Acesta va fi un jurnal cam saracut ca, sincer, nu s-a intamplat nimic neobisnuit in afara de tracasarile cotidiene. Afara s-a lasat un gerulet si a inceput sa ninga din nou, am iesit la o plimbare acum vreo ora si n-am stiut cum sa o zbughim mai repede acasa. Ideea era sa luam aer pe bulevard si am facut nitel jogging de nevoie, incercand sa ajungem urgent la caldurica. De-abia acum se simte codul galben in Ploiesti (sau ce culoare o fi devenit intre timp) ca ieri nu se asternuse deloc zapada, chiar credeam ca se va intampla vreun miracol si pe noi ne va ocoli frigul. Daca vreti sa stiti, judetul Prahova este chiar privilegiat din punct de vedere meteo datorita arcului carpatic si in special Muntii Ciucas ce constituie un adevarat scut fata de aerul nordic. In schimb masele de aer sudice au cale libera, motiv pentru care stam "la adapost" de urgii. Totusi vanturile dominante bat din nord-est cu destula vigoare gratie unor arhitecti comunisti "geniali" ce au conceput principala artera a orasului, bulevardul ce il traverseaza, fix pe directia nord-sud. Asa ca, fie vara, fie iarna, mai ales in cartierul de nord, te zboara vantul in permanenta, dovada ca trebuie sa mai si gandesti, nu numai sa termini o facultate de arhitectura. In rest toate bune si...inghetate, inclusiv porumbeii care imi gainateaza pervazul termopanelor ca nici eu nu am gandit prea mult cand mi-am pus tamplaria si am vrut pervaz un pic mai lat. Am parte de acesti musafiri grasani ca toata lumea ii indoapa de au ajuns ca niste besnite. Si cine a zis ca pasarile nu zboara noaptea?! Ei bine, tovarasii inaripati fac niste aterizari ca pe portavion, din scurt, cu bufnituri de zici ca imi arunca cineva bolovani in geam. Si mai sunt si inteligenti pe deasupra. La bucatarie am frecat pervazul cu furie apoi am legat 3 pungi care sa falfaie si sa-i sperie. I-a speriat pret de o saptamana pana s-au prins ca pungile sunt inofensive. Acum aterizeaza intr-o latura si se uita cu un ochi, prevazatori, la plastic. Buna afacere!
Productia din aceasta saptamana consta intr-un set negru-roz, cu bujori invechiti, vintage. Initial crezusem ca sunt trandafiri dar cand am primit servetelul am vazut ca sunt bujori. "Scent of peony" e lozinca de pe servetel si asa am numit si eu acest set format dintr-o sticluta de la vodka Absolut, un platou si un borcan de ness transformat in vaza. La sticla de vodka am pastrat dopul care se insurubeaza si pastila argintie de pe fata sticlei.
Superb! Felicitari!
RăspundețiȘtergereMultumesc, incerc si eu diverse ...
Ștergere