Ineptiile zilei

Cand am plecat ieri dimineata spre Urziceni, am avut ocazia sa asist la o scena parca rupta din Evul Mediu, in eventualitatea ca in Evul Mediu ar fi existat guri de canalizare.
Ati vazut imaginile acelea din documentarele despre animale istete, in care o vidra pluteste pe spate si sparge cu o piatra seminte pe burta? Sau cu o cioara care ia o nuca in cioc, se ridica in zbor si ii da drumul ca sa o crape? Sau cu o maimuta care foloseste un obiect contondent (atentie, limbaj criminalistic) ca sa sfarame ceva?
Ei bine, cam in stadiul acesta, de animal istet, era si muncitorul de la Apa Nova care se straduia sa miste capacul metalic al canalizarii. Bietul om-maimuta era singur si dotat doar cu ranga de ridicat capace. Numai ca ranga nu facuse fata capacului intepenit zdravan in asfalt, cu scopul evident de a nu fi furat de reciclatorii de fier vechi, iar apanovistul trebuise sa improvizeze...
Am trecut cu masina, incet, uitandu-ma cu profunda uluire cum omul ridica un bolovan teapan si ii dadea drumul de la inaltime, in mod repetat, incercand sa disloce capacul. Cand ne-am apropiat, am observat ca "unealta" improvizata era o bucata de bordura, de unde Doamne iarta-ma o scosese, din bordura de-a dreptul?! Oricum, capacul n-avea cum sa scape teafar din urgia ce se abatuse asupra lui. Ca sa ajunga in canalizare, bipedul stricase deja doua lucruri: capacul si bordura. Mare ti-e gradina, Doamne!

Cremele de maini sunt banale? Incercati manusile la sticla!

V-ati saturat sa tot incercati cremele de maini de pe piata? 

Aveti impresia ca nici una nu va satisface si ati epuizat toate optiunile, scumpe sau ieftine sau cum or mai fi? 

Ati avut o iarna grea si nu mai dati de capat senzatiei de piele aspra sau rosie de pe maini? 

Va confruntati cu dermatite datorate pielii prea uscate sau cu alte afectiuni ce va sporesc starea de disconfort? 

Mainile voastre arata de parca ati sortat cartofi toata ziua? 

Va este jena de aspectul imbatranit si stafidit al mainilor? 

Urmati tratamente epuizante pentru boli de piele?

De ce sa stai pe net degeaba?

Intotdeauna am fost de principiul ca netul este facut sa castigi ceva din el, ca este o sursa inepuizabila de oportunitati daca stii unde sa cauti si cum sa actionezi. Atunci cand am inceput sa scriu pe blog am avut (si) scopul de a beneficia de ceva, candva, dupa ce as fi capatat experienta. Am descoperit o modalitate placuta de a impaca si capra si varza, adica de a scrie ceea imi place, dar si ceea ce mi-ar putea rasplati munca intr-un fel sau altul.
Chestia cu marketingul afiliat a venit mai tarziu si trebuie sa recunosc ca nu am priceput de la inceput cum functioneaza. Nu pot sa ma concentrez si sa inteleg problemele mai tehnice dar, daca imi dau silinta, o fac si pe-asta. Afilierea mi s-a parut interesanta prin faptul ca nu depui multa munca, doar adaugi cate ceva pe blog, eventual promovezi produse interesante. Mi-am promis mie insami sa ma ocup candva, serios, de studierea problemei, de fapt teoria am prins-o, mai ramane sa trec la practica.
Platformele care ofera programe de afiliere s-au dezvoltat in ultimii ani, odata cu interesul crescand al publicului si al companiilor pentru mediul online.

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Scholl Velvet Smooth cu cristale de diamant - concluzii

Am scris AICI despre prima experienta cu pila electronica Scholl Velvet Smooth cu cristale de diamant.

Inainte de a expune cele cateva lucruri care mi-au placut la acest dispozitiv, va arat clipuletul pe care m-am straduit sa il realizez, nu de alta dar este mai elocvent decat orice fotografie sau descriere as putea face eu. Cat despre unele stangacii in filmare, fiti indulgenti deoarece aveam aparatul in poala si incercam sa-mi tin laboanta in dreptul lui, nici n-am stiut ce am filmat pana nu am descarcat pe calculator. Curata aventura!

Recunoasteti personajul?

Fotografia de mai jos are o istorie grea in spate si a fost descoperita in circumstantele descrise AICI fiind prezentata pe blogul doamnei Mariana Gurza de unde am preluat-o si eu. Fotografia a fost gasita de un cercetator CNSAS, domnul Victor Roncea si publicata initial pe marturisitorii.ro

Mi-a sarit in ochi deoarece am citit alaltaieri o stire, nu mai stiu pe ce pagina de pe net, dar nu mi-aduc aminte ca site-ul respectiv sa fi mentionat sursa fotografiilor (erau mai multe). Autorul articolului mentionase doar ca sunt fotografii in premiera, nepublicate pana atunci. Ei bine, articolul doamnei Gurza este din februarie 2014, cel de pe marturisitorii.ro la fel, asadar cel putin una dintre imagini a existat pe net cu un an inainte.
Eu nu vreau insa sa fac o ancheta in acest sens, pe mine m-a frapat altceva. Va rog sa va uitati bine la barbatul din mijloc, cel cu ochelari si sa incercati sa-l recunoasteti, asta in cazul in care nu stiti deja despre cine este vorba. Daca l-ati fi intalnit pe strada ati fi zis ca este un barbat bine, nu? Cel putin femeile... Un tip cu prestanta, inalt, impunator, pare degajat, cu o situatie sociala...
Si totusi v-ati insela amarnic. Pentru ca este vorba despre... Arsenie Boca. Arsenie Boca in haine civile, pe vremea cand era intens urmarit de securitate si i se interzisese sa mai poarte sutana. Sub fotografie se vede si numele sub care era filat: Bratu.

O copilarie fara carti nu este copilarie...

As completa spunand ca un copil care nu deschide o carte va fi un adult pierdut pentru societate. Exista doua lucruri esentiale pentru formarea unei generatii responsabile, inovatoare si acestea sunt jocul si cartea. Nu am inclus aici scoala deoarece se presupune ca marea majoritate a copiilor trec macar cativa ani prin sistemul scolar si, de voie de nevoie, vad un manual, invata sa scrie, sa citeasca, sa socoteasca...

Jucarii si carti insa nu au toti copiii, iar cei care au ghinionul sa creasca intr-un mediu defavorizat, muncind si suferind privatiuni de la cele mai mici varste, desi probabil au un potential peste medie, vor fi condamnati sa nu depaseasca un anumit nivel, nu neaparat de trai, dar mai ales de cunoastere si imaginatie. Dezvoltarea imaginatiei copiilor ar trebui sa fie cea mai mare grija a unui parinte, iar cartile sunt de neinlocuit in acest proces. Un copil cu imaginatie este un viitor adult cu mintea deschisa, inventiva, scormonitoare, capabila sa priceapa mersul lucrurilor.

Despre logic si ilogic in viata unui functionar

Din cand in cand o citesc pe Simona Tache si rad de ma prapadesc. Aseara cineva distribuise pe Fb ultimul ei articol, il gasiti AICI, o postare extrem de amuzanta despre birocratia de la noi din tara, inca in floare, inca viguroasa. Personajul principal este dosarul cu sina si inflexibilitatea functionarilor atunci cand vine vorba de depus acte pentru diverse probleme. Bineinteles ca au aparut zeci de comentarii ale cititorilor ce trecusera la randul lor prin astfel de experiente.
N-am avut ce face, ca de obicei, si foarte amuzata, am scris si eu doua randuri in care am explicat ca lucrez in institutie de stat, dar la noi nu exista pretentia ca solicitantul sa aiba dosar perfect pus la punct si nici macar....dosar, i-l dam noi dupa ce il ajutam sa completeze formulare si sa aseze hartiile in ordine. Am crezut ca o gluma e o gluma, adica glumim cu totii, ca na!, ce poti sa faci in situatii care te depasesc si te umplu de nervi?

Leacuri vechi in haine noi

Ieri m-am oprit la farmacie. Pustiul imi comunicase extrem de grav ca il doare burta, asa ca ma hotarasem sa-i cumpar niste pliculete de probiotice, sa-i mai curat intestinul gros de bacteriile dusmanoase.
Farmacista, amabila ca intotdeauna, prinde ocazia si ma intreaba de ce ii dau probiotice. Ii explic care este problema, ca domnul scapa cateodata la prostioare de genul floricele de porumb, chipsuri si bombonele cand nu suntem noi prin preajma si are nevoie de o "purificare" periodica.
"V-as recomanda un produs nou" ciripeste domnisoara farmacista.
"Ei, na! Vrea sa-mi bage pe gat vreo prostie la supra-pret"ma gandesc eu. Am intrebat-o despre ce este vorba, ca ma rodea curiozitatea. Se duce la raft si vine cu o cutie galbena.
" Se numeste Filtrum si se poate da copiilor de la cea mai mica varsta. Absoarbe toxinele, alergenii, cimicalele si regleaza bacteria Helicobacter din stomac. Inlatura mirosul urat din gura si regleaza tranzitul intestinal".
Aveam o vaga banuiala, asa ca insist:
"Bun, si ce contine de fapt?"
Desface prospectul si imi citeste de la compozitie:
"Lignina hidrolizata"
Aaaaa, asta era smecheria! Domnisoara imi facea reclama la traditionalul carbune medicinal. Ma uitam la ea, nu avea mai mult de 30 de ani, probabil chiar credea ca e un produs nou. Frumos si pompos nume ii gasisera ca sa il relanseze: Filtrum. Ma lasi!
L-am luat. Ca era 5,4 lei folia de 10 pastile si combinat cu probioticele avea sa-si faca treaba. Lucru dovedit chiar de a doua zi. Tot leacurile vechi si simple sunt cele mai eficiente!

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Copiilor le plac desenele pe fata...Mie nu pentru ca sunt greu de sters de pe fata! Uite, asa s-a dus lotiunea mea de la Yves Rocher.

Si o poza mai veche de-a pustiului in costum de "scotian"... in costum autentic, adica adus din Scotia, inclusiv fluierul, mai putin basca si sosetele care sunt din dotarea proprie.

Cabalistul

"Cabalistul" (The Kabbalist) de Dov Silverman a fost o carte taaaare ciudatica... Si prin atmosfera si prin subiectul propus. Nu pot sa spun ca mi s-a parut extraordinara, nici macar buna, nici macar originala in idei, dar am invatat cate ceva despre o alta lume, mai putin cunoscuta mie din carti. Va rog insa sa nu confundati aceasta carte cu o alta, avand acelasi nume, scrisa de Geert Kimpen si nici cu "Cabalistul din Praga" de Marek Halter. Cartea "mea" arata astfel:

Taierea sticlei - o incercare de tutorial

Sa n-aveti pretentii, ca si-asa m-am plictisit de moarte incercand sa pozez cu o mana, in timp ce tineam si sticlele. Cred ca mi-ar trebui un trepied, ceva de pus aparatul, ca sa pot filma mai degraba. Daca va intereseaza, la postul dinainte am ars usturoiul, iar la asta era sa prind pilaful, asa ca sper ca apreciati sacrificiul. Dar fiindca o gramada de "people" mi-a dat mesaje in particoler pe Fb, sa le destainui metoda mea de taiat sticlele si pentru ca azi am facut o serie de sapte, am zis sa fac un efort si sa prezint un tutorial, nu de alta dar m-am cam saturat scriind atatea explicatii pentru fiecare in parte. Metoda e a mea, adica nu stiu cum fac altii, eu asa m-am invatat si n-am mai incercat altceva.

Pregatirea:
Se ia o oala de minim 3 litri, se umple cu apa si se baga la congelator unde se tine pana apa este aproape de inghet, dar inca lichida.
Se taie cu foarfeca un bidon de plastic de 5 litri, cat mai sus.
Apa racita se toarna in bidon. Pentru a-i mentine temperatura puteti sa adaugati cuburi de gheata, eu am un racitor de plastic cu apa pe care il pun la congelator cand am nevoie.

Jurnal de weekend-slujba de seara si serbetul de menta

Aseara tata popa a venit cu...nu stiu, cu ce se vine dupa Paste...Botezul?! Habar n-am, dar fiindca anul acesta nu facusem sfestanie deloc prin casa, am zis sa-i deschid. Nu stiam ca e ziua Z, dar l-am auzit cantand pe hol, cand intra la vecini. Ala mic juca un minecraft pe calculator, cu prietenii, eu taman ce racaisem o serie de vreo sapte sticle de "vizichi" in baie.
M-am scobocit la repezeala in portofel sa vad ce hartii mai mici am ca deh, trebuia sa-i dau si preotului si dascalului. Cred ca parintele nu se astepta sa-i deschid, i-oi fi facut vreo surpriza (placuta?). Nu de alta, dar la sfestanie chem pe altcineva. Pe-asta din parohia noastra nu-l suport, nu e genul sociabil, pare cu nasul pe sus. Ma intreb ce-o fi crezut despre cele sapte butelci de whisky din baie, puse la scurs, sper ca n-a crezut ca le-am baut noi, de Paste! Dar nici tinerelului care il insotea nu-i ardea de cele sfinte, ca a tras cu ochiul la ce juca fiu-meu pe calculator. La final, dupa ce ne stropise bine cu apa sfintita, tropaise prin toate camerele si incasase "onorariul", domnul paroh a tras de colturile gurii, intr-un zambet de fatada, si ne-a facut nitica conversatie despre scoala, apoi s-a dus sa-i fericeasca si pe vecinii de la etajul de dedesubt.

Despre perfectiune in handmade

Am mai spus si altadata, atat pentru cei care realizeaza obiecte handmade, cat si pentru cei care le cumpara: daca sunteti perfectionisti in realizare/cautare, poate nu sunteti pregatiti pentru handmade. Unii s-ar putea sa ma contrazica vehement, eu am ajuns la aceasta concluzie creind si studiind produsele realizate de altii.
Am un profund respect pentru cei care cer tot timpul mai mult de la ei insisi. Dar afirm cu tarie ca un obiect perfect finisat nu va suplini niciodata un design/model anost, fara personalitate, prost gandit. Exista creatori care exceleaza in tehnica, isi bibilesc fiecare coltisor, respecta absolut toate prescriptiile, dar care lasa de dorit in viziunea artistica. Oricat de mult si-ar finisa produsul, acesta nu va iesi din tipare, nu va atrage privirile, nu va smulge exclamatii de incantare. I-as putea sfatui pe acesti oameni sa nu-si mai consume timpul si energia cu detalii care NU fac diferenta. Am vazut multe doamne ce lucreaza in tehnica servetelului disperate ca hartia face cute la lipire. Va rog sa ma credeti ca nu aceasta este cea mai mare hiba a unui produs anost. Un model extraordinar va eclipsa cu totul o cuta, o bula in lacul final, o pata mica dintr-o culoare nepotrivita. Trebuie doar sa va dozati corect energia. Tehnica propriu-zisa o poate invata oricine, stiinta "asamblarii" unui model deosebit este data de inspiratie si educarea bunului-gust.
Pentru cumparatorii de handmade as avea de asemenea cateva vorbe. Vi se pare ca o linie a iesit tremurat? Ca un cerc nu este perfect? Ca arabescurile sunt stangace pe alocuri? Dragii mei, daca vreti perfectiune, luati-va un produs de fabrica! Acolo veti gasi linii drepte, rotocoale ingenioase, culori perfect imbinate... In handmade sta si sufletul celui care lucreaza. Iar sufletele nu sunt perfecte!
Iata mai jos trei seturi facute in ultimul timp. Primul include o cutie de lemn, o vaza obtinuta din sticla taiata si o farfurie mica, putin adancita. Al doilea este format din vaza obtinuta prin taierea sticlei si un platou cu marginile usor ridicate. Al treilea are, pe langa vaza pe care v-am aratat-o in postul trecut (obtinuta din sticla de ulei de masline) si doua farfurii pentru aperitive.

Omul este un animal ciudat

Sincer, as fi zis eu o vorba mai urata despre om, dar nu-mi permit in public.
Saptamana trecuta am aflat ca la Gradina Zoologica Ploiesti a fost adus un pecari si, ca orice fiinta curioasa, am cautat imediat pe net sa vad cum arata, unde traieste... Ei bine, este un animalut care seamana destul de bine cu un porc mistret, diferenta fiind la dimensiune. Pecariul este mai degraba cat un porc vietnamez ca si gabarit, dar are niste colti de toata frumusetea, si traieste in America de Sud. Am pus mai jos o poza de pe argentinaalaska.com ca sa vedeti raportul de marime dintre acest animal si un om.

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

Daca sunteti iubitori de pasari si nu numai, va invit pe  http://www.viata-salbatica.ro/ 
site-ul unui ornitolog si fotograf de exceptie, Florian Andronache. 

Meloman pentru o zi

SoriN ne provoaca la "muzici" alese, fa-i o vizita si inscrie-te daca ai un feeling. Mai ales in zilele de marti!

Un mare, mare chitarist de altadata - Rory Gallagher

Scholl - ingrijirea cu cristale de diamant

Candva am scris un articol numit "Mic tratat de ingrijire a picioarelor" , il puteti reciti, dadeam cateva sfaturi despre intretinerea calcaielor pe timp de vara, astfel incat sa nu aratam penibil in sandale. Ritualul propus de mine presupunea sa aloci ceva timp, macar o data pe saptamana, amaratelor de picioare. N-am vorbit nimic atunci despre posibilitatea de a te duce pur si simplu la un salon unde, cu tehnica si produse profesionale, sa capeti talpi netede si catifelate. Am presupus ca nu multe dintre noi fac chestia asta, din diverse motive, inclusiv cele financiare.

In ciuda faptului ca orice adult trecut de o anumita varsta prezinta probleme datorate purtarii incaltamintei, nu toata lumea stie ca acestea pot fi rezolvate si acasa, cu putina ambitie si informare. Nu trebuie insa sa ajungem in situatia in care excesul de piele ingrosata dura de pe talpi sa devina dureros si sa ne creeze un disconfort accentuat. In aceste situatii extreme chiar ca numai un specialist ne mai poate scoate din dificultate. Dar putem preveni si despre asta doream sa va vorbesc mai intai.

Lumberman-ul

"Lumber" este in engleza americana denumirea busteanului, adica a lemnului aflat intr-un anumit stadiu de prelucrare.
Lumberman-ul ar fi deci un amarat de taietor de lemne, dar de-ala mai primitiv, cu toporul pe umar, barba de patriarh, lejer nespalat, cu camasa cadrilata, maneci suflecate si bretele la pantaloni. Cu alte cuvinte este un tip care munceste din greu, cam necizelat (ca si bustenii pe care ii hacuieste) si cu o exagerata podoaba faciala (nu si capilara!).
Iete unul american de la 1900...

Cum le-am ars-o americanilor...

Scuzati expresia...
Zilele trecute vine pustiul val-vartej si ma pune sa deschid Youtube-ul, sa-mi arate el un super-clip.
"Despre ce?" intreb eu supicioasa, ca de obicei imi arata numai balarii, melodii de doi bani cantate de papagali de pe la noi...
"Despre cum ne-au bombardat americanii..." raspunde el surescitat.
Mai sa fie! Chiar asa era. Am descoperit un clip de animatie pus de un tip de nu-mi dau seama ce nationalitate, totusi pare american dupa nume, despre mareata zi de 1 August 1943, cand bombardierele americane au vrut sa distruga rafinariile din Ploiesti pentru a taia aprovizionarea cu combustibil a armatei germane. Clipuletul  se numeste "Day of Valor (Ploesti Raid)" si povesteste despre tzeapa pe care si-au luat-o americanii in operatiunea "Tidal Wave". Ei da, astia stiu sa dea nume pompoase operatiunilor chiar daca sunt batuti mar.

Cum sa fii o pufarina

Pentru ca aseara m-am distrat asa de bine cu postul despre cei care se viseaza scriitori, mi-am adus aminte ca piata de carte geme de romane de dragoste usurele, care nu-ti solicita prea mult creierasul, dar sunt scrise de doamne care au descoperit reteta succesului si le vand ca pe painea calda. Eu numesc aceste scriitoare "pufarine" deoarece iti zugravesc o dragoste atat de rupta de realitate incat te ia cu ameteli. Atentie, barbatii nu pot fi "pufarine" pentru simplul motiv ca nu pot atinge niciodata cota necesara de dulcegarie din povestile scrise de femei. Asadar, am mai multa incredere ca romanul de dragoste scris de un barbat va mentine un echilibru intre acceptabil si genial.
Daca visati sa deveniti o pufarina trebuie sa trageti cu ochiul la stilul celor americane. Barbarele, Sandrele si Danielele din panoplia nord-americana sunt imbatabile. Cele europene sunt mai profunde, dar si mai plictisitoare prin faptul ca vor sa scrie mai elevat. Americancele tin sa ajunga la sufletul (a se citi buzunarul) tuturor claselor sociale, asa ca nu se omoara cu limbajul academic. Dar...din nou atentie! Elevat sau nu, romanul de dragoste strain nu sufera de ciuma neagra a prostiei si a lipsei de profesionalism. Scriitoarele americance sunt doamne cu studii serioase in literatura si filologie, stapanesc perfect tehnica conceperii si scrierii unui roman si, mai ales, au idei!
Acestea fiind zise, iata mai jos cateva criterii dupa care va puteti orienta:

Potop de scriitori

Este greu de spus ce este in mintea celor care, neavand vreo tangenta cu literatura, vreo aplecare catre manuitul vorbelor sau vreo idee despre cum se "coace" un roman, se apuca totusi de scris o carte.
In ultima veme am vazut cu totii cum chiriasii de bon-ton ai inchisorilor noastre "scriu" pe ruptelea, manati de un oarece interes. Pe ei ii inteleg, probabil angajeaza pe cineva sa umple un top de pagini si apoi platesc tiparirea din buzunar. Am intalnit chiar si inainte de revolutie oameni care practicau acest stil. Nu pentru ca erau in inchisoare, ci pentru ca isi iubeau atat de mult "operele" incat doreau neaparat sa se vada tipariti, fie si pe spezele personale, numai ca sa poata imparti prietenilor dedicatii si autografe. Am avut ocazia si in ultimii ani sa tin in mana astfel de volumase, mai ales poezii. Poeziile nu erau suficient de proaste incat sa cada in extrema penibilului, dar probabil, daca s-ar fi mers pe calea selectiei editoriale, nimeni nu si-ar fi luat angajamentul sa vanda ceva falimentar din start.

Chestii spirituale

Nu am zis "inaltatoare" si nu am zis ca au legatura cu atmosfera de Paste.
Prima este o carte SF. Un SF monumental, la propriu si la figurat, scris de Robert Charles Wilson, aparut in 2012 si premiat cu "John W. Campbell Memorial".

Pregatiri, pregatiri...

Am inceput ziua cu traditionala impartasanie a pustiului- activitate scolara in parteneriat cu biserica de cartier. La sapte jumate ne clantaneau dintii in curtea bisericii. Erau mai multe clase la coada, asa ca am avut ceva de asteptat. Frig era si in biserica, dar copiii se incalzeau cu vinisorul oferit la iesire, dupa ce luau si binecunoscuta anafura. Ligheanul cu paine sfintita era pe o masa, iar un baietandru se ocupa cu turnatul non-stop in paharele. M-am uitat daca refoloseste paharelele de plastic. Nu le refolosea, era corect tanarul! Aia mici treceau in sir prin dreptul mesei, varau mana in ligheanul rosu, pipaiau bine bucatelele de paine, nu stiu ce cautau, si de-abia se hotarau sa aleaga una. Un fel de promiscuitate culinara caracteriza toata agitatia. Dar nici chiar cei mai mici nu refuzau gura de vin, am vazut un naparstoc de vreo trei ani dand pe gat bautura, s-a strambat, probabil era prea sec pentru gustul lui si i-a facut un semn maica-sii ca nu mai vrea (!), desi evident nu-i oferise nimeni al doilea pahar, dupa care a plecat vesel mai departe.

Fotografia de explorare

Daca nu ar fi exploratorii si cei care calatoresc pentru a fotografia si documenta civilizatii si zone greu accesibile ale lumii, probabil ca nu am sti multe lucruri despre cei care traiesc altfel.

Hamid Sardar-Afkhami este un fost absolvent de Harvard ce si-a facut un scop in viata din a imortaliza popoare vechi ce supravietuiesc in armonie cu natura, sfidand bunastarea oferita de asa-zisa noastra civilizatie. Multi dintre noi tind sa ii compatimeasca pe cei ce nu au un acoperis adevarat deasupra capului, depind de cresterea turmelor de animale si lupta in fiecare zi cu asprimea vremii. Eu nu cred ca acesti oameni sunt nefericiti, nu este cazul sa ne inspire mila. Asa au trait de generatii intregi si probabil prea putini dintre ei si-au dorit cu adevarat sa-si paraseasca familiile si modul de viata traditional.

Hamid Sardar-Afkhami este explorator si realizator de filme documentare pentru National Geographic Society, lucrarile sale spun povesti emotionante si au fost publicate in paginile revistei National Geographic, Le Figaro Magazine sau Paris Match.

Din expozitia "Taiga"...

Din expozitia "Altai"

Din expozitia "Hangai"

Miercurea fara cuvinte

Iti plac imaginile care spun o mie de cuvinte, ai obosit de atatea vorbe si vrei sa taci un moment si sa asculti gandurile tale si pe ale altora? Participa la MIERCUREA FARA CUVINTE...Afiseaza pe blogul tau o fotografie sau mai multe prin care vrei sa spui ceva, apoi fa-i o vizita lui Carmen si lasa-ti propriul link in tabelul participantilor.

"Ferma animalelor" este o ferma-parc de animale domestice deschisa in jud.Ilfov, Pantelimon. Se afla langa ferma de vaci Pantelimon si este amenajata special pentru a fi vizitata de cei mici, in scop educativ. Al meu a fost astazi, cu clasa, iata cateva fotografii.

Personalizeaza-ti amintirile!

Trebuie sã recunosc cã, în materie de “wedding planner”,  premiul Nobel revine categoric, fãrã concurenţã, americanilor. O asemenea preocupare, dedicare, obsesie n-am vãzut nicãieri în altã parte. Toate fetele de peste ocean viseazã la o nuntã organizatã într-un anume fel, cu o anume temã şi nu se lasã pânã nu o obţin ! Recunosc cã eu nu mi-am bãtut capul prea tare cu propriul eveniment. Asta pentru cã a fost 2 în 1, cu botez cu tot, şi copilul a trecut pe primul plan. Plus cã depãşisem lejer vârsta la care sã-mi imaginez scenarii de vis… Dar asta nu mã împiedicã sã vizionez documentarele americãneşti pe tema nunţilor şi sã apreciez cum se cuvine efortul şi satisfacţia protagoniştilor. Imi place sã particip la astfel de evenimente, sã iau parte la ceremonii şi petreceri, sã dansez, sã mã bucur de o locaţie amenajatã cu gust, sã vãd feţele emoţionate ale mirilor şi dragostea celor din jur. A, şi îmi place sã studiez detaliile. Aranjamente, decoruri, muzici alese… Bineînţeles cã orice nunta este planificatã cu grijã, are un buget, se fac şi compromisuri, implicã multã alergãturã, stress.

De Florii...

Anul acesta Floriile au picat mai repede decat am putut eu sa ma dezmeticesc...
Banuiesc ca in aceasta duminica ar trebui sa ne bucuram, asa cum s-au bucurat si cei de acum 2000 de ani in fata unui eveniment pe care nu cred ca il vom intelege sau descifra vreodata cu adevarat. Dar, asa cum am mai spus, nu trebuie sa avem explicatii pentru toate faptele, este de-ajuns sa patrundem magia lor.
Lucruri care au fost...lucruri care sunt...
Sa le traiti pe toate cu intelepciune! Sa va bucurati de aceasta zi si de cei apropiati care poarta aceasta sarbatoare in nume.

Love you, George!

George Ezra arata ca un licean cu o voce neasteptat de matura. Auzi vocea si te gandesti la un tip in floarea varstei, vezi si fata si parca nu poti sa le pui laolalta. Si are un stil deosebit de a face muzica. Pentru un englez vreau sa zic. In unele melodii se vad chiar influente country. Daca nu ati ascultat "Budapest", va invit sa o faceti, este o melodie extraordinar de vesela, iti da o energie pozitiva.
De curand am vizionat un clip realizat pentru "Listen to the man" in care apare ca invitat Sir Ian McKellen, actorul care il interpreteaza pe Gandalf in Stapanul Inelelor si Hobbitul. Surprinzator, nu? Dar si mai surprinzator a fost altceva... Pe la minutul 2,58, cand muzica face o pauza si are loc o conversatie amuzanta intre cei doi, Ian ii spune lui George ca ii place muzica lui de la... Bucharest...moment in care George il corecteaza cu "Budapest".  Ei bine, de vreme ce la montaj faza nu a fost taiata, trag concluzia ca greseala a facut parte din scenariu. Nice! In sfarsit cineva confunda Budapesta cu Bucurestiul si nu invers.

Contazen - Fii Zen in contabilitate!

Contabilitatea nu se mai tine cu creionul pe hartie...

Tatal meu a fost contabil, asa ca imi dau seama perfect de uriasa evolutie inregistrata in mai bine de douazeci de ani. Parca il vad si acum, la masa din sufragerie, cu maldarele de hartoage imprastiate peste tot, cu ochelarii pe nas, adunand coloane interminabile de cifre, notand cu creionul pe margine, stergand adeseori, reluand calculele cand nu ieseau...
As putea spune ca munca de contabil prezenta o mare doza de stres, trebuia sa ai o minte organizata, sa stii ce si de unde sa iei si cum sa le "asamblezi" pe toate. Te ingropai in hartii la propriu!

Reflexii in oglinda

Particip la Reflexii in oglinda de pe blogul lui SorinN. Daca vreti sa fiti parte a acestei initiative fotografice, intrati la SoriN si inscrieti-va...in fiecare vineri...

Despre ochii de copii sau femei fotografiati de Steve Mc Curry s-au spus multe. Fotografiile lui sunt celebre. Poate ca reflexiile nu sunt atat de evidente, dar expresia acestor ochi intoarce spre noi, cu siguranta, o lume pe care cu greu ne-o putem imagina. Mai degraba trista, uneori rea, uneori flamanda, arareori deschisa si calda, intodeauna de o frumusete ascunsa.