Despre vocaţie, inspiraţie şi o muzã neaşteptatã

Fiecare copil viseazã sã devinã CINEVA când va fi mare. De obicei doctor, soldat, ninja (ca în cazul odraslei mele…tot e mai bine decât gunoier ca acum un an!), balerinã, Elena Udrea (cea mai originalã zicere auzitã din gura unei fetiţe de 10 ani), top-model… Ei bine, cum pe vremea mea nu se ştia nimic despre unele dintre ocupaţiile de mai sus, eu îmi doream sã fiu…poet. Poetesã, poeatã sau cum s-o mai formulând la feminin şi lejer ironic. 

Citeam poezie cu kilogramul şi-mi exersam abilitatea de a pune în versuri dulcege sentimentele şi puţina experienţã de viaţã. Chestia asta m-a ţinut îngrijorãtor de mult, cam pânã pe la finalul liceului când am avut o revelaţie. Aceea a faptului cã uşurinţa în arta versificãrii nu te transformã automat într-un poet adevãrat.

Ca şi în cazul pictorilor, poeţii pot fi geniali sau mediocri, deşi a doua categorie nici n-ar trebui sã existe dacã persoanele în cauzã ar avea un dram de simţ al auto-criticii. Am renunţat la visul de a face din poezie un mod de a trãi deoarece mama naturã m-a cadorisit cu obiectivitate din belşug. Aşa cã am coborât încet-încet din înaltele sfere în care se învârteau visurile mele cele mai intime şi am trecut la probleme mai apropiate de realitatea imediatã. Totuşi, recunosc cã mai exersez din când în când, dar fooooaaaarte rar…M-am pierdut în banalitatea cotidianã şi inspiraţia nu m-a mai vizitat atât de des ca înainte. Plus cã muza, acea entitate nedefinitã invocatã de unii ca sursã a inspiraţiei, s-a sãturat probabil sã mã tot aştepte şi a preferat sã-şi gãseascã un muritor mai consecvent.

N-aş mai fi cãlcat chiar deloc pe tãrâmul poeziei dacã într-o zi, ţopãind cu graţie din articol în articol pe net, n-aş fi dat peste un concurs al cãrui regulament nu m-ar fi trimis pe site-ul unui magazin online de tip outlet, axat pe lenjerii de pat. Mno, cum pot fi lenjeriile de pat la outlet? Habar n-aveam cã existã aşa ceva, eu credeam cã numai chestiile care trebuie sã fie la modã, gen încãlţaminte, accesorii sau îmbrãcãminte, pot ajunge la outlet. Ei bine, magazinul în cauzã furnizeazã produse la cele mai mici preţuri, fiind primul de acest tip din România. Am intrat de curiozitate, neaşteptându-mã la cine ştie ce, şi am avut surpriza, nu numai sã gãsesc unele dintre cele mai frumoase imprimeuri pe care le-am vãzut eu vreodatã, dar şi sã dau peste tehnologie de care n-auzisem în viaţa mea! 3D şi 5D?! La lenjerii de pat ?! Ce fel de OUTLET este ãsta, fraţilor? Mie mi se pare cã vine dintr-un viitor SF, nu cã este ceva deja depãşit! 

“Ce legãturã este între poezie, inspiraţie şi lenjeria de pat?”, veţi zice… Una mare de tot, vã rãspund, deoarece unele dintre modelele la care m-am uitat au declanşat ceva în acea parte a creierului meu, încuiatã cu şapte lacãte de mulţi ani. Si iatã-mã şoptind din nou cuvinte “asortate”, ritmate, dansând prin aer cu graţia unor zâne diafane. “Stai puţin…”, zvâcneşte cealaltã parte a creierului meu, aceea care a citit prea multe cãrţi despre cãlãtorii în timp, porţi stelare şi tehnologie extraterestrã. “Nu cumva 3D şi 5D-ul ãsta este vreo trecere secretã cãtre un univers paralel?”. Ba chiar la promotie, ca in aceasta perioada este 1+1 gratis. 

 
Ce este sau ce nu este, cert este cã imaginile par sã te cuprindã şi sã te absoarba spre alt loc, unul de vis care mie mi-a descãtuşat încã o data dorinţa de a vorbi în versuri. Iatã ce a ieşit!

  Mergeam pe strãzi, la întâmplare, cu gulerul ridicat

Si ploaia rãpãind în borul lãsat al pãlãriei.

Mergeam ca un câine zgribulit, dar mândru de libertatea sa

Si singurii martori ai orgoliului meu naiv erau siluetele caselor, abia desluşite pe sub bolţile de ploaie.

Doar eu şi acest drum al oraşului de piatrã pe care rãtãcesc în delir,

Impãrtãşindu-mi fericirea zidurilor aburite de rãsuflarea dinlãuntrul lor.

S-au rãtãcit în mine pãsãri

Venind în stoluri de departe,

Dând cântul lor luminii moarte

Din lemnul unor stinse ruguri.

Le aşteptam cu viaţa toatã

Sã-mi coloreze cerul gol

Si sã-mi strãbatã zborul lor

Mãsura fiinţei ca pe-o hartã.

 

   Eu sunt ultima licornã!

Lângã mine se dezgheaţã

Duhul apelor de mai,

Iarba creşte în fâneaţã

Si pe iarbã rãsar cai.

Cornul meu se rãsuceşte,

Cu lumina-i de smarald,

In rotunzii solzi de peşte

Incrustaţi în iazul cald.

M-am şters la ochi de stropii de luminã,

Am şters şi geamul aburit de nori

Si-abia atunci vãzui cã-n biata mea grãdinã

Se rãsuceau tulpinile de flori!

In incheiere, va invit sa faceti un exercitiu de imaginatie, daca aceste lenjerii de pat va inspira, si sa participati la randul vostru la concurs. Nu trebuie neaparat sa aveti blog, va puteti inscrie articolul la sectiunea "Contact", pe  http://concursuldeblogging.ro unde este gazduita competitia. Succes!