Silmarillion

Ok, din punctul meu de vedere "Silmarillion" este o carte care se adreseaza unui public extrem de specific. Acela care rezista unei lecturi de peste 400 de pagini fara neam de dialog, in stil biblic sau "din legendele popoarelor".
J.R.R.Tolkien este autorul "Stapanului inelelor" si al "Hobbit"-ului, dar daca va imaginati ca povestea este simpla si sprintena ca in filme, va inselati amarnic. Acum, dupa ce am citit stramosul celor doua carti mentionate, am capatat un profund respect nu numai fata de scriitor, dar si fata de scenaristii filmelor care au reusit sa extraga esenta din uriasa cantitate de povestiri pe care au avut-o la dispozitie.

Totul a inceput cu recenzia pe care am citit-o pe site-ul libris.ro de unde am cumparat-o. A fost prima data cand am aflat ca J.R.R.Tolkien a scris cateva carti ce preced trilogia "Stapanul inelelor". Evenimentele din Silmarillion se petrec cu mult timp inainte de cele cunoscute publicului prin ecranizarile de mare succes si reprezinta inceputurile lumii fantastice in care are loc confruntarea popoarelor de elfi, oameni, gnomi sau orci. Asadar, daca nu ati citit inca seria, va recomand sa o luati pe indelete, cu prima carte, ca sa pricepeti exact de unde vin personajele si conflictele.
Drept sa spun, eu n-am stiut ca J.R.R.Tolkien a trait la inceputul secolului XX, eu il vedeam contemporan cu noi, asa cum este George R.R.Martin (da, tot cu doi de R, curios, nu?) cu a sa "Urzeala Tronurilor". Fiul autorului, Christopher Tolkien este cel care s-a ingrijit de publicarea scrierilor tatalui sau si este si cel care prezinta Cuvantul Inainte pentru Silmarillion, o explicatie data in 1977 din care aflam ca ciornele cartii dateaza inca din 1917.
"Silmarillion" este o epopee uluitoare prin amploarea actiunilor, numarul personajelor si scara de timp pe care o parcurge. Este o Creatie similara Vechiului Testament pentru ca prezinta Primul Ev al Lumii izvorate din imaginatia scriitorului. Am stat de multe ori si m-am intrebat cum este posibil ca mintea unui om sa fie atat de vasta, sa duca in paralel atatea fire de naratiune, sa descrie atatea amanunte fizico-geografice. Indiferent ce gusturi ai avea in materie de literatura este imposibil sa nu admiri fabuloasa imaginatie a lui J.R.R.Tolkien. Omul acesta pare sa se fi transpus intr-o lume paralela, atat de vii si colorate sunt intamplarile si peisajele.
Va recomand sa cititi cu atentie Prefata celei de-a doua editii si fragmentul dintr-o scrisoare adresata de autor lui Milton Waldman, redactor la Editura Collins, scrisoare in care J.R.R.Tolkien isi expune argumentele cu privire la publicarea Silmarillionului si a Stapanului Inelelor in acelasi timp. Scrisoarea are peste douazeci de pagini, dar merita efortul de a deslusi logica unei minti stralucite. Scriitorul marturiseste ca a inceput sa inventeze povesti inca de cand a invatat sa scrie si nu s-a mai oprit niciodata, a inventat limba elfilor, a creat numele cu sonoritati de legenda ale personajelor, harta lumii pe care o prezinta, cum a vrut sa construiasca acele mituri si basme pe care tara sa, Anglia, spre deosebire de alte popoare, nu le avea.
La final, cartea este completata de un soi de genealogii, observatii privind pronuntia numelor, un dictionar...este teribil de complexa!
Am citit Silmarillion cu greutate la inceput, de-abia descurcandu-ma in toate amanuntele ce navaleau peste mine. Primele 100 de pagini, pana am depasit faza Creatiei si mitul cosmogonic, au fost chinuitoare. Repet, este un text in care dialogul aproape nu exista. Cuvintele curg ca o melodie, ca o litanie, au ritm, daca citesti seara, inainte de culcare, probabil ca te va lua somnul. Dar pe la jumatatea cartii am inceput sa ma inviorez. Actiunea se precipita, personajele sunt urmarite mai mult timp. Fiind o istorie, nu exista personaje principale de care sa te atasezi. Multiplele povesti urmaresc in special soarta elfilor si prea putin a oamenilor care apar mai tarziu in aceasta cronologie.
Daca vreti sa achizitionati aceasta carte, va recomand sa gasiti intai un fragment din text si sa vedeti daca rezistati acestui stil. O recomand din suflet copiilor si adolescentilor. Faptele nu sunt prezentate in modul agresiv in care au fost realizate ecranizarile cinematografice. Nu veti gasi nimic sangeros, deplasat, exagerat, nu veti gasi maceluri, sex, tortura, horror, nici macar in cele mai intunecate fragmente sau cele mai negative personaje.
De ce se numeste "Silmarillion?". Pentru ca are in centru trei silmarili, niste nestemate create de unul dintre regii elfilor, pietre cu puteri nemaivazute ce pot modela insasi fata lumii, oferind lumina, caldura, pace. Un motiv mai mult decat suficient pentru ca multi sa doreasca sa le posede si sa duca razboaie pentru a le obtine.