Translate

joi, 5 iunie 2014

Despre pasari, balti si prognoza meteo...

Saptamana trecuta, fix in ziua in care se anunta codul portocaliu si toata lumea era pe metereze, asteptand sa ploua pe ruptelea, ne programasem o iesire de serviciu intr-o zona cu balti pe care nu o mai vazusem de multicel... Numai ca eu, mai firoscoasa, cand am auzit ce deluvii anuntau astia la tv, am dat inapoi. Dimineata privisem cerul cu mare incordare, de la etajul 10, si concluzionasem ca era prea negru in toate directiile, ca sa batem drumul pe coclauri. Credeam eu ca vin potopuri imposibil de depasit... Am luat o teapa de zile mari , ca Ploiestiul a fost doar innorat, fara sa vedem vreo picatura din mult trambitata ploaie cu spume, ba chiar era caldicel si foarte placut. Cu mare necaz din cauza zilei pierdute am reprogramat iesirea pentru astazi.

Asadar, azi de dimineata am purces inspre sud-estul judetului, adicatelea spre campie, sa mai schimbam altitudinea si sa revedem o zona protejata numita Campia Gherghitei. Este o arie naturala declarata pentru pasari exclusiv, inca din anul 2011, o zona plina de balti naturale sau artificiale, functionand ca si crescatorii de peste. Adevarat magnet pentru pasaretul de apa! Peste 100 de specii! Stufaris la greu, fix ca in Delta... In timp ce rulam pe soseaua cu gropite, spre Fulga si Salciile, din cer ne tarcaia cea mai rece si imposibila ploaie, iar la radio o domnisoara ne anunta senin ca maxima va fi intre 19 si 28 de grade. Am mestecat in surdina niste injuraturi la adresa specialistilor in vreme, ca de doua zile ne ameninta cu 28 de grade, iar temperatura a scazut asa de tare, ca mi-am scos din nou sacoul gros din sifonier. Erau 14 grade la Ploiesti cand am plecat. Ce mai inceput de iunie!
Drumurile din comune erau desfundate acolo unde nu era asfalt, iar apa navalise peste tot, n-a fost posibil sa ne apropiem prea mult de malurile baltilor. Din stufaris se auzea un concert grozav de caraieli si ciripituri, semn ca pasaretul pe care voiam sa-l pozam statea la adapost. Noroc ca nu batea si vantul, asta ar fi pus capac escapadei. Pe una dintre baltile primariei din Salciile, amenajate pentru pescuit (taxa 30 lei, daca va intereseaza) am avut surpriza sa dam peste un nenea pescar pe jumatate gol, cu haina groasa si sapca, dar fara pantaloni. Nu era pervers, dar cazuse in apa si avea budigaii la uscat cum ne-a explicat, lejer jenat de situatie (avea un slip, stati calmi!). Ne-am udat zdravan la picioare, am adunat noroi din belsug pe incaltari, ne-a stropit o ploaie in etape, dar am prins cateva pasari in poze. De la Salciile ne-am hotarat sa mergem si spre Bodesti-Gradiste, acolo unde sunt cele mai mari lacuri si cea mai mare parte a ariei protejate. Am facut-o si pe-asta, dar ne-am afundat pe niste drumuri atat de innoroiate, incat am crezut ca ramanem pe-acolo. Cand am ajuns inapoi intr-un Ploiesti uscat, uscat, si mai cald pe deasupra, nu ne-a venit sa credem ca in urbe nu plouase mai deloc. Mai jos aveti pozele, cu mentiunea ca pe cele mai reusite, facute de colega mea mai priceputa, vi le arat altadata. La prima foto, cea cu cuibul de barza, ne-am dat jos pe sosea, ca era pe un stalp, langa case, la inaltime nu prea mare. O tanti care ne-a depasit s-a uitat lung la noi, nu pricepea ce pozam, a saltat ochii si o fi zis ca orasenii nu sunt prea zdraveni de se agita atat pentru o barza. Ceea ce nu stie femeia, probabil obisnuita de ani de zile sa vada cuiburile mari in sat, este faptul ca berzele nu mai sunt atat de multe ca altadata, dispar incet din satele noastre si tocmai de aceea sunt in prezent ocrotite.

Cuib de barza si puiul din dotare...cam ciusdit, saracul!
Balta din Fulga
Am vazut zeci de pui de broasca...hrana pasarilor e asigurata!
Balta din Salciile
Pescuitul interzis numai pentru oameni, evident!
Pontonul nu e numai pentru pescari...
Marele lac de la Boldesti Gradiste

7 comentarii:

  1. Asa din poze se vede o iesire frumoasa in mijlocul naturii. Bine, partea cu udatul sau murdaritul incaltarilor nu apare niciunde, doar in text, deci nu s-ar pune, nu? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, partea cu ploaia nu se vede si chiar a fost frumos, dezamagirea noastra a fost ca n-am putut zabovi sa facem mai multe poze.

      Ștergere
  2. Mereu e frumoasa o iesire in natura!

    RăspundețiȘtergere
  3. Să nu te plângi de profesie! E frumoasă şi năbădăioasă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce sa mai zici de meteorologii lu Peste!!! Nici Busu nu le mai nimereste, in fine e o zona frumoasa, ai o meserie care presupune o parte practica destul de interesanta!

    RăspundețiȘtergere
  5. În ultima vreme nici eu nu mă mai iau după vremea de la TV/Radio... mai bine mă uit pe cer. Nu-s nori, e bine; sunt nori... cum mi-o fi norocul :)
    Pare o zonă frumoasă, păcat că n-au ieșit mai multe păsări la plimbare :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In Ploiesti ne pacalim, orasul este adapostit, nu prea vedem fenomene extreme, macar asa sa avem noroc. Daca era frumos aveam timp de stat si de pozat.

      Ștergere

Comentariile la acest articol sunt moderate, nu apar imediat pe pagina.