Ziua in care la celalalt capat al iubirii n-a mai fost nimeni

Prin adolescenta visam sa scriu...La modul profesional, adica sa fiu scriitoare. Din cauza firii mele introvertite, viata se desfasura undeva, in interiorul capului meu, in spatele unor cortine grele, de catifea. Probabil, daca ar fi existat calculatorul atunci, as fi navigat prin virtual, neglijand realitatea nu prea atragatoare.

Dar nu exista inca un univers paralel, online, asa ca mi-l cream singura, imaginandu-mi povesti fabuloase. Si iubiri dramatice. Pe care incercam sa le transpun in fragmente de scriere, uneori poezii, alteori o proza ce umplea caiete intregi. Ar fi trebuit sa le pastrez, dar nu am considerat ca se ridica la nivelul ideii mele de perfectiune literara.

Tinerii au o aplecare teribila pentru situatiile imposibile de genul "viata bate filmul". Or fi de vina hormonii, transformarile psihice prin care trec, dezamagirile care vin la pachet cu inceputul vietii de adult... Cert este ca adoram tragismul iubirilor puse din greu la incercare. Se cheama ca eram romantica. A fost perioada in care am citit clasicii rusi. Nu stiu cum am supravietuit.

La o distanta de peste 30 de ani in timp, cand eram sigura ca s-a asternut un praf gros peste arhiva acestor amintiri din creierul meu, iata ca ceva a venit sa spulbere pojghita de uitare, deschizand acea usita secreta spre o vreme cand sa visezi era unicul mod de distractie. Ioana Chicet-Macoveiciuc, cu al sau roman "Ziua in care la celalalt capat al iubirii n-a mai fost nimeni", este vinovata de acest remember plin de nostalgie.

Prin bunavointa celor de la Editura Univers, am ajuns sa citesc din nou un roman romanesc de dragoste. Sau un roman de dragoste romaneasca? Ziceti-i cum vreti, nuantele sunt exacte pentru ca dragostea de pe meleagurile noastre o fi ea ca cea din lumea larga, dar are si particularitatile ce tin de natia careia ii apartinem.

Printesa urbana este blogul acestei scriitoare de numai 36 de ani. Poate o cunoasteti numai ca blogger sau numai ca scriitor de carti de nonfictiune, dedicate in special vietii si copiilor ei. Ioana Chicet-Macoveiciuc a inceput sa scrie in anul 2015 si, cu sprijinul Editurii Univers, a adus pe piata de carte ceva inedit, ceva care atrage publicul tocmai datorita modului cum intamplarile prezentate de ea se identifica cu viata noastra de zi cu zi. Cu totii avem povesti extraordinare de spus, nimeni nu este atat de banal pe cat s-ar crede, dar nu toti putem sa adunam cuvinte mestesugite pentru a le face cunoscute.

In anul 2017, tanara autoare a lansat romanul "Ziua in care la celalalt capat al iubirii n-a mai fost nimeni", o fictiune induiosator de romantica care, pe mine cel putin, m-a facut sa o invidiez strasnic. Este exact povestea pe care mi-as fi dorit sa o scriu atunci, in adolescenta, plina de emotii contradictorii, cu personaje care isi calca pe inima sau actioneaza ilogic sub presiunea unor sentimente profunde.

Este evident ca acest roman atinge o coarda sensibila in sufletele multor cititori deoarece am vazut o groaza de pareri la superlativ in mediul online. M-am intrebat care o fi cheia acestei popularitati si am ajuns la concluzia ca povestea Oanei, personajul principal al cartii, este una care ridica ceva probleme, creeaza dileme morale, dar si lasa cateva intrebari sa pluteasca subtil, in aer, chiar dupa ce ajungi la final. Cred ca oamenii obisnuiti vor sa vada ca exista si o zona de gri in cartile unde fictiunea face legea. Nu totul este imaculat, personajele pot lua hotarari gresite si este drept sa plateasca pentru ele, iar asta ofera o oarecare consolare cititorului care trece prin situatii asemanatoare. Sau poate cititorul doar si-a dorit un roman fara prea multa analiza psihologica, diferit de acel stil mai greoi in care clasicii genului au produs cartile din istoria literaturii de pretutindeni. Sau, si mai simplu, este foarte placut sa citesti despre intamplari din epoca noastra, din zilele acestea nebune pe care le traim.

Povestea de dragoste a Oanei incepe la vremea cand ea terminase studentia, dar continua sa locuiasca intr-un camin studentesc. Oana nu este o fata indrazneata, dar nici tocmai timida sau complexata, este doar genul care vrea lucruri simple de la viata: sa iubeasca definitiv si irevocabil, nu pasager si fara substanta. Soarta ii scoate in cale un barbat relativ misterios, frumos si cam taciturn (ah, leitmotivul romanelor de succes), singuratic si nu prea iubitor de oameni si societate. Cei doi traiesc o pasiune intensa, transformata intr-o obsesie periculoasa pentru Oana, dupa ce are loc o despartire fulgeratoare. Tanara lupta din greu cu dorinta de a reveni in bratele prietenului sau. O salveaza dragostea si rabdarea unui fost coleg de camin, un barbat cu o fire calda, opusa celuilalt personaj masculin. De aici inainte Oana revine pe fagasul unei vieti clare, curate, fara secrete. Familie, copii, un sot devotat, totul functioneaza ca uns pana cand intr-o zi, intr-o clipa, intr-un loc, se produce revederea. Mai departe haosul se reinstaleaza in viata Oanei si n-am de gand sa va mai dau indicii, ca sa nu va stric placerea intrigii si surpriza din final.

Intrebarea care a ramas in capul meu, dupa ce mi-am incheiat lectura a fost: marea, adevarata, unica si inegalabila dragoste nu poate sa dispara decat odata cu iesirea din scena a unuia dintre parteneri, indiferent cata fericire ar gasi fiecare, separat, prin alte parti? Oare asa sa fie? Sau este doar un ideal la care aspiram cu totii, in secret, si il strivim afisand o atitudine sarcastica, neincrezatoare, doar ca sa nu parem prea naivi in ochii celorlalti?

Ioana Chicet-Macoveiciuc are un stil muzical, muzicalitatea regasindu-se inclusiv in titlurile cartilor sale, ba chiar si in numele sau. Din acest motiv, veti constata cat de usor se lectureaza aceasta carte. Asadar, va indemn sa lasati deoparte prozaicul realitatii de zi cu zi si sa redeveniti romantice (aici ma adresez femeilor), asa cum ati fost in adolescenta, cand visati la marea dragoste si sperati ca baietii rai nu sunt chiar atat de rai, iar povestea le va da castig de cauza. Hm, oare de ce ne atrag intotdeauna personajele masculine cu oaresce probleme comportamentale? Si pentru asta exista o teorie, iar daca voi avea chef vreodata, voi scrie ceva pe tema asta.