Translate

luni, 3 octombrie 2016

Zece motive ca sa-ti iei un coltar extensibil

Nu cred ca a fost vreun moment in viata mea in care sa n-am probleme cu...spatiul. Spatiul de locuit, nu cel extraterestru, desi si cel extraterestru imi ridica permanent mari semne de intrebare. Pana la profunzimile spirituale ale eterului insa, m-am lovit constant de de misterele amenajarii mai concrete a spatiului fizic din realitatea imediata.
Cu alte cuvinte, am trait in permanenta intr-un apartament vechi, de sorginte comunista, adica prost conceput si imposibil de mobilat. A, da! Cu exceptia catorva ani in care am "trecut" printr-o garsoniera, inainte de a avea propria familie.
Stiti cum sunt apartamentele vechi. Pe un perete ai geamuri si calorifere, pe altul ai usa, uneori sunt doua usi ca e o camera de trecere, pe alt perete sunt prizele... Cand e vorba de mobilat o astfel de camera, trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare si, orice idei de design ai fi avut inainte, incearca sa inveti sa renunti. Nici un perete nu poate fi folosit ca lumea si rareori ai un colt intreg pe care sa te desfasori. In astfel de cazuri mobilierul trebuie sa fie eficient, sa ofere multe posibilitati intr-un volum cat mai mic, sa fie compact.
Avand in vedere criteriile de mai sus, coltarele extensibile au fost Sfantul Graal al cautarilor mele. Sa nu credeti ca aceste piese versatile nu existau si pe vremea comunistilor. Existau, dar erau oarecum de lux. Nu ca pret, ci datorita faptului ca erau destul de rare. Cine avea un coltar in casa, se chema ca e ceva de capul lui. Asta nu m-a impiedicat sa tanjesc dupa ele.
Acum exista puzderie. Si eu tanjesc in continuare. Consortul a adus ca "zestre" setul clasic format din canapea cu doua fotolii, asa ca o noua achizitie a iesit din discutie la acea vreme. Numai ca acum arcurile canapelei au cedat, tapiteria s-a ros, a facut gaurele. Eu rad diabolic in gand si astept la cotitura ca mostenirea de la soacra-mea sa-si dea obstescul sfarsit. Intre timp prospectez piata si inventariez motivele pentru care imi doresc un coltar. Iata-le:

1. Valorific mai bine spatiul decat in cazul canapelei si fotoliilor imprastiate pe toti peretii.

2. Incapem toti trei, ca sa ne uitam la tv, iar consortul poate trage un pui de somn lejer pe lateral fara sa ne inghesuim.
3. Bratele late si plate pot inlocui masuta de cafea, mai ales ca eu nu am una deoarece ne-ar incurca trecerea prin living.
4. Sunt extensibile si se poate obtine un pat cu doua locuri pentru vizitatori.

5. Unele pot avea parti mobile sau detasabile pentru a se transforma dupa nevoi, pot avea si spatiu de depozitare dedesubt.
6. Pot fi tapitate cu piele ecologica si usor de intretinut.
7. Le poti lua in rate cum este cazul celor de la Naturlich mobilier und decoratiuni
8. Pot fi extensibile pe dreapta sau pe stanga in functie de coltul pe care vrei sa le asezi.
9. Le gasesti in diferite stiluri, de la modern la retro, dupa gust.
10. Sunt rezistente, pe cadru de lemn si arcuri, si extrem de estetice
As mai spune doar ca sursa acestor coltare multifunctionale este o companie cu o traditie de douazeci de ani, traditie nemteasca de lucru facut cu spirit de raspundere. Brandul Naturlich se lauda cu produse in care este folosita o tehnologie unica de furniruire a placilor de pal si imbinare cu elemente de lemn masiv.Nu ofera numai coltare, ci o gama mult mai larga de mobilier pentru toate tipurile de camere. Mie mi-au placut coltarele extensibile deoarece sunt tare dichisite, parca vad o gramada de perne insirate pe ele si pe mine in varf, lafaindu-ma ca un sultan.
Inspiratia pentru spatii mici o aveti mai jos.

14 comentarii:

  1. Îţi doresc să te înnoieşti cât mai repede, dar nu de nevoie. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, dar cred ca de nevoie o voi face, deja simt arcurile rupte de la canapea. Cat despre coltar, mi-as redecora tot living-ul in jurul lui sau macar as rearanja.

      Ștergere
  2. Un coltar alb ne-a salvat si noua sufrageria... apoi am plecat din tara :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca acest stil de mobila poate inviora o camera chiar daca restul sunt cam ponosite. Oricum, mi se pare extrem de practic.

      Ștergere
  3. Iubesc colțarele! Ca și Mona, primul l-am cumpărat din bănuții mei, în casă în Germania... apoi am revenit în România :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce-i drept coltarele sunt utile, mai ales pentru sufragerie, eu l-am folosit toata vara pentru ca acolo am aerul conditionat si sufrageria a devenit resedinta de vara. :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar arata foarte bine, mi-ar placea si mie un coltar, primul imi place mult!

    RăspundețiȘtergere
  6. frumoase si de calitate! Lucru nemtesc! Singura recomandare pe care as face-o tuturor, este sa aleaga materiale textile usor lavabile, nu piele sintetica (ecologica). Cu timpul se crapa, indiferent de cât de bine ai întretine-o.
    O sa arunc si eu o privire pe site, ca tot sunt la faza de schimbari mobilier!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu prefer textilele din cauza varietatii de culori si imprimeuri, dar pielea ecologica mi se pare mai usor de intretinut. Totusi as lua cu fata de textil, n-as rezista la o culoare vie.

      Ștergere
  7. Am deja unul :)
    A fost prima piesa de mobilier cumparata pentru noul nostru apartament, alaturi de o masuta de cafea pe rotile, si l-am gasit util in ciuda faptului ca apartamentul are trei camere spatioase.
    Doream sa las cat mai mult spatiu liber si de aceea am cautat in disperare mobile cat mai "suple".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu agreez fotoliile masive, a fost greu sa le gasesc un loc intr-o sufragerie mica. As putea scapa de ele cu un coltar.

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.