Sau amândouã?
Stiu cã pentru unii
dintre voi subiectele sunt delicate, nu ştiţi ce sã credeţi sau le consideraţi
prostioare sau preferaţi sã mai citiţi şi sã fiţi echidistanţi. Un timp aş fi
zis cã cele douã aspecte se exclud. Creştinismul nu este compatibil cu teoria
unor vieţi succesive, mult prea exoticã pentru aceastã parte a lumii. Apoi,
gândindu-mã la faptul cã Iadul, ca şi sursã a rãului sau ca şi loc de penitenţã
a celor pãcãtoşi în viaţa de apoi, nu este descris nicãieri în Biblie,
simbolistica Cãrţii Cãrţilor te poate
duce cu gândul la orice variantã.
Pe mine m-a tãiat capul cã Iadul ar putea
însemna de fapt reîncarnarea, reîntoarcerea pe Pãmânt şi trãirea unei noi
vieţi, ocazie pentru a îndrepta lucrurile greşite sau neterminate din viaţa
anterioarã. Cum traiul cotidian este din ce în ce mai stresant şi plin de
negativism, mi se pare foarte probabilã aceastã teorie. Iadul ar putea fi un simbol
al zbaterii noastre continui şi al unui cerc din care nu vom putea scãpa,
pentru a ascede într-o lume superioarã, decât dacã devenim mai buni în aceastã
lume chinuitã. Totul ar putea fi doar un soi de examen pe care ar trebui sã-l
trecem. Probabil ideea mea nu este ineditã, cã n-oi fi eu cine ştie ce
filozoafã din naştere (cum se autointituleazã Ber-Becali de exemplu), dar de-a
lungul anilor mi s-au “întâmplat” câteva vise ciudate, aşa cum avem toţi din
când în când. Uneori nici nu ştim ce ar putea însemna, alteori par mai clare…Ei
bine, visele mele au fost scurte dar extrem de intense ca şi senzaţii şi
sentimente. In primul vis m-am vãzut pe un câmp, eram un copil zdrenţãros şi
amãrât, cerşetor probabil şi am avut impresia cã m-aş fi aflat undeva, cândva,
în Evul Mediu. Imprejurimile erau de-a dreptul sumbre, colorate în nuanţe
cenuşii. In al doilea vis eram un bãrbat tânãr, sãrac şi mã vedeam pur şi
simplu muncind pe câmp, dând la sapã. Ca perioadã, eram de data aceasta pe la
începutul secolului XX…Visurile mi-au lãsat un gust amar, erau deprimante. Dacã
ele reprezentau vieţile anterioare, era clar cã fusesem cam chinuitã. Nu am
uitat niciodatã cele douã imagini deşi au trecut câţiva ani buni de atunci. O a
treia experienţã am trãit-o ceva mai recent, mai exact acum 8 ani. Eram
însãrcinatã, mai aveam puţin pânã sã nasc. Am visat cã mã uitam într-o oglindã
mare, ovalã, cu o ramã frumos ornamentatã. Mã uitam în oglindã dar în loc sã-mi
vãd propria imagine, vedeam un bãiat de vreo 20 de ani, foarte frumos, cu
pielea alba şi un pãr negru lucios, drept, lãsat un pic mai lung pe gât, cu breton.
Bãiatul nu fãcea nimic, doar stãtea şi mã privea cu o expresie indescriptibilã
de nostalgie, cu capul puţin lãsat pe umãr, avea un surâs şãgalnic şi iubitor
în acelaşi timp. N-am sã uit niciodatã faţa aceea! Interesant este faptul cã
era îmbrãcat modern, cu nişte blugi, dar în sus avea doar o vestã trasã direct
pe piele, ceva în genul rockerilor mai degrabã. Avea o atitudine de şmecheraş,
cu degetele vârâte neglijent în buzunare. Cred cã în momentul ãsta vã spuneţi: “Ia
uite-o şi pe-asta! Hormonii i-o luaserã razna de la sarcinã şi visa bãieţi
tineri.” Poate cã aşa aş fi gândit şi eu, dar expresia de pe faţa acelui bãiat
era ca şi cum ar fi spus: “Mamã, uite-mã, eu sunt, îmi pare bine sã te cunosc!”
Stiu cã m-am trezit dimineaţa destul de tulbure şi m-am gândit mult timp dacã
nu cumva l-am vãzut pe cel pe care urma sã îl nasc. Poate cã a vrut sã ne
cunoaştem şi sã mã asigure de iubirea lui. Bãiatul meu nu seamanã deloc ca
înfãţişare cu cel vãzut de mine în vis. Dar are anumite trãsãturi de caracter care
nu vin de la nimeni din familie. Este clar cã a apãrut pe lume cu ceva ce nu
i-am dat noi. Ceva care este numai al lui. Si sunt sigurã cã aşa se întâmplã cu
toţi copiii. Se spune cã oamenii încep sã aibã amintiri de-abia de pe la 3-4
ani încolo deoarece ceea ce li se întâmplã pânã la acea vârstã este extrem de
traumatizant pentru ei. De ce oare? Si se mai spune cã, în unele regresii
hipnotice, subiecţii au accesat amintirile din perioada în care erau în pântecul
mamei şi apoi, mai departe, din viaţa anterioarã. Sunt multe semene de întrebare. Am vrut sã vã
povestesc aceste lucruri pentru cã sunt sigurã cã aveţi şi voi tot felul de
vise. Nu le “dosiţi”, nu le ignoraţi, nu le uitaţi instantaneu dupã ce vã
treziţi. Pot fi purtãtoare ale unor mesaje reale, oricât de neserioase sau
incredibile par aceste întâmplãri. Analizaţi-le. S-ar putea sã aveţi unele surprize!
Draga mea, si eu cred in vise, si mi s-a parut foarte interesant articolul tau. Eu am avut un vis foarte ciudat in care mi-am vazut alesul, l-am visat atunci cand se pune busuioc sub perna,sotul meu era undeva foarte departe de mine, era printr-o zona plina de nisip, lucra in cadrul armatei, si construia un avion, ceva ca sa vina sa ma salveze pe mine, deoarece era sfarsitul lumii, iar eu alergam sa imi salvez cei doi copiii baiat si fata:).Imi scria o scriosare, si sincer am simtit atata dragoste fata de el, si dragostea lui fata de mine, incat parca nu era vis.. Nu l-am gasit nici pe el pe cel din vis, pentru ca sunt divortata, si am doar un baiat, deci nu stiu daca il voi intalni vreodata..
RăspundețiȘtergereNici nu stii ce sa mai crezi, poate visam scene din tot felul de vieti pe care le-am trait, poate avem undeva stocate aceste amintiri si noaptea ies la iveala.
ȘtergereDin păcate, uit - fără să vreau - visele imediat ce mă trezesc. Mi s-a întîmplat uneori să ţin minte unele vise, nu ştiu de ce. Ştiu în schimb că am avut de cîteva ori - cel puţin de două ori - senzaţia de deja vu. Ceea ce visasem cu ochii minţii, am am văzut cu ochii în viaţa reală. Mai mult decît atît, într-un anumit loc, Abaţia Melk, am avut o senzaţie teribilă de disconfort în preajma locului recunoscut în vis. Nu caut explicaţii. Iau lucrurile aşa cum sunt pentru că ştiu că-s prea multe lucruri inexplicabile pentru mintea omenească, pe această lume. Am eu o teorie dar, este prea complicată pentru a o putea rezuma cumsecade în cîteva propoziţii. :)
RăspundețiȘtergereAi dreptate, nici eu nu prea mi-am gasit cuvintele pentru postul de mai sus, sentimentele sunt greu de zugravit!
ȘtergereMajoritatea curentelor religioase admit faptul ca viata pamanteana nu este altceva decat o temnita a sufletului. Singura lui scapare din acest Iad terestru ar fi aflarea unui anumuit adevar sau revelatie divina, singura capabila sa-l elibereze. Crestinismul are si el asemenea idei, pastrate totusi pentru cei initiati.
RăspundețiȘtergereOricum, indiferent ca recunosc sau nu, toate religiile accepta caracterul premonitoriu al viselor sau capacitatea lor de rememorare a unor vieti anterioare ori paralele. Visele fiind considerate niste portaluri, "oglinzi", ferestre prin care poti trage cu ochiul fie la trecut sau la viitor. De asemenea, unii cred ca insasi viata noastra este de fapt o succesiune de vise, o inlantuire de experiente pe care inconstient le uitam pentru a face loc unei alte vieti, si tot asa...
Concluzia este ca, la fel ca si voi, nici eu nu stiu ce sa cred, dar nu incetez niciodata sa ma intreb care e rostul a tot ceea ce se intampla, fie vis sau veghe.
Deci pana la urma chiar traim intr-o Matrix, o lume creata de creierul si simturile noastre! Cum o fi aratand realitatea...in realitate?
Ștergere