Puşca şi cureaua latã, badigard eram odatã!

De câte ori plec sau vin de la seviciu traversez printre maşinile parcate pe trotuarul lat…Atât de lat încât se poate parca lejer. La fel de lejer poate sã îţi disparã maşina deoarece se practicã “ridicatul” autovehiculelor parcate ilegal. Care parcat ilegal este luat în considerare numai în faţa magazinului de lângã mine unde este şi capãt de troleibuz. Pe laterale se poate parca fãrã griji. Pietonii îşi trag burta şi se strecoarã printre botul maşinilor şi gard. Intr-o varã, cred cã mã îngrãşasem mai mult ca de obicei, n-am mai încãput în cei 20 cm de trotuar liber şi mi-am agãţat fusta. Fusta s-a rupt dar am considerat cã nu era de vinã şoferul cocoţat pe trotuar ci eu pentru cã mã îngrãşasem!

Printre maşinile veşnic prezente pe trotuarul şi pe traseul meu se aflã SUV-ul unei firme de pazã. Bãieţii au o muncã extrem de grea deoarece stau cu orele în acelaşi loc şi pãzesc bãncile de cartier. “Pe” bãnci nu le atacã nimeni deoarece suntem în Ploieşti şi nu în America, deci apãrãtorii dreptãţii nu au mai nimic de prestat. Iarna stau cu motorul pornit ca sã se încãlzeascã. Mã întreb cu cât e plãtitã firma de pazã (de cãtre bãnci) ca sã îşi permitã asemenea consum de benzinã. Din când în când gorilele se dau jos din maşinã ca sã se dezmorţeascã şi sã scuipe cojile de seminţe. Dupã n ore de pãzit, în jurul maşinii este un covor negru de coji. Fascinant ce serviciu au ãştia! Dar chiar dacã ar fi lupte de stradã, tot nu înţeleg la ce ar fi buni bãieţii. Este adevãrat cã sunt înalţi, dar au nişte burţi revãrsate peste curele, încât mi-e peste putinţã sã mi-i imaginez alergând sau fãcând vreo figurã mai complex de arte marţiale. Aratã ca nişte butoaie umblãtoare. Ce criteriu o fi fost la angajare? Sã ştii sã scuipi seminţe? Ceva mai încolo pe bulevard este o altã maşinã, cu o altã echipã, cã şi acolo este un sediu de bancã. Aştia o duc şi mai bine cã vara stau rãstigniţi pe bancã (aia de lemn nu sediul pe care îl pãzesc!), scuipã seminţe şi aruncã vorbe dupã puştoaicele care trec pe lângã ei. Mi-aduc aminte cã într-un an când mã plimbam cu copilul pe corso, vãd un tuciuriu traversând agale cu un tomberon de gunoi din acela pe douã roţi. Era evident cã nu e tomberonul lui de-acasã. Probabil îl gãsise în faţa unei curţi…Se duce glonţ pe lângã bãieţii care stãteau la taclale şi rãstoarnã tomberonul lângã trotuar, cã doar nu era sã-l ducã la domiciliu cu tot cu gunoiul altuia, apoi îşi vede tacticos de drum. Din partea badigarzilor, nici o reacţie, NIMIC, deşi la un metru de ei apãruse un deluşor de materie în descompunere. Am simţit cã iau foc. Mã opresc lângã matahale şi le zic vreo douã. Flãcãii se holbeazã la mine, probabil nepricepând de ce la fac moralã. In cele din urmã, unul dintre ei îmi explicã, amabil ce e drept,  cã ei nu sunt puşi acolo sã pãzeascã bulevardul. Cu alte cuvinte, putea sã se întâmple orice, ei aveau instrucţiuni sã-şi vadã de meserie. Adicã sã scuipe seminţe în continuare. Am recunoscut în sinea mea cã tipul are o oarecare logicã şi mi-am vãzut de drum. Dar plinã de nervi. In concluzie, îmi doresc cu disperare ca cineva sã jefuiascã una din bãncile de lângã mine, sã-i vãd şi eu pe bãieţi în acţiune. Sunt curioasã cât sunt de agili, cum sprinteazã, cu şunculiţele acelea tremurând pe lângã ei, dupã hoţi, fãrã sã-i loveascã damblaua dupã doi paşi.