Frumusetea-eternul (chin!) feminin

Asa as parafraza titlul unei carti aparute in Colectiile Cotidianul-Enciclopedica, una dintre cele mai reusite si complete colectii de mini-carti aparute vreodata cu o publicatie. Carticica se numeste de fapt « Frumusetea, o istorie a eternului feminin » si il are ca autor pe francezul Dominique Paquet (cine altcineva decat un francez putea scrie o astfel de analiza!). Daca nu v-a interesat sa cumparati la momentul aparitiei aceasta carte, va recomand sa o cautati si sa o cititi...va va informa, amuza, culturaliza in cel mai placut mod posibil.

Cartea chiar este o istorie a canoanelor si gusturilor societatii privind definitia frumusetii feminine. Unele informatii sunt atat de uluitoare, incat stai si te intrebi ce era in capul oamenilor cand se gandeau la asa ceva. De aceea va voi selecta cateva lucruri din aceste pagini, in ideea ca vor fi o lectura amuzanta.

In Evul mediu fruntea unei femei trebuia sa fie ca o fereastra, larg deschisa, inalta, epilata si lucioasa !  Acesta era un canon obligatoriu. Parul apare ca o coroana in jurul fruntii. Femeile se epilau aplicand o sulfura naturala de arsenic cu var nestins sau var fiert in ulei. Odata craniul dezgolit, acesta se ungea cu alte substante menite sa impiedice reaparitia parului considerat dizgratios, precum sangele de liliac sau de broasca sau suc de cucuta.

In timpul Renasterii corpul uman era o considerat o opera de arhitectura in care toate elementele fetei de exemplu, respectau niste proportii extrem de precise: distanta verticala dintre baza barbiei si orizontala narilor va fie egala cu o treime din inaltimea fetei si multe altele. Femeia trebuia sa posede trei lucruri albe: pielea, dintii, mainile si trei lucruri rosii: buzele, obrajii, unghiile, precum si trei lucruri negre : ochii, sprancenele, genele.

Frumusetea nu putea fi decat blonda, iar femeile venetiene ating culmi de maiestrie in vopsirea parului. Aplicau « bionda », o mixtura pentru a face parul blond, uscau parul la soare si obtineau blondul aramiu, zis si venetian. Isi frecau dintii o data pe saptamana cu un amestec de pulbere de margean, sange de dragon, tartru de vin alb, os de sepie, sambure de piersica si scortisoara. Pielea trebuia sa fie atat de transparenta incat sa se vada vinul alunecand pe gat. Mainile erau inalbite cu manusi purtate peste noapte, al caror interior era inmuiat in amestec de miere, mustar si migdale amare si era spalat apoi cu ulei de smirna.

In sec. XVIII se purta frumusetea ftizica, bolnavicioasa, cu alte cuvinte daca erai tuberculos si tuseai de mama focului, erai la mare moda ! Asta in lumea culta a artistilor simandicosi, pentru ca la nivelul burgheziei, neatinsa de astfel de fandoseli, trebuia sa fii « moale si grasa », durdulie, cu gropite, carnoasa...deh, aveau gusturi mai grobiene. Daca nu erai opulenta, aveai la dispozitie sani din cauciuc parfumat care palpitau cu ajutorul unui mic resort plasat in spatele taliei (mult mai sanatos decat implantul de silicoane !)

Unul dintre produsele cosmetice faimoase era balsamul de Mecca diluat cu ulei de migdale dulci sau cu lapte....exfolia si innalbea pielea. Pentru a obtine alura fantomatica, femeile isi dadeau cu un fard galben-portocaliu, paloarea stil « galben ca lamaia » era chintesenta pasiunii !

As putea continua asa la nesfarsit, dar eu zic sa faceti rost de carte si sa va delectati singuri...aveti de ce sa va minunati !
Va recomand Conditia umana de Andre Malraux, poate reusiti sa intelegeti ceva din excentricitatile civilizatiei noastre.