Translate

miercuri, 4 iulie 2018

Cum ne curatam mainile


Mainile sunt printre cele mai expuse parti ale corpului fata de bacterii si contaminarea de orice fel. Spalatul pe maini este obligatoriu, mai ales dupa ce am efectuat anumite activitati si inainte de a manca. Trebuie sa ne spalam pe maini ori de cate ori avem ocazia, pentru a evita astfel sa ne imbolnavim. Cu atat mai mult atunci cand lucram intr-un cabinet sau o institutie medicala! In acest caz trebuie sa acordam o atentie si mai mare acestui lucru. 

De fapt, simpla spalare nu este suficienta, mai ales ca, daca facem parte din personalul medical, vom fi mult mai expusi la infectii decat altii. Practic, mainile nespalate sunt un paradis al microbilor si o sursa sigura de  infectii nosocomiale (intraspitalicesti). Un cadru medical poate contracta orice infectie doar prin simpla atingere a pacientului sau a unui obiect care a intrat in contact cu o persoana infectata. Din pacate, nu multi oameni sunt constienti de pericolul la care se expun si la care ii expun pe ceilalti. Acum cativa ani, procentul cadrelor medicale care se spalau sau se dezinfectau pe maini dupa ce lucrau cu pacientul era doar de 40% pana la maxim 60%. Procentajul este unul cu adevarat ingrijorator. De aceea, este recomandata folosirea cat mai des a dezinfectantilor speciali. Achizitionarea acestor produse nu mai este un proces dificil. 

Firma Esteto va pune la dispozitie o gama larga de astfel de produse. Puteti comanda dezinfectanti pentru maini la cele mai avanatajoase preturi. Printre cele mai cautate si practice produse amintim dezinfectantul lichid cu dozator pentru maini si tegumente Hexid. Acesta este un produs lichid incolor, cu proprietati antiseptice si dezinfectante. Este conceput pentru a distruge germenii patogeni de la nivelul tegumentelor, in proportie de 99,99%. Ambalajul este dotat cu un dozator special, cu pompita, care il face usor de folosit si este un produs ideal pentru orice cabinet medical. Tot mai multi angajati din sistemul sanitar folosesc acest tip de dezinfectant. Are actiune bactericida, fungicida, mycrobactericida, tuberculocida si virucida.

De asemenea, Esteto are in oferta si orice alt tip de dezinfectant medical online. Astfel, nu doar mainile vor fi dezinfectate ci si intrumentarul sau mobilierul din cabinetul medical. Degeaba ne curatam mainile daca nu curatam si restul obiectelor. De altfel, in privinta dezinfectarii mobilierului si instrumentarului, exista o intreaga legislatie, care este destul de stufoasa, in care se explica obligativitatea tuturor institutiilor sanitare, cabinetelor medicale etc. de a respecta intocmai regulile impuse pentru mentinerea sanatatii si sigurantei publice. In aceste locatii, Ordonanta Ministerului Sanatatii 961/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curatarea, dezinfectia si sterilizarea in unitatile sanitare publice si private, tehnicii de lucru si interpretare pentru testele de evaluare a eficientei procedurii trebuie sa fie litera de lege. Inclusiv dezinfectantii pe care ii folositi trebuie sa fie in conformitate cu aceasta legislatie. 

 

 Esteto este printre putinele firme din Romania care va ofera astfel de produse, care respecta intocmai normele impuse de catre autoritati. Daca nu ati comandat pana acum, nu ezitati sa faceti acest lucru. Site-ul Esteto este accesibil, structurat pe categorii si tot ce trebuie sa faceti este sa asezati in cosul de cumparaturi produsele dorite. Le veti primi foarte repede, la cabinetul vostru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.