu-mi îngraşe pielea în timpul zilei. Având SPF 15, mi-a folosit
teribil la lumina chioară a becului când îi citeam lui fiu-meu câte o carte de
poveşti. No, amu ce să zic, eu am experienţă în a folosi produsele invers decât
ar trebui, sunt mai non-conformistă. O dată m-am spălat pe ochi cu loţiunea
pentru scalp că semănau tuburile şi mi s-a părut că tenul meu s-a
înviorat brusc şi arată mai bine. Nici nu vreau să ştiu cu ce se spală pe cap
soţul meu, nu cred că recunoşte şamponul din multitudinea de ambalaje puse pe
marginea căzii. Câteodată strigă la mine că ce culoare are şamponul...dar cred
că întreabă când e prea târziu !
Când a venit
iarna, Olayul meu a prins bine că tenul se usca ceva mai tare de la frig. Acum
însă m-am săturat de el ca de mere acre. Mai merge doar în weekend, după ce
aplic câte o mască exfoliantă. In rest i-am pus cruce definitiv. Totuşi
aş remarca faptul că, dacă mie nu mi-a îngrăşat tenul excesiv, înseamnă că pe o
piele normală sau uscată prinde mult mai bine. E totuşi o cremă finuţă care lasă
o senzaţie plăcută de neted şi hidratat.
Asta la vista, baby!
2. Blemish
clearing Avon, gama Clearskin - gel anti-imperfectiuni
Un tubuleţ de gel
la 15 ml pe care îl folosesc de luni de zile că cică are aplicare locală şi
este anti-acnee. La un moment dat am crezut ca ăştia de la Avon au dat lovitura
şi au inventat « the never-ending cream »...păi cât poate să ţină un
tub de doar 15 ml ?!!!! Am momente când îl întind pe toată faţa că
oricum n-are nici un efect vizibil. Petele sunt tot acolo, coşurile îşi văd de treaba lor, nu se usucă, erup ca întotdeauna, deci care
e chestia cu gelul ăsta ?
Dacă nu se
sfârşeşte săptămâna asta, îl spârcâi tot şi mă ung pe tălpi, adică exact în
singurul loc unde nu îmi ies coşuri.
3. Spray-balsam
de păr Schwarzkopf, gama Gliss Anti-split-ends (cea de culoare galbenă, as fi vrut sa va pun o poza dar flaconul gol a luat de cateva zile calea reciclatelor), un soi
de « aqua chiorensis » care se presupune că repară celulele din
interior. Eu l-am folosit o dată pe săptămână ca alternativă la balsam/mască.
După spălare, îmi ştergeam părul, agitam flaconul şi pulverizam bine pe cap,
după care mă legam iar cu prosopul şi stăteam aşa un timp, chipurile să îşi
facă efectul. Eu n-am observat vreun efect, iar părul era a doua zi la fel de
ţepos ca întotdeauna. Notabil era mirosul lichidului, un amestec inedit de
piersică şi leuştean care nu se regaseşte la şampon şi balsam. De fapt nu sunt
la prima întâlnire cu mirosul de leuştean, acum vreo câţiva ani am intrat
cu o prietenă într-o parfumerie de fiţe ca să îmi arate nu ştiu ce parfum
extraordinar. Ne-am pufăit din tester sub privirile bănuitoare ale vânzătoarei
(care mirosise că n-avem noi atâţia bani de aruncat). Notele de vârf erau cum
erau dar, după puţin timp, rămâneai pe piele cu un splendid miros de
bucătăreasă ce tocmai a hăcuit leuşteanul pentru un borş. Păcat că nu mai ţin
minte marca de parfum, doar că sărea bine de 100 de lei.
Acestea fiind
zise, încă o dată precizez : efectul observat de mine este personal şi
netransmisibil. Asta nu înseamnă că voi nu ar trebui să încercaţi aceste
produse, este posibil să aveţi o revelaţie dar probabilitatea este foarte mică.
Unceai.ro, vă rog!
Sunt dependentă de cafea, recunosc. Atât de dependentă încât
mă mulţumesc aproape cu orice , cafea să fie, îmi dau seama destul de vag de
diversele gusturi şi arome, sunt roboţel şi dimineaţa nu încep să funcţionez
fără doza de cafea! Cafeaua de seară nici măcar nu-mi mai ia somnul…dacă n-aş
avea apă mi-aş turna cafea direct pe gât împreună cu două linguriţe de zahăr,
cum am văzut într-o comedie.
Eiii, cu ceaiul
este cu totul şi cu totul altceva. Pentru mine ceaiul este în primul rând o experienţă
olfactivă şi gustativă şi mai puţin medicinală (spre deosebire de alţi membrii
ai familiei care sunt « muşeţelomani », discipoli ai
gălbenelelor şi sclavi ai mentei ...bleah!).
Dacă beau ceai
din an în Paşte, măcar să ştiu că a fost ceva deosebit, înălţător, unic şi
irepetabil. Motiv pentru care atunci când sunt într-un magazin nu ratez
niciodată standul de ceaiuri. Le studiez, le miros, mă uit unde sunt făcute, ce
ingrediente au...mă îmbăt de arome exotice şi cumpăr ceva ce n-am mai experimentat.
Vin acasă şi îmi fac un ceai aromat pentru sufleţelul meu dornic de puţină
căldură.
De curând am
descoperit pe internet echivalentul standului meu de ceaiuri din
supermarketuri, un site colorat ca şi produsele pe care le prezintă şi tot atăt
de complex : http://unceai.ro/. Este un site
proaspăt, lansat de la sfârşitul lunii martie şi deja afişează o bogăţie de
articole şi informaţii dintre cele mai utile : ceaiuri, plante medicinale,
sănătate, lifestyle, ştiri, localuri şi o comunitate online unde poţi interacţiona
cu alţi pasionaţi de produse naturiste şi...de ceai.
Când am intrat
prima oară în această lume virtuală a ceaiurilor, am rămas la fel de
impresionată ca şi în viaţa reală, în faţa unor rafturi adevărate ticsite de
cutii frumos mirositoare. Am apăsat evident primul buton – ceaiuri şi
acesta m-a trimis spre alte opţiuni : aromatice, medicinale după denumire,
medicinale după utilizare şi amestecuri. Chestia asta mi-a plăcut la nebunie
pentru că am putut selecta imediat “aromaticele”, pasiunea mea. Ce am citit
aici a depăşit cu mult cunoştinţele mele în materie de combinaţii interesante
de ingrediente, cred că dacă aş fi văzut produsele în realitate aş fi înnebunit
încercând să mă hotărăsc ce să aleg. Ideea e că pe site găsiţi reţete de preparare a unor licori minunate,
sugestii de asociere a diferitelor plante şi fructe sau moduri de servire. Unele
sunt neaşteptate, surprinzătoare ca acestea : ceai verde cu orez, ceai
verde cu crizanteme, ceai alcoolizat cu bere, ceai rusesc cu citrice.
Pentru cei
consumatori de ceaiuri medicinale, la secţiunea respectivă se regăsesc
ceaiurile în ordine alfabetică, mod de preparare, recomandări pentru
afecţiunile pe care le tratează. Un buton mai încolo pe site , la « plante
medicinale », cei ce sunt amatori de gradinărit primesc sfaturi şi
îndrumări pentru cultivarea plantelor de leac în regim propriu cum s-ar zice,
un îndrumar foarte reuşit despre cum să-ţi produci propria materie primă pentru
ceai. Site-ul vine cu o groază de alte articole de sănătate – alimentaţie,
dietă şi sport, tratamente, de lifestyle –casă, frumuseţe, timp liber, autorii
reuşesc să acopere mare parte din subiectele de interes pentru cei ce vor o
altfel de viaţă, în care să conteze calitatea.
Ce aş vrea să mai
văd pe site ?
In primul rând
articole despre istoria ceaiului...orice lucru are o istorie ce trebuie
rememorată iar ceaiul a fost, la un moment dat în istorie, la fel de preţios ca
mătasea, condimentele exotice sau metalele rare.
Apoi mi-ar plăcea
să citesc despre obiceiul servirii ceaiului la diverse popoare, reguli de
bune-maniere stabilite în timp şi uzitate încă la casele mari.
Mi s-ar părea
totuşi utilă şi prezentarea diferitelor mărci de ceaiuri care sunt pe piaţă,
compararea lor, provenienţa ingredientelor, dacă sunt naturale sau nu, cât sunt
de rare sau de preţioase, cât costă....
Cât despre
interfaţa cu cititorii, aceasta mi se pare destul de bine structurată, găseşti
destul de rapid secţiunea care te interesează, iar designul este plăcut şi nu
te oboseşte prin grafică inutilă şi culori ţipătoare.
Per ansamblu mi
se pare un site care promite, eu mă voi întoarce aici în mod sigur, ca să îmi
odihnesc privirile şi să îmi clătesc ochii cu ceaiurile mele favorite.
joi, 12 aprilie 2012
Lista mea de 10 cãrţi
La început m-am gândit sã pun pe blog
undeva, într-o parte, o listã de cãrţi care mi-au fost aproape încã din
adolescenţã, pe care le-am citit de cel puţin 10 ori şi pe care le voi citi
pânã la sfârşitul putinţei mele de a ţine o carte în mânã. Apoi m-am gândit cã
o simplã înşiruire de titluri este anostã şi nu îşi are rostul dacã nu adaug şi
câteva cuvinte despre ceea ce m-a atras pe mine la aceste cãrţi. Poate în felul acesta cineva va fi convins
sã deschidã una dintre aceste minunãţii şi va fi fericit sã se scufunde în
acele lumi de vis. Nu vã aşteptaţi sã vedeţi titluri pompoase de lucrãri
filozofice, istorice sau cine ştie ce beletristicã greoaie. Sunt doar cãrţi
extrem de puternice, geniale…forţã nu sirop, ar fi lozinca mea.
luni, 9 aprilie 2012
Un ajutor de nadejde
Saptãmâna trecutã
am avut o viaţã chinuitã…serviciul m-a purtat pe coclauri, în aer liber.
O plãcere, nimic de zis, numai cã m-am cãţãrat pe nişte dealuri stâncoase
extrem de înşelãtoare, pe o cãldurã de aveam impresia cã am greşit ţara şi pe
un soare alb şi strãlucitor, aproape ireal. Nu mai spun cã un vânticel
insinuant a suflat în rafale şi din toate direcţiile, ostoind vipia de pe
creste. Rezultatul? Când am ajuns dupã-amiazã acasã şi m-am uitat în oglindã am
avut senzaţia cã petrecusem o zi de plajã pe malul mãrii şi adormisem la soare.
duminică, 8 aprilie 2012
Cutia verde, un proiect mai altfel
După ce ni s-au
lungit urechile aşteptând lulubox care se tot lansează de pe o săptămână pe
alta, de ni s-a fâsâit toată curiozitatea şi speranţa, iată că s-a pornit la
drum pentru un alt proiect de « cutie cu mostre », de data asta numit
« Cutia verde ». Aţi ghicit, e vorba de produse bio, eco, sănătoase,
verzi cum s-ar zice iar iniţiativa o aveţi descrisă la acest link http://organicinromania.blogspot.com/2012/04/cutia-verde-noul-meu-proiect.html.
Noutatea faţă de
celelalte beautyboxuri constă în faptul că se va putea face un fel de abonament
pe 3-6 luni, la preţ mai mic decât ar fi cutiile comandate individual în
fiecare lună. De săptămâna viitoare vă puteţi abona la un newsletter ca să fiţi
anunţaţi când se deschid comenzile.
De ce e supertare
ideea asta ? Pentru că, citez ;
« Cutia
va contine, in mod variat, produse din categoriile alimente bio si
naturale, cosmetice organice si handmade, detergenti bio, suplimente
alimentare, odorizante si lumanari ecologice, produse ecologice romanesti si
orice alte produse pentru o viata sanatoasa. Vor fi 1 pana la 3
produse full-size si 3 pana la 7 produse mini-size, plus mostre si brosuri
informative despre produse, dar si cupoane de reduceri (prin produse full-size
se intelege un produs la cantitatea si ambalajul cu care se vinde el in mod
obisnuit; prin mini-size se intelege un produs la un ambalaj mai mic decat cel
obisnuit, dar suficient de mare cat sa poate fi folosit mult mai mult decat o
mostra - de exemplu crema de fata de 10 ml, sapun de 35 gr sau lapte vegetal de
250 ml).»
Data de începere prognozată de organizatori este 1 mai deci
scuturaţi-vă mâinile (portofelele, dacă va mai rămane ceva de la Paşte) şi
aliniaţi-vă la start. Eu în mod sigur voi pune ceva de-o parte pentru o
surpriză sănătoasă.
sâmbătă, 7 aprilie 2012
Lintea, cenuşăreasa gastronomiei
Nu toată lumea se omoară după linte, iar unii nici măcar
n-au încercat vreodată aşa ceva…e adevărat că lintea nu e prea aspectuoasă, e
chiar mai plebee decât fasolea şi nici nu se găseşte pe toate drumurile.
Mie mi-e lene să
o fierb aşa că prima dată am cumpărat linte la conservă. Nu gătisem niciodată
linte, la noi în familie nu se servea, dar, cu toate acestea, aveam o idee şi
ţineam să mi-o pun în practică. Am fiert câteva ouă tari, le-am scobit
gălbenuşul şi l-am amestecat cu maioneză şi boabe de linte, apoi am umplut la
loc jumătăţile de albuş. A fost ok, pentru început aflasem şi eu ce gust bun au
boabele mici şi de altfel absolut anoste.
joi, 5 aprilie 2012
Sfârşitul hranei sau pericolul înfometării în era hipermarketurilor
O carte de Paul
Roberts, o carte tulburător de actuală apărută cu Săptămâna Financiară...
Este o carte
avertisment.
In faţă cu super-
şi hipermarketurile ticsite de mâncare, cei pentru care cumpărăturile sunt un
alt fel de a fi nu vor concepe niciodată că hrana s-ar putea să fie pe
terminate. Paradoxal lumea numără azi un miliard de obezi şi un miliard de
înfometaţi.
Paul Roberts este
un excelent documentarist şi vizionar ce are la activ şi alte bestselleruri cum
este şi « Sfârşitul petrolului ».
marți, 3 aprilie 2012
Hofigal, vecinul de peste gard…
Hofigal este o
companie românească la fel de familiară şi stabilă ca şi Elmiplant sau
Farmec...este « de-ai casei » cum s-ar zice, la fel de apropiată ca
vecinul de peste gard căruia îi ceri împrumut o ceaşcă de faină atunci când ai
urgent nevoie şi n-ai chef să mai baţi drumul până la magazin. Am farmacii
Hofigal şi lângă bloc, dar şi lângă servici ! Sunt spaţii comerciale mai
discrete, mai puţin « parfumate » ca alte farmacii de fiţe. In
schimb au ceva trainic în comerţul pe care îl practică. Poate or fi produsele pe care le vând, mai aproape
de natură şi mai pe gustul românului. Din când în când intru în Hofigal şi casc
gura la tot felul de chestii, mă mai consult cu farmacistele, mă holbez la
ceaiurile Fares, alea colorate, cu ciocolată, petale de trandafir sau mai ştiu
eu ce delicatese din neamul ceaiurilor sau pur şi simplu iau obişnuitele
hapuri. Vânzătoarele îmi recomandă de multe ori produse româneşti inedite.
Păcat că nu au parte de atâta reclamă cât ar merita şi faci cunoştinţă cu ele
numai dacă întrebi în farmacie.
Dar de ce m-am
apucat sa filozofez pe tema Hofigal ?
Pentru că de
câtva timp folosesc din gama Hof.Viodana Gel contur ochi cu coenzima Q10, un
produs cu principii active naturale cum scrie pe tub.
Este un produs pentru
ochi obositi şi sensibili ce catifelează şi netezeşte pielea, împiedică
formarea ridurilor, atenuează cearcănele – recomandarea producătorului. Este
ambalat la tub de 30 ml, o cantitate măricică pentru o cremă de ochi.
Ingredientele sunt puţine, apă, glicerină, echinaceea, cătină, ceva chimicale
dintre care şi o substanţă folosită de obicei ca şi conservant (cu un nume
foarte lung dar şi asociat unor posibile reacţii alergice) şi bineînţeles
coenzima Q10.
Scor : 6
naturale – 4 chimicale, avantaj naturalele !, iar dintre chimicale, trietanolamina
şi carbomerul de exemplu chiar sunt inofensive sau cel puţin eu n-am găsit ceva
de rău despre ele...
Principalul
avantaj simţit pe pielea mea (din jurul ochilor) când am început să folosesc
produsul a fost senzaţia pregnantă de hidratare. După aplicare gelul îţi dă
impresia că te-ai spălat pe ochi şi nu te-ai şters de apă, ceea ce mă face să
îl folosesc şi la vară pentru că este într-adevăr răcoros.
Principalul
dezavantaj este acela că tubul de 30 ml este o iluzie că te va ţine mai mult decât
unul de obişnuit de 15 ml deoarece produsul este mai puţin fluid decât s-ar
putea imagina un gel, necesită o cantitate mai mare la aplicare.
Foarte
interesant este faptul că pe toate site-urile pe care l-am căutat, acest produs
are alta compoziţie în care apar mult detestaţii parabeni. Ei bine, gelul meu
nu mai are nimic din aceşti compuşi, deci căscaţi bine ochii ce variantă de
produs cumpăraţi, mai ales ca ambalajul este acelasi.
L-am vazut la
preţuri de 7-9 lei on line, deci nu se pune problema că te lasă fără bani de întreţinere.
Per ansamblu mie
îmi place (varianta mea!), dar aş sfătui producătorul să coloreze un pic
ambalajul şi să-l scoată din anonimat.
duminică, 1 aprilie 2012
Cat te costa sa ai un copil…
Acum vreun an era o reclamă tare la televizor, de câte ori o vizionam râdeam de picam pe spate....un tatic (un tip bine evident) este la cumpărături într-un supermarket, însoţit de băieţelul lui de vreo 5 anişori (am apreciat eu), un puşti simpatic foc. Dacă ţin bine minte scenariul, faza tare intervine când « drăcşorul » vrea ceva iar tatăl îi spune ca nu se poate, moment în care odrasla se trânteşte pe jos şi începe să orăcăie şi să facă o criză de isterie, tipică pentru copiii răsfăţaţi. Bietul tată rămâne interzis de ieşirea plodului iar pe ecran apare un nume de marcă de prezervative şi un îndemn de genul să te gândeşti mai bine înainte de a face copii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)