Cateva explicatii necesare

Fotografiile postate de mine in cadrul rubricii “Miercurea fara cuvinte” au fost facute, asa cum am precizat, in parcul castelului Micul Trianon din comuna Floresti-Prahova. Revin cu informatii despre acest monument deoarece am citit o stire imbucuratoare de curand. Am vizitat ruinele castelului si parcul aflat in paragina, de doua ori, dar eram interesata mai mult de speciile deosebite de arbori folositi pentru amenajarea parcului. Am sa redau mai jos datele, ca sa vedeti de unde s-a plecat si unde se va ajunge in incercarea de salvare a acestei bijuterii arhitectonice si amenajistice, cu precizarea ca textele sunt preluate partial din articole de presa, partial sunt observatiile mele, iar fotografiile imi apartin. Pentru articolele din ziare as fi vrut sa precizez sursa, dar nu mai stiu cand si unde au aparut.

 ISTORIA : Istoria “ Micului Trianon” incepe prin 1826-1830 cand, pe ruinele unei cladiri mai vechi, vornicul Grigore Cantacuzino a vrut sa ridice un castel, alaturi de o intreaga suita de cladiri anexe, birouri, grajduri dar si un pavilion pentru oaspeti. Fiul Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit Nababul, a mers mai departe cu ambitia de a face din acest castel o bijuterie arhitectonica dar si peisagistica nemaiintalnita pe aceste meleaguri, aceasta fiind si dorinta nepoatei sale Alice. Astfel ca, pe o mosie ce se intindea pe 150 ha, de-o parte si de alta a raului Prahova, Nababul a tocmit o figura proeminenta a arhitecturii romanesti, Ioan.D.Berindei si mesteri francezi, italieni, greci, pentru a modela peisajul si pentru a ridica “Palatul Domnitei”, nume consacrat in Monografia com.Floresti. Construirea “Micului Trianon” a fost definitivata in intervalul 1910-1914, in final rezultand camere in stil neoclasic francez asa cum era modelul dupa care se inspirasera realizatorii, Trianonul parizian. In spatele sanatoriului exista un locas sfant construit de tatal Nababului si pictat de Tattarescu. In 1918, dupa moartea Nababului, printesa Alice a plecat in strainatate si nimeni nu a locuit in castelul care a cazut incet, incet in uitare. De-a lungul istoriei “comuniste” s-au gasit diferite destinatii acestui monument, frumusetea arhitecturii neimpresionand de fel autoritatile vremii. Astfel castelul a fost un siloz pentru IAS, unitate militara cu scoala de dresaj canin, spital.
Din ruinele castelului au tot fost furate materiale de constructie pretioase cum ar fi piatra de Albesti-Arges, gravurile, sculpturile, tot ce a putut fi carat si valorificat, pana cand plimbarea printre ruine a devenit nesigura din cauza destabilizarii zidurilor. Prin anii ‘60 s-a hotarat ca aici s-ar potrivi un sanatoriu TBC, nimeni netinand cont de cele mai elementare reguli de siguranta a sanatatii umane atunci cand s-a stabilit introducerea unei astfel de unitati sanitare in interiorul localitatii. In prezent castelul si parcul sufera in continuare de pe urma vecinatatii stranse cu sanatoriul, ideea de boala contagioasa si atmosfera deprimanta ce domneste in curtea impodobita inca de havuze, a spitalului, alungandu-i pe cei care ar vrea sa investeasca in refacerea domeniului. Castelul a fost declarat de Ministerul Culturii “Monument istoric de grad 0”, adica de cea mai mare importanta, incercandu-se realizarea unui plan de salvare a acestuia. Din pacate, acest plan asteapta inca un cadru legal si oamenii potriviti pentru a fi pus in aplicare.

NATURA: Pe domeniul de 150 Ha al Cantacuzinilor isi duceau viata numeroase animale, atat rare cat si comune - fazani, mufloni, cerbi lopatari. Platani,castani comestibili, pini, un helesteu, paraiase, podete, fantani arteziene, poduri de beton…toate amanuntele au fost gandite astfel incat, oriunde te-ai afla sa gasesti puncte de atractie care sa rupa monotonia unui banal peisaj de lunca. 

 Astazi mai dainuie cativa arbori seculari, dintre care un platan de aproape 200 de ani (…si un diametru al coroanei de cca 40 m) iese spectaculos in evidenta, putin mai incolo tinandu-i tovarasie de-a lungul timpului un pin negru la fel de batran. In apropiere strajuieste inca un fost paraias, un podet de beton sculptat astfel incat sa para de lemn, efectul fiind unul cat se poate de realist.

Se remarca in cuprinsul parcului aleile de nuci si de castani, masivele de plop alb, stralucitor in lumina soarelui, vegetatia inalta de apa crescuta acolo unde se mentin baltirile, exemplarele de nuc negru, dud, sambovina cu trunchiul crescut in ciudate rasuciri, trunchiurile batrane prabusite si invadate de o noua vegetatie, macesul instalat pe copaci uscati, bureti imensi rasariti sub coroane batrane. Din pacate pajistea este napadita de buruieni si ciulini, iar otetarul, specie invaziva, a luat in stapanire mari suprafete de teren. Peste toate acestea planeaza soimii care gasesc aici liniste pentru cuiburile lor si suficienta hrana. 

 Parcul a fost imprejmuit cu un zid impozant de piatra, pe o lungime impresionanta, astazi fiind inca in picioare, cu exceptia unor portiuni unde materialul a fost furat, practicandu-se deschideri mari spre localitate. Langa aleea de castani un cioban si-a instalat stana, ridicandu-si adapost, tarc pentru oi, cu alte cuvinte batatorind si distrugand pajistea. De altfel resursele de iarba ale parcului atrag frecvent si turmele de vite, fara ca nimeni sa se sesizeze asupra distrugerilor iremediabile rezultate in urma pasunatului. De undeva din susul pantei, dinspre spital, ca si cum simpla prezenta a acestuia nu ar fi de ajuns, scurgeri de apa menajera impurifica solul si vegetatia. La ora actuala nu se cunoaste exact impactul pe care il are existenta in zona a spitalului TBC sau faptul ca pacientii circula liber, bucurandu-se de vecinatatea parcului. Din loc in loc, nelipsitele depozite de gunoaie vin sa strice armonia acum salbaticita a peisajului. Se poate spune ca la ora actuala vegetatia din parcul “Micului Trianon”, in lipsa unei maini ferme care sa restabileasca ordinea initiala, evolueaza intr-un fel propriu, dupa stravechile legi ale naturii. Chiar si asa, sunt usor de recunoscut principiile dupa care a fost amenajat acest spatiu, farmecul de astazi al parcului constand tocmai in aspectul decadent, in patina ruinelor care abia mai sugereaza opulenta de altadata.  

VIITORUL: Cineva mi-a trimis pe mail un articol cu o declaratie a primarului comunei Floresti care sustine ca, in sfarsit, se va porni la restaurarea castelului care va fi transformat in centru de conferinte, ambasadorul Frantei in Romania aratandu-si sprijinul pentru acest proiect. Mostenitorii Nababului, adica familiile Cantacuzino, Sturza si Bibescu au vandut la un moment dat proprietatea unui anume Radu Tudorache, intreprinzator multimilionar (in euro!), detinator a nu mai putin de 15 firme. In 2012 au inceput lucrarile, au fost adusi mesterii pietrari din Franta pentru a se recupera toata piatra originala. Exteriorul va fi pastrat, in interior vor exista amenajari moderne.

CONCLUZIA: Zau daca nu vreau sa traiesc s-o vad si pe-asta! Castelul e un dezastru, s-a furat din el la greu, sunt curioasa cum se va reface exteriorul. Arata efectiv ca o coaja de ou, gol pe dinauntru si periculos pe deasupra. Sanatoriul TBC din vecinatate e o piaza-rea de-a dreptul. Se zice chiar ca, din cauza faptului ca bolnavii merg in parc, solul ar fi contaminat...Dar sa nu dau cu batul, asta e ce se zvoneste. Oricum, ce centru international de conferinte ar fi ala cu ftizicii in coaste? Langa zidul parcului dinspre localitate se intinde fabrica de anvelope Michellin, alt obiectiv “fermecator”. Parcul in sine este o minunatie, un fel de rai al arborilor seculari. Daca nu se reameneajeaza si parcul, asa cum a fost, ar fi mare pacat! Cica sunt necesari 20 de milioane de euro pentru restaurare...m-as mira sa fie suficient. Inauntru nu ai ce consolida ca nu mai exista zidurile, sunt doar mormane de materiale, trebuie luat totul de la zero. Cred ca o sa manance mai multi bani decat daca-ar fi fost reconstruit in intregime. Dar sa nu disperam ca va fi munca in zadar. Castelul este emblematic (si fantomatic) pentru o anumita epoca. Nu degeaba s-a filmat o serie din Nemuritorul aici...Ar fi extraordinar sa-l vedem repus pe picioare!